Peste jumătatea din bulgari câştigă net până la 250 de euro pe lună, iar aproape 80% până la 460 de euro lunar, arată statistica oficială a Ministerului Finanţelor, prezentată de ministrul Vladislav Goranov în Parlament. Aceste cifre nu includ însă o mare parte dintre aproape cei 2 milioane de...

Un interviu cu dramaturga Petro Ionescu și regizorul Raul Coldea despre experiențele lor în cadrul rezidenței artistice de la Telciu, despre piesa lor privind structurile familiale și despre importanța Școlii de Vară de la Telciu în viața localnicilorPetro Ionescu este absolventă a Facultății de Teatru și Televiziune, specializarea Teatrologie,...

Oamenii cu dizabilități pot fi utili şi productivi, dar nu acestea trebuie să fie ”biletele” lor pentru acces la ajutoare. Ei trebuie să fie sprijiniți pentru că au aceleași drepturi ca noi toți şi pentru că noi toți, înainte de a fi ”productivi”, suntem ființe fundamental dependente, spune într-un...

Interviu cu experta daneză în domeniul migrației și torturii despre creșterea generală a violenței în lume, despre responsabilitatea UE şi Frontex pe problemele de migrație şi despre discutatul ”model turcesc” al unui acord de migrație cu LibiaAhlam Chemlali este din Copenhaga, Danemarca, unde lucrează ca manager de program la...

Interviu despre schimbările care au venit după crima de la Caracal, ce ar însemna un feminism al celor 99% din România şi despre starea mass-media româneştiAdina Marincea este cercetătoare în Ştiinţe sociale, cu doctoratul în Ştiinţele comunicării (2014). Are o experienţă de peste 5 ani în proiecte de cercetare...

Fostul președinte a fost asociat cu anticomunismul şi anticorupția. În 2016, împotriva acestuia s-a declanșat o urmărire penală pentru spălare de bani, iar pe 20 septembrie 2019 Curtea de Apel București l-a declarat colaborator al SecuritățiiPe 20 septembrie 2019, Curtea de Apel București a ieșit cu decizia că fostul...

Anticorupţia românească se află unde era şi în primavară, la răscrucea dintre două tabere puternice. Efectul victoriei lui Kövesi pentru politica românească va fi unul de scurtă durată, crede expertul de bună guvernare Codru Vrabie. În opinia lui, Parchetul European poate chiar să nu aibă rezultate semnificative în mandatul...

Tendinţa pentru greve, prin intremediul cărora muncitorii din țara vecină de la nord vor salarii decente, a găsit un neaşteptat sprijin-inspiraţie într-o promisiune electorală din PoloniaPe 10 septembrie 2019 media româneşti au distribuit masiv ştirea că ”era muncii ieftine din Polonia va lua sfârşit”. O astfel de afirmaţie a...

Boyko Borisov a comandat că jurnalista Silvia Velikova să se întoarcă în faţa microfonului, iar procurorul-şef adjunct şi candidat pentru procuror-şef Ivan Geşev va investiga de ce programul ”Orizont” (echivalentul la Radio România Actualităţi) s-a oprit în ziua de 13 septembrie 2019. Am aflat aceste lucruri, în timp ce...

Interviu cu scriitorul şi traducătorul iranian despre eforturile sale în a traduce şi a promova literatura bulgară în Iran, despre planurile sale creative, legate de Bulgaria, despre ce înseamnă ”comunism literar” şi de ce diferitele grupări de stânga din Iran ar putea evita să participe la alegerile prezidenţiale din...