România și consensul liberal: ai drepturi politice, dar muncești pe doi bani

Despre Legea 416 privind Venitul Minim Garantat și rădăcinile sale ideologice

Munca subretribuită (foto: Pixabay, CC0)

Nu mai e demult niciun secret că tradiția liberală este mai degrabă o hagiografie, o examinare pioasă a destinelor marilor personalități liberale care au luptat cu viziune și aplomb pentru o societate mai bună. Libertatea e o valoare care ne inspiră, un concept care ne face să visăm. Când cineva îți spune: ”sunt liberal”, te gândești că e o persoană liberă în gândire, o persoană deschisă, inovatoare. La nivelul culturii politice din România libertatea și liberalismul sunt un soi de brand. Ele există în mintea noastră, în imaginația noastră: sunt sensurile pe care le proiectăm, un soi de wishfull thinking, un miraj, o autoamăgire seducătoare. Boală caldă și subtilă, vorba poetei.

În realitate, așa cum arată Domenico Losurdo, liberalismul este, dincolo de aceste miresme emoționale, expresia intereselor mai mult sau mai puțin cinice ale unei noi clase sociale în formare: burghezia. Anii 1688-1689 par îndepărtați și neînsemnați, în special pentru românul liberal emancipat de astăzi. Ei poartă însă o însemnătate aparte în contextul discuțiilor politice actuale. Acești ani marchează nașterea primei monarhii constituționale din lume, atât de pătimaș susținută și pe plaiul mioritc actual. În Anglia, Regele Iacob al II-lea dorise reinstaurarea monarhiei absolute. Opoziția s-a opus ceea ce a condus la abdicarea regelui, înscăunarea lui Wilhelm al III-lea de Orania și nașterea unor importante instituții politice: monarhia, parlamentul bicameral format din Camera Lorzilor și Camera Comunelor și Cabinetul condus de un prim ministru. Celebrată ca o victorie a forțelor liberale și democratice, Revoluția Glorioasă e privită ca momentul de emancipare și progres în care societatea britanică a evoluat natural și pe cale pașnică spre o orânduire mai bună.

Mai bună pentru cine?”, se întreabă Domenico Losurso. Așa cum arată și Emanuel Copilaș, Losurdo citează generos din John Locke sau Alexis de Tocqueville, în scopul de a demistifica aura de progresism și vizionarism îndeobște atașată brandului liberal. E drept, Losurdo ne cam strică petrecerea, dar e bine de știut că nu pentru toată lumea Revoluția Glorioasă a însemnat un progres. După cum nu pentru toată lumea mult iubita și stimata Declarație de Independentă ratificată pe continentul nord american în anul 1776 a însemnat un progres spre democrație și libertate. Losurdo aduce în discuție niște lucruri de bun simț pe care puțini dintre cei care se îmbată azi cu încrederea în liberalism le acceptă. Da, e drept, sunt prevederi în Declarația de Independență care sună al naibii de bine! Prevederi care ne inspiră, care ne fac să visăm. Doar că în vreme ce se semna acest document indienii erau exterminați în masă sistematic și programatic și populația afroamericană era vândută la piață exact ca orice altă marfă.

Terorismul pieței funcționa de pe atunci: puteai fi oricând transformat în marfă vandabilă. Pentru țăranii care lucrau pe terenurile lorzilor britanici față de care nu odată descendenții români ai iobagilor de odinioară se grăbesc să facă sluj, Revoluția Glorioasă a însemnat o catastrofă. Dacă înainte mai puteau spera la o minimă protecție de samavornicia nobiliară din partea regelui, ei se vedeau acum complet și definitiv la mila celor pe ale căror terenuri munceau într-o semisclavie. Da, Revoluția Glorioasă a însemnat mai multă libertate. Dar nu pentru ”căței”. Dimpotrivă, atât Revoluția Glorioasă cât și Declarația de Independență au însemnat puteri sporite de exploatare precum și dreptul de viață și de moarte asupra ”cirezilor umane” de care proprietarii de tenenuri dispuneau. Monarhia și guvernarea centralizată deveniseră o piedică în calea liberei inițiative. În calea progresului și inovației, a libertății înseși.

Care libertate? Păi libertatea de a cumpăra ființe umane și a le pune să lucreze gratis pentru tine. Libertatea de a le ucide când vrea mușchiul nobil al distinsului lord sau al temerarului colonist. Clamarea libertății în fața puterilor sporite ale monarhului din partea deținătorilor de sclavi comportă, cum arată atât de bine Losurdo, aspecte de-a dreptul hilare. Adică tocmai cei care băteau, ucideau și schingiuiau în cele mai creative moduri ființe umane clamau libertatea față de intervenția arbitrară a monarhului. N-ai cum să nu-i iubești pe liberali. Atâta timp cât liberalii sunt ființele serafice și progresiste din capul tău, nu cei care prin secolele XVIII si XIX tunau și fulgerau împotriva:

  1. Afroamericanilor, despre care, desigur avem destui ”intelectuali de marcă” dispuși azi ca și ieri să ne explice faptul că aceștia sunt o rasă inferioară;

  2. Vagabonzilor și cerșetorilor din propria țară care trebuie închiși în case de muncă. Înainte să scrie 1984 poate că Orwell ar fi trebuit să se uite puțin la anul 1834 din draga noastră Anglie. E momentul glorios în care marile instituții democratice și vizionare celebrate de monarhiștii de azi și de ieri decid închiderea în case de muncă forțată a vagabonzilor, leneșilor și cerșetorilor. Aspectul și tratamentul aplicat internaților – printre care separarea membrilor familiei de care nu e străin azi guvernul SUA – erau atât de dramatice încât oamenii preferau închisoarea acestor nobile stabilimente.

  3. Irlandezilor ”papistași zrențuroși” pe care e ”bine” că i-au ucis prin înfometare cu zecile de mii în secolul XIX.

Discursul economic și politic al României secolului XXI este blocat la acest nivel. Legea 416 din 2018 propusă de un liberal – cum altfel – și votată aproape în unanimitate în Parlamentul României este promovată în presă ca ”legea anti-leneși”. La fel ca în 1834 liberalii de azi deplâng soarta nefericiților patroni care se văd privați de forță de muncă. Asemănările de mentalitate cu liberalii secolului XIX sunt izbitoare. La fel și soluțiile.

Art. 7. – Modificări (1)

(1) Persoanele apte de muncă care nu realizează venituri din salarii sau din alte activități se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidența agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pentru încadrare în muncă și nu au refuzat nejustificat un loc de muncă oferit sau nu au refuzat participarea la un program de pregătire profesională.

Pentru început, două observații. Despre această lege și efectele de maximă vulnerabilizare a beneficiarilor de venit minim garantat s-a mai scris. Practic, aceste persoane se vor vedea acum și mai puternic vulnerabilizate în fața rețelelor clientelare dominate de primar și patronii locali. Marele avantaj al VMG era accesul la serviciile de sănătate, care, iată acum e condiționat de acceptarea oricărui loc de muncă! Apoi, ca o a doua observație, parlamentarii noștri nu odată surprinși sforăind sonor în pufoasele fotolii de la Palatul Parlamentului au votat aproape în unanimitate această ”lege anti-leneși”. Să analizăm:

Cine sunt beneficiarii acestei legi? Legea e concepută pentru persoanele cele mai vulnerabile. E important să subliniem din nou că asistența socială este necontributorie. Nu poți pune la categoria ”asistat social” persoane care contribuie sau au contribuit la bugetul de stat: părinții aflați în concediu de maternitate, pensionarii care au contribuit pe parcursul activității profesionale sau alte categorii de persoane care au muncit și au plătit taxe și impozite. Din capul locului numerele halucinante de 7 sau chiar 9 milioane de ”asistați” sunt aberații scornite de mințile vizionare ale elitelor noastre de secol XIX pentru care singurii care contează sunt cei care lucrează pe salariul minim la firme private! Revenind însă la situația muncii salariate, e foarte important de studiat mentalitatea celor care propun asemenea măsuri. Majoritatea încep cu ”du-te acum la țară și dă-le un salariu să muncească la câmp, n-o să vrea nimeni”. Orice mic liberal mioritic se visează un pic stăpân de sclavi. Fantezia care îl bântuie e una destul de previzibilă. Ar dori să fie oameni vrednici și cinstiți pe toate drumurile cărora să le dea el cam 30 de lei pe zi și ei să muncească la câmp fericiți fără să crângnească cât e ziua de lungă! Dar ce să vezi, alți liberali, ceva mai cu dare de mână, s-au gândit să liberalizeze și să flexibilizeze piața muncii la nivel de Uniune Europeană. Și oamenii liberi s-au cărat în alte țări în care sunt exploatați la sânge, dar măcar cu promisiunea unor lefuri mai mari. Și, uite-așa, i-au lăsat pe liberalii noștri fără iobagi, pardon, muncitori docili și harnici!

E clar: de toate astea numai săracii sunt de vină! Nu am nicio speranță de la elitele noastre care se mulțumesc să contemple cât de mult le urăște pe ele poporul. Și cât de grozave sunt ele și cât de nerecunoscător e poporul. Dar să nu disperăm. Cu elita noastră vizionară, avem înaintea noastră atât tradiția cât și perspectiva caselor de muncă în care să fie integrați cu forța leneșii, acești mari dușmani ai harnicilor noștri parlamentari!

Postări asemănătoare

Maria Cernat

Maria Cernat este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) (2001) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul FJSC. Din anul 2008 este doctor în filosofie. În prezent este lector doctor la departamentul de Comunicare și Relații Publice, Universitatea Titu Maiorescu. Din anul 2011 este autoara de articole publicate pe site-uri de dezbateri politice (CriticAtac.ro, Cealaltă Agendă, România Curată).


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat