Modernitatea tendențială – despre cum popoarele mici și slabe nu se pot moderniza

Să gândești autocolonial înseamnă să plasezi întreaga vină pe umerii popoarelor exploatate și să lauzi docil marile puteri

(foto: Maria Cernat)

Constantin Schifirneț. Modernitatea tendențială. Reflecții despre despre evoluția modernă a societății. Bucureşti: Editura Tritonic, 2016

 

Lucrarea domnului Constantin Schifirneț Modernitatea Tendențială[1] reprezintă o lucrare de ample dimensiuni care încearcă să explice pe cât posibil specificul procesului de modernizare. Am ezitat în a recenza această lucrare întrucât eu consider că ea se bazează pe câteva asumpții care subminează, din păcate, o raportare critică la această evoluție a societății pe care o numim ”modernizare”.

În primul rând este vorba despre ignorarea totală a teoriei decoloniale[2] care ar fi avut potențialul de a lărgi sfera conceptului de ”modernitate” permitându-ne să-l scoatem dincolo de contextul european. Cu alte cuvinte, asumpția de la care pornește Constantin Schifirneț este aceea că avem un model ideal de modernitate – cea europeană – care este apoi mimat mai mult sau mai puțin corect de celelalte culturi. Or, în aceste condiții, nu trebuie să ne mirăm că acum studenții de culoare de la Yale doresc să răstoarne total această perspectivă, ca să dăm doar un exemplu dintre cele mai recente, propunând nici mai mult nici mai puțin decât să scoată din curriculum autorii albi! Sigur, a răspunde la un anumit tip de cenzură îndreptată împotriva autorilor de culoare cu același tip de cenzură poate fi o soluție simplistă, dar ea este importantă pentru că ne indică faptul că relațiile și raporturile de putere în plan simbolic sunt pe cale să se schimbe, iar lucrul acesta poate fi văzut și cu optimism ca semn de progres. Din păcate însă, lucrarea domnului Constantin Schifirneț are o structură cât se poate de conservatoare, total opusă unor asemenea tentative mai mult sau mai puțin reușite de progres. Astfel, în prima parte a lucrării, Constantin Schifirneț tratează conceptul de modernitate. Deși acceptă posibilitatea ca modernitatea canonică de tip european să fie respinsă în alte spații culturale ca expresie a hegemoniei, Constantin Schifirneț va extrage câteva caracterisitici ale modernității pornind de la modernitatea europeană folosind celebra grilă a lui Samuel Huntington:

O sinteză a caracteristicilor fundamentale ale modernității occcidentale, raportate la civilizația occidentală, realizează Samuel P. Huntington. El indică un număr de instituții, practici şi credințe recunoscute in mod legitim ca nucleu al civilizației occidentale. Acestea includ:Moștenirea clasică – Occidentul a moştenit mult din civilizațiile anterioare, inclusiv ilosoia greacă şi raționalismul, dreptul roman,limba latină şi civilizațiile islamice; Creștinismul occidental in primul rand catolicismul şi protestantismul; Limbi europene.Occidentul diferă de majoritatea celorlalte civilizații prin multiplicitatea de limbi vorbite; Separarea autorității spirituale de cea temporală, adică a bisericii de stat. Această diviziune de autoritatea contribuit la dezvoltarea libertății in Occident; Statul de drept. Conceptul de centralitatea dreptului a fost moştenit de la romani. Tradiția statului de drept a pus bazele constituționalismului şi ale protecției drepturilor omului, inclusiv a drepturilor de proprietate şi a acțiunilor impotriva exercitării arbitrare a puterii; Pluralismul social și societatea civilă. (Schifirneț, 32)

Apoi, în celelalte părți ale lucrării va examina modul în care aceste principii au fost sau nu respectate în alte spații geografice și culturale. Adică suntem invitați să vedem dacă a fost sau n-a fost modernitate la noi în țară. Or, în ce mă privește, am o problemă cu însuși acest mod de a vedea și de a examina procesul modernizării întrucât se bazează pe asumpția potrivit căreia ”modernitatea” este cea europeană, iar restul sunt încercări de a recupera ”decalajele” și de a se ”apropia” de aceast ideal. Găsesc că este de-a dreptul revoltător să separi procesul modernizării de crunta istorie colonială, pentru că, haideți să fim serioși, pe cât de minunat stăteau lucrurile în interiorul puterilor coloniale europene, pe atât de crâncen se manifestau aceste puteri în afara granițelor lor. Uităm că vreme de câteva secole aproape întreaga suprafață a planetei a fost disputată de Portugalia, Spania, Marea Britanie, Franța și Olanda. Episoadele sângeroase ale istoriei coloniale sunt într-un mod foarte estetic, ca să nu spunem ipocrit, separate de glorioasele înfăptuiri pe terenul modernității. Nu sunt adepta demonizării puterilor coloniale, însă a separa loviți de amnezie realizările în plan economic și social de practicarea sângeroasă a sclaviei, a jafului, a furtului de resurse, a crimelor odioase de care aceste puteri s-au făcut vinovate mi se pare cel puțin discutabil.

În plus, în ceea ce privește celelalte tipuri de evoluții sociale și politice specifice altor zone geografice, ele sunt evaluate prin raportare la standardul european și Constantin Schifirneț folosește chiar expresia de ”modernitate greșită” cu privire la India. Consider cel puțin autosuficient acest punct de vedere care ignoră genocidul asupra poporului Nepalez, exploatarea sângeroasă de către East India Company – companie care deținea la un moment dat monopol pe aproape jumătate din comerțul cu bumbac, mătase, sare, ceai și opium – a poporului indian și a resurselor acestei țări. Expresia cea mai limpede a gândirii autocoloniale, cea în care însuși victima colonizării acceptă fără spirit critic punctul de vedere al colonizatorilor – este aceea că plasează responsabilitatea pentru a se ridica la nivelul modernității ideale de tip european tot pe seama colonizaților Există o modernitate indigenă rezistentă la modernitatea globalizată. Nu se poate spune că forte exterioare au constrâns popoare sau grupuri sociale să intre în modernitate, însă aceasta s-a făcut în condiții inegale care au determinat rezistență la acest tip de dezvoltare, in special din cauza consecințelor neintenționate ale proceselor moderne şi a globalizării efectelor modernității.(Schifirneț, p.107)

Trupe germane arată voinicilor Ngoni din Africa cum să utilizeze pușcele germane (foto: Downluke, CC BY-SA 4.0, https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0/deed.en, via WIkipedia Commons)

Una dintre cele mai importante lucrări despre eurocentrism și formele sale de manifestare îi aparține lui Immanuel Wallerstein[3]    care reușește să sintetizeze foarte bine principalele probleme pe care mentalitatea eurocentristă le generează totodată cu problemele cărora trebuie să le facă față. Principala privește faptul că civilizația europeană nu s-a considerat o civilizație printre altele. Ea s-a considerat ”în mod unic sau cel puțin în mod special civilizată”[4]. Mai mult, ca tabloul să fie complet, trebuie să aducem în discuție ”misiunea civilizatoare” în numele căreia marile puteri au intervenit militar în fostele colonii pentru a le exploata resursele. Gândirea de tip dualist – puteri civilizate versus popoare barbare – a constituit calea de legitimare pentru o întreagă gamă de abuzuri dintre cele mai atroce. Dacă nu ieșim nici acum din această schemă și continuăm să raportăm ce se petrece în alte zone ale globului fără să luăm în calcul modul în care această ”misiunea civilizatoare” a distrus vreme de secole posibilitatea progresului social și economic, nu vom avea posibilitatea să construim un discurs critic care să ne permită să ne apărăm noi înșine independența economică și resursele umane și materiale. În fond, noi nu suntem, nu-i așa, capabili să ne ”modernizăm”. Nu putem, de pildă, să exploatăm resursele aurifere din pricina firii noastre rele și bicisnice lucru care ar trebui să ne facă să acceptăm bucuroși exploatarea de către companii străine a propriilor resurse pe redevențe zero, probabil.

Dar să vedem de ce anume nu se poate moderniza India. Să fie oare un rezultat al secolelor de exploatare? Nici poveste! Cultura locală, firea bicisnică a oamenilor și obiceiurile lor înapoiate îi fac niște candidați foarte slab pregătiți pentru examenul modernității pe care trebuie să îl dea. Prezint, in continuare, un tip de modernitate teoretizat ca un proiect neterminat, in India, aşa cum este descris de Dipankar Gupta: modernitatea greşită (mistaken modernity). In societatea indiană modernitatea nu este pe deplin inrădăcinată in etosul național deoarece cultura locală este prea puternică pentru a fi integrate in intregime de către orice model occidental de dezvoltare modernă.(Schifirneț, p.75). Dacă până acum aveam critici mai nuanțate ale proceselor de globalizare aici nu mă feresc să spun că este vorba de violență simbolică îndreptată împotriva unei întregi națiuni. Haideți să facem un exercițiu de imaginație: dacă celebra Companie a Indiilor de Est ar fi fost deținută de indieni și ar fi extras ei înșiși întregul profit din comerțul mondial cu bunurile pe care ei le produceau cum ar fi arătat astăzi societatea indiană? Nu de alta, poate depășesc tonul neutru al recenziei detașate, dar mi se pare că după ce am aruncat secole cu noroi într-un popor venim acum să îl acuzăm că e murdar. Tot noi. Adică la vremuri noi, tot noi!

Cum partea dedicată Chinei deține un loc important îmi permit, la rândul meu, să atrag atenția asupra unui episod foarte trist din istoria internațională a comerțului liber. Care comerț numai liber nu a fost. Așa cum ne arată războiale opiului, 1839-1842 și 1856-1860, chinezii nu doreau să își deschidă piețele. Dezvoltaseră un comerț profitabil fără să își deschidă piețele și porturile. Englezii însă le-au vândut opium, i-au făcut dependenți și când chinezii au ripostat violent, englezii au trimis vasele de război și le-au impus comertul ”liber” cu forța. Oare unde era astăzi China în absența acestei ”misiuni civilizatoare”?

În loc de concluzie aș spune că e important să citim cartea domnului Constantin Schifirneț pentru că ea este expresia vie a transpunerii pe plaiuri autohtone a eurocentrismului și a proiectului de modernitate indisolibil legată de progresul adus de omul alb. Chiar dacă nu sunt de acord cu aproape niciuna dintre premisele lucrării, nu pot să nu constat documentarea riguroasă și coerența programului asumat. Cartea este, de asemenea, o țintă foarte utilă pentru teoria decolonială întrucât reușește să sintetizeze cam toate asumpțiile pe care aceasta se străduiește să le demonteze. Totuși, înainte de critică invit la lectură!

 


[1] Constantin Schifirneț, Modernitatea Tendențială. Reflecții Asupra Evoluției Moderne a Societății, București, Tritonic, 2016.

[2] Foarte utilă în acest sens este lucrarea lui Ovidiu Țichindelean, Contracultură.Rudimente de Filosofie Critică, Cluj, IDEA Design & Print, 2015.

[3] Immanuel Wallerstein: Eurocentrism and its Avatars: The Dilemmas of Social Science, Sociological Bulletin, Vol. 46, No. 1 (March 1997), pp. 21-39;

[4] Loc.cit.,p.31.;

Postări asemănătoare


One Comment

  1. Faptul că lucrarea dlui Schifirneț are parte de o recenzie critică din partea cuiva cu opinii de extremă-stângă o include în categoria cărților care merită citite.
    Modernitatea este un fenomen cultural european și este inerent autoreferențial, asemeni oricărui curent cultural. Mi se pare absurd să-i acuzi pe europeni de eurocrentrism. E ca și cum ai condamna un stejar că este stejar și produce ghinde.

    Orice altă cultură sau națiune va promova o imagine despre lume bazată pe autoreferențialitate. Chinezii sunt și vor fi chinezocentriști, africanii africocentriști, iar papuașii papuașocentriști. Se poate altfel? Doar dacă te negi pe tine și refuzi să accepți ceea ce ești, așa cum face stânga: femeile nu sunt femei ci constructe sociale, revoluția este progres (când de fapt mișcarea de revoluție este una circulară care presupune întoarcerea în punctul de origine), iar războiul este pace.

    Apropo de scos din curriculum autorii albi, ar trebui să desființăm orice instituție de învățământ și să așteptăm ca Teorema lui Pitagora să fie redescoperită de un african sau altă persoană cu „origini sănătoase” pentru a o include într-un manual de matematică.

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat