Protestul din 10 august – furie intensă și obiective vagi

Câtă vreme energiile protestatare ratează mizele sociale și economice schimbarea în bine se va lăsa așteptată

Când românii vor protesta masiv pe teme sociale? (foto: Babu, CC BY-SA 4.0 via Wikipedia Commons)

Pe 10 august a fost anunțat de câteva luni faimosul protest al diasporei – adică al acelor cetățeni români, nu puțini, care au plecat din țară în căutarea unui trai mai bun. În această scurtă analiză îmi propun să discut despre diaspora, cei care se presupune că au organizat protestul, mizele protestului și despre reacția autorităților față de protestatarii din 10 august.

Diaspora – azi câștig, mâine boală

Câteva cuvinte despre diaspora. Ca stat slab și fără resurse, România a furnizat relativ târziu date și studii competente cu privire la migrația românească. În anul 2017 am putut vedea însă debutul unor cercetări care să aducă puțină lumină în privința diasporei românești. Studiul întreprins de Adina Nica în august 2017 pe un eșantion de 1.192 de români arată că o proporție însemnată a conaționalilor noștri, peste 40%, au ales să plece pentru că nu se descurcau cu banii. În plus, 46% dintre cei intervievați sunt de părere că țările în care au plecat le-au oferit oportunități profesionale superioare celor oferite de România. Dintre lucrurile pe care cei plecați la muncă în afară le găsesc a fi foarte dificile se referă la lipsa celor dragi. Mai exact, 72% invocă printre dificultățile de adaptare lipsa contactului cu persoanele apropiate. Mai mult de jumătate dintre cei intervievați au declarat că s-ar întoarce acasă și peste 70% au trimis bani acasă.

Aceste lucruri vin în continuarea zecilor de povești despre românii plecați la muncă pe care le auzim. Nu au unde să lucreze pe un salariu decent. Țara noastră a practicat niveluri foarte scăzute ale salariului minim, iar acum intenționează prin inițiativa ministrului Eugen Orlando Teodorovici să elimine cu totul salariul minim în mediul privat. Prin urmare, deși românii sunt mai degrabă conservatori și atașați de locul de naștere, dificultățiile financiare i-au împins către străinătate. Odată ajunși acolo s-au simțit singuri și dezrădăcinați.

Ceea ce studiul aduce în plus și cred că merită să fie analizat este faptul că un procent covârșitor dintre cei intervievați de cercetătoarea română 82% consideră corupția ca fiind cel mai important dintre motivele pentru care nu doresc să se întoarcă.

Familiarizați cu peisajul social românesc, poate trecem prea ușor peste acest aspect. Ni se pare firesc și ”natural”. Dar e oare așa? Aici, consider eu, intervine propaganda, întrucât doar prin propagandă și falsă conștiință putem explica o asemenea ruptură. Plecăm pentru că nu avem bani, dar nu ne întoarcem pentru că există corupție. Avem dificultăți financiare, dar năzuințe morale, ca și cum în lumea asta ar fi posibil să ne cumpărăm pâine cu anti-corupție. Legarea indisolubilă a corupției de toate probelemele financiare ale românilor este o mișcare extrem de profitabilă, dar și înșelătoare.

Nu, nu trebuie să mărim salariul minim, nu, nu trebuie să taxăm progresiv. Totul e minunat câtă vreme mulțumim oamenii de afaceri, acești stăpâni în fața cărora trebuie să facem temenele. Elita economică a oamenilor de afaceri a reușit să spolieze muncitorul român până la a-l împinge să plece din țară, iar oalele sparte le va plăti elita politică! Totuși, câtă vreme PSD și alți politicieni dansează însă așa cum dictează elita economică își merită pe deplin soarta. Pentru că obiectivul lor este să reprezinte cetățenii, nu să facă tumbe în fața oamenilor de afaceri. Obiectivul lor este să medieze interesele claselor sociale diferite în scopul de a se asigura că nu ajungem în situația în care categorii însemnate de cetățeni sunt pur și simplu abandonate, aruncate peste bord.

Hoția politicienilor e sursa tuturor relelor. Dacă mergem un pas mai departe, vedem că atâta timp cât există uriașe inegalități economice, e o chestiune de timp până când cine are căruțe de bani va cumpăra și jurnaliștii, și judecătorii, și polițiștii, și jandarmii și… politicienii.

Apoi, mai e povestea Diasporei care trimite bani în țară. Da, trimite. Dar sunt bani câștigați cu sânge în condiții de muncă teribile și cu prețul părăsirii părinților, a copiilor. S-a scris deja despre sindromul Italia, despre boala psihică a româncelor plecate la muncă în Italia. Banii aceștia trimiși de români acum ne vor costa sănătatea copiilor părăsiți când aveau nevoie de părinți, ne vor costa bolile profesionale cu care cei plecați se vor întoarce și o serie întreagă de alte lucruri pe care acum nu le luăm în calcul. Iar faptul că ei trimit bani, nu-i face cu nimic mai valoroși decât pe bunicii rămași acasă cu responsabilitatea enormă la o vârstă înaintată de a avea grijă de copiii lor. A avea grija unui copil e, poate, cea mai grea dintre toate meseriile.

Miza protestului

Asta despre diaspora. Să vedem acum de ce protestează acești oameni. Te-ai aștepta să ceară guvernului să înființeze o agenție mai eficientă care să se ocupe de problemele celor plecați la muncă în afară, să înființeze programe de școală după școală pentru copiii lor, să dubleze numărul angajaților ambasadelor pentru a oferi consiliere psihologică și juridică pentru cei abuzați, să înființeze un număr de urgență la care cei agresați la locul de muncă să poată suna, o colaborare strânsă cu instituțiile de forță care să îi apere în caz de violență. Decontarea măcar a unei părți a costului călătoriei în țară. Și, înainte de toate, te-ai aștepta să ceară dublarea salariului minim și investiții în infrastructură prin companii de stat care să genereze locuri de muncă.

Miza protestului diasporei e periculos de vagă. Nu există revendicări punctuale, de tipul celor menționate mai sus. Se dorește ”să nu se mai fure”. Cine să nu mai fure? Cei care fură legal plătind probabil bani grei către cineva ca Dacian Cioloș pentru a obține ajutoare de stat pentru companiile lor gigant? Cei care fac lobby pentru oamenii de afaceri, ca Teodorovici și care militează pentru instaurarea sclaviei în mediul privat prin eliminarea salariului minim? Cei ca Emil Boc care au furat românilor șansa de a se organiza în sindicate și a negocia colectiv drepurile lor de angajați? Nu! Toți domnii aceștia enumerați mai sus sunt onorabili, da? Dragnea, doar el fură! USR-ul e pur ca lacrima, Cioloș e Albă ca Zăpada și Dragnea e zmeul cel rău.

A considera PSD sau hoția sau corupția drept sursa ultimă a răului este o imensă naivitate. Să facem următorul exercițiu de imaginație: vine mâine în România o navă spațială care răpește tot PSD-ul. Ei și? Ce-o să se întâmple? O să se șteargă datoriile de la întreținere? O să devină șeful mai bun? O să crească salariile? O să avem posibilitatea să facem sindicate?.

Gestionarea protestului

Catastrofal, stupid și sinucigaș – cam acestea ar fi cuvintele care ar caracteriza pe scurt modul în care guvernul a gestionat protestele. Exponenți ai unei mentalități de cămin cultural acești șefi de sală descurcăreți și șmecheri care sunt șefii PSD sunt completamente depășiți de cultura democratică. Nu pricep neam ideea de protest, de contestare, de dezbatere. Mari maeștri ai aranjamentelor și combinațiilor urăsc din toată ființa lor contestarea transparentă și directă și critica. Când ai o majoritate confortabilă, când ai în mâna ta un aparat represiv al instituțiilor de forță bine hrănit și întreținut să gazezi populația protestară este semnul că ești depășit și incapabil. Sper ca toți aceia care au fost bătuți de jandarmi să depună plângeri penale și să își găsească dreptatea în instanță. În egală măsură sper ca toți cei care au lovit jandarmii să fie identificați și să plătească scump pentru actele la care s-au dedat. De asemenea, sper ca serviciile speciale să ne arate de ce le plătim și să contribuie la identificarea celor care au transformat protestul în bătaie organizată.

În loc de concluzie

Liviu Dragnea este exponentul unei oligarhii locale care a reușit să corupă prin bani și rețele clientelare un instrument al democrației, partidul, și să-l transforme într-un instrument anti-democratic. În mâinile lui Liviu Dragnea partidul este o organizație bazată pe cumetrii și interese puternic conectată la resursele bugetare. Ca orice oligarh local cu ambiție, Dragnea s-a trezit să facă și lucruri bune. Printre altele, să ceară niște bani în plus pentru exploatările gazelor din Marea Neagră. Ba încă a și tăiat din banii serviciilor secrete – așa ceva nu s-a întâmplat după 1990 în România. E posibil ca aceste ambiții să-l coste scump. Pe noi însă ne va costa usturător! De ce? Simplu: pentru că ele vin la pachet cu niște măsuri și inițiative antisociale de o duritate fără precedent. Trecerea contribuțiilor la angajator, măsură efectuată deja, și dorința de eliminare a salariului minim în mediul privat. Șansele ca din înlăturarea prin proteste violente a PSD-ului de la guvernare să conducă la un rezultat pozitiv sunt minime. Temele pe care eu le-am enumerat: creșterea salariului minim, investiții în infrastructură sau taxare progresivă nici măcar nu se discută. Discutăm despre înjurături, corupție, orice altceva, dar nu lucrurile care ne dor. Or, în aceste condiții, din acest conflict văd două ieșiri plauzibile una mai proastă decât alta.

Dacă PSD va ieși învingător este posibil ca Liviu Dragnea să își consolideze puterea și să o apuce pe calea altor lideri locali autoritari de tip Orban, Erdogan, Orban sau Duda, ceea ce va duce în direcția unor măsuri antisociale poate și mai periculoase.

Alternativa e o debandată de tipul celei din Ucraina în care extremiștii să vină la putere și să compleze măsurile antisociale cu unele și mai ”ambițioase” care să privească discriminarea minorităților, retragerea din convenția de la Istanbul, privatizarea totală a învățământului, a sănătății.

Pentru cetățenii de rând singura variantă ar fi mobilizarea energiilor protestatare către teme sociale și economice. Până atunci, cu sau fără PSD e posibil să nu mai avem salariu minim și să plătim preturi exorbitante care să ne împiedice să ne ducem copiii la școală.

Maria Cernat

Maria Cernat este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) (2001) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul FJSC. Din anul 2008 este doctor în filosofie. În present este cadru didactic la Universitatea Titu Maiorescu, departamentul de Comunicare, Limbi Străine și Relații Publice și cadru didactic asociat la SNSPA, Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Din anul 2011 este autoare de articole publicate pe site-uri de dezbateri politice (CriticAtac.ro, Cealaltă Agendă, România Curată, Gazeta de Artă Politică, etc.).

vizualizați toate postările

6 comentarii la “Protestul din 10 august – furie intensă și obiective vagi

  1. 1. „Plecăm pentru că nu avem bani, dar nu ne întoarcem pentru că există corupție”. e ciudat sa nu intelegi (sa nu vrei sa vezi si mai mult sa legi de „propaganda”) ca un om pleaca din tara avand o motivatie si sa accepte sa se intoarca avand asteptari diferite. intre timp apare ceea ce se numeste evolutie (financiara, umana, sociala, personala). chiar in studiul punctat de tine scrie despre ce apreciaza romanii in tara in care au emigrat si vedem: „mentalitate diferita 72%, respect fata de cetatean 64%, mai putina coruptie 57%, mai putina birocratie 50%). deci cei 40% care au plecat din probleme financiare au descoperit alte mentalitate, respect si vor si mai putin coruptie.

    2. „obiective vagi”: cazi in derizoriu cand crezi ca oamenii din diaspora s-au rasculat ca sa aiba mai multi angajati la consulate. micimea aceasta in modul de gandire aduce aminte de alte fapte istorice, cand maselor li se inchidea gura cu 2-3 binevointe. Sincer, obiectivul este foarte clar si e scris pe toate pancartele din piata. se rezuma prin cuvantul „respect”.

    3. reiterand ideea ca nu avem optiune, „ca toti fura”, „ca au facut si bine”, nu faci decat sa accepti si sa incerci sa distribui traditionalul romanesc: prost esti prost ramai. eu cred ca putem sa facem un pas inainte ca natie si ca oameni si sa instauram respectul. Realizeaza te rog ca ce faci tu cu astfel de articole se cheama propaganda si ca nu exista nimic pozitiv sau constructiv in articolul tau. si nu sunt doar cele 2 optiuni scrise de tine: PSD sau debandada.

  2. Strașnic jurnalism faceți! M-ați blocat pentru că am exprimat o opinie contrară, nici măcar pe atât de virulentă pe cât ați fi meritat. Atașez din nou comentariul, căci nici dvs nu ați șters acest superb articol partizan. Cred că am fost singurul dvs cititor real și așa mă tratați…

    Corupția nu era chestia aia în care aleșii noștri/ funcționarii nu-și vedeau de treburile pt care erau plătiți, ba chiar deveneau penali în obiceiuri? Luau șpăgi, dădeau contracte apropiaților, umpleau instituțiile cu rude și amante, își promovau clica în orice și, în general, uitau de interesele oamenilor care i-au ales, eventual de sănătate, de învățământ și de alte amănunte? Daca aia e, apoi s-ar putea să fie o legătură între faptul că se pleacă din țară din lipsă de bani și corupție. Fie nu sunt locuri de pilele politice în instituții (cercetați bugetarii, faceți acolo statistici, dacă tot vă plac), fie se lucrează în domenii desconsiderate și prost plătite, fie pur și simplu salariul unora (care nu trebuie blamați pentru că nu câștigă cât un intelectual, căci e loc destul sub soare pentru toate profesiile, ba chiar e și nevoie de toate) nu poate ține în balanță cheltuielile pentru familie, școala copiilor (deși se spune că e gratuită, faceți o statistică printre părinți și veți afla cât costă), plus vreo șpagă necesară în spital (de ani de zile se știe că pentru sănătate plătești extra, căci asigurările reținute din salariu, ei bine, unde-s? nu în spitale și nici, din greșeală, în autostrăzi). Dar un jurnalist ar trebui să facă mult mai clar decât mine această demonstrație a legăturii dintre sufocarea unei țări de corupție și plecarea din țară a oamenilor – jurnaliștii fac conexiunile cauză-efect acolo unde nouă ne scapă, se documentează în toate direcțiile, îi citim acordându-le prezumția de obiectivitate, iar ei sunt conștienți de faptul că pot influența mințile altora îmbrăcându-și loviturile în cuvinte nu tocmai rele, dar nici tocmai bune, și impresionând cu niște cifre aruncate, drept pentru care ne informează cât pot ei de corect… Nu așa? Normal că oamenii au plecat pentru bani, lipsa banilor arătând în câte feluri nu le era bine! Și câtă lipsă de minimă empatie când îi acuzați că-și lasă copiii în urmă… pentru unii totul s-a redus la a alege între a face rost de bani pentru copii și a-i lăsa bunicilor – simțiți jalea lor de acolo, din confortul dvs.? Bine că e vina sărmanilor că au plecat pentru bani, a celor pregătiți că au plecat pentru șanse. Bine că nu e atât de rău Dragnea – ce de chestii bune a făcut, asta se reține din articol, da, ca și faptul că la polul opus e Cioloș, plătit cu „bani grei”. Concluzia? Mai bine nu scriați și dvs acest ceva. Știam deja toate astea din celelalte surse. Mai bine migrați dvs cu Dragnea și toți ai lui, că apoi ne asumăm noi experimentul ăla teribil în care rămânem singuri și nefurați.

  3. Regret, v-am blocat pentru ca repetati clișee cu violență și nu doriți sa citiți criticile dure pe care i l-am adus lui Liviu Dragnea. Am scris in termeni foarte duri si despre PSD. Dar, sigur, orice mică deviatie e pedepsită. Trebuie sa fim pro sau contra până ma moarte in aceste momente.

  4. Sarut mainile….

    Cum sa va spun …. protestul are cauzalitati diferite.
    Pentru unii este o incercare de a repara rezultatele unui vot „gresit” .. si dorinta de accvedere la puere …
    Pentru altii de fapt este o revendicare „sociala” cu motivatii economice. Este o credinta cam, naiva insa profunda ca daca intra Dragnea la racoare … se vor rezolva si problemele lor sociale (de ex familie , 1-2 copii pana in 10 ani locuind in garsoniera de 30 mp. Cqaz extrem mama , tata si fiica de 23-26 ani. Cam inghesuiti? tatal ala are si 120 kile! Cazuri de la mine din bloc) derinadf din probleme, economcie (salarii mici si practici bancare spoliatoare). Credinta ca daca cade givernul PSD …. cade „comunismu” si se introduce „capitalismul adevarat” si vom fi cu toti egali .. ca in Olanda!!!

    Pentru altii este o modalitate de a acede la „respect” . De aqni de zile a striga „Jos PSD” este o fdovada ca esdti „intelctual”, „europena” si nu analfabet, taranoi, nescolit, alcoolic si asistat social. De exemplu Sandi cel care lovi un batran este de acu „lume bina” desi cam este nescolit, asiata social …. fara ghilimele.

    Daca resueste – ce va fi?

    Simplu : nu va mai creste salariul, pensiile. Poate, posbil cresterile vor fi „corectate” cu ceva fiscalitate marita (de ex din nou TVA de 24% ). Si poate unele firme ale asfaltangiilor vor fi salvate cu bani de „investitii” in timp ce „boboru”va mai inghiti o portie de austeritate… si va descoperti csa in gnl morala este imorala (scoal-te tu ca sa ma asez EU!)
    Sigur ca Exoon si OMV vor avea motive sa se bucure – nu si Bell .

    Asta ptr ca omanii nu isi constientizeaza interesul. Ei cred in „morala” insa una mai specvi8ala cf careia saracul trebuie sa dea pomana bogatului.
    Mda. Ar mai fi ceva si cu „stanga” noastra. Ce a ajuns azi platforma Criticatac ? O „secta” !
    Numa Lucian Davidescu a mai facut o analiza aplicata in Riscograma .. in rest?
    Morala si promovarea „curcubeului” ….

    Apopos .. nu ati putea cumva sa „comunicati” ca de fapt ce numesc ei „furt” este insusirea capitalista a plusprofitului ?

  5. Reactia jandarmerie a fost corecta dupa mine, paturi largi Dr proestatari s-au anuntat mobilizati pentru acte dear violenta si in consecinta au actionat asa. Acest aspect este probat daca urmarim postarile din mediul online. Daca vorbim de in protest pasnic, putem vorbi de ipocrizia celor care afirma asta in primul rand. Iar protestul are o notã anti-stânga si a avut o latura antisociala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *