Strângerea de mână de la Erfurt

Alegerea unui premier „neutru” in Turingia, cu largul concurs al extremei drepte din AfD, evitată in ultimul moment datorită indignării si protestelor publice ale societatii civile germane

Istoria se repetă? (foto: Twitter)

Poza de mai sus a fost răspândită recent, în presa și platformele sociale din Germania, dar și din afară, fiind într-o bună măsură atribuită unei postări pe Twitter a MEPului Guy Verhofstadt, însă comparația în sine a fost inițiată de fostul premier al Turingiei și membru Die Linke, Bodo Ramelow.

Domnii din dreapta, precum și evenimentul care le-a prilejuit strângerea de mână sunt destul de cunoscute în istorie pentru a le comenta, articolul de față are mai degrabă intenția să prezinte contextul strângerii de mână și mai ales pe unul din domnii din stânga.

Cine sunt ei?

Thomas Kemmerich, membru al ”liberalilor” FDP, dar și poate guvernatorul Turingiei pentru cea mai scurtă perioadă din istorie, și Björn Höcke, membru AfD și politician care, conform deciziei curții judecătorești de la Meiningen, poate fi numit în mod legal, de altfel și pe bună dreptate, fascist. Lui îi va fi dedicată și o bună parte din acest articol.

Ce eveniment a prilejuit strângerea de mână?

Este vorba despre ”ungerea” ca prim-ministru al Turingiei, la Erfurt, a lui Thomas Kemmerich, urmată de felicitările liderilor partidelor politice din parlamentul regional.

Un pic de istorie și ”firul” evenimentelor

Turingia, la fel ca multe landuri din fosta RDG, sunt foarte polarizate politic. Mai există încă un nucleu electoral care încă și-a mai păstrat încredere în partidele istorice, dar și a multor oameni care și-au pierdut comlpet încrederea în ele precum și în promisiunea unui stat social german, în același timp și ”locomotivă economică” europeană. Aceștia din urmă au ”dezertat” la AfD. Este de menționat că acest partid are în toate cele 6 landuri din Est peste 20%. Acestea sunt doar parte din problema mai complexă a dispariției statului social din Est, a crizei locurilor de muncă și a depopulării unor regiuni, simptome de altfel caracteristice tuturor țărilor din fostul bloc estic.

Turingia este însă și o excepție, date fiind condițiile de mai sus, în sensul existenței unui nucleu puternic de alegători Die Linke, partid care a la ultimele alegeri din Octombrie 2019 s-a clasat pe primul loc în opțiunile alegătorilor, cu 31% (unele sondaje prognozându-i chiar cu 40%), și care l-a dat și pe guvernatorul ultimilor 5 ani, Bodo Ramelow. Aceasta este în același timp și fieful aripii extreme din AfD, neo-naziste, ”Der Flügel”.

În urma alegerilor de care menționam mai sus, au început negocierile pentru formarea unei coaliție de guvernare. Faptul că SPD și-a confirmat căderea liberă în rândul preferințelor alegătorilor, problemă de altfel la nivel național, Verzii pierzând și ei voturi, în mod surprinzător, în timp ce AfD și le-a dublat (de la 12% la aproape 24%) față de alegerile de dinainte, a declașat o criză guvernamentală și imposibilitatea menținerii coaliției de stânga (Die Linke – SPD – Verzii) din ultimii 5 ani.

După două runde eșuate de desemnare a primului minsitru, din cauza unui vot lipsă, a treia a adus o surpriză, pentru multă lume chiar șocantă: Thomas Kemmerich, membru liberal, FDP, este ales, cu sprijinul AfD dar și al aripii CDU ultra-conservatoare. Acesta acceptă desemnarea, având și opțiunea să o refuze, declanșând o dezbatere la nivel național despre democrație și modul ei de funcționare, în mass-media, pe rețelele sociale și în rândul societății civile, dar și strângerea de mână de mai sus.

Interesant este faptul că această surpirză vine și pe fondul refuzului repetat și opoziției liderului CSU (aripa CDU regională, din Bavaria) Markus Söder și a celui CDU, filiala din Turingia, Mike Mohring, de a guverna într-o coaliție cu AfD-ul ”fascistului” de Höcke.

Se ajunge astfel la situația interesantă în care Die Linke, în urma obținerii unui maxim istoric de voturi în Turingia, nu are parteneri suficienți de guvernare. De partea cealaltă, nimeni nu vrea să coalizeze cu aripa AfD de extremă dreaptă, dar nici cu ”comuniștii” preferând un candidat ”neutru”, care în mod surprinzător e simpatizat și de ”fasciști”.

Ce a urmat?

Poate cele mai importante reacții ar fi demisia a doua zi, chiar a proaspăt desemnatului premier, dar și a liderei CDU, AKK (Annegret Kramp-Karrenbauer) și din funcția de președintă a partidului dar și renunțarea la o viitoare candidatură la cancelaria Germaniei.

Reacțiile din presă s-ar putea grupa în două categorii. Pe de o parte a fost un val general de indignare și revoltă vizavi de oportunismul FDP în momentul de față, fără a-l plasa în contextul general și trecutul FDP. Acest val a generat și hashtagul #AFDP, aluzie la acapararea lor ideologică de către AfD, dar și bannere precum cel din imaginea de mai de jos, în traducere ”Mai bine să guvernăm împreună cu fasciștii, decât să nu guvernăm deloc”. Pe de altă parte, au fost reacții care au plasat gestul FDP în istoria lor, subliniind confirmarea adevăratei lor ideologii politice, anume mult mai spre dreapta, mult mai ”conservator-liberală”, așa cum era înainte de pactul social-liberal din 1969.

”Mai bine să guvernăm împreună cu fasciștii, decât să nu guvernăm deloc”, un banner criticant la adresă FDP (foto: Twitter)

Peste ambele a venit, cu efect parcă analgezic, replica jurnalistului de la Neue Zürcher Zeitung, Benedict Neff, „Das ist Demokratie!” (Aceasta este democrația)

Cea mai interesantă a fost reacția lui Christian Lindner, liderul FDP. Confruntat cu valul imens de indignare amestecat cu cereri de demisie, a încercat să dea impresia că înfruntă direct situația și își asumă criticile, dar și că nu intenționează să demisioneze de bună-voie.

Inițial s-a pronunțat asupra cazului, refuzând orice cooperare cu AfD, dar la fel de categoric și o posibilă coaliție cu Die Linke. Pe urmă s-a supus unui vot de încredere în interiorul partidului, pe care l-a trecut aproape în unanimitate (numai un vot pentru demisia sa și două abțineri, dintr-un total de 36). Și-a exprimat apoi poziția și în cadrul Bundestagului, asumându-și greșeala comisă de filiala din Turingia.

Cine este totuși Björn Höcke?

… deoarece el este, dincolo de numele AfD în sine, un motiv și mai puternic pentru care nimeni nu vrea să colaboreze cu ei în Turingia.

Multe lucruri interesante despre el sunt doar la un click distanță pe Wikipedia.

Să le luăm pe rând.

A fost, până să îmbrățișeze cariera politică, profesor de istorie și sport, la un liceu din nordul Turingiei. Vizavi de acest de acest aspect din viața sa circulă și câteva zvonuri, neconfirmate oficial, despre faptul că ar fi povestit odată elevilor săi, despre o întâlnirea bunicului său cu Adolf Hitler și despre cât de fascinat era acesta de ochii albaștrii ai ”Führerului”.

Să continuăm biografia.

Este bun prieten și apropriat cu Thorsten Heise (Liderul NDP, partidul neo-nazist, succesorul istoric al NSDAP), a cărui locuință este, de fapt, la 6 km distață de a sa.

Este, printre altele, și autor al mai multor articole în ziarul de extremă dreapta, neo-nazist Volk in Bewegung & Der Reichsbote, al cărui editor redactor șef este același Heise.

Aspectul care i-a adus cea mai mare notorietate publică constă însă într-o serie de replici și poziții vizavi de trecutul și istoria Germaniei, de politica de acordare de azil politic, de teorii evoluționiste și geo-politice, care l-au făcut ”celebru” la nivel național, fiind și definitorii pentru stilul său. O imagine edificatoare a ideologiei sale se regăsește perfect în inițiativa postului central de televiziune ZDF, încercând să abordeze parlamentari și membri AfD și întrebându-i dacă pot să diferențieze dacă anumite replici îi aparțin lui Höcke sau sunt citate din ”Mein Kampf”.

Mitingul pro-AfD din Erfurt, de pe 18 noiembrie 2015, a fost unul din evenimentele unde a verbalizat multe dintre convingerile sale. Limbajul și metaforele din discursul său, după cum remarcă și jurnalistul Georg Restle, aduc aminte de retorica lui Goebells. Acestea aspect a fost confirmat și de o fostă membră a organizației de tineret AfD,”whistlerblower”, Franziska Schreiber, care și-a dat demisia din partid și a publicat o carte de dezvăluiri, ”Inside AfD”. Printre altele, menționează că Höcke împreună cu Götz Kubitschek, apropiat al primului, publicist, editor, activist de extremă dreapta și co-fondator al think-tankului Institut für Staatspolitik, au selectat atent texte ale progandei naziste din anii 30, readaptându-le la problemele actuale și folosindu-le în campania politică sau la discursurile de propagandă.

Printre alte repere ideologice ale sale se numără și îndemnul la o conciliere istorică în legătură cu figura lui Hitler și a ”acceptării sale ca om”, cu bune și rele, întrucât, potriviti logicii sale este imposibil ca un om să aibă numai rele – ”nur dunkel ist”. Patrimoniul monumentelor din Germania ar necesita și el o reviziure radicală, întrucât momentan este predominant ”unul al rușinii” (în sensul regretului și amintirii crimelor de război naziste), și ar trebui să redevină unul al mândriei naționale, așa cum a fost în perioada celui de-al doilea Reich.

Legat de politica de primire a refugiaților și a cererilor de azil politic în Germania, nu trebuie să fie nicio surpriză că opinia sa se încadrează perfect în linia generală AfD, și anume categoric anti-migranți. Ba chiar mai mult, continuarea acestei politici, de primire și acceptare ”haotică” a lor, va duce la o degradare și chiar la eșecul total a întregului stat de drept German. Mai trebuie să precizez că Höcke este unul din personajele politice care a adus cele mai multe injurii cancelarei Angelei Merkel, căreia i-a intentat și numeroase procese juridice, acuzând-o de trădare națională.

Toate cele enunțate până acum sunt dublate și de teorii pur rasiste și justificări presupus științifice, legate de evoluția ”diferitelor rase de oameni”. Acestea au fost enunțate cu ocazia unui congres organizat de Institut fur Staatspolitik, de care am pomenit și mai sus, având ca temă ”Ansturm auf Europa” (o posibilă traducere, ”Invazia Europei”).

Întâlnirile anuale ”der Flügel” de la Kyffhäuser, loc de altfel destul de ”special” și în mitologia germanică, sunt altă oportunitate pentru extrema dreapta de a se regrupa. De fiecare dată Björn Höcke nu scapă prilejul de a numi aripa neo-nazistă din AfD, ”singurul partid cu adevărat al poporului”, iar întâlnirile ”ultima șansă de a evolua a patriei noastre dragi”.

Toate acestea nu însemnă că în interiorul AfD nu există disensiuni interstine. Aceste ”excese” au fost și motivul demisiei din partid ale unor figuri importante, precum Frauke Petry sau Bernd Lucke, chiar fondatorul său. La acestea se adaugă printre altele și divergențe între Höcke și comisia de disciplină AfD, de la sfârșitul lui 2018, când aceasta din urmă itenționa să sancționeze câțiva membri ai organizației de tineret JA (Junge Alternative für Deutschland, Tânăra Alternativă pentru Germania) pentru legături cu grupuri de extremă dreapta și neo-naziste. Höcke a reacționat imediat spunând că este total nepotrivită atitudinea comisiei întrucât tinerii ”Mitstreiter-i” (camarazi de luptă) și-au riscat cariera și imaginea personală, drept pentru care merită tot respectul și totodată toleranța comisiei.

Concluzii sau ce ar mai fi de spus …

Evenimentele despre care am povestit în articolul de față au stârnit indignare și demonstrații în mai multe orașe din Est, în special Erfurt și Dresda, unde câteva mii de oameni au ieșit în stradă. Multe din ele au fost organizate cu sprijinul #unteilbar, organizație, cu rădăcinile în Estul Germaniei, militând împotriva islamofobiei, homofobiei și pentru diversitate culturală și religioasă. Numele său provine de la protestele din Berlin, de pe 13 octombrie 2018, apoi din Dresda, ca reacție la valul de ură împotriva refugiaților recent acceptați atunci de statul German.

Situația rămâne destul de haotică la nivel politic, întrucât nu prea se prevede o soluție concretă la actuala criză guvernamentală. Prognoze și speculații se pot face. Se vorbește de o posibilă coaliție a partidelor de stânga (Die Linke, Verzii și SPD) cu o anumită facțiune din cadrul CDU. Gestul lui Kemmerich de a accepta în primă instanță mandatul de premier și urmările sale a costat destul de scump imaginea FDP. Mulți membrii și-au dat demisia din partid, la nivel federal. Până la noi alegeri rămâne însă premier.

Postări asemănătoare


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat