Războiul polonez împotriva femeilor durează de peste 30 de ani

Decizia recentă a Curţii Constituționale din Polonia este ultimul episod din războiul dus de peste 30 de ani împotriva femeilor din țara respectivă. Este o decizie dezgustătoare și înfiorătoare, dar care face parte dintr-un proces aflat în desfășurare încă din anul 1988

(foto: Baricada)

Polonia a avut una dintre cele mai draconice legi anti-avort din Europa, începând cu anul 1993. Joi, înalta curte constituțională a decis că una dintre cele trei excepții de la interdicție – cazurile de insuficiență fetală severă – contravine constituției; avortul în care „testele prenatale sau alte indicații medicale indică o probabilitate ridicată de insuficiență fetală severă și ireversibilă sau o boală incurabilă care pune viața în pericol” este o încălcare a dreptului constituțional la viață. Aceste cazuri, pe care activiștii fundamentaliști catolici au început recent să le numească „avort eugenic”, reprezintă în marea lor majoritate un mic număr  dintre avorturile efectuate legal în Polonia. Era de așteptat ca judecătorii să vină exact cu acest verdict, de vreme ce membrii partidului de dreapta, Law & Justice,(Lege și Dreptate) au început să erodeze această instituție la scurt timp după ce au câștigat alegerile parlamentare din 2015 și au umplut-o cu figuri obediente. Unele dintre personajele din ceea ce se presupune a fi cel mai înalt organ judiciar din țară sunt simple marionete ultra-conservatoare care ar fi privite, mai degrabă, mai mult ca personaje dintr-o poză cu meme, decât ca membri ai vreunei instituții juridice.

Un număr absurd de mare de ofițeri de poliție au fost scoși pe stradă pentru a proteja casa lui Jarosław Kaczyński din districtul Żoliborz din Varșovia, sursă: Facebook

Decizia a venit în timp ce Polonia se luptă cu cel de-al doilea val de cazuri de coronavirus care se apropie de 15.000 de persoane pe zi și restricțiile legale scad drastic libertățile civice, inclusiv dreptul de adunare. Având în vedere cea mai recentă vânătoare de vrăjitoare împotriva comunității LGBT din Polonia și cantitatea de violență a poliției implicată în acele evenimente, a fost clar de la bunul început că toți progresiștii se confruntă cu o represiune de stat foarte gravă. În ciuda acestui fapt, după ce hotărârea Tribunalului a apărut în mass-media joi după-amiază, oamenii au început să se adune spontan în fața clădirii curții constituționale. În același timp, un alt grup s-a adunat la sediul partidului Lege si Dreptate din centrul Varșoviei și un al treilea a început să se adune în afara casei lui Jarosław Kaczyński, puternicul vice-premier și președinte al partidului, care deține controlul deplin asupra procesului politic intern în Polonia chiar fără a intra oficial în guvern. Mii de polițiști au fost chemaţi pentru a-l păzi. Protestul ar fi durat până dimineața dacă poliția nu ar fi făcut raiduri repetate asupra manifestanților pașnici, folosind spray lacrimogen și bastoane și arestând aproape 20 de persoane.

Pe banner-ul scrie „F*** off” în poloneză, demonstrație spontană în centrul Varșoviei (sursă: Facebook)

Astăzi, protestele vor avea loc în toate orașele mari din țară; oamenii oferă sfaturi cu privire la măsurile de siguranță, iar avocații îndeamnă potențialii reținuți să refuze orice discuție cu poliția și își oferă numerele de telefon pe rețelele de socializare, promițând că vor fi disponibili toată noaptea. În Łódź, pentru această seară este planificată o „înmormântare pentru drepturile femeilor”, în timp ce protestatarii se vor aduna din nou la Varșovia. „Peste câteva zile, iadul pentru femei va începe în această țară”, se arată în descrierea unui eveniment de protest pe Facebook organizat în orașul Gdańsk de pe coasta Mării Baltice, în acest weekend, în care participanții sunt încurajați să blocheze intersecțiile importante.

Evident, femeile poloneze se au în față o confruntare serioasă. Este prea devreme pentru a spune dacă vor reuși să atingă același entuziasm care a învins în 2016, în timpul celebrului protest în negru, când Kaczyński a încercat prima dată să introducă o interdicție totală a avorturilor și a trebuit să se retragă. Cu toate acestea, cu siguranță eşecul femeilor nu este exclus.

De asemenea, este foarte dificil pentru Lege și Dreptate, deoarece ceea ce fac prin oamenii lor în Tribunalul Constituțional este un abuz pur și simplu. Biserica și avangardele sale – diferite ONG-uri fundamentaliste – așteaptă deja de ceva timp ca Kaczyński să plătească pentru sprijinul pe care l-au oferit în ultimele șase alegeri câștigate de partidul său. A venit acest moment! Acum când avem un număr imens de cazuri SARS-Cov-2, cu restricții brutale ale libertăților individuale în vigoare, ceea ce face ca totul să pară deosebit de cinic. Este cinic nu numai față de femei în general, nu numai față de progresiști, ci destul de mult împotriva întregii societăți, care este de 70-80% (în funcție de sondaj) împotriva oricăror restricții suplimentare asupra legii care reglementează avortul.

Dar suntem obișnuiți cu comportamentul cinic și dezgustător al lui Kaczyński și al altor lideri ai partidului său. Ceea ce scapă adesea atenției opiniei publice este că toate acestea nu sunt doar din cauza partidului Lege și Dreptate – procesul a început cu mult timp în urmă și a fost întotdeauna o parte integrantă a restaurării capitaliste din Polonia. Episcopia a lansat prima sa campanie isterică împotriva avorturilor, care în Republica Populară Polonia erau accesibile și disponibile pe scară largă, în 1988. Fără alt scop decât acela de a-și asigura un loc în procesul noii diviziuni a puterii. Trucul a funcționat. Cinci ani mai târziu, fundamentaliștii catolici au fost reprezentați nu doar în politica generală și mass-media, ci şi în consiliul de miniștri. În 1993, premierul Hanna Suchocka, primul fanatic autentic care a condus un guvern polonez de după 1989, a interzis avorturile, permițând doar trei excepții. Acum, când hotărârea va intra în vigoare, avortul va fi permis numai în cazurile de viol, incest sau o amenințare la adresa sănătății și vieții mamei. Și este doar o chestiune de timp până când ultimele două condiții vor fi eliminate.

De când a fost pusă în aplicare, interdicția din 1993 a fost numită înșelător un „compromis asupra avorturilor”, prezentându-l ca rezultat al unui fel de acord social care nu a fost niciodată discutat – oamenii erau împotriva ei în mod masiv la acea vreme. A servit ca un factor fundamental pentru a înclina pendulul puterii spre dreapta. Propaganda dominantă a fost că avortul este păcătos, rău și extrem de imoral; femeile care intenționau să-și întrerupă sarcina erau făcute de rușine în public ca imprudente, necugetate, egoiste, imature și provocatoare. Avorturile au fost prezentate de parcă doar femeile malefice, extrem de imorale, ar putea să le aibă, darămite să le susțină. Femeile poloneze au fost sistematic patologizate și li s-a refuzat dreptul de bază de a decide asupra vieții lor. Cei care se poziționează împotriva expansiunii fundamentalismului catolic au fost numiți nebuni și extremiști. Nu numai de predecesorii partidului Lege și Dreptate, ci și de aceeași mass-media și politicieni care se prezintă astăzi ca democrați și progresiști ​​-  ridicola copie poloneză a New York Times, Gazeta Wyborcza, și partidul lui Donald Tusk, Platforma Civică.

Tusk și Kaczyński sunt la fel de responsabili pentru construcția acestui infern misogin. După treizeci de ani, așa-numita „tranziție pașnică” culege din nou recolta. Mai întâi ne-au făcut săraci și acum ne fac fanatici.

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Devino unul dintre ei! Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Avem nevoie de tine! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Boyan Stanislawski

Născut în Sofia, trăiește în prezent în Polonia. Publicist, traducător și editor. Autor unor comentarii și analize în ziare și reviste din Polonia și Bulgaria. Editor-șef adjunct al site-ului polonez de stânga Strajk.eu. Începând cu 2008 a devenit corespondent Radioului Național Bulgar în Polonia.

vizualizați toate postările

2 comentarii la “Războiul polonez împotriva femeilor durează de peste 30 de ani

  1. 1. Curtea Constituțională a Poloniei a emis o hotărâre prin care sunt interzise avorturile DIN MOTIVE EUGENICE. Judecătorii din Curtea Constituțională au arătat că „avortul în cazul unor handicapuri probabile sau a unor afecțiuni severe și ireversibile ale fetusului sau al unei boli incurabile” nu este compatibil cu Constituția Poloniei. Avorturile eugenice erau permise în Polonia începând cu 1993, până la 24 de săptămâni de sarcină. Decizia a fost luată cu o majoritate de voturi.
    https://www.polishnews.co.uk/abortion-in-case-of-severe…/
    2. Anual se înregistrează între 1000 și 2000 de avorturi din motive eugenice în Polonia. Avorturile eugenice reprezintă majoritatea avorturilor realizate în Polonia. Majoritatea au ca țintă copiii cu sindromul Down. Așadar, decizia Curții Constituționale protejează mai ales copiii cu sindrom Down.

    Numai naziștii și feministele avortau pruncii cu sindrom Down. Brave New World!

    1. Nu există avort eugenic. Încetați să folosiți vocabularul adevăraților criminali! Eugenic = gene frumoase
      Ar însemna că avortezi că nu e copilul.blond cu ochii albastri! Or, există citomegalovirus care distruge creierul fătului! Eu personal am fost suspectă! Există toxoplasmoza. Eu sunt responsabilă că am transmis fără să știu că am, rubeolă unei femei însărcinate!Ce porcării criminale sunt astea cu avortul eugenic!

Dă-i un răspuns lui Călina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *