Patimi – un roman despre patimi sociale!

Recenzia romanului Patimi de Sofia Nădejde

(foto: Editura Publisol)

În anul 1903 apărea într-o ediție specială romanul Patimi de Sofia Nădejde. Romanul fusese publicat fragmentar în paginile revistei Universul. Tot atunci, cunoscuta autoare primește o distincție importantă – premiul I al revistei și o sumă de 1800 de lei.

Am spus-o și cu alte ocazii: Sofia Nădejde s-a bucurat în epocă de o mai însemnată recunoaștere decât se bucură în prezent, când doar efortul remarcabil al editurii Publisol de a găzdui o colecție intitulată “Feminin”, coordonată de Răzvan Andrei a permis acestei lucrări să vadă din nou lumina tiparului.

Republicarea romanului Patimi este fără îndoială un eveniment aparte cu atât mai mult cu cât studiul introductiv semnat de Ștefan Baghiu încearcă să îl plaseze în epocă din punctul de vedere al tehnicii narative, al capacității de anticipare și creare de situații fără soluții certe, al construcției, al introducerii și dezvoltării personajelor, subliniind totodată tipul de influențe dominante în epocă. În cele ce urmează vom încerca în cele ce urmă să plasăm romanul Patimi în raport cu alte scrieri ale autoarei.

Studiul introductiv, fără a minimiza efortul care a stat în spatele redactării sale, riscă să interpreteze poate prea exigent și uneori în afara intențiilor autoarei unele dintre capitolele scrise de aceasta. Astfel, consider că este foarte departe de intențiile Sofiei Nădejde să facă din personajul central al romanului său, Matilda, o eroină feministă. Din contra. Matilda este un contraexemplu de la un capăt la altul al romanului, dar nu ca expresie a moralității, ci a unei ample critici a societății burgheze. Soție adulterină, repetă năravul mamei sale și fuge de la soțul devotat și fidel cu banii pe care acesta îi împrumutase să salveze moșia. Mâncată de pasiuni narcisice și plăceri de moment, Matilda întruchipează exact ceea ce detesta Sofia Nădejde. Departe de a fi o feministă comodă care ar fi sărit în apărarea unei femei, doar pentru că este femeie, Sofia Nădejde nu se sfiește să înfiereze fără milă femeia model a societății burgheze. O face de nenumărate ori și cu nenumărate ocazii în scrierile sale și nu avem de ce să asumăm că n-ar face-o și în roman.

Consider că verdictul potrivit căreia în “Patimi”, Sofia Nădejde încearcă să dea, în același timp, un roman „de public“ și un roman „educativ“, în care își reduce din asperități și teze pentru o cât mai eficientă rezolvare morală1 se poate justitica doar dacă nu ținem seama de convingerile ei privind mariajul burghez, educația fetelor și implacabilul destin ce le așteaptă în societatea profund coruptă de inegalitate.

Matilda nu este “pedepsită” de autoare pe baze morale, ci pornind de la ideea că nu avea cum să se întâmple altfel într-o societate care face din femei jucăria bărbaților care, cum (..)nu mai sînt băieți ca să se joace cu mingea și-au ales de jucărie femeia, și-au dresat-o așa cum le-a plăcut.2

Cum spuneam, Sofia Nădejde nutrește o reală aversiune pentru femeile burgheze pe care nu odată se le condamnă pentru superficialitatea cu care tratează propria educație, modul în care își aruncă fără regret copiii în grija slugilor neglijente, faptul că… dansează! Azi, într-o societate hedonistă în care tot ceea de disprețuia Sofia Nădejde – distrugerea relațiilor de rudenie de interese materiale, sacrificarea prieteniilor, relațiilor între parteneri pentru propria plăcere – este adeseori ambalat și vândut ca progres, probabil am fi tentați să o izgonim în colțul încuiaților. Dar poate că gândurile ei erau ceva mai nuanțate decât ne-ar permite să vedem propria grilă interpretativă fără îndoială și ea tributară unor stereotipuri și judecăți superficiale.

Sofia Nădejde visa ca fetele să aibă aceeași educație ca a băieților. Pleda pentru o educație negenizată și foarte apropiată de spiritul științific. Detesta manierismele împrumutate din pur snobism – cum era, de pildă învățarea limbii franceze și cântatul la pian – în detrimentul unor informații de biologie esențiale. Sofia Nădejde este o adeptă a educației sexuale avant la lettre denuntând nu odată programele școalare care erau făcute în așa fel încât, dacă ar fi să o parafrazăm, dacă oamenii din viitor s-ar fi întors în timp să vadă ce studiau, ar fi crezut că erau toți călugări! Fetele nu învațau nimic despre corpul lor – lucru prezentat și în roman – și nu învațau nimic despre felul în care și-ar putea îngriji poprii copii. Ele se pregătesc să devină persoaneje din romanele de dragoste franțuzești, nu femei în carne și oase, femei care vor deveni mame.

În scrierile Sofiei Nădejde este adusă în discuție educația fetelor care nu învață – lucru valabil și azi – să relaționeze cu viitorii copii și soți, ci învață să își cultive acele calități care să le facă vandabile pe piața mariajului.

În ce constă educația noastră? În a vorbi franțuzește, danța, cînta, în a face oarecare întorsături de fraze comice, dar fără niciun fond serios; poate pe lângă acestea se mai adăugau câteva rudimente de matematecă, științe naturale, istorie, geografie; dar așa de confuz er au predate, așa de fără sistemă, așa de neclare în capul profesorului chiar, încît piereau din mintea noastră fără de întîrziere. În timp de frații, prietenii noștri de aceeași vîrstă se duceau în licee și Universități cu profesori speciali, timp de 14 sau 15 ani încontinuu aplicați numai la studiu; educația noastră era finită în 7 s au 8 ani, din care jumătate la studiu, iar jumătate la lucru de mînă, muzi că etică ceea ce nu face mai mult decât o pătrimedin timpul de studiu al bărbaților.3

Dar care era problema de fond cu această educație? Socialistă convinsă, Sofia Nădejde pleda înainte de toate pentru independența economică a femeii. Consideră că este mai importantă chiar decât dreptul de vot care s-ar fi adresat doar unei clase de privilegiate – în contextul în care votul cenzitar era rezervat celor înstăriți. Munca și capacitatea de a-ți câștiga singură traiul reprezenta un ideal pentru Sofia Nădejde. Idealul idealurilor – am putea spune. Pentru ea, luxul, trândăvia și belșugul aduc automat după ele decadența morală și corupția trupului și spiritului. Este nemiloasă în a desconsidera această clasă de privilegiate burgheze a căror reprezentantă este chiar Matilda, personajul central al romanului Patimi:

E o clasă de femei a căror ocupație nu e decît luxul, balurile,banalitățile de care am vorbit, nu fac omenirii niciun folos,ci duc o viață moleșită. Dantele, peticele, florile și parfumeria le tîmpește spiritul cu desăvîrșire, mai vin bărbații cu laudele șiaprobările lor că așa trebuie să fie adevăratele femei și opera edesăvîrșită. Dar trăind într-o societate bolnavă și încă de o boală așa de contagioasă ca luxul, trîndăvia și disprețul pentru adevăr și știință,greu poate scăpa să nu se molipsească; așa au pățit și bărbații, mulți dinte ei sunt molipsiți de această boală: luxul și fanelele etc. le iau mai tot timpul.4

Departe de a fi o concesie pentru public sau vreo dovadă că Sofia Nădejde și-ar fi netezit asperitățile, decadența Matildei, obsesia ei narcisică de a întreține musafiri, de a culege laude, de a cheltui enorm pe îmbrăcăminte și bijuterii, toate acestea sunt lucrurile pe care scriitoarea le consideră marca unei societăți în descompunere, societate în care corupția morală este explicată prin mizerie materială – să nu uităm că acesta a fost unul dintre capetele de acuzare în procesul intentat soțului Ion Nădejde și cumnatului Gheorghe Nădejde pentru a-i da afară din învățământ.

Exprimarea ei cu privire la această clasă de oameni care trăiesc în lux – bărbați și femei deopotrivă – nu lasă loc de interpretare: Ceea ce e mai jalnic este că aceste lepădături al omenirii în proasta lor îngîmfare îndrăznesc a-și bate joc de oricine nu e ca ei.5

Teza potrivit căreia Sofia Nădejde ar fi vrut să construiască un model de femeie nu se susține. Scriitoarea pune în Matilda tot ceea ce îi repugna la clasa femeilor privilegiate.

O altă perspectivă care ar merita nuanțată privește faptul că, potrivit prefeței scrise de Ștefan Baghiu, romanul „ia partea” boierului român. „(…) povestea „socială“ scrisă de autoarea socialistă din Iași e construită în jurul dramei boierului Mustea, înșelat, furat și părăsit de soție și al eșecului funcționarului viclean Iliescu și a Matildei. E destul de greu de înțeles de ce una dintre figurile centrale ale socialismului de la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX ar alege să „ia partea“, printr-un roman, vechilor clase boierești și să portretizeze flaubertian „soțul bun“ și „soția adulterină și vicleană“. Pentru că, de la început și până la final, singura morală a poveștii pare să fie că statornicia vechii orânduiri e mai morală decât goana după căpătuire a noilor clase funcționărești și mic-burgheze de la noi.6

Sofia Nădejde este o vehementă critică a mariajului burghez pe care îl consideră o formă de prostituție. Cred că, citind scrierile ei cu tematică politică și socială înțelegem că, din punctul ei de vedere, este aproape imposibilă fericirea de cuplu în societatea dominată de bani și inegalitate. În roman nimeni nu se poate împlini în iubire. Toate cuplurile sunt damnate să fie distruse de setea de bani. E drept, am putea crede că, pentru Sofia Nădejde, există doar călăi și victime. Ionescu, pretendentul surorii Matildei, este un mic funcționar numit șef de gară, care este și el victima unei femei care îl șantajează și îl extorchează refuzându-i divorțul. Ajunge să se omoare din pricina complicațiilor în care intră încercând să facă rost de banii necesari ca să obțină divorțul. Dar Matilda este exemplul clar că din călău sentimentele te pot transforma în victimă. Într-o societate dură în care diferența dintre a avea și a nu avea este atât de mare a iubi cu patimă este echivalent cu a-ți semna condamnarea la moarte. (…) dacă analizăm pretinsa iubire și credință între bărbat și femeie, și anume cea din căsătorie, nu mai vorbim de prostituție, concubinaj etc., acolo lucrul e prea pe față, pentru a mai fi pus la îndoială. Așadar, vom dovedi că măritarea nu-i decît treabă negustorească, în care femeia este marfa, iar bărbatul cumpărătorul. Bineînțeles, așa e în general, sînt însă și excepții. Din fericire se fac și căsătorii din dragoste, căsătorii în care averea, venitul, rangul n-au niciun amestec, sînt însă atît de rare și se ivesc numai pe ici, pe colo, dar sînt. În adevăr te minunezi că în această societate de negustori, în acest nemărginit Tîrgul cucului se mai găsesc oameni care se smulg din lăuntrul vîrtejului. Asemenea oamenisînt într-adevăr anormali pentru societatea din care fac parte, căci sînt în desăvîrșită nepotrivire cu dînsa.7

Consider că ar fi probabil prea facil să considerăm că Sofia Nădejde se rezumă la a portretiza în alb și negru pe boierul Mustea și pe adulterina lui soție. În plus, nu este vorba despre “anularea marxismului” din roman prin tratarea relațiilor dintre bărbați și femei.

Să nu uităm că prima parte a romanului consacră pagini întregi discuțiilor dintre slugi. Departe de a fi “o formă de comunicare a elitelor intelectuale cu elitele economice despre omul de rând”8, romanul Sofiei Nădejde ne arată perspectiva slugilor asupra elitelor prin dicuțiile din bucătăria Casandrei. Personaj foarte interesant scăpat din păcate din atenție, Casandra, este cea pe care Sofia Nădejde ne-o înfățișează mai demnă de respect. Deși alcoolică, bucătăreasa Casandra are o meserie a ei și nu încetează să se laude cu asta. Știe că își poate găsi de lucru și că își poate câștiga singură traiul Maria se uită la ea și la țăranii de pe moșia lui Mustea cu invidie.

Dânşii, gândea ea, sunt la locul lor, mulţumiţi şi fericiţi de soarta lor. Un viitor necunoscut nu-i ameninţă; şi n-au o poziţie falsă ca a mea. Ce sunt eu faţă de ei? O nenorocită! O declasată! Învăţată să trăiesc bine, n-am nici avere, nici putinţă de a-mi câştiga bunurile vieţii. Fiecare are un petic de pământ, din care poate avea belşug muncindu-l. Eu? Nici hainele de pe mine nu sunt ale mele; nu sunt câştigate din munca mea. Sunt din pomana rudelor! Oh! Şi cum sufăr, cum mă doare această nemernicie a mea!“9

Dar problema este că femeile educate să vâneze pretendenți pe piața tot mai concurențială a mariajului sunt într-o perpetuă concurență, ceea ce le face să vadă în celelalte o potențială inamică gata să amenințe vânatul – soțul – pe care s-au străduit să-l obțină. Matilda e nebună de gelozie pe Mustea și apoi pe țărăncile la care se uită admirativ Iliescu, viitorul soț.

În plus, educația primită le face pe femei să considere că li se datorează lux și trai îmbelșugat. De vreme ce mariajul e un troc, femeia se vinde contra cost și așteaptă recompense materiale.

Să presupunem o femeie care se mărită în vederea luxului și în vederea că bărbatul are s-o răsfețe; dar roata lumii fiind șugubeață, bărbatul, cu toată bunăvoința, n-are cu ce-i împlini lux și capricii; firește, femeia care s-a măritat pentru acestea, văzîndu-se înșelată în așteptări, va tiraniza pe bărbat, îi va scoate ochii c-a nenorocit-o, pînă ce, într-o bună zi, îl va lăsa pentru altul; ori de e bărbatul mai slab din fire și de-i închinat spre tîlhării, va fura și înșela statul, comuna, clienții pentru liniștea din casă. N-avem decît să privim în societate și să ne încredințăm că mizeriile casnice sînt mai grozave decît poate scrie condeiul.10

Sursa acestor mizerii casnice este de natură materială. Sofia Nădejde denunță nepotul care se gudură pe lângă unchi, femeia care, iată, caută luxul și viața lipsită de griji și, în genere un întreg sistem de relații sociale în care cei care iubesc își semnează condamnarea.

Dovezile de solidarite feminină ce ar putea trăda o abordare feminină sunt date, dacă este să acceptăm perspectiva propusă de prefața la Patimi de atitudinea moașei la care Matilda ajunge silită de Iliescu să avorteze. Este fără îndoială o scenă pe care nu o vedem des zugrăvită în literatura canonică. Este foarte grăitor faptul că romanul – în aparență clădit flaubertian în jurul patimii de nestăvilit al femeii adulterine – nu ne povestește nimic despre… patimă. Sau nu despre patima erotică!

Nu sexualitatea este cea care-o îndeamnă pe Matilda la adulter, ci iubirea față de Iliescu ce ascunde o adâncă iubire pentru sine și pentru proiecția unei vieți „ca la carte”, cu muzică, invitați, rochii scumpe, societate aleasă. Lipsită de șansa de a-și câștiga singură traiul și validarea socială, femeia burgheză tânjește după admirația altora cu o pasiune greu de imaginat. Iliescu este visul vieții sociale și a admirației celorlalți după care Matilda tânjește. Curios lucru, nu este descris niciun singur moment de apropiere fizică dintre cei doi. De la fuga de la moșie aterizăm, în Patimi, pe masa moașei specializate în nașteri și avorturi fără prea multe alte ocoluri.

Și acolo începe să se scrie unul dintre cele mai importante capitole ale cărții, unul care n-ar trebui să scape niciunei încercări hermeneutice. Luxul, bijuteriile, petrecerile și societatea aleasă vin cu un preț: sexualitatea controlată în totalitate de bărbat. Matilda este pusă să avorteze deși nu-și dorește. Moașa îi oferă șansa să-i spună ce-ar dori expediindu-l pe Iliescu rapid cu replici abile. Matilda decide să păstreze copilul și ceea ce va urma este tabloul lipsei totale de asumare din partea viitorului soț care se bucură nespus când Matilda dă naștere unui copil mort!

Însă poate cel mai puternic moment al întregului roman este descrierea perioadei în care Matilda trebuie să se refacă fizic după o naștere foarte dificilă soldată cu moartea copilului. Societatea luxoasă și strălucitoare nu are loc de suferință și azvârle femeile aflate în situații de acest fel în stabilimente insalubre unde trebuie să plătească pentru un tratament precar. Într-o odaie umedă și neaerisită, Matilda primește puțin de mâncare și acolo aude prima oară poveștile cu care se confruntă femeile.

După o săptămână o mutară pe Matilda în sală cu alte cliente. Acolo erau bolnavele şi moaşa îi zise Matildei că nu ştiau una de alta – nici ce-au avut, nici ce secrete ascund. În realitate, printre servitoare se ştia totul.

Era singura instituție de acest fel din oraş. Deşi la intrare nu exista niciun anunț prin care să se semnaleze că acolo era o casă de sănătate, ci doar o simplă firmă de moaşă, doamna Grigoriu era destul de căutată. „De! zicea dumneaei, n-am nici pensie, nici bărbat. Trebuie să-mi asigur bătrâneţile pentru când n-oi mai putea munci.“

Casa era mică pentru asemenea activități, se poate zice chiar mizerabilă; unele camere erau umede şi întunecoase; vorba e însă că, dacă aveai nevoie de concursul şi discreţia doamnei Grigoriu, nu te uitai ce fel de cameră îţi dă. În asemenea nevoi şi dureri, mai mult morale decât fizice, intră omul şi într-un bordei; ba s-ar băga şi în gaură de şarpe, numai să scape de gura lumii, de vorbele ei otrăvitoare11

Casa de sănătate informală organizată pentru a feri femeile de oprobiul social este locul în care Matilda are șansa să audă opinii despre avort și suferințele prin care trec alte femei. Ele sunt victime ale violurilor, abuzurilor, femei care nu au cu ce să își crească copiii intră în dialog. Sigur, cum este de așteptat, la fel ca și acum, există critici adresate femeilor cu bani care recurg la asemenea mijloace pentru a scăpa de copiii nedoriți. Apoi sunt expuse tot felul de păreri absurde medical cu privire la avort. În fond, Matilda însăși, lipsită de educație în privința propriului corp intuiește că e însărcinată foarte târziu. Aici e momentul în care, prin gura persoanajelor auzim păreri care trezesc în Matilda idei de posibilă solidaritate:

Copiii şi mie îmi sunt dragi, zise una brunetă care până atunci tăcuse, numai să pună şi tatăl umărul la creşterea lor. Dar aşa, când eşti necununată şi îl lasă pe seama ta…12

Expunerea suferințelor intime o fac pe Matilda ceva mai conștientă de propriul statut. Este, altminteri, singurul moment din roman în care autoarea atacă frontal problema abuzurilor, problemele legate de viol, de incest, de oprimare și totală dependență față de bărbați:

Între acele nenorocite, unde fiecare critica lumea şi-şi istorisea păcatele, aruncând vina asupra bărbaţilor, putea şi Matilda să se răzvrătească împotriva celui care o nenorocise. Aceeaşi soartă nenorocită o avea fiecare, dar sub altă formă. Acolo simţea Matilda atmosfera răzvrătirii: putea şi ea să-l blesteme pe cel care o adusese în salonul doamnei Grigoriu. În acele momente, ar fi dat foc oraşului, dacă în oraş ar fi fost numai bărbaţi. Acea critică înverşunată, acea ură împotriva bărbatului erau contagioase. Era ura robului împotriva stăpânului. Vieţile şi ticăloşiile toate şi le iartă lui, căci e rob: de toate îl crede vinovat numai pe stăpân. Şi ura, şi răzvrătirea erau cu atât mai mari, cu cât erau neputincioase.13

Romanele epocii abundă din descrieri romanțate ale amorului pasional, ale frumuseții fizice a femeilor și trec rapid peste nota de plată pe care ele – iată, chiar cele din clasele privilegiate – o au de plătit. Sunt descrise scenele oribile legate de doica ce crește copiii abandonați cu apă și îi ține în condiții greu de imaginat. Este descrisă scena în care un copil e abandonat în plină stradă – toate orori ale unei societăți ipocrite în care femeile sunt o sursă de plăcere și atât.

Matilda avu un moment de analiză filosofică. Osândi cu nepărtinire tot ce făcuse ea în trecut, toată nenorocirea pe care faptele ei o aduseseră asupra lui Mustea. Dar, privindu-le pe toate tovarăşele sale de suferinţă şi mai ales pe nenorocita duduie, întinsă în acel pat sărăcăcios, după asemenea atac, se înfioră. Se întreba: tot răul făptuit de dânsa, pus în cumpănă cu răutatea acelor bărbaţi care au adus atâtea nenorocite aici, n-ar cântări mai puţin?

<Nu, îşi zicea Matilda în gând, greşelile şi chiar crimele noastre ale câtorva nu-s în stare să răscumpere tot răul săvârşit de bărbaţi. Suntem mizerabile, ca robul care-şi fură ori chiar omoară stăpânul, dar suferinţele a mii şi mii de inşi se răzbună în unul singur>.14

Putem să vedem sau nu în Sofia Nădejde o romancieră feministă, putem să-i criticăm minusurile în privința soluțiilor facile, putem să o suspectăm de moralism superficial, însă acest fragment este foarte atipic pentru literatura vremii și o plasează, în ciuda adoptării rețetei consacrate a romanelor de moravuri, într-o altă categorie. Este fără îndoială sensibilă la aceste aspecte absolut dramatice și de-o violență greu de imaginat care însoțesc viața femeilor de ieri și de azi. Patimile care-o domină pe Matilda nu țin, culmea, de vreo sexualitate debordantă, ci de o teribilă sete de validare socială pe care a fost educată s-o aprecieze și a cărei notă de plată e tocmai o sexualitate controlată în totalitate de partener.

1Ştefan Baghiu, Prefață la Patimi de Sofia Nădejde, Publisol, 2021, p. 8.

2Sofia Nădejde, “Ce mai ideal!” Contemporanul, Revistă Științifică și Literară, Redactor I. Nădejde, Anul IV,nr.3, 1884–1886, nr.6-7, pp. 247–249.

3 Sofia Nădejde, „Către Femei”, Contemporanul, Revistă Științifică și Literară, Redactor I. Nădejde, Anul I,

1881-1882, nr. 1, pp. 2-4, în Despre Creierul Femeii și Alți Demoni, Antologie realizată de Maria Cernat și Adina Mocanu, Paralela 45, 2019, pp.75-76.

4 Sofia Nădejde, “Ce mai ideal!” Contemporanul, Revistă Științifică și Literară, Redactor I. Nădejde, Anul IV,nr.3, 1884–1886, nr.6-7, pp. 247–249.

5 Loc.cit., p. 230.

6 Ștefan Baghiu, Prefață la Patimi de Sofia Nădejde, Publisol, 2021, p. 21.

7 Sofia Nădejde, “Azi totul e marfă”, Contemporanul, Revistă Științifică și Literară, Redactor I. Nădejde, Anul V,

188-1886-1887, nr. 4, pp. 465-474. În Despre Creierul Femeii și Alți Demoni, antologie realizată de Maria Cernat și Adina Mocanu, Paralela 45, 2019, pp. 293-294.

8 Ștefan Baghiu, Prefață la Patimi de Sofia Nădejde, Publisol, 2021, p. 29.

9 Sofia Nădejde, Patimi, Publisol, 2021, p. 205.

10 Sofia Nădejde, “Azi totul e marfă”, Contemporanul, Revistă Științifică și Literară, Redactor I. Nădejde, Anul V,

188-1886-1887, nr. 4, pp. 465-474. În Despre Creierul Femeii și Alți Demoni, antologie realizată de Maria Cernat și Adina Mocanu, Paralela 45, 2019, p.299.

11 Sofia Nădejde, Patimi, Publisol, 2021, p. 407.

12 Op.cit. p. 411,

13 Op.cit. pp. 415-416.

14 Op.cit. p.421

Maria Cernat

Maria Cernat

Maria Cernat este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) (2001) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul FJSC. Din anul 2008 este doctor în filosofie. În present este cadru didactic la Universitatea Titu Maiorescu, departamentul de Comunicare, Limbi Străine și Relații Publice și cadru didactic asociat la SNSPA, Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Din anul 2011 este autoare de articole publicate pe site-uri de dezbateri politice (CriticAtac.ro, Cealaltă Agendă, România Curată, Gazeta de Artă Politică, etc.).

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *