Nimic nu e irezistibil decât în măsura în care nu i se rezistă

Gerard Granel despre universitate, monocultură și sarcina filosofiei în contemporaneitate

(foto: Editura Idea)

Gerard Granel, Despre universitate, traducere de Adrian Sîrbu, Editura Idea Design & Print, Cluj-Napoca, 2002

L-am descoperit pe Gérard Granel la sugestia lui Claude Karnoouh. Un autor mai puțin prolific din punct de vedere al numărului de cărți și de studii publicate, Granel excelează în schimb prin coerența și fermitatea de care dă dovadă atunci când își susține ideile. Bazându-se pe un heideggerianism poate chiar mai radical decât al ui Heidegger însuși, heideggerianism asezonat cu un marxism filosofic aparent tenebros și prea puțin spre deloc materialist, dar compatibil fără doar și poate cu gândirea sa de ansamblu, Granel propune în această colecție de eseuri de dimensiunile unui manifest o discuție a rolului universității contemporane pornind de la contextul mai larg al modernității care o circumscrie.

Începând cu moștenirea greacă și cea arabă și extinsă la scară globală în ultimele secole prin intermediul capitalismului, cultura modernă reprezintă pentru Granel expresia devenirii de sine a „monoculturii planetare”. O astfel de cultură se produce pe sine ca anexă a „pieței mondiale”, a capitalului, și funcționează ca un mijloc de aneantizare și de ridiculizare a culturii autentice: „Expresia, aparent anodină, de «piață mondială» nu desemnează numai o extindere a fenomenului schimburilor economice dincolo de frontierele națiunilor; ea dă de înțeles că, într-un mod mai profund, Capitalul definește ca «piață» ființarea-lume a lumii înseși. Tot ce merge în direcția «înmărfuirii» (iertare pentru urâțenia acestui neologism) posedă un viitor; ceea ce nu poate fi marfă, dimpotrivă, e împins la pierire. Semnul poate cel mai grăitor al reducției oricărei culturi la legea pieței e fără îndoială fenomenul acela hidos pe care-l numim «turism». Mărunții oameni ai Monoculturii economico-mondiale ajung pe calea aceasta să «admire» ceva despre care totuși nu știu nimic și din care nu înțeleg nimic, cu singurul scop de a-și crește în felul acesta, în proprii ochi și în aceia ai altora, «prestigiul», adică unul din elementele propriei lor valori de piață. «Ah.draga mea, Sfinxul! Dacă l-ai fi văzut!»” (p. 27).

Prestigiul astfel obținut echivalează cu un fel de profit cultural, un capital utilizabil în relația cu ceilalți pentru a epata și/sau a obține diferite tipuri de avantaje. Un astfel de demers nu are nimic cultural în sine, avertizează Granel, amintind de căderea heideggeriană a Dasein-ului în inautenticitate, sub povara propriei opacități față de sine însuși. Numai că nu „trebuie să ne închipuim că această mișcare de inculturație radicală e de neoprit”, deoarece „nimic nu e irezistibil decât în măsura în care nu i se rezistă” (p. 29). Iar în acest proces, universitatea are un rol central.

Astăzi însă, universitatea pare a fi complet aservită intereselor tehno-capitalului mondial, care s-a extins sub formă politică (state-națiune), economică (piață mondială) și culturală (globalizare, turism) la nivelul întregii planete. Rolul ei a fost redus la a furniza diferite abilități și deprinderi care să le asigure celor care o frecventează o cât mai bună integrare pe piața muncii. Dar universitatea nu poate fi o afacere, o întreprindere privată, deoarece ea furnizează cunoaștere, un bun care nu își diminuează valoarea odată diseminat ci, dimpotrivă, o augmentează.

O universitate care își merită numele contribuie în primul rând la dezvoltarea cunoașterii dezinteresate, critice, nu la crearea de indivizi-șablon, incapabili să conștientizeze fundătura ontologică în care sunt imersați și să încerce pe cât posibil depășirea ei. În momentul în care orice știință din mediul universitare se „vinde” pe sine ca mijloc de a contribui la perpetuarea (re)producerii pieței muncii prin furnizarea de indivizi având un anumit set de competențe și astfel la avansul implacabil al cantității necritice în detrimentul calității interogative, lucrurile stau cum nu se poate mai grav.

Gândită fie pentru a dezvolta cunoașterea per ansamblu, fie pentru a pregăti o anumită elită pentru a îndeplini diferite funcții publice și nu numai, universitatea modernă s-a „profesionalizat” aproape iremediabil, aspect pe care, departe de a îl ascunde, îl „transformă în mod deschis într-o datorie” (p. 102). Dar cum se mai poate discuta despre și afla adevărul, oricât de conjunctural și de limitat ar fi acesta, într-un astfel de context? Adevărul a fot întotdeauna „vorbit” de puterea hegemonică, însă a reușit să își păstreze în același timp și independența, și funcția critică, și insubordonarea prin care chestiona pretențiile universaliste ale puterii hegemonice, dezvăluindu-le dacă nu inconsistența, cel puțin mizele politice și limitele de clasă. O astfel de independență pare pierdută în prezent, când universitatea acceptă în mod voluntar să se poziționeze sub, nu deasupra vremurilor.

Însă universitatea, insistă Granel, înseamnă totuși altceva și trebuie să se reinventeze pentru a se ridica încă o dată la înălțimea rolului ei cultural și social. Aceasta „a fost întotdeauna, în marile sale momente, ceva mai mult și altceva decât un conservator și un laborator al științelor și al literelor: un scandal public, o speranță generală, o matrice pentru formele unei lumi ce va să vie. Este tocmai acel ceva de care Capitalul s-a săturat, el al cărui sens – și condiție a supraviețuirii actuale – constă în oprirea oricărei istorii posibile și în evacuarea oricărei chestiuni referitoare la o lume din «evidența» totalității obiectelor rațional administrabile. Aceasta va fi deci, și prin opoziție, voința noastră dintâi în privința Universității altminteri pe care e vorba s-o premedităm: a face ca în ea să acceadă la conștiința de sine sarcina de a deschide, sau de a redeschide, posibilitatea existenței comune în forma unei lumi care va să vină” (p. 61; subl. în orig.).

Emanuel Copilaș

Emanuel Copilaș (1983) este lector doctor la departamentul de Științe Politice din cadrul Universității de Vest, Timișoara. Este autorul lucrărilor Geneza leninismului romantic. O perspectivă teoretică asupra orientării internaționale a comunismului românesc, 1948-1989, Iași, Institutul European, 2012; Incursiuni în istoria politică și intelectuală a secolului XX, Iași, Adenium, 2014; Națiunea socialistă. Politica identității în Epoca de Aur, Iași, Polirom, 2015; Cetățenii și revoluția. Contradicții între partid și stat în Epoca de Aur, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017. Cărți coordonate: Marele jaf postcomunist. Spectacolul mărfii și revanșa capitalismului, Iași, Adenium, 2017; Liberalismul: pro și contra. O idee ce refuză să moară, deși nu știe ce o ține în viață (împreună cu Sorin Adam Matei și Caius Dobrescu), Iași, Adenium, 2017; Sfârșitul istoriei se amână. O radiografie a postcomunismului românesc, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2017. A publicat articole în diferite volume colective și reviste de specialitate: East European Politics and Societies, Sfera Politicii, Studia Europaea, Revista de Stiinte Politice, Revista Romana de Geografie Politica, Impact Strategic, Geopolitica, Annales Universitatis Apulensis Series Historica, Anuarul Institutului de Istorie George Baritiu Series Historica, Valahian Journal of Historical Studies, Romanian Review of International Studies, Political Studies Forum, Geographica Timisensis, Colloquium Politicum, South East European Journal of Political Science, Colocviu Strategic, Symposion. Colaborator ocazional al revistelor Observator Cultural, Cultura, Timpul, și al platformei Criticatac. Domenii majore de interes: teoria relațiilor internaționale, ideologii politice, economie politică, sociologie politică, istorie politică, radicalism politic.


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat