Începutul sfârșitului eurocentrismuluiDe Boaventura de Sousa Santos* – Wall Street International Magazine, Other News, 12 aprilie 2022 La o sută de ani de la Primul Război Mondial, liderii Europei se îndreaptă, somnambuli, spre un nou război total. Ca și în 1914, ei cred că războiul din Ucraina va fi...
Viziunea brechtiană asupra puteriiAcum că, după cel puțin trei decenii (războaiele civile care au dizolvat și devastat fosta Iugoslavie socialistă), Europa se găsește din nou în situația de-a fi martora unui război la fel cum poate observa din nou, dacă nu era deja clar, la ce duc naționalismul revanșard...
Oare statele Europei sunt democrații ale cetățenilor prin care aceștia controlează Capitalul, sau sunt un sindicat al Capitalului prin care acesta controlează cetățenii?Pe 9 Mai 1945 se anunța oficial sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial sau Marele Război pentru Apărarea Patriei, cum era cunoscut în Est. Însă în timp...
Note despre criza integrării europene şi a memorieiAcest articol a apărut prima oară în colecția anuală realizată de Transform!Europe. Autorul – Carlo Spagnolo, este profesor de la Universitatea din Bari. El este membru al comitetului ştiinţific al lui Fondazionae Instituto Gramsci din Roma. A cercetat şi a predat în...
Schema (în pregătire) prin care va funcționa comerţul cu Iran este privită sceptic, dar deja îşi împlineşte funcţia politicăÎn timp ce confruntarea dintre administraţia Trump şi Iran escaladează, Europa se află la mijloc, scrie Bloomberg. Pe de o parte, Statele Unite exercită presiune pentru reînoirea sancţiunilor, pe de altă...
Să gândești autocolonial înseamnă să plasezi întreaga vină pe umerii popoarelor exploatate și să lauzi docil marile puteriConstantin Schifirneț. Modernitatea tendențială. Reflecții despre despre evoluția modernă a societății. Bucureşti: Editura Tritonic, 2016 Lucrarea domnului Constantin Schifirneț Modernitatea Tendențială[1] reprezintă o lucrare de ample dimensiuni care încearcă să explice...
Ascensiunea globală a țării asiatice pune întrebări existențiale pentru Occident și stânga europeanăTimpul lumii de azi reține cuvântul China. China de acum este Anglia secolelor XVIII-XIX. Este industriașul lumii. Este țara tuturor posibilităților economice. Imperiul Celest reconfigurează harta politică a lumii. Îl vedem pe Xi Jinping la Davos. Acesta...
O evoluție periculoasă a opiniei publice din mai multe țări post-sovietice are loc în ultimii ani, intensificându-se în ajunul protestelor Euromaidan. În timp ce perceperea oricărui aspect legat de politicile publice prin prisma geopolitică a devenit normală aici, abordarea egalității de gen ca pe o poziție explicit “pro-europeană” sau...