Vlad Petri: Cultura persană e o cultură a generozității

Impresii dintr-o societate în care sărăcia nu e blamată iar curiozitatea față de Celălalt este mai puternică decît interesul comercial

Vlad Petri (foto: Denisa Colţea)

Născut la Bistrița cu aproximativ 38 de ani în urmă, școlit apoi într-ale imaginii pe la București și Berlin, regizorul și fotograful Vlad Petri este cunoscut în special pentru documentarele „București unde ești?” (2014) și „La pas pe litoral” (2016, împreună cu Vlad Ursuleanu), precum și pentru forografiile și filmulețele de la protestele din ultimii 6 ani. În paralel cu interesul său pentru proteste și acțiuni civice, Vlad Petri a explorat în ultimii ani zonele de conflict din Orientul Apropiat și lumile acestei regiuni, așa cum pot fi ele descoperite dincolo de straturile groase de propagandă și orientalism.

Deși suntem amîndoi bistrițeni, deși avem o droaie de prieteni comuni, pe Vlad Petri l-am întîlnit și cunoscut abia vara trecută, după niște discuții online despre participarea sa la Școala de vară de la Telciu cu un atelier de introducere în film documentar adresat tinerilor din localitate. De-atunci am început să ne vedem mai des și să ne mai ținem la curent unul pe altul cu ce facem sau ce mai plănuim să facem. Așa că, deși m-am mișcat mai greu, m-am gîndit să-l iau la întrebări despre recenta sa călătorie de o lună în Iran. A doua călătorie. Și cum Dinu Guțu mi-a luat-o înainte, realizînd deja un interviu foarte fain cu omul nostru din Iran, am căutat să-i propun lui Vlad alte întrebări și teme de discuție. Și a ieșit asta.

De unde și de cînd interesul pentru Iran și limba farsi?

Interesul pentru regiunea pe care o denumim în linii mari “Orientul mijlociu” a apărut de mai mult timp, în jur de 10-11 ani. Trebuie să recunosc că m-a pasionat încă din primii ani de facultate istoria recentă, raportul individului cu politica, relația cu statul și puterea. În 2001 eram în SUA, aproape de New York, când au fost atacate turnurile gemene. Am ajuns la fața locului mai târziu și am fotografiat străzile orașului. Mi s-a părut acel moment unul definitoriu pentru istoria recentă și uite unde s-a ajuns, între timp. Am asistat la două campanii majore ale SUA, în Afganistan și Iraq, ambele terminate dezastruos, cea din Afganistan având încă un statut nesigur, cu posibilitatea de prelungire pe o perioadă nedetarminată. Atunci, în 2001, când auzeam numele Afganistan nu știam exact cum trăiesc oamenii de acolo, ce fac, care e existența lor. Peste 7 ani am ajuns să văd o parte din Afganistan (mică, ce-i drept), am ajuns în fostele republici sovietice (în cadrul unui proiect de documentare denumit “Marshrutka”, împreună cu Alice Monica Marinescu, David Schwarz și Serghei Chiviriga), am călătorit în Siria, Liban și Iordania. În 2017 am luat primul contact cu Iranul. Interesul pentru această țară a început odată cu filmele pe care le-am văzut și pot spune că mă interesează raporturile dintre cultura arabă și cea persană, influențele cât și deosebirile. Cred că orientul se schimbă de la o zi la alta, datorită războaielor, a foametei, a luptelor regionale și sectante, a influențeleor colonialiste și pot spune că îmi doresc să mai surprind în imagini locurile din regiune înainte de a fi distruse sau transformate ireconciliabil.

Diferențe rural-urban? Nord-sud?

Cred că Iranul e împărțit între rural și urban, ca și în multe alte țări. Vezi și la noi, clasa medie urbană ale orașelor mari și interesele pe care le are vs oamenii din sate sau din orașele mici. Un exemplu la îndemână ar fi virulența opiniilor între susținătorii LGBT și cei ai familei tradiționale, sau taberele “rezist” și cea a “anteniștilor”. Acum nu știu exact cine e Mălin Bot-ul sau Gâdea-ul Iranului, dar cu siguranță că există și acolo o diviziune puternică între viziunile moderniste ale păturii urbane și cele tradiționaliste ale populației rurale. Pe de altă parte, e o tendință puternică de urbanizare, mulți oameni lasă viața satului în urmă și se mută în periferiile orașelor mari, ducând de cele mai multe ori o existență precară și dezrădăcinată. În Teheran majoritatea oamenilor săraci trăiesc în sudul orașului, unde e mai multă poluare și e sufocant vara și unde chiriile sunt de 5-6 ori mai mici decât în nordul luxos și cosmopolit.

Vedere dintr-un oraş iranian (foto: Vlad Petri)

Lumea își amintește de perioada șahului, dar cum e percepută în Iran perioada anterioară șahului?

Majoritatea își aduc aminte despre Mossadegh care a fost prim-ministrul Iranului între 1951 și 1953, ales democratic, care a dus o campanie de naționalizare a petrolului și a încercat să obțină niște redevențe decente din exploatare pentru poporul iranian. Dar asta nu a fost pe placul Angliei care exploata resurse în regiune și cu ajutorul SUA au orchestrat o lovitură de stat prin care Mossadegh a fost înlăturat și instalat regimul șahului. Cred că acele evenimente reverberează până în prezent și afectează întreaga economie și societate iraniană. Aversiunea SUA-Iran la nivel politic are impact asupra nivelului de trai al oamenilor de zi cu zi. Deși unii își aduc aminte cu nostalgie de perioada șahului, pentru cei mai mulți e o perioadă în care se trăia greu, în care o duceau bine doar elitele și cei apropiați regimului. Să nu uităm că vorbim despre o dictatură, care a divizat și mai mult societatea, cu diferențe foarte mari între clase. Ca în orice dictatură, unii profitau de sistem și erau bine-mersi. Probabil, dacă ar fi fost bine, așa cum se propagă în imaginarul colectiv vestic, nu ar mai fi avut loc revoluția din 1979, care a venit pe fondul unor grave probleme la nivel social.

Cum e cu alimentația și costurile traiului?

Costurile de viață sunt mai mici decât la noi, dar și salariile sunt mici. Un litru de benzină e 1 RON/ litru, gazul și apa sunt foarte ieftine, găsești mâncare proaspătă și de proveniență locală la prețuri bune. Însă rămâne problema presiunilor exterioare, a embargoului și faptul că după semnarea acordului nuclear, multe restricții nu s-au ridicat. Asta e una din temele de protest ale tradiționaliștilor împotriva grupului mai reformist, reprezentat de Rouhani. Cursul fluctuează foarte mult, ceea ce afectează clar economia. În aprilie 2017, când am fost prima dată, un euro se schimba la 40,000 de riali, acum a ajuns la 53,000. Asta e foarte mult, duce la creșterea prețurilor și îi afectează pe oameni.

O ”cahvehane” – casa pentru cafea din Iran (foto: Vlad Petri)

Cum e cu turismul în Iran? Sunt zone în care turismul este o sursă majoră de venit? Sunt diferențe semnificative între zonele în care turismul e devoltat și cele în care turiștii sunt o raritate? Cît de periculos poate fi Iranul pentru un turist din Vest?

Am văzut puțini turiști ultima dată, probabil pentru că era iarnă și în anumite zone era frig și ziua scurtă. De obicei vesticii caută iarna căldura plajelor thailandeze sau nisipurile fine ale insulelor Africii, de unde pot privi cu detașare spre bătrânul continent acoperit de zăpezi.

Primăvara-toamna e sezonul maxim pentru turiști în Iran, majoritatea vizitând orașele vechi persane Esfahan, Yazd și Shiraz. Nu știu în cifre cât înseamnă turismul pentru Iran, însă există multe prejudecăți în Vest. Mulți oameni văd Orientul Mijlociu ca un întreg, nu văd diferențele culturale, sunt de mult ori orbiți de imaginile din media cu teroriști care vor să se detoneze și să islamizeze lumea și atunci nici măcar nu caută pe hartă destinații în regiune. Mie mi s-a părut sigur Iranul, am călătorit și noaptea, în zone marginale și nu am avut niciun incident.

Cum se vede vestul din Iran? Sau unde e Vestul din perspectivă iraniană?

Dacă din Vest Iranul pare departe și pentru unii nealiniat gândirii contemporane și spiritului actual, de acolo Europa pare mult mai aproape, atât fizic cât și cultural. Peste 45% din populația țării e sub 35 de ani, majoritatea au smart-phonuri, se uită pe internet, văd cum arată Europa, ce fac oamenii acolo, nu sunt doar unii departe de noi, rupți de lumea din jur. Iar între 4 și 5 milioane locuiesc în afara țării și trimit bani acasă și au legături constante cu familiile lor.

E interesant în funcție de locul în care ești pe glob cum se schimbă coordonatele și raportarea la ce înseamnă vest și est. Dacă pentru noi Turcia, de exemplu, se află într-o zonă gri la care nu ne e clar cum să ne raportăm, pentru iranieni Turcia înseamnă vest și un model de dezvoltare economică. Sunt mulți iranieni care merg acolo ca turiști, neavând nevoie de viză.

Liderul Republicii Islamice ayatollah Ali Khamenei împărtăşeşte atitudinea elitelor din SUA privind preşedintele Donald Trump (foto: Vlad Petri)

Cum se raportează la lumea arabă?

Relațiile cu lumea arabă sunt influențate de aversiunile regionale, de istoria locului, de apartenența religioasă. La nivel politic, Iranul e apropiat de celelalte populații șiite și implicat în războiele regionale. La nivel personal, oamenii, crezând că ești necunoscător ca alți turiști aterizați în țara lor peste noapte îți explică de diferențele dintre ei și arabi, de faptul că au fost cuceriți și au trebuit inclusiv să treacă la alfabetul arab. Am întâlnit și pe unii mai rasiști și pe alții mai concilianți. E clar că există o tensiune, dar să nu uitam că în Iran trăiesc arabi de mult timp (2% din populație) și nu există probleme cu ei. Acolo trăiesc și mulți refugiați afgani (aproape 3 milioane) și pakistanezi, cu cei din urmă fiind o relație mai înordată, determinată de diferențe culturale și apartenență religioasă.

Cum se vede China din Iran?

Am un prieten iranian care merge de două ori pe an în China în scopuri de afaceri și îmi spune că nu se simte prea apropiat de lumea aia. Îi par oamenii de acolo mai reci și distanți, greu de descifrat. Îi plac românii, care i se par mai deschiși, mai “cu sufletul pe masă”.

Iranieni arată curiozitate sinceră către celălalt (foto: Vlad Petri)

Cît de rigid este regimul iranianian?

E greu de răspuns la asta când ești călător sezonier. Cred că trebuie stat mai mult timp acolo pentru a avea o părere mai bine conturată. Ar fi bine de întrebat un localnic.

Cît de inegală pare societatea iraniană la prima vedere?

Cum spuneam mai devreme, Teheranul pare foarte inegal când te uiți la diferențele dintre nord și sud, la prețul chiriilor, la cât de mult se pune preț pe asta. În același timp, am vorbit cu iraieni care îmi spuneau că pentru fiecare venit pe care îl încasează plătesc între 5 și 10 procente pentru persoane nevoiașe și pentru centre de întrajutoare. Mi-au spus că nu e obligatoriu, dar foarte multă lume o face. Mi s-a părut că sărăcia nu e blamată ca la noi, un om sărac nu e văzut ca un paria, ci un om care trebuie ajutat ca să o ducă mai bine. De asemenea, e mult ajutor la nivel de familie, probabil dintr-o determinare culturală, cât și una religioasă. Cultura persană e o cultură a generozității, la care se adaugă islamul care pune familia și comunitatea în centrul vieții sociale.

Unii iranieni pare că poartă un suflet vechi… (foto: Vlad Petri)
… dar nici energia tineretască nu lipsește(foto: Vlad Petri)

Cum e cu importurile în Iran?

Am văzut campanii prin care e încurajat consumul intern. Un billboard cu o figură tristă și obosită care mânca produse din China și una veselă și binedispusă care consuma local. Apropo de China, ca în orice țară de pe planetă, e greu de concurat cu produsele chinezești, care probabil sunt chiar mai ieftine, distanța fiind mult mai mică față de Europa. Am mai vorbit despre asta cu iranieni care mi-au spus că nu cumpără produse din alte țări decât dacă ei nu pot produce sau sunt acelea cu mult mai bune.

Te-ai simțit privilegiat ca om alb venit din vest?

Privilegiat în sensul de a fi o “carte deschisă” spre cultura vestică. Există o mare curiozitate față de străin și mai ales față de vestici. Iranienii au un sentiment al frustrării de a fi văzuți negativ de societatea vestică, un fel de sentiment confuz de neadaptare și neintegrare pe care îl avem și noi (și l-am avut în proporții mari, manifestat mai ales după 1989). De aici dorința lor de a te face pe tine albul-vestic să te simți special și de a-ți arăta fața nevăzută a culturii lor. Îmi aduc aminte imaginile de la noi cu nemții care veneau cu ajutoare când eram la liceu și cum stirgau copiii “gumi, gumi” după ei. Sau cum se zvonea prin cartier că vine un american sau englez și poate pune de o afacere, o combinație ceva… La iranieni am simțit o dorință de cunoaștere mai puțin interesată de un anumit scop comercial, ci mai degrabă o curiozitate de a afla lucruri despre cultura de unde veneam și cum văd eu societatea lor. E o interacțiune din care am avut de câștigat, pentru că pe mine mă interesează cum trăiește iranianul de azi și cum se raportează la lume și societate. Așa că ne-am povestit unul altuia, despre prezent și trecut, despre frustări, vise și speranțe.

Alte poze din Iran ale lui Vlad Petri:

Frumuseți iraniene (foto: Vlad Petri)
Cuvântul ”Aferim”, care dă numele filmului românesc al lui Radu Jude este de origine iraniană şi însemană ”Excelent” (foto: Vlad Petri)
Motocicletele sunt un mijloc de transport foarte popular în Iran (foto: Vlad Petri)
Urbanizarea are proporții uriașe în Iran (foto: Vlad Petri)
Valer Simion Cosma

Valer Simion Cosma (n. 1986) este doctor în istorie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, cu o teză despre rolul preoților în lumea țărănească ardeleană a secolului al XIX-lea. În prezent este angajat al „Fundației Research Innovation” ca cercetător avansat în cadrul proiectului „Political Clientelism: a comprehensive frame for measuring electoral irregularities”, finanțat de UEFISCDI, grant PN-III-P4-ID-PCE-2016-0947 și coordonat de prof. univ. dr. Isabela Mareș (Columbia University) . Timp de doi ani (2015-2017), a fost cercetător în cadrul proiectului “East-West”. Vernacular religion on the boundary of Eastern and Western Chritianity: continuity, changes and interactions ((Seventh Framework Programme – ”Ideas” Specific programme – European Research Council) găzduit de Institutul Etnografic al Academiei Maghiare de Științe din Budapesta, Ungaria. Este fondator al Centrului pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale (2016), a Conferințelor de vară de la Telciu (2012) și al Școlii de vară de la Telciu (2016). A coordonat trei volume rezultate din primele ediții ale Conferințelor de vară de la Telciu și a publicat o serie de studii în volume colective și reviste de specialitate din România și străinătate. Preocupările sale vizează modernizarea lumii rurale, istoria și sociologia elitelor rurale, religiozitatea țărănească, religia vernaculară și raporturile dintre modernitate/colonialitate și religie în Europa de Est, economia politică, naționalismul, populismul și clientelismul politic. În paralel cu activitatea academică, a contribuit la documentarea și realizarea unor filme documentare (Disco is Dead, 2017) și performance-uri artistice (ÜBUNG IN TRAUER/EXERCISE IN MOURNING by Maria Magdalena Ludewig & Guests, at Kampnagel – Internationales Zentrum für Schönere Künste, Hamburg, 2017) despre lumea rurală contemporană. În 2017, alături de Ágota Ábrán, a coordonat numărul ”Lumea Rurală Postsocialistă”, al Gazetei de Artă Politică.

Postări asemănătoare


2 Comments

  1. Doamne ce penibil! Asta cu omul alb venit din vest este pur si simplu jenanta. Este jenant ca antropolog sa adresezi asemenea intrebari (din secolul trecut) si e cam aiurea si sa raspunzi la ele. Altfel interesant interviul. Insa sunt multi romani care au mers in Iran inca de acum 10 ani…nu este nevoie de acest ton de genul, am descoperit America.

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat