Migrația e întotdeauna despre muncă și familie

Un interviu cu dramaturga Petro Ionescu și regizorul Raul Coldea despre experiențele lor în cadrul rezidenței artistice de la Telciu, despre piesa lor privind structurile familiale și despre importanța Școlii de Vară de la Telciu în viața localnicilor

Raul Coldea (stânga) şi Petro Ionescu prezintă la Telciu munca lor în cadrul rezidenței de creație din satul bistrițean (foto: Ioana Ofelia)

Petro Ionescu este absolventă a Facultății de Teatru și Televiziune, specializarea Teatrologie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca și a unui master în Arts du Spectacle la Universite Libre de Bruxelles, Belgia, Petro Ionescu lucrează din 2014 în regim independent, fiind responsabilă de diferite activități în implementarea unor proiecte culturale cum ar fi scrierea de proiecte, coordonare, relații internaționale, fiind de asemenea interesată de mediere culturală și consultanță artistică. Ea este dramaturgă la echipa artistică Reactor din Cluj Napoca. 

Raul Coldea este unul dintre cei mai tineri regizori de teatru care s-au îndreptat spre ceea ce numim ”teatru politic”. S-a născut în anul 1991 și în 2013 a absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș Bolyai din Cluj. Activitatea sa este legată în principal de spațiul de teatru independent Reactor unde a regizat în anul 2015 Provizoriu și Nu cred că o să îmi treacă vreodată, urmând ca în 2016 și 2017 să colaboreze cu dramaturga Petro Ionescu la spectacolele Refugii, via negativa, respectiv Inegal.

Între 1 iunie 2019 şi 1 iulie 2019 Petro Ionescu şi Raul Coldea au realizat rezidenţa de teatru documentar la Telciu şi Romuli, documentându-se despre situaţia migraţiei şi a familiei în mediul rural. Plecând de la conceptul de teatru comunitar (implicarea actorilor neprofesionişti în actul artistic prin utilizarea poveştilor personale) ambii creatori au scris o piesă de teatru politic care urmează să fie montată chiar la Telciu. Rezidența a fost realizată în cadrul proiectului Culese din Telciu, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și implementat de Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale. Rezultatul rezidenței a fost prezentat în cadrul celei de-a patra ediții a Școlii de vară de la Telciu. Piesa de teatru creată acolo a provocat redacția Baricada să-i intervieveze pe cei doi artiști.

Piesa voastră folosește câteva metafore moderne care duc la ideea migrației. De exemplu, la început textul ilustrează case părăsite de oameni, „populate numai în august și decembrie”. La sfârșit, povestitorul vorbește de un compartiment din tren, care este și o metaforă pentru oamenii mai apropiați sau mai înstrăinați cu care trecem împreună prin viață- familia noastră, dar și pentru plecarea din locul nașterii și al adolescenței. Ce ați descoperit privind „celula de bază” în zona telceană și influența migrației asupra ei?

Referința la “casele populate doar în august și în decembrie” e una importantă pentru momentul în care am făcut cercetarea. Noi am fost acolo în mai-iunie și satul părea cumva gol, depopulat, în orice caz – mult mai gol față de ce știam din timpul edițiilor Școlii de Vară de anii trecuți. Ni s-a spus, de altfel, de multe ori că, într-un fel, nu am venit în cel mai bun moment, pentru că majoritatea locuitorilor sunt plecați la muncă în străinătate. August și decembrie sunt lunile în care cei mai mulți dintre ei se întorc, atunci sunt concediile. Altfel, am cunoscut și câteva persoane care tocmai se întorceau de afară sau care plecau. În general, persoanele care lucrează în agricultură au perioade mai scurte în care sunt plecați și astfel am apucat să povestim cu câțiva dintre ei chiar în seara de dinaintea plecării. Alte discuții sau interviuri au fost amânate “până data viitoare” din aceeași cauză, se apropia plecarea celor cu care urma să povestim.

Am descoperit că migrația a fost mereu o temă esențială în zonă. Vorbim de migrație internă – familii care au migrat înspre Telciu, persoane care au trecut temporar pe aici, multe persoane care au migrat într-o perioadă înspre Vestul țării și bineînțeles de migrația de muncă înspre Occident, care e specifică României de după 1989.

Migrația e întotdeauna despre muncă și familie, fie că înseamnă continuarea studiilor la oraș, faptul că ești repartizat/ă cu locul de muncă într-un anumit loc sau că pleci într-un alt loc pentru a putea câștiga suficient cât să ai un trai decent pentru tine și familia ta. Telciu nu este o excepție, am descoperit cum migrația a modelat comunitatea de-a lungul timpului și cum continuă să o facă. E interesant, cumva pare că lumea e în continuă mișcare aici, că oamenii au venit și au plecat mereu din locurile astea. Dar poate ce e cel mai important e că am descoperit poveștile unor femei puternice. Povestită din perspectiva lor, povestea cu familia devine una despre luptă, despre rezistență și emancipare.

În piese, sunt incluse foarte atent și voalat realitățile tranziției – jocul la bingo și nevoia „să riști că nu poți avansa altfel”, privatizările și șomajul ulterior, violența în familie. Din ce ați descoperit oare tranziția nu s-a oprit deloc în zona rurală? 

Suntem în permanentă tranziție, nu? Ăsta e principiul pe care funcționează capitalismul. Visarea spre altceva, spre ceva mai bun și dezamăgirea care vine la pachet sunt lucruri pe care le-am găsit și la Telciu. Dar nu ar fi corect să vorbim despre ruralul din România cu referire la o singură experiență de cercetare artistică, mai ales că Telciu și satele din zonă au istorii foarte specifice datorită poziției geografice și resurselor naturale. Așadar, efectele tranziției trebuie să se fi simțit diferit aici și nu seamănă cu acelea pe care încă le poți observa în urbanul mic, spre exemplu.

Povestea legată de șomaj și jocuri de noroc, la care faci referire, e una foarte specială în cercetare pentru că prezintă povestea unei familii care migrează dinspre urban (în parte datorită pierderii locurilor de muncă ale adulților) înspre rural și acolo încearcă să găsească o formulă nouă de a exista și de a coexista în comunitate.

În ce măsură emigrația e singura soluție de a scăpa din starea familială precară?

Nu credem că e singura soluție, poate nici măcar nu e o soluție pe care ar trebui să o luăm în considerare, ar trebui să încercăm să găsim soluții locale la problemele noastre. Dar, momentan, pentru foarte mulți, ea este singura soluție pragmatică. De multe ori este singura soluție pentru supraviețuire, deși munca în străinătate se face de multe ori în condiții grele, în condiții de exploatare și plătită sub standardele țărilor care beneficiază de ea.

Mi se pare că în piesă statul aproape lipsește ca instituție, dar există o prezență pronunțată a penticostalismului. Cum explicați prima lipsă și a doua prezență? În ce măsură acest cult poate propune o soluție socială la problemele familiale? De ce statul nu este recunoscut ca soluție la aceste probleme de către protagoniști?

Prezența cultului penticostal apare în cazul unei singure povești de familie din cadrul cercetării noastre, nu am zice că e așa pronunțată. Dacă ar fi să evaluăm felul în care este influențată această familie de aderarea la biserica penticostală, putem observa și beneficii, dar și părți negative. Se știe că în cultura neoprotestantă se practică actele de caritate pentru cei cu situații materiale mai precare și, așa cum zice și personajul intervievat, există un simț al comunității bine dezvoltat. În același timp, familia este extrem de prețuită în aceste comunități, așa că violența de gen și alte agresiuni sunt foarte blamate. Ceea ce se și vede în piesă: odată devenit membru al bisericii penticostale, tatăl nu mai este violent fizic. Astea ar fi aspectele pozitive. Pe de altă parte, tot în cazul tatălui, sunt accentuate probleme psihice pentru că biserica oferă un tip de validare care potențează simțul apartenenței, respectiv a unui comportament religios care pare adecvat, dar de fapt e unul care trădează un dezechilibru mental major.

În ce privește statul și interferența lui în problemele familiale, nu am zice că el lipsește complet din contextele prezentate în text. El apare indirect prin diverse instituții: spitale, școli, facultăți, servicii sociale, care au rol important în parcursul unor personaje. De exemplu: plecarea de la sat pentru a continua studiile (gratuitatea învățământului, burse de studiu, cămin gratuit sau la preț accesibil), cum e cazul personajului masculin sau al personajului care a făcut școala de moașe.

În cazul violenței domestice, e într-adevăr complet absent, asta pentru că ori e posibil ca victimele să nu fie conștiente de existența unor servicii specializate, ori, cum se întâmplă frecvent, intervine frica, rușinea, ideea că e ceva intim care nu trebuie să iasă în exterior. Există vorba asta cum că rufele murdare se spală în familie, dar totuși, așa cum zice și titlul piesei noastre, familia e celula de bază a societății, iar asta înseamnă că ea este importantă și la nivel de stat. Și aparent ea devine prioritară pentru stat în momentul definirii ei foarte rigide, cum a fost cazul referendumului pentru familie din 2018.

Ați scris această piesă în cadrul unei rezidențe de creație la Telciu. În ce măsură Telciu este o zonă reprezentativă pentru România?

E reprezentativă din multe puncte de vedere, dar sunt multe aspecte specifice care o scot din “normă”. Altfel, credem că există multe tipuri de “România”, am putea, cel mult, să comparăm un sat ca Telciu cu alte sate din România, dar și aici am avea nevoie de multe filtre pe care să le aplicăm.

Cum influențează activitățile din cadrul școlii de vară și evenimentele înconjurătoare viața socială la Telciu?

Cred că asta e o întrebare care se adresează mai degrabă organizatorilor, respectiv localnicilor. Oamenii din comunitate sunt cei mai îndreptățiți să răspundă la această întrebare. Din ce am putut noi observa, credem că activitățile dedicate copiilor au cu siguranță un impact pozitiv în dezvoltarea lor. Viața culturală credem că se îmbogățește destul de mult prin reprezentarea unor spectacole de teatru, prin proiecțiile de filme sau prin prezentarea rezultatelor de la rezidențe sau ateliere. Cu siguranță și economic se produc niște modificări acolo prin prezența participanților destul de numeroși care „invadează” Telciu timp de o săptămână.

Ce urmează în viața piesei voastre? Unde va fi montată? Cum se încadrează ea ca tematică și ca abordare dramaturgică în rândul celorlalte piese scrise de voi?

Deocamdată lucrăm la o formulă finală a textului și apoi urmează o serie de spectacole-lectură în câteva orașe din țară. Există speranțe ca ea să devină spectacol în viitorul apropiat și noi sperăm să o montăm chiar la Telciu.

Această piesă face parte din zona noastră de interes artistic și completează alte cercetări făcute pentru alte proiecte de teatru care abordau inegalitatea și socializarea de gen sau raporturile dintre bani și statut social. Tema familiei e o temă care se regăsește inevitabil în mai toate interviurile luate pentru piesele de teatru/spectacolele la care am lucrat până acum. 

Postări asemănătoare


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat