Moldova: Viitorul este luminos – pentru oligarhi

După intensificarea dezbaterii privind o unire posibilă cu România, un alt scandal politic a cutremurat Republica Moldova câteva luni înainte de alegerile parlamentare. Pănă la urmă, însă, el a dovedit mai degrabă cât de slabă este opoziţia locală şi cum lipseşte orice forţă care ar putea duce cu adevărat la combatarea conducerii oligarhice a ţării

O cafenea din centrul Chişinăului, vizitată des în trecut, este acum o ruină, ameninţată cu demolare. Clădirea este imaginea tristă a situaţiei din capitala moldovenească (foto: Malgorzata Kulbacewska-Figat)

În ziua de 19 iunie, Tribunalul oraşului Chişinău a declarat că rezultatele de la alegerile municipale anticipate din capitala moldovenească sunt anulate. Astfel a fost anulată victoria neaşteptată a lui Andrei Năstase, liderul platformei Demnitate şi Adevăr (DA). O săptămână mai tărziu hotărârea a fost susţinută de Curtea Supremă. Oficial, Năstase a fost exclus din competiţia pentru că a încalcat ”tacerea” electorală în reţelele sociale, postând mesaje, care au apelat ca oamenii să iasă la vot. După părerea curţilor aceeaşi încalcare a fost făcută de oponentul lui Năstase – Ion Ceban, care reprezintă Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, care a câştigat primul tur al votului, dar a pierdut lupta finală. Nu este deloc suprinzător dacă cineva spune că această justificare absurdă nu a fost nimic altceva decât un pretext.

Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova a fost controlată mult timp de oameni aleşi personal de către cel mai puternic om de afaceri din ţară – Vladimir Plahotniuc. El controlează şi guvernul, mediile şi instituţiile cheie de stat.

El insuşi a decis că nici lui Năstase nu îi va fi permis să fie primarul celui mai important oraş din Moldova, nici un socialist nu va putea ocupă poziţia de primar. Favorita lui Plahotniuc – Silvia Radu, care oficial este prezentată ca manager independent, a ocupat doar locul trei la alegerile municipale din Chişinău.

”Oligarhul a trecut peste toate liniile roşii! El a încălcat regulamentele democratice esenţiale”, s-au plâns forţele opoziţionale proeuropene care l-au susţinut pe Năştase şi au apelat la proteste stradale împotriva verdictului. De fapt, în istoria recentă a curţilor moldovene deja au fost pronunţate decizii judecătoreşti la fel de absurde. Un exemplu – toamna trecută Curtea Constituţională a hotărât că preşedintele trebuie să fie declarat ”încapabil să guverneze” pentru o perioadă de câteva ore, aşa că preşedintele intermiar să reuşească să primească jurământul ministrului apărării, al cărui nominalizare a fost criticată vehement de Igor Dodon. Însă atunci nici Năstase (şi Platforma Demnitate şi Adevăr), şi nici Maia Sandu şi partiul ei proeuropean, numit Partidul Acţiune şi Solidaritate, nu au spus nimic. La alegerile din Chişinau situaţia este cu totul diferită.

Însă nici ”apăratorii democraţiei” nu au avut un program de salvare pentru oraşul semidistrus şi ruinat, unde locuiesc o treime din moldvenii.

2019 este anul alegerilor parlamentare şi Năstase speră că avansarea lui până la vârful conducator al capitalei va permite că el nu numai să devină liderul ”câmpului pro-european adevărat”, care este gată să-i substituie pe falşii ”europeni liberali” lui Plahotniuc, ci şi să o întreacă pe Maia Sandu. Ea poate că este liderul celei mai mari organizaţii opoziţionale proeuropene, dar a pierdut lupta electorală împotriva lui Igor Dodon în 2016. Cât despre ambiţioasă Sandu, care l-a susţinut pe Năstase în Chişinău, ea s-ar putea să fi gândit două scenarii. Dacă Năstase ar rămâne în continuare popular până alegerile parlamentare, ea de asemenea ar profita. Însă dacă el s-ar dovedi de a fi fără succes, ea ar putea să-l prezinte ca ”tradator”, care ”s-a vândut” oligarhiei (sau, mai moderat, care avea intenţii bune, dar nu a avut voinţa puternică de a lupta cu Plahotniuc) şi să concentreze toate forţele fidele platformei DA către partidul său. Verdictul a pus capitala sub conducerea temporară a unor persoane, care au legătură cu administraţia anterioară (şi cu Partidul Democratic lui Plahotniuc) şi aşa a aruncat toate calculele acestea în aer.

Chemându-i pe oamenii să iasă în stradă, ”europenii reali” se pare că au sperat că în Chişinău se vor repata protestele din 2009.

Aceste evenimente au dus la o schimbare fundamentală în viaţa politică din Moldova, Partidul Comunist a fost înlăturat de la putere, şi a început conducerea, în vigoare şi astăzi, a forţelor prooccidentale, liberale şi democratice (care sunt tot atât de democratice şi de liberale, cu cât comuniştii moldoveni sunt fideli credoului marxist-leninist). Ei au crezut că indignarea după hotărarea judecătorească va fi atât de puternică ca ei vor obţine susţinerea UE pentru înlăturarea ”alianţei proeuropene”, mai ales atunci când ”adevăraţii europeni” nu au răbdare să-i ia locul. În ultimele câteva săptămâni, Maia Sandu a fost activă atât în Chişinău, cât şi în străinatate, realizând o serie de întâlniri cu liderii europeni. Cu toate acestea, se pare ca ea nu a obţinut nimic mai mult decât expresiile convenţionale de îngrijorare pentru viaţa politică din Moldova.

Politicienii din UE au condamnat anularea alegerilor din Chişinău, dar ei încă sunt tentaţi să creadă că destabilizarea vieţii politice în Moldova printr-o lovitură împotriva echipei lui Plahotniuc este destul de nedorită, fiindcă victoria forţelor proeuropene în această ţară divizată nu este niciodată 100% garantată. Este nesigură, în special acum, când o mare parte din societate este absolut dezamăgită de ”marşul către Europa” şi nu exclude, ci chiar susţine cu entusiasm, vreo formă de cooperare cu Rusia. Aşa că Bruxelles preferă să preseze Moldova prin suspendarea susţinerii financiare, care este cu siguranţa o lovitură împotriva business-ului, controlat de oligarhie, şi împotriva companiilor de stat.

Este chiar mai rău pentru Năstase şi Sandu. Demonstraţiile de pe stradă n-au dovedit ”popularitatea lor enormă”, ci mai degrabă au arătat slabiciunea părţii liberale a opoziţiei chiar în capitală, unde este concentrată majoritatea dintre susţinatorii lor. Până la sfârşitul lui iunie şi începutul lui iulie, ei au reuşit să mobilizeze câteva mii de protestatari, care nu poate fi considerat un succes, fiindcă Moldova a văzut proteste mult mai mari în ultimii ani. Nu a avut loc vreun ”protest general” împotriva ”violărilor fără precedent a democraţiei”. Chiar dacă liberalii apelează în continuare pentru proteste noi (unul este programat pentru 19 iulie, şi un altul pentru 24 august), nu este prea probabil că numărul celor prezenţi să fie mai mare decât la primele manifestări.

Explicaţia depăşeşte plângerile comentatorilor liberali pentru ”conştiinţă democratică scăzută”. În decursul anilor, când oligarhia a furat activele statului şi a transformat republica într-un stat eşuat, forţând oamenii să emigreze sau să se descurce cu un nivel îngrozitor de şomaj, cu lipsa serviciilor comunale sau medicale, ţara a fost… laudată de liderii europeni şi americani pentru realizarea progreselor în toate sferele posibile. Asta s-a întâmplat chiar când au avut loc proteste împotriva lui Plahotniuc în Chişinău. Nimeni nu-i poate acuza serios pe moldoveni pentru lipsa de voinţa de a lupta pentru ”regulamentele democratice” abstracte. Însă, de asemenea, şi nimeni nu trebuie să fie surprins de lipsa încrederii în aceşti lideri particulari.

Maia Sandu a fost ministrul educaţiei în trei guverne ”proeuropene” la rând. Ea a aplicat vederea neoliberală în educaţie, pe care şi-a însuşit-o când studia economie în Statele Unite. În anul 2016 autorul acestui text a avut posibilitate să vorbească despre Sandu cu oamenii de rând din Gagauzia, partea sudică a Moldovei, dominată de gagauzi şi bulgari – două minorităţi rusofone. Sandu a fost vestită peste tot ca ”doamna care a închis şcolile” şi ”a vrut să ne forţeze să vorbim limba română acasă”.

Chiar dacă această vedere nu este împărtăşită universal în Chişinău, cetatea lui Sandu, ea nu lipseşte complet nici din capitală. Ca ministru, Sandu aparţinea Partidului Liberal-Democrat, condus de Vlad Filat, un alt oligarh şi fost aliat lui Plahotniuc, care a fost în sfârşit dat jos de la putere şi trimis la închisoare pentru corupţie. Nu sună ca ”o acreditare” perfectă, nu?

Ceva mai mult, legăturile lui Sandu cu liberal democraţii care acum abia supravieţuiesc nu sunt numai un lucru din trecut. Partidul este în lista organizatorilor protestelor urmatoare din Chişinău, ca şi cum cineva ar crede că ei sunt luptatori antioligarhici.

Clădirile abandonate au devenit simbolul trist al Chişinăului sub capitalism (foto: Maglorzata Kulbacewska-Figat)

Cât despre Năstase, integritatea lui ca ”o alternativă adevărată a oligarhilor” a fost de asemenea pusă la îndoială de jurnaliştii care l-au conectat cu alţi business tycoon-i – Viorel şi Victor Ţopa, cu scheme de corupţie din aeroportul Chişinău şi cu o serie de transacţii neclare cu companii offshore. Chiar şi mandatul lui extrem de scurt, ca primar ales al Chişinăului, a provocat noi îndoieli. Spre nefericirea activiştilor locali, el nu a riscat să oprească demolarea cinematografului Gaudeamus, care, după apărătorii arhitecturii istorice a Chişnăului, care dispare, a fost aprobată printr-o altă schemă neagră cu implicarea echipei fostului primar.

Ceva mai mult, anumiţi membri ai echipei acestui fost primar au reapărut în ”administraţia nouă” şi Năstase n-a părut să fie îngrijorat de faptul că candidatura lui a fost susţinută de nimeni altcineva decât de fostul primar Dorin Chirtoacă. Această faţă dubioasă a opoziţiei proeuropene din Moldova explică de ce ei chiar n-au încercat să adune oamenii cu slogane care ar fi atrâs un răspuns pozitiv. Obişnuiţi cu dezbateri goale despre simboluri, limbă, istorie şi promisiuni vagi de a da ceva, ei chiar nu au de gând să se organizeze în jurul unor probleme adevărate, indiferent cât de perfectă ar fi fost ocazia.

În sfârşit, ca primar al Chişinăului Năstase va trebuie să rezolve probleme diferite decât geopolitică. El va trebui să se opună schemelor locale de corupţie, să încerce să creeze o politică a locuinţelor, să rezolve problemele transportului devastat al oraşului, starea teribilă a drumurilor, parcurilor şi serviciilor comunale… În timpul protestului a fost evidentă o nevoie de lideri care arată interes către problemele cotidiene ale cetăţenilor moldoveni.

Asta a fost văzut clar în pozele, duse la demonstraţiile, arătând familii întregi, care au părăsit Moldova pentru a lucra peste hotare. Însă cei care au organizat aceste proteste puteau numai să răspundă prin o colecţie de plângeri şi promisiuni despre democraţia violată şi viitorul european luminos, care va veni în curând. În timp ce viitorul cu astfel de opoziţie în ţară şi cu astfel de reacţii din afară ei, pare cea mai luminoasă pentru oligarhii.

Postări asemănătoare

Małgorzata Kulbaczewska-Figat

Jurnalistă poloneză de stânga, specializată în regiunile: Europa de Est, limea arabă și Persia. Editor-șef adjunct al portalului polonez Strajk.eu


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat