Patrick Chalmers: Problema este democrația reprezentativă, soluția este jurnalistica și inovațiile democratice – partea I

Jurnalistul scoțian zice Baricadei de ce el a plecat din Reuters dezamăgit, ce inovații democratice îl inspiră să caute schimbări sistemului, ce înseamnă jurnalistica pozitivă, cum dezvăluirile lui Wikileaks și Edward Snowden au schimbat lumea, dacă oamenii dintotdeauna au dreptate – chiar când votează Trump și Brexit și multe alte lucruri

Patrick Chalmers (foto: YouTube)

Patrick Chalmers este un jurnalist scoțian care a lucrat 11 ani pentru Reuters (1994-2005) ca reporter de știri internaționale, fiind bazat în Londra și Kuala Lumpur și însarcinat cu reportaje din alte locuri. În această perioadă el a relatat teme precum mediu, piețe financiare, comerț, economică și politică internațională. Din cauza dezamagirii sale cu valorile editoriale la Reuters, el pleacă din agenția și începe să locuiască în Franța de Sud-Vest împreună cu familia sa. Acolo el scrie cartea sa Fraudcast News: How Bad Journalism Spoils Our Bogus Democracies (Fraudcast News: Cum Jurnalistica Rea Distruge Democrațiile Falșe Noastre), care este o critică biografică asupră democrației și jurnalismului. Chalmers se ocupă cu freelance jurnalistică, cu consultare legată cu mediul și cu organizații de dezvoltare. Este profesor în câteva universități din Toulouse. Se lupta pentru sisteme guvernamentale mai juste și pentru un jurnalism mai responsabil. Blogul lui personal va putea fi citit aici, în timp ce cel alternativ – Fraudcast News, este aici.  

Baricada l-a găsit pe Chalmers în timp ce el se pregătea pentru începutul unei perioade de călătorii, interviuri și filmare care va duce la crearea unei serii de filme documentare despre forme diferite ale inovații democratice în jurul lumii. Baricada publică acest interviu în două parte, cea a doua fiind accesibilă aici.

Domnule Chalmers, munca ca jurnalist în Reuters încă sună ca o mare realizare. Dvs. ați fost acolo în ani `90 și în începutul secolului XXI. De ce ați plecat din această agenție de știri?

Răspunsul scurt este că eu n-am putut face  felul de ziaristică care am vrut să fac. N-am putut pentru că Reuters n-a fost interesat în asta cum a arătat și experiența mea de facere a unor propuneri pe editorii prin care am vrut să fac felul de ziaristică care am considerat necesar.

Și ce este răspunsul lung?

Răspunsul lung este că până la atunci eu am scris despre negocierile globale privind schimbarile climatice, despre negocierile globale privind comerț, despre piețe financiare, în special despre bursa din Londra, dar totodată am abordat piețele de marfa globale, inclusiv piața de aur. Am scris despre aceste teme și chiar despre alte teme, dar în fiecare dintre sectoarele menționate pe părerea mea au existat probleme legate cu felul de luare al deciziilor. Am început  să mă întreb mai mult despre felul de luare deciziilor și m-am revenit înapoi spre democrația.

M-am întrebat ce este democrația. Am realizat că vreau să vorbesc cu protestatari antiglobaliste, cu oameni din Franța care sunt numite altermondialiști sau antiglobaliști. Mie nu mi place acest nume și nu cred că e correct. Sunt oamenii care nu sunt mulțumite cu capitalismul global și felul în care capitalismul global lucrează. Au fost felul de oameni precum Zapatistas în Chiapas, Mexico, precum cei care protestau din Seattle împotrivă rundului nou în negocierile comerțiale globale, precum cei care se plâng de puterea piețelor financiare internationale asupra guvernelor țărilor suverene. Au fost tot felul de oameni diferite.

Ca jurnalist în Reuters am vorbit cu editorii mei și le-am zis că trebuie să relatăm mai bine privind acești oameni și să reportăm mai bine pictura întreagă a celei ce se întâmplă cu globalizarea. Am propus în forme diferite asta, dar nu am ajuns nicăieri. După ce am propus ideea în feluri diferite și în locuri diferite – e.g. am început să-o propun în timp ce am lucrat în Malaysia, am decis că ar fi mai bine să plec din compania și să înțeleg mai bine de ce job-ul de vis al meu de fapt n-a fost job de vis.

Protestele din Seattle, anul 1999 (foto: Wikipedia)

Dvs. deveniți autorul cărții Fraudcast News: How Bad Journalism Supports Our Bogus Democracy și totodată faceți blog, numit Fraudcast News. În ce măsură aceste proiecte sunt răspunsul și soluția Dvs. al problemelor cu care v-ați ciocnit în timpul muncii Dvs. în Reuters și alte medii?

Aș zice că ele a fost doar soluții începătore. Ele sunt în mai mare măsură o auto-examinare și o cercetare a celei ce a fost natură problemului. Jurnalismul rău din titlul cărții a fost nu doar un criticism a profesiei mele, iar și un criticism la jurnalismul personal al meu. Am devenit destul de auto-critic cum probabil am fost ignorant privind problemele jurnalismului și realităților politice. Așa că cartea și blogul care menționați sunt mai mult un process de examinare de ce am devnit frustrat și de ce am plecat ceea ce din afară sună ca un job de vis – să fiu correspondent strâin la Reuters.

Înțeleg că în momentul de fața dezvoltați un proiect de promovare jurnalismului ca un fel de a întari democrația. Dacă ați putea zice mai mult despre acest proiect care se focusează asupra anumitor inovații democratice? Probabil ați putea zice ceva mai mult și despre inovațiile care cercetați?

Cu fericire. Colnclusia mea din cartea este că jurnaliști nu realizăm un lucru bine făcut. Am conlcus totodată că ceea ce noi chemăm democrația nu e deloc democrație. Democrația este un guvern al poporului. Ceea ce noi trăim și chemăm democrație este de fapt democrația reprezentativă, care înseamnă că există alegeri în mod periodic și oameni sunt trimise să ne reprezinte în guvernul și să ia decizii publice din numele nostru. Dar aceste lucruri nu sunt “puterea în mâini poporului”.

Din punct de vedere linguistic, am înțeles că cuvântul ”democrația” ar trebui să fie scris cu ghilime. Când grecii au inventat-o, ”demoskratos” a însemnat guvern al poporului. Pentru societatea noastră este mai corect dacă folosim cuvântul grec ”oligarhie”. Asta înseamnă ”puterea în mâinile puținilor”, într-o elită mică. Această elită mică conduce sistema politică din numele propriu, ci nu din numele societății întrege. Aristotel dă aceste termeni – democrație, oligarhie, tiranie, monarhie, aristocrație acum 2500 ani.

Așa că m-am întors la  principile de bază și la definițiile ale democrației și m-am întrebat dacă noi trăim într-o democrație. Personal, eu nu cred că trăim în democrație. Eu sunt britan, locuiesc în Franța. Pe părerea mea nici UK, nici Franța nu sunt adevărate democrații – adică țări în care societatea și poporul influențează în mare măsură luarea deciziilor în procesul de politica publică. Cred că este mai acurat să se vorbească despre aceste țări ca oligarhii.

Înțeleg că pentru oameni de rând zic ceva ”radical”. Dar educația mea universitară a fost de inginer, chiar dacă n-am practicat că inginer niciodată. Ceea ce ingineri fac când ceva, de exemplu o mașina, nu lucrează este să ridice bonetă, să se uită la motor și să zică de ce el nu lucrează. Eu m-am uitat la sistemele politice și am zis: ”Acest lucru se cheamă ”democrație”. El nu lucrează.” Atunci am început să mă uit sub bonetă.

În primul rând asta nu e o democrație, este o democrație reprezentativă. Ați putea vedea definițiile acesteia. Există profesori universitari din SUA precum Samuuel Huntington care definează democrația reprezentativă ca alegeri periodice liberi și juste în care fiecare om eligibil ar putea fi candidat, ca existența a unor libertăți să publici, să vorbești, să te asemblezi și să te organizezi (să ai partid politic, sindicat sau mișcare politică de anumită formă). Așa că în formula ”democrația reprezentativă” există cuvântul frumos ”democrația” și asta e frumos, dar de fapt asta nu înseamnă un govern al poporului, ci un govern al reprezentanților.

Atunci am început să mă gândesc ce înseamnă de fapt să ai oameni care te reprezint și sunt votate periodic. Dacă vă întoarceți la greci vechi – ei au folosit lotarii și nu alegeri (pentru a determină cine conduce – notă editorului). Doar destul de puțini posturi publice din Grecia au folosit alegeri și nu lotarii. Greci vechi au considerat alegerile aristocratice. Ei au gândit că alegerile le favorizează pe oameni care sunt frumoși, care pot vorbesc bine, care sunt educați și bogați. Adică acest fel de oameni sunt aleși. Să recunoaștem că asta ne sună familiar și astăzi.

Realitatea este că alegerile le favorizează pe acest fel de oameni în timp ce lotaria sau sortație (sortation) cum este chemată de oameni de știință astăzi le favorizează pe o mostra reprezentativă din toata populație eligibilă. Am încercat de a trece prin toți aceste sorturi de democrație și sisteme politice, încercând de a înțelege unde sunt problemele.

O dată că am făcut diagnoza – că sistema politică are patologie, mi-am zis – eu sunt jurnalist și vreau să fiu jurnalist, ce trebuie să fac atunci? Am decis să caut exempli a cuiva care nu este democrație reprezentativă. Sunt experimente în lume în care se folosesc lotarii. Planuiesc să folosesc timp de 1,5 an până la sfârșitul 2018 sau începutul 2018 pentru a merge la locuri diferite din lumea, să fac video filme scurte, să tiparesc articole și să mă uit la experimenți din viața reală în care decizii publice reale sunt luate prin folosirea lotariilor. Ideea este să-le întreb pe oamenii care le folosesc de ce le folosesc, cum ei cred că lotariile sunt o variantă mai bună decât alegeri și dacă noi am putea să folosim lotarii în alte părți lumii.

Înțeleg că noi – jurnaliști, suntem ființe umane, deci suntem subiective ca fiecare altcineva și obiectivitate nu există. Așa că eu declar în avans simtul meu că lotariile sunt un drum mai bun decât alegerile. Eu vreau să merg unde sunt folosite ca jurnalist, să examinez ideea și asta e ideea proiectului meu.

Patrick Chalmers o intervievează pe o activistă a drepturilor refugiaților (foto: YouTube)

Dacă poporul dintotdeaună are dreptate chiar când el votează Trump sau când susține Brexit-ul?

Este o întrebare destul de bună. Nu voi răspunde, dar totodată nu mă voi eschiva de el. Cele două exempli care dați sunt ceea ce oameni de știință cheamă ”decizie nedivulgată”. Înseamnă că atunci n-a existat posibilitate de a aduna fapte dovedite sau cel puțin informație de încredere. N-a fost posibilitate de a-le întreba pe ceilalți în societatea pentru punctul de vedere lor așa că să se ajungă la anumit consensus despre ce ar putea fi acțiunea prudentă.

Un referendum precum Brexit și alegeri precum cele americane sunt unele procese politice nedivulgate. Dacă există acest fel de procese, atunci efectul banilor ar putea duce la decizie într-una sau altă directive și efectul mediilor controlate de oameni bogați sau subordinate intereselor publicitărilor ar putea influența puternic votul oamenilor.

În SUA în ciclul electoral al anului 2016 cred că au fost cheltuite de candidați și de acțiunile politice în jur de 6,5 miliarde de dolari. Am obținut acest număr din site-ul The Open Secrets. Asta înseamnă mulți bani. Aparent ei vin din vreunde. Eu sunt din Scotia. Noi, scoți, avem reputația că suntem destul de atenți privind banii noștri. Oameni nu cheltuiesc bani prost în principiu. Ei cred că primesc ceva pentru banii lor. Așa că 6,5 miliarde de dolari au fost cheltuite – ce e rezultatul?

Același lucru este valid privind Brexit, chiar dacă nu e vorba de același cantitate de bani. Pe ambele părți a referendumului au fost cheltuite multe bani. Mediile au fost partinitor și inacurate. Așa că ceea ce voi primiți din oamenii care votează este o încercare de a se găsi sens în ceva care nu are sens, pentru că nu există posibilitate de a stabili faptele proprii, să te divulgi asupra acestor dezbateri care sunt de o destul de mică încredere și asemână cu Punch and Judy show (unde marionete se bat una pe altă și le face pe copii să răd la fel ca covni într-un circ). Așa că oamenii decid să opresc televizorul și chiar să nu voteze, pentru că ei văd la ecran ceea ce au lasat înapoi în școală sau la locurile de joacă.https://www.youtube.com/watch?v=JyLcbc2aD0A

Dacă înțeleg corect că doar o grupă iluminată de oameni ar putea rezistă interesele financiare și de business mare? Pe altă parte, am impresia că toți dintre inovațiile democratice despre care scrieți într-un articol propriu în The Guardian din 2016 sunt locale. Dacă lupta pentru democrația la nivel național și supranațional este pierdută așa că are speranța pentru victorie a poporului doar la nivel local?

Voi răspunde întrebarea a două prim. Răspunsul este ”Nu”. Dar local este unde probabil lucrurile trebuie să încep. Când mă uit la problema de democrația și sistemele politice, eu mă duc înapoi în timp. Democrația a apărut ca cuvând acum aproape 2500 de ani. Voi și eu probabil nu vom trăi 100 de ani. Asta e o viața umană lungă. Noi trebuie să avem răbdare. Pentru mine suntem în începutull unei schimbării mare care vine.

Dacă vă uitați la multe dintre democrațiile occidentale în lume, veți observa că acolo există mare dissatisfacție. Am trait în Franța și acolo au abia au trecut alegerile prezidențiale. Sunt multe oameni nemulțumuți. La turul al doilea un comentator politic a descris ciocnirea între Macron și Le Pen ca o alegere între Uber – compania de taxi, și Hitler. Așa pe o parte aveți neoliberalism și pe altă parte aveți anumită formă de fasciști.

Dacă încercările trebuie să fie locale? Nu, dar în momentul de fața este mai probabil să fie local, pentru că acolo sunt experimenți care trec sub radar. Așa că acolo ar putea fi create practici care lucrează și dovedesc anumită concepțiune.

Totuși, nu cred că doar cei iluminați pot rezista media. Sunt optimist pe natura. Cred că ființele umane, indifferent de culoarea, educația și altele posesiuni lor sunt fundamental înțelepți. Cred că există eventualități care ne fac mai mult sau mai puțin proaste, iar nu nu suntem ințelepți sau proaste by default. Dacă voi credeți în democrația, cum cred eu, atunci o parte din acest process este să aveți încredere în înteligența oamenilor în jur și să acceptați caracteristicile positive și negative sale, dar și să faceți același lucru cu alți oameni. În alte cuvinte, să permiteți prostia sa și cea a vecinilor, dar și să acceptați exprimarea inteligenției sale și celei a vecinilor. Adică, este vorba de un process de încredere. El totuși merge local, pentru că acolo vă întâlniți cu oameni și puteți face legături și fac acest lucru.

Probabil n-am răspuns întrebarea Dvs. trecută complet. Când e vorba de Brexit eu nu-l voi judecă pe un concetățean pentru faptul că a votat Brexit sau a votat pentru UK remain. Există argumente legitime în susținerea ambelor răspunsuri. În cazul Trump vs. Clinton eu nu-l voi judecă pe cineva dacă a votat Hillary Clinton sau Donald Trump. Ca jurnalist eu vreau să-le critice pe politicieni care caut alegerea sa. În mai multe cazuri ei știe ce fac. Când Trump zice despre mexicani ca sunt violatori, el știe destul de bine ce face. Eu voi judecă Donald Trump, dar nu-le voi judecă pe cei care votează Donald Trump. Nu le voi vorbi pe ei din poziția de superioritate și voi cauta sisteme mai bune pentru a încuraja dialogul.

Ați menționat Franța și eu am fost surprins să învaț că au fost peste 4 milioane de voturi invalide intentional. Dacă știți de existenta anumitor inovații și căutări democratice din Franța în momentul de fața?

Nu zic că sunt expert. În momentul de fața văd înainte de mine o grafică din France 24. Abstenția este 25,4%, voturile ”distruse” sunt 3%, în timp ce voturile goale sunt 8,9%.

Nu vă cer să comentați faptul însăși. El dau numai că context. Ceea ce contează este dacă poporul francez căută alternative afară de sistema partidală actuală…

Aș zice: ”Da”. Un dintre candidate – Melenchon, a propus sistema pentru selecția aleatoară pentru procesul de reformare a constituției. Eu nu voi vorbi detaliat despre programele candidaților, pentru că nu sunt un fan al alegerilor. Nu am dreptul de vot în alegerile francize și Franța este simplu una dintre țările lumii în care trăiesc.

Dar eu știu că inovarea politică este o tema vie în Franța. Există multă nemulțumire cu politica convențională și mulți oameni caut alternative.

Cea de-a doua parte a interviului în care Patrick Chalmers vorbește despre jurnalism, mediile occidentale de stânga, cum Wikileaks și Edward Snowden au schimbat lumea, și de ce el este optimist și privind jurnalism și privind democrație va putea fi citită aici.

Postări asemănătoare


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat