Monopolul Facebook – începutul sfârșitului?

Scurte observații pornind de la audierea lui Mark Zuckerberg în Congresul American

Mark Zuckerberg la audierile din Congresul American (foto: cnet, YouTube)

Fără îndoială că cele cinci ore de audieri în Congresul American ale patronului Facebook vor genera numeroase dezbateri din bunul motiv că ele sunt mai degrabă un punct de pornire decât niște soluții la problemele create.

Pericolul rusesc sau petarda care nu dă greș

Voi încerca în cele ce urmează să fac o selecție a celor mai importante teme abordate în cadrul amplelor discuții care l-au vizat pe Mark Zuckerberg și scandalul Cambridge Analytica. Cea mai importantă și cea mai prost setată dintre toate mi s-a părut cea legată de Rusia și pericolul rusesc. Să asumi că tot ce vine din Rusia este prost, ”fake” și rău intenționat este extrem de riscant. Este incredibil cum după un secol de psihanaliză încă nu învățăm cum lucrurile interzise pot deveni foarte tentante tocmai pentru că sunt fructe oprite. În plus, concentrarea exclusivă pe Federația Rusă ocolește abil pericolul chinez – de curând există tensiuni serioase în plan comercial între cele două puteri. Și mai e ceva. Vă mai amintiți de Radio Europa Liberă? Da, era propaganda susținută în mare parte de către instituțiile americane. Era ”propaganda bună”. Președintele Trump are toate datele să devină un lider autoritar care să transforme SUA într-o democrație iliberală. Dacă cenzurezi fără discernământ orice informație vine din exterior se poate dovedi chiar riscant într-un asemenea context. În plus, demonizarea și demonetizarea doar pe motiv că informația vine din Rusia este o manieră extrem de simplistă de a ocoli simplul fapt că de scandalul datelor personale sunt responsabili britanicii de la Cambridge Analytica și Steve Bannon – patronul unui site ”de știri”, Breibart, care răspândește la rândul său informație propagandistică. E vital ca în acest scandal să depășim acest mod rudimentar – rușii cei răi au profitat de platforma noastră cea bună – de a trata o chestiune extrem de complicată cum ar fi aceea a protecției datelor personale. Fără îndoială că toate marile puteri se află într-o competiție pentru supremație care le face susceptibile de a folosi orice tertip pentru a câștiga teren. Dar această adversitate a marilor puteri și în special a Federeației Ruse nu poate da seamă nici pe departe de toate aspectele problematicii reglementării rețelelor sociale și a protecției datelor personale. Poate că acest scandal legat de ”fake news” este în fapt doar turnesolul menit să scoată la iveală adevăratele probleme legate de dereglementarea rețelelor de acest tip. Sigur, e o strategie abilă de PR să arăți lupul cel rău – sau mai exact ursul rusesc – ori de câte ori problema e în ograda ta, dar e doar atât: o petardă menită să sperie suficient electorii și să arate că inocentul Facebook a fost terfelit, vai, ce nenorocire, de rușii cei perverși.

Facebook își asumă finalmente faptul că este responsabil pentru conținutul vehiculat pe rețeaua de socializare

Recentul scandal Cambridge Analytica arată că, după ultimele estimări, datele a peste 85 de milioane de utilizatori au fost folosite pentru profilare și țintire cu mesaje electorale specifice. E scandalul care arată că Facebook nu mai poate scăpa la nesfârșit de o dezbatere publică pe această temă. Ani la rând companiei Facebook i s-a permis să funcționeze ca o companie tehnologică pe motiv că angajații ei sunt ingineri, nu jurnaliști. Evident, cu mențiunea că rețeaua Facebook este definiția de dicționar a mass-media – mijloace de comunicare în masă. Facebook este ca o televiziune ale cărei porți ar fi deschise în așa fel încât oricine ar putea merge să prezinte știrile sau să facă emisiuni. Ea a schimbat statutul jurnalistului și ne-a dat nouă, utilizatorilor, posibilitatea de a genera conținut transmisibil în masă. Descentralizarea producției de conținut media și democratizarea accesului la statutul de jurnalist nu schimbă, în fond, un fapt fundamental: Facebook este un mijloc de comunicare în masă. Cel puțin o parte din responsabilitatea pentru conținutul vehiculat trebuie să îi revină.

Sigur, pentru PR se poate agita pericolul rusesc, dar e o strategie pe termen scurt. Senatorul Ted Cruz a pus niște întrebări foarte interesante în acest sens. A fost oare închis vreun cont al democraților sau al asociației Panned Parenthood? Răspunsul halucinant al lui Mark Zuckerberg a fost că el știe că giganții tehnologici sunt situați în Sillicon Valley, care este ”extremely left leaning” (”de o orientare de extremă stânga”). Asta dovedește exact lucrul asupra căruia am insistat de nenumărate ori. Elita informaticienilor de tipul patronului Facebook este extrem de educată în chesiuni tehnice, dar în cele politice este de o incultură halucinantă. Cum să afirmi în fața lumii întregi că giganții și companiile tehnologice din Sillicon Valley sunt ”de extremă stânga”? Dar ce, au concentrat mijloacele de producție în mâna statului, au instaurat dictatura proletariatului, își pun problema exploatării omului de către om, își pun problema redistribuirii echitabile a resurselor, își pun problema abolirii propritetății private, au măcar sindicate serioase? Cum e posibil să ai o asemenea beznă în creier când vine vorba despre ideologii politice? Faptul că în general votează cu democrații, că au uneori cote de gen și le este interzis să-și hărțuiască și abuzeze colegele femei sau faptul că nu au voie să discrimineze persoanele de culoare nu e extremă stânga, ci respectarea drepturilor omului. Această mișcare fost denumită de unii conservatori recalcitranți drept ”corectitudine politică”, dar e în esență transpunerea în lege a unor drepturi și libertăți cetățenești despre care ne-am obișnuit să auzim de pe la …1789! Da, societatea și documentul fundamental care stă la baza organizării ei – constituția – trebuie să le garanteze drepturi și șanse egale tuturor cetățenilor săi indiferent de etnie, sex, religie, orientare sexuală, opinii politice, etc. Faptul că patronul Facebook taxează drept extremă stânga niște chestiuni de acest tip ne arată care este nivelul culturii politice a elitelor tehnocrate (înțelegând aici elitele formate din specialiști în informatică). O perspectivă de stânga ar fi, de pildă, ca angajații Facebook să dețină în comun compania și să ia decizii prin vot direct întrucât marxismul este o teorie economică ce vizează proprietatea asupra mijloacelor de producție și modul în care se extrage plusvaloarea.

Dar revenind la întrebarea lui Ted Cruz, ea e importantă în special pentru că deschide cutia Pandorei. Patronul Facebook afirma cu emfază că vor angaja până la 20.000 de oameni să verifice conținutul postărilor reclamate ca fiind propagandistice sau cu conținut violent. Senatorul Cruz a întrebat: dar oare ce orientare politică vor avea cei 20.000 de oameni angajați în scopul de a verifica unele pagini și postări raportate ca fiind periculoase. Oare e măcar unul singur dintre acești angajați care să susțină vreun candidat republican? Fiindcă nu există răspunsuri simple la ce anume este propagandistic și ce nu. În privința conținutului violent vehiculat sunt, în general, două modalități de abordare: una proactivă și una reactivă. Cea proactivă implică algoritmi de inteligență artificială care să detecteze pe cont propriu cuvintele problematice. Mai e însă foarte mult până când aceștia vor putea funcționa, dacă vor putea funcționa vreodată corect. De pildă, există mulți utilizatori Facebook care acuză faptul că algoritmul nu e sensisbil la ghilimele. Dacă citezi un text discriminatoriu ca să-l critici, vei fi tu cel pedepsit! Sunt nenumărate cazurile în care utilizatorii au fost blocați pentru motive absurde întrucât, oricât de mult ne-am dori acest lucru, algoritmii de inteligență artificială nu pot reproduce chestiuni legate de contextul social și metalimbaj. Mai e apoi metoda reactivă – cineva reclamă anumite pagini pentru conținutul ofensator și violent. În acest pas intervine armata celor 20.000 de soldați de teracotă care să verifice conținutul cu pricina. Nu există definiții unanim acceptate pentru propagandă și temerile conservatorilor pot fi întemeiate aici: dacă orientarea politică a acestor angajați este una preponderent democratică paginile și conținutul vehiculat de ei vor avea de suferit. Apoi, nu există ”neutralitate ideologică”, oricât de bizar ar suna pentru cineva nealfabetizat politic. Abia acum descoperim că această discuție despre informatică și tehnologie este, în fapt, una despre politică! Sigur, există situații clare de îndemn la ură, la crimă, la violență, înjurături, apel la acte teroriste. Dar există forme mult mai perverse de propagandă și dezinformare care nu pot fi contracarate în acest fel. În plus, oricare dintre noi suntem angajați ideologic așa că evaluare fără tendințe nu există.

Problema majoră și într-un caz și în celălalt al combaterii conținutului violent al comunicării este transparența. În acest moment Facebook nu este obligat să explice care au fost motivele care au condus la decizia luată. Asta ar implica, firește, costuri suplimentare. Nu știm care sunt algoritmii, nu știm care sunt motivațiile deciziilor. Se spune sec: ”s-au violat standardele comunității”. Dar sunt acestea standarde ale comunității? Le-a votat cineva? Nu, ele sunt impuse de sus în jos: dorești să folosești rețeaua socială, respecți aceste standarde. Păi, da, dar atunci ele sunt standardele patronului, nu sunt standardele comunității. Comunitatea nu a fost consultată cu privire la standardele ei.

Publicitatea politică

Despre publicitatea politică s-a scris încă de pe vremea lui Jürgen Habermas. El a dedicat capitole importante analizei și criticii acestei forme denaturate de comunicare politică ce îndepărtează, în fapt, politicianul de elector și de dezbaterea politică reală. Ceea ce vedem acum este rodul a zeci de decenii în care spusele lui Habermas și ale altor teoreticieni media au fost ignorate cu nonșalanță. Cel mai mare ”fake news” în sensul de produs de comunicare în masă contrafăcut este publicitatea politică. E deja o bibliografie serioasă în această direcție care, din păcate, nu s-a transpus în legislație eficientă care să vizeze această problemă. Nu pot spune că nu mă încearcă o amară satisfacție să văd modul în care rușii au arătat la alegerile din 2016 că publicitatea politică e o armă foarte periculoasă cu un veritabil potențial devastator pentru alegerile libere. În fond ei au cumpărat publicitate politică de la Facebook. Dar putea să cumpere oricine, pentru că, nu-i așa, la elector nu va ajunge mesajul cel mai inteligent, ci mesajul cel mai puternic susținut financiar. Cursa electorală a încetat demult să mai fie una a ideilor și a ajuns să fie una financiar-propagandistică. Aceste lucruri nu se discută de azi, de ieri. Totuși pe direcția setată greșit și într-o totală ignorare a acestor discuții s-a dezvoltat și această rețea socială al cărei ultim scop este profitul indiferent de mijloace. Dar, iată că, poți fugi de responsabilitate, totuși nu te poți ascunde la infinit. Nota de plată a fost cam usturătoare însă sunt sceptică în privința motivelor de optimism. Cred că, atâta timp cât statutul dual al informației – bun public și marfă – nu va fi tratat de o legislație care să aibă în vedere în primul rând dreptul cetățeanului de a fi corect informat, lucrurile nu se vor rezolva. În acest moment orice discuție trebuie să pornească de la drepturile cetățeanului, nu de la dreptul companiei de a face profit, or, nu văd prea mulți adepți ai acestei perspective.

Concluzie:

Cred că cel mai important lucru care s-a punctat în discuția din seara trecută cu privire la modul de funcționare al Facebook privește poziția de monopol pe care acesta o deține și lipsa unei agenții guvernamentale care să reglementeze și să controleze activitatea sa. Dacă unui american nu-i mai place Facebook, care e alternativa? Rețeaua rusească VKontakte? Din nou, teoreticienii media au atras atenția de decenii asupra pericolelor trustizării pe piața informației. E periculos să ai monopol pe piața șireturilor, ce să mai vorbim despre pericolul monopolului pe piața informației. Pentru că, oricât de mult am încerca să ocolim elefantul roz din cameră, problemele rețelei Facebook sunt totodată problemele sistemului monopolist bazat pe acumulare de capital fără nicio repsosnsabilitate socială! Datele noastre nu sunt neapărat ale noastre, deși se numesc ”personale”, de vreme ce altcineva le folosește ca să facă profit. Mare parte din declarațiile lui Zuckerberg au fost evazive, dar el a fost de acord că e o mare probabilitate ca exact cetățenii ale căror date s-au scurs de la Facebook către alte rețele, posibil către servere rusești sau companii, să fi fost țintite de campania de știri contrafăcute – ”fake news”. Sigur, cum spuneam și cu alte ocazii, ar fi o naivitate să ne imaginăm că simpla expunere la informație duce la comportament. Teoria glonțului magic sau a acului hipodermic sunt modele explicative ale influenței mesajelor media demult depășite. Dar în curse atât de strânse chiar un procent statistic relativ mic 3% poate determina soarta alegerilor. În plus, gradul de agresivitate și rafinament al mesajelor a crescut substanțial. Dacă rețeaua de socializare stochează amprenta ta digitală însemnând cumpărături online, like-uri, mesaje, contacte, prieteni, istoria de vizitare a site-urilor o companie de marketing electoral să conceapă mesaje mult mai bine țintite. În concluzie, Facebook-ul continuă practicile antidemocratice ale publicității politice și le duce la un alt nivel concentrându-se nu pe dezbaterile între politicieni și soluțiile avansate de ei, ci pe electori și pe exploatarea fără rezerve a eventualelor slăbiciuni ale acestora. În plus, face acest lucru dintr-o poziție de monopol.

Maria Cernat

Maria Cernat este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) (2001) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul FJSC. Din anul 2008 este doctor în filosofie. În prezent este conferențiar universitar la departamentul de Comunicare și Relații Publice, Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir și predă disciplinele Introducere în Științele Comunicării, Analiză de discurs, Studii Critice în Mass Media. Din anul 2011 este autoara de articole publicate pe site-uri de dezbateri politice (CriticAtac.ro, Cealaltă Agendă, România Curată).

Postări asemănătoare


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat