Mentalitatea autorităților privind traficul de minori trebuie schimbată

Traficul de persoane – o realitate puţin explorată din perspectiva feminismului. Interviu cu Iana Matei – Partea I

Iana Matei (foto: Iana Matei)

Cazul Caracal este fără îndoială evenimentul cel mai dramatic al ultimilor ani. O țară întreagă a fost peste o lună de zile conectată la știrile despre oribila crimă petrecută în micul oraș din sudul țării,. Asta după ce vestea că Alexandra Măceșanu a reușit să contacteze 112, nu o dată, ci de trei ori, și poliția a reușit să ajungă după 19 ore de la apel doar pentru a-i găsi rămășițele într-un butoi a indus în rândul publicului o stare de anxietate și panică rar egalate de vreo poveste redată recent în presă. Tragica poveste a Alexandrei a scos la iveală niște date absolut halucinante despre traficul de persoane din România. Discursul presei s-a axat de multe ori pe mărturiile șocante ale supraviețuitoarelor riscând uneori să conducă la un soi de ”pornificare” a suferinței victimelor. Totuși pentru prima oară publicul din România a citit aceste povești nu doar ca pe un simplu fapt divers, ci ca pe niște povești de groază care le pot afecta copiii în mod direct. A fost momentul în care empatia față de Alexandra Măceșanu a permis întâmplărilor de acest tip să depășească statutul uzual de ”basme cu monștri” pe care publicațiile comerciale le puneau alături de imagini menite să susțină cultura obiectificării copului femeii. De ce? Pentru că a fost finalmente un caz de violență împotriva femeilor în care victima, Alexandra, nu era ”femeia depravată care merită ce i s-a întâmplat”. Altminteri, blamarea femeii pentru violența căreia îi cade victimă este aproape un reflex în presă și în rândul publicului.

Ce e interesant este că deși s-a vorbit despre trafic, au fost prea puțini specialiști care să discute serios despre acest fenomen. Poate este motivul pentru care cazul Caracal nu a lăsat în urmă transformări structurale. În urmă cu doar câteva săptămâni DIICOT-ul a descoperit o altă rețea de trafic de minore într-un sediu închiriat de primăria Caracal! Fetele minore erau aduse în acest sediu care funcționa ca bar de striptease și obligate să se prostitueze. Ceea ce s-a schimbat este, poate, nivelul de conștientizare. Tot în direcția conștientizării aș dori să aduc în atenția cititorilor opinia Ianei Matei, o veterană care luptă cu traficul de persoane salvând victime din aceste rețele de peste două decenii. Cu Iana am discutat aproape două ore pentru că informațiile pe care le-a oferit sunt cât se poate de interesante și ar putea constitui o bază pentru un discurs structurat împotriva traficului de persoane. Lunginea discuției s-a datorat nu doar informațiilor, ci și stilului direct și foarte cald cu care Iana își întâmpină interlocutorii. Am vorbit despre cauze, despre metode de recrutare, despre reabiliare și mentalități ultra-retrograde și primitive într-un dialog foarte liber. Iana Matei este persoana motrice în spatele organizaţiei Reaching Out România

Acest interviu a apărut originar pe blogul Mariei Cernat de la site-ul Adevărul pe 22 februarie 2020 şi este preluat cu acordul ei. 

Când ai auzit despre cazul Caracal?

Prima știre a fost a doua zi, cred, după ce s-a întâmplat, că ei calculau timpul… a fost momentul cred în care Cumpănașu a contactat presa, că așa s-a aflat despre cazul Caracal și apărut imediat știrea că trebuia să intre la ora 6 sau când au indentifcat-o, dar nu le-a dat procurodul voie să intre, cred că a fost a doua zi, pentru că făceau socoteala la televizor că puteau s-o salveze dacă se duceau noaptea, dacă STS-ul nu știu ce făcea.

În 20 de ani am înțeles că ai reușit să recuperezi peste 500 de persoane din rețelele de trafic.

Peste 500 asta a fost acum câțiva ani. De atunci au mai fost peste 100. Am făcut noi o centralizare de curând. Sunt cam 600, 700 de persoane.

Cum se desfășoară o zi din viața ta și cum ajungi la persoanele astea?

Inițial polițiștii m-au sesizat în legătură cu trei minore care fuseseră scoase dintr-o rețea de trafic. La momentul acela noi nici nu aveam protocolul de la Palermo nu aveam definiția traficului eu am concluzionat că sunt minore forțate să se prostitueze. În 2001 a apărut protocolul de la Palermo. De atunci ziua de lucru arată… niciodată la fel, dar structura este aceeași, merg la servici și organizăm programul zilei respective, programul e organizat, dar monitorizez, stau de vorbă cu fetele, le încurajez, nu vine de la sine după ce au trecut prin situația respectivă să deschidă cartea și să se apuce să învețe la limba română sau… trebuie să le motivez, facem consiliere pshilogică, răspundem cererilor lor, care sunt foarte multe, pentru că ele sunt copii, copii cu nevoie de atenție excesiv de mare pentru că n-au avut dragoste în viața lor n-au avut atenție în viața lor și atunci o cer. Na, mi s-a rupt o bucățică dintr-o unghie și e o tragedie, lucruri mărunte dar pentru ele înseamnă mult dacă îi dai atenție când îți spune, nu contează cât de minor este. 

Ai o echipă bănuiesc că nu ești singură..

Nu, nici n-aș putea să fac lucrul acesta singură. La început am fost singură până am scris proiecte, am adus bani și am putut să angajez. Avem patru asistenți sociali care lucrează în ture, avem manager de proiect, contabil, psiholog și am mai avut noi până anul trecut un specialist art and crafts. Programul fetelor trebuie să fie foarte structurat, pentru că altminteri se gândesc la ce s-a întâmplat și nu-i de bine. Trebuie activități fie că învățăm fie că facem diverse obiecte. Arts and craft era un program de terapie prin artă și aveam un mediator în atelierul de terapie o doamnă care le învăța să coasă, să croșeteze, lua modele de pe Internet, le ajuta să facă mărțișoare, decorațiuni de pom de iarnă, lucruri care se vând în târg și fetele își primesc banii. Le schimbăm perspectiva, ca să spun așa, și în centru în general sunt actitivăți care le ajută să se dezvolte personal. Ce înveți un copil acasă practic, să își facă curățenie în cameră, să facem de mâncare să mâncăm împreună, să lucrăm în echipă, să ascultăm și punctul de vedere al celuilat și așa mai departe.

Acum câte fete aveți în centru?

Acum sunt 9 fete în centru care are 12 locuri. Celelalte trei sunt fugite, ca să spun așa. Deci 12 în acte, trei sunt fugite.

Dar ce s-a întâmplat cu ele?

Sunt recrutate în ultma vreme de foarte mici, 12, 13 ani. Și cel mai ușor le poți recruta și controla pe metoda lover boy. Vine un băiat se ”îndrăgostește” de ele. Sunt recrutatori pe metoda lover boy în fiecare curte a fiecărei școli. Stau colo, își pierd vremea, vorbesc cu copiii când ies în pauză. La un moment dat te obișnuiești cu persoana respectivă și intri în vorbă, când te întreabă îi răspunzi. Și de aci ei își selectează și se ”îndrăgostesc” de o fată de 12, 13 ani care vine de regulă din centrele de plasament sau familii dezorganizate. E ușor pentru copila asta să creadă că băiatul o iubește și își și dorește foarte mult. Pentru că n-a iubit-o nimeni până la momentul ăsta. Și ăsta e cuvântul cheie. După ce îi spune ”te iubesc” poate să facă absolut tot ce vrea el pentru că în mintea ei nu e victimă formează un cuplu și cuplul stă împreună și la bine și la rău să dacă acuma ne e rău, nu-i nimic, lucrează ea pe stradă ca să aducă bani în casă. Aceste copile de 12, 13 ani, uneori de 9 ani sunt exploatate în apartamente, pensiuni, locuri închise, pe la 16. 17 ani chiar și 15 sunt scoase pe stradă. Dar toți acești băieți sunt mai mari și acum în ultimii doi ani acești ”mai mari” și-au recrutat minori, pentru că s-au prins că dacă este un dosar în instanță pot obține o condamnare dacă sunt majori. Dar dacă își trimit în curtea școlii copii și ăștia sunt de 16 ani, sunt minori și nu pot fi condamnați. Deci e foarte complicat fenomenul și e foarte mult de discutat. Ei s-au mișcat, traficul e un fenomen dinamic, ei își așează locul bine, cunosc legea, știu ce pot și ce nu pot face, în general pot face cam orice cu risc minim, pentru că vorbim de prostituate și asta e mentalitatea și îmi pare rău să spun da, nu e numai în România. 

Mie mi se pare – și de asta m-am apropiat de feminism – că noi am câștigat foarte multe drepturi în plan politic, dar trăim încă îmbibați de valorile unei culturi profund sexiste

Sunt de acord cu tine, totul pleacă de la educație așa cum ai spus și tu. Degeaba am pus drepturi pe hârtie și am căzut de acord cu ele, dacă în educație nimic nu se schimbă și mentalitatea se schimbă cel mai greu pentru că acești copii sunt crescuți de părinți care… pentru că atunci când spun părinți spun și mama și tata, pentru că nici mama nu e mai brează atunci când copilul vine de la școală și spune l-am bătut, și am bătut-o. Sunt mulți părinți, îi văd pe grupul de părinți, care spun copilul meu nu face așa ceva nemotivat, cu siguranță că celălalt copil a făcut ceva ca să-l stârnească pentru că așa au fost crescuți. Pleacă de la educația formală și informală. În sistemul educațional nimic nu se schimbă. Urlu de cinci ani de zile că ar trebui schimbat. Și mă refer la lucuri evidente, nu merg în profunzime, că dacă te duci în profunzime și propui schimbări lumea râde de tine, hai că visezi frumos. Aa, cine știe când s-or face astea. Da, lucrurile astea se pot face, dar nu acum.

Cu acest tip de mentalitate a luptat în special feminismul. În primul val pentru drepturi politice de bază – dreptul la muncă, dreptul la proprietate, dreptul de vot – apoi în valul doi, dreptul la plată egală, lupta cu standardele de frumusețe opresive, dreptul la autodeterminare și libertate de alegere în legătură cu propriul corp. În fine, avem valul trei care ia în calcul că o femeie roma se află, de pildă, la intersecția dintre stigmatizarea bazată pe gen și cea bazată pe rasă.

Da, avem acum o problemă. Avem cultura roma pentru care lumea luptă și militează să fie păstrată. În această cultură părinții decid cu cine și când se mărită fata. Trebuie să nu mai fim ipocriți. Da, le respectăm cultura și e dreptul lor să și-o păstreze, dar introducem aceste reguli de bază în orice societate și milităm pentru ele. Că uneori nu poți milita și pentru păstrarea culturii și pentru drepturile de bază. Dar e foarte greu de luptat nu doar în comunitatea roma. Când am venit eu în țară, mama avea o vecină. Era profesoară, femeie educată. Și ne-am întâlnit într-o zi și m-a zis: dar n-ai venit în vizită, că te văd de mult. Și i-am spus ce fac, ce vreau să fac, să aducem proiecte din Australia să le implementăm aici, asta ce făceam cu traficul, că e violență și că milităm împotriva violenței. Și s-a uitat la mine, ca atunci când aveam cinci ani. Ce vorbești, măi, Iana? Despre ce violență vorbești? Pe mine dacă nu mă bate bărbatul cel puțin odată pe lună est eclar că mă înșeală, nu mă mai iubește. Și mi-a căzut cerul pe mine… Mi-am dat seama într-o milisecundă că nu am cum să vorbesc cu ea, că nu am de ce să vorbesc cu ea pentru că ajungeam la un scandal pentru că ea așa a fost crescută.

Revenind la cazul Caracal, cu cine ai vorbit, te-ai gândit să participi la protest?

E greu de explicat. Au fost câteva zile când am urmărit pentru că nu înețelegeam dacă este trafic sau nu este trafic. Informațiile erau contradictorii și trebuie să admit în sinea mea speram pentru că am văzut și răspunsul societății și discuțiile disputele, subiectul era fierbine. În sufletul meu speram să fie conectat cu traficul crezând că în sfârșit vom începe o discuție serioasă pe trafic. Deși sunt multe fete care au murit în timp ce erau traficate, multe fete. Dar totuși nu am pornit o disucție în forță cum am fi putut s-o pornim la momentul Caracal.

În perioada respectivă te-a sunat cineva, ai participat la emisiuni?

Nu nimeni, au fost tot felul de experți cu ghilemele de riguare. A, am văzut undeva, ANITP-ul (Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane) care a făcut așa o prezentare generală a traficului mergând pe lângă subiect cum le este obiceiul. Cei din guvern sunt experți. Ei pot vorbi, cred, zece ore pe lângă subiect. Și tot așa s-a întâmplat și atunci.

Ce interese să fie, să fie interese mai mari?

Categoric sunt interese mai mari. Pe modelul Caracal așa cum a fost prezentat, funcționează traficul de minori. Oamenii ăștia sunt conectați, dacă e o rețea mai mare cu sute de victime, ei trebuie să fie conectați cu poliția cu procutorul, pe cineva au care să îi apere. Cu politicianul din zonă. Există întotdeaună această conexiune, altfel n-ar putea supraviețui și mai sunt clienți. Mulți dintre ei sunt abonați la aceste fete, că deh, sunt tinerele și li se pare că sunt mai viribili, nu știu, mai bărbați dacă întrețin relații sexuale cu o minoră. El frumos, deștept, zmeul zmeilor, dacă face asta. A fost acum câțiva ani un scandal cu, cum îl cheamă pe primarul de la sectorul 3, Negoiță. Domnul Negoiță a fos prins de cei care făceau interceptări. Deci procurorii din Constanța urmăreau telefonul traficantului si cine a apărut pe telefon, domnul Negoiță, care organizase TSD-ul, tabăra e vară a socialiștilor la Constanța și domnul Negoiță îi cerea acestui traficant să nu mai trimită fete de clasa a XII-a pentru că astea sunt numai cu gândul la bacalaureat și nu sunt clienții mulțumiți, trimite-mi mai tinerele, clasa a XI-a.

Citeşte partea a două!

Postări asemănătoare


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat