Patrick Chalmers: Problema este democrația reprezentativă, soluția este jurnalistica și inovațiile democratice- partea II

Jurnalistul scoțian zice Baricadei de ce el a plecat din Reuters dezamăgit, ce inovații democratice îl inspiră să caute schimbări sistemului, ce înseamnă jurnalistica pozitivă, cum dezvăluirile lui Wikileaks și Edward Snowden au schimbat lumea, dacă oamenii dintotdeauna au dreptate – chiar când votează Trump și Brexit și multe alte lucruri

Patrick Chalmers (foto: YouTube)

În prima parte a interviului cu Patrick Chalmers el a vorbit cu focus experiențele sale în Reuters, deficitele care a găsit în jurnalism și democrația, nevoia de inovații democratice care trebuie să fie cunoscute și discutate din lume. A doua parte interviului continuează mai jos.

Patrick Chalmers este un jurnalist scoțian care a lucrat 11 ani pentru Reuters (1994-2005) ca reporter de știri internaționale, fiind bazat în Londra și Kuala Lumpur și însarcinat cu reportaje din alte locuri. În această perioadă el a relatat teme precum mediu, piețe financiare, comerț, economică și politică internațională. Din cauza dezamagirii sale cu valorile editoriale la Reuters, el pleacă din agenția și începe să locuiască în Franța de Sud-Vest împreună cu familia sa. Acolo el scrie cartea sa Fraudcast News: How Bad Journalism Spoils Our Bogus Democracies (Fraudcast News: Cum Jurnalistica Rea Distruge Democrațiile Falșe Noastre), care este o critică biografică asupră democrației și jurnalismului. Chalmers se ocupă cu freelance jurnalistică, cu consultare legată cu mediul și cu organizații de dezvoltare. Este profesor în câteva universități din Toulouse. Se lupta pentru sisteme guvernamentale mai juste și pentru un jurnalism mai responsabil. Blogul lui personal va putea fi citit aici, în timp ce cel alternativ – Fraudcast News, este aici.  

Baricada l-a găsit pe Chalmers în timp ce el se pregătea pentru începutul unei perioade de călătorii, interviuri și filmare care va duce la crearea unei serii de filme documentare despre forme diferite ale inovații democratice în jurul lumii.

Aveți două teme de mare interes – democrația și jurnalism, așa că aș vrea să vă întreb mai mult despre jurnalism. Citind-o pe cartea Dvs. am avut impresia că ați colaborat cu unele dintre mediile de stânga precum The Z Magazine din the USA. Totodată am citit că voi vorbiți despre The Indymedia și The UnderCurrents care au fost medii populare ale mișcării alterglobaliste dar pare că vocea lor n-a fost auzită puternic de mult timp. Îmi aduce aminte că când mișcarea alteglobalistă a fost în creștere, mediile și mișcările de stânga atacau notiunea că ”There is no alternative” (TINA – Nu există alternativă), căutând alternative. Care sunt alternativele care sunt oferite de mediile de stânga din SUA, UK și Franța astăzi, anumit număr de ani mai tărziu?

N-am lucrat niciodată pentru The Z Magazine. Am făcut un training de o săptămână la The Z Media Institute. Cred că a fost în 2005. Am fost acolo și am avut o săptămână destul de folositoară, învațând despre critica mediatică. Am plecat de la o medie destul de convențională – Reuters, am venit la o organizație mediatică radicală și critică și am participat la un eveniment împreună cu câțiva zeci de oameni.

Nu pot zice că am făcut mult pentru The Indymedia. Am făcut un reportaj pentru The Indymedia, când am fost în Copenhagen în 2009 la coferenția de negocieri privind schimbările climatice. Am scris în cartea despre asta. Atunci am participat într-un protest de nesupunere civilă ca jurnalist. Am fost stropit cu gas lacrimogen și am fost separat de grupa protestatară împreună cu alți oameni de către poliția. Am făcut asta ca un exercițiu ce este o nesupunere civilă. În momentul de fața cred că politica și jurnalism sunt stricate. Pot înțeleg de ce oameni fac nesupunere civilă și am realizat asta pentru a vedea cum arată și cine o face. Am relatat din protest pentru Indymedia.

Am lucrat pentru oameni care au fost legate cu Under Current când am fost în Londra în 2011-2012 pentru 9 luni. Am făcut ceva munca pentru o organizație chemată visionOntv. Ei sunt o grupa de oameni care exploră cum se face o medie alternative. Observația mea e că acest fel de activitate e destul de dificilă. Sunt multe bariere către success.

În momentul de fața mă uit la ceva care se cheamă solutions journalism (jurnalism de soluțiile), constructive journalism (jurnalism constructiv) și positive jurnalism (jurnalism pozitiv). Ideea tustrei versiuni ale același lucru este că ca report tu nu trebuie simplu să mergi vreunde și să criticezi anumită problemă, dar și să încerci de a zice: ”Există problemă. Poate că acești oameni sunt vinovați. Dar trebuie să existe și soluții.”

Așa că proiectul meu pentru nouă scurte filme este un proiect al jurnalismului de soluții. Problema este democrația reprezentativă. Pe părerea mea, ea este stricată și este un fel de zombi care încă merge dar în curând va cade. O soluție posibilă ar putea fi ceva precum mechanism de luare deciziilor bazat pe lotaria. Eu nu voi doar critica și zice că democrația reprezentativă ește o prostie, o să zic: ”Acest lucru nu lucrează. Este un problem systemic și nu este un problem personal. Există alte sisteme care ar putea fi experimentate pentru luarea unor decizii publice într-un fel mult mai just și responsabil către mediu”.

Protestele din Copenhagen, anul 2009 (foto: Wikipedia)

În unele cazuri ceea ce Wikileaks face sau ceea ce Edward Snowden a făcut sunt interpretate ca un semn pentru ceva nou în jurnalism. Ce vă gândiți la dezvăluirile lor? Dacă ele au schimbat lumea?

Edward Snoweden și Julian Assange au schimbat lumea adevărat. Le voi pune și ambele personalități în categoria jurnalism investigativ. Ei au dezvăluit lumii informație care n-am știut înainte. Ei au permis certitudine în sfere în care au existat înainte doar zvonuri privind tehnica de supraveghere în masa. În cercurile activiste unde eu m-am mișcat înainte de dezvăluirile au fost discuții că trebuie să se scoate bateria din telefonul mobil așa că să nu se poate șpiona din distanța prin telefon, prin activarea camerei lui sau prin recordarea ceea ce se aude în jurul lui. Atunci au existat feluri diferite de a răspunde acestor griji – începând cu ”Voi sunteți lunatic” și ajungând la ”Voi scoate bateria”. Însă Snowden ne a forțat pe toți noi să admitem că storii pentru surveillance mare sunt de fapt mult mai rele decât am realizat. El aparent a avut efect jurnalistic și acest efect a fost multiplat de jurnaliști precum Laura Poitras și Glenn Greenwald.

Julian Assange este o ființa umană. Pentru mien el este o personă controversată. Dar nu asta vreau să zic. Dacă luam doar o dintre desvăluirile lui Wikileaks – despre uciderea în masa a unor irakiani, împuscate în sânge rece. S-ar putea aude sunetul în cabina unde soldați americani și piloții helicopterului împusca în sânge rece irakiani și reporteri care relată conflictul. Chiar datorită acestui singur caz Wikileaks este un fenomen de jurnalismul investigativ.

A existat o amestecare între jurnaliști convenționale precum noi și oamenii care au practicat comportamentul journalistic. Există și alte feluri de oameni în lume care fac journalism invesigativ de calitate.

Problema este că noi ca oameni am trecut etapa de shock. Lucrurile sunt atât de rele în termeni comportamentului unor dintre liderii nostril că ei acționează la nivel dincolo de parodia. Comedianti nu prea au material, pentru că politicieni sunt atât de ridicule ca noi nu avem nevoie de satira pentru a-le vedea în lumina în care le vedem acum.

Problema mea cu jurnalismul de investigație este că actorii politici nu răspun mai mult devăluirilor.  Politicieni nu demisionează. Mă întreb dacă Richard Nixon ar fi fost în putere astăzi, dacă el ar fi plecat din serviciul din cauza devzăluirilor Watergate.

Iată de ce ca journalist eu vreau să fac journalism de investigație. Nu trăim într-o situație în care nu știm ce lua loc. Noi știm bine ce se întâmplă dar structurile politice sunt acestea că politicieni ar putea sta acolo indiferent ce fac.

Jullian Assange (foto: Twitter)

Macar nu vă e frică că în anumit sens puterea a devenit neschimbabilă și a intrat în mod autmatic așa că jurnalismul nu prea poate să cutremură status-quo-ul chiar dacă dezvăluirile sunt din dimensiunile lui Wikileaks și Snowden?

Nu mă e frică și nu sunt pessimistic despre puterea potentială a jurnalismului. Focusul meu este asupra potențialului pentru schimbare sistemică. Când ești un journalist bun tu interoghezi și analizezi obiectul care vrei să relatezi. Condiția și realitatea a structurilor politice este ”ascunsă” la nivelul vizibliltății a ochiului nearmat. Dacă le căuți, le vei găsi în fiecare manual.

Ceea ce nu se scrie în manualele este că întreagă sistema a democrației reprezentative occidentale este aproape ca un om mort care continează să stea la picioarele sale. Avem libertiăți să vorbim până la anumită măsură, să publicăm până la anumită măsură, să ne unim până la anumită măsură, dar ele sunt compromite și sunt sub asediu. Oricum, noi încă le avem. Putem analiza structurile guvernamentului nostru și să zicem ca jurnaliști ce este stricat și cum avem nevoie de structuri mai buni din cauza jusiției sociale, motivații mediului și pentru a preventa conflicte. Avem nevoie de a schimba sistema politică noastră din cauza mai multor cauze.

Winston Churchill are un citat classic care nu mă mulțumește deloc. El vorbeste despre democrația și zice că ea este cea mai rea sistema dintre sistemelor care deja au fost încercate în timp. Este un destul de britan fel de a zice: ”Democrația este o prostie, dar toate altceva este chiar mai mare prostie, așa că hai să ținem cu democrația”.

Eu zic: ”Sorry, Winston, tu chiar nu mi-ai zis ce înseamnă democrația și eu nu voi juca cu citatul mic al tău. Eu voi continua și voi zice că ceea ce avem chiar nu e democrație. Voi zice ce înseamnă democrația.”

Edward Snowden (foto: Wikipedia)

În sfârșitul inteviului nostrum voi extrage ultimă mea întrebare din un articol care voi ați scris în 2012 pe site-ul The Guardian. Acolo voi le apelați pe oamenii să dezvolte cultura economică să, citind din unele surse non-convenționale. Apelul vostru la fel cum tot care ziceți sună destul de optimistic și eu cred că e relevant să vă întreb: ce vă face atât mare optimist privind abilitatea oamenilor să depăși manipularea, să reziste intereselor politice și de business puternice, să se auto-organiza și să trăiască liber?

Cred că este vorba de o alegere mea. Înțeleg că am putea ușor alege cinism și pesimism. Eu am ales optimismul. Fac asta datorită unor cauze pragmatice. Pentru început, viața este mult prea fericită dacă alegi partea optimistă ei. Este ușor să zici: ”Eu aleg pesimismul, pentru că în jurul meu este negru și întuneric”. Cred că Bernie Sanders a zis despre Trump: ”Disperare nu este o opțiune”. Cinismul și pesimismul sunt drumul ușor afară. Voi zice acestor oameni: ”Ok, aleagă acest drum. Dar eu refuz să renunț”.

Cine vrea să-și petrece timpul cu oameni disperate și pesimiste ca parteneri în anumit proces constructiv al creării altor structuri. Este ok să fii disperat și pesimist. Dacă asta este ceea ce oameni vor, este ok pentru ei. Eu n-am ales asta pentru că nu cred că este posibil oamenii să construiesc ceva valoros din aceste teritorii emoționale. Este posibil să se facă critică dincolo. Dar aceste moduri de gândire nu pot ajuta în construirea.

Eu aleg conștient optimismul. Este mai mare distracție și eu am mult prea mare probabilitate de a găsi soluții creative și inovative care ar putea fi efective din punctul de vedere al optimismului. Iată de ce mă voi uita la lume și la aceste ostrovi mici de succes, nadejde și construcția pragmatică. Este destul de ușor să fii arogant privind liderii politici și să zici: ”Nu avem speranța. Nimic nu poate fi făcut.” Și bei bere, și iei droguri sau simplu te uită la programe proaste la televizor. Atunci tu simplu mori.  Nu mi e interesant să mor. Este mult prea mare distracția să construiesc lucruri.

Înapoi spre partea I a interviului.

 

 

Vladimir Mitev

Vladimir Mitev

Jurnalist de știri și analize internaționale. A lucrat pentru revista săptămânală bulgară ”Tema” între 2008 și 2015. Fondatorul blogului bilingv româno-bulgar ”Podul prieteniei”. Articolele și traducerile lui au aparut în agenția BGNES, revistele ”A-specto”, ”Economie”, blogul ”Bulgaria Solidară”, și altele. A publicat şi în revistele românești Decât o Revista și Q Magazine, în revistele culturale Vatra şi Poesis, ca și pe site-ul românеsc de stânga Critic Atac. În prezent face doctorantură de literatură iraniană la Unversitatea din Sofia. Începând cu iunie 2020 dezvoltă în limba română, limba bulgară, limba engleză şi alte limbi blogul ”Podul persan al prieteniei”.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *