Modernizarea şi dispariţia satului basarabean

În 26 de ani de independenţă şi tranziţie spre nicăieri RM a pierdut peste 20 % din populație. Nu a fost nici foamete, nici război, nici ocupaţie

Satul basarabean e pe cale să dispară (foto: Alex Dimitrov)

În 1945 s-a sfîrşit războiul. Au venit sovieticii. A început primul val de deportări: au fost “ridicate” mai multe famlii şi duse în Siberia. A început colectivizarea şi alfabetizarea forţată. Satul a intrat într-un amplu proces de transformare. Bisericile din satele vecine au fost dărîmate, aici nu: seful comunist al kolhozului a salvat-o. Paradoxal.

În anii 60 casele au început să arate altfel, stuful de pe acoperiş a fost înlocuit cu “şifer”, casele modernizate: electrificare, radio, tv. În kolhoz au fost aduse sute de maşini, tractoare şi combine. S-a tras irigaţie pe cîmp, s-a deschis fabrica de vin şi fermă de animale. Se prelucra cîmpul pe suprafete de mii de hectare. Se muncea mult şi greu. Dar oamenii aveau unde se duce nu departe de casă şi munci. Munceau din greu. Dar erau alături de familie şi aveau ce pune pe masă copiior.

În sat au apărut în anii 60-70: 3 magazine mari şi 3 mici, o şcoală mare şi două mici, trei grădiniţe, o casă de cultură, o baie publică, un spital, un cinema, trei biblioteci, o librărie, o sală de sport şi un stadion mare. Chiar şi parc. Eu personal le-am folosit.

În 90 a căzut comunismul şi toți am răsuflat usuraţi. Ne-am bucurat atît de mult că nu am observant cum toate acestea dispar treptat. Au venit experţii de pe la bănci şi alte instituţii minune şi ne-au spus să fragmentăm pămîntul, să-l parcelăm şi să-l luam în stăpînire. Aşa am făcut: am demontat tot, am vîndut şi am fărîmiţat. În cîţiva ani toată lumea a rămas fără locuri de muncă şi pensiile se numărau în galoşi şi umbrele pentru că nu mai erau bani. Munca pămîntului a devenit o economie de subzistenţă şi un “stabilizator al sărăciei”. Librăria a devenit magazin de haine second şi barurile s-au înmulţit considerabil.

Treptat însă nu doar instituţiile şi localurile acestea au dispărut ci au început să dispară oamenii. În valuri, asemenea păsărilor migratoare. La început mai reveneau după care nu mai veneau deloc. Satul acum e pustiu şi nici măcar crîsma nu mai este vie. Oamenii se mai adună doar la înmormîntări. E mai ceva ca după război, ciumă şi represalii.

Ca să înţelegeţi cît de tragică e situaţia vă spun povestea “casei părinteşti”. În sud pe la mine casele nu se scot la vînzare în sate aproape niciodată. E o chestiune de tradiţie “sfîntă”. Se vînd doar de unii “venetici”. “Casa părintească nu e de vînzare” spune regula de aur pe aici. A început migraţia masivă. Casele însă nu se vindeau. Cuiva trebuia să fie lasată casa: copiilor, nepoţilor şi tot aşa. Ea nu se înstrăina. După 26 de ani de “independenţă şi piaţă liberă” doar pe strada centrală a satului avem peste 50 de case scoase la vînzare. Regula a fost spartă, “tradiţia sfîntă” a fost “profanată”. Şi nici măcar asta nu e tragedia. Tragedia e că nimeni nu le cumpără pentru că nimeni nu se mai întoarce.

Sfîrşit de epocă: satul e pe cale să dispară. Sovieticii au vrut programatic să-l distrugă şi se pare că l-au întărit. “Ai noştri” au cîntat balade cum că-l salvează şi acum trebuie să-i pună de parastas: l-au distrus.

Însă asta nu e modernizare pentru că oraşele, cu mici excepţii, sînt în aceaşi situaţie.

Recapitulăm:

  • Între 1989 și 2014 am pierdut vreo 860 mii de cetățeni. Cam 20 % din populație. A cincea parte.

  • După 2014 situaţia s-a înrăutăţit: “Migraţia a devenit ciuma care consumă Moldova: 106 persoane migrează peste hotare zilnic”, potrivit unui studiu realizat la solicitarea BBC.

  • Numărul populației din R. Moldova a ajuns la nivelul anului 1959.

Concluzie:

În 26 de ani de independenţă şi tranziţie spre nicăieri RM a pierdut peste 20 % din populație. Nu a fost nici foamete, nici război, nici sub ocupaţie.

Vasile Ernu

Vasile Ernu este născut în URSS în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (Universitatea Al.I.Cuza, Iaşi, 1996) şi al masterului de Filosofie (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy&Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă+societate. A activat în cadrul Fundaţiei Idea şi Tranzit şi al edituilor Idea şi Polirom. A ţinut rubrici de opinie în România Liberă, HotNews, Timpul, Adevărul, CriticAtac precum şi rubrici permanente la revistele Noua Literatură, Suplimentul de Cultură şi Observator Cultural.
A publicat: Născut în URSS, Ultimii eretici ai Imperiului, Intelighenţia rusă azi, Sectanţii-Mică trilogie a marginalilor, Intelighenţia basarabeană azi, Bandiţii - Mică trilogie a marginalilor.
Este unul din fondatorii şi coordonatorii proiectului www.criticatac.ro

vizualizați toate postările

2 comentarii la “Modernizarea şi dispariţia satului basarabean

  1. Uf… când am scris exact același lucru, nici măcar gândit de mine, ci auzit de la altul, aproape că m-ai lapidat ca Saul pe Ștefan, diaconul, bietul… acum vezi cu ochii tăi ce-a văzut „Andy” din vreme: „Satele acestea vor muri, toate”. Se întâmplă peste tot, nu numai în zona geografică pe care o descrii în articol. Oamenii ce vină au că pleacă spre mai bine?!

  2. Multi tineri născuți după 1989 au in viata o bunica sau strabunica, dar nu mai au in viata părinti născuți in 1955 -1970. Din ce cauze? – Au plecat la munci grele peste hotare, au trecut prin mari încercări, pericole, accidente, si-au năruit sănătatea, au murit in spitale de boli. Tranziția in 26 de ani a făcut mai multe victime decât războiul, foametea si deportările. Generații întregi de moldoveni au plecat din aceasta lume in cimitirule noi ale satelor.

Dă-i un răspuns lui ion Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *