Macron, preşedintele celor mai bogaţi

Actul eroic de acum câteva săptămâni al imigrantului ilegal din Mali, Mamadou Gassama, care a salvat un copil, suspendat pe partea exterioară a unui balcon la etajul patru al unui bloc din Paris, a sters aproape complet un alt eveniment francez din spaţiul mediatic – protestele, numite ”Valul Popular”

Emmanuel Macron (foto: Strajk)

Protestele, numite ”Valul Popular”, au fost o mobilizare masivă în aproape 200 de oraşe franceze împotriva reformelor iniţiate de preşedintele francez Emmanuel Macron. Probabil că a fost sfătuit de echipa sa de PR şi a folosit incidentul cu Gassama, pentru a-l întâlni pe eroul din Mali în faţa camerelor cu promisiunea de cetăţenie franceză prin ”procedura rapidă” şi aşa a evitat furtuna socială care devine tot mai puternică. Actul lui Macron a creat, la rândul său, emoţii sociale puternice.

Discuţiile privind Gassama s-au întins pe terenul politicii imigraţioniste, între altele puternic radicalizate de Macron. S-a pus întrebarea dacă un om din Mali, care ”a traversat” Marea Mediterană pentru a ajunge în Europa, ar fi fost invitatul preşedintelui, dacă ar fi salvat un copil de origine africană din suburbii? Este sigur că dacă salvarea respectivă s-ar fi întâmplat, eroul în ultima instanţă n-ar fi fost un erou, ci pur şi simplu următorul deportat. Probabil tot prin ”procedura rapidă”.

Încă o dată s-a dovedit că noţiunea în sine de ”salvare a vieţii umane” îşi obţine calitatea eroică în funcţie de cine pe cine salvează. Cei care îi salvează pe naufragiaţii africani din Marea Mediterană, foarte des sunt calificaţi ca criminali sau ”distrugatori ai civilizaţiei europene”.

Cu câteva zile înainte de audienţa lui Gassama (atât de grandioasă că a semânat cu un ritual regal) Bloomberg-ul francez a publicat un raport destul de interesant. Din el aflăm că oligarhia franceză patologic bogată, a reuşit să acumuleze alte noi 20 de miliarde de euro pentru primele cinci luni din 2018.

Desigur, o informaţie seacă că cei săraci continuă să sărăcească, iar cei bogaţi se îmbogatesc, n-ar fi provocat emoţii serioase. Însă acest raport este în anumit sens excepţional. El arată că acumularea capitalului burghezilor din Franţa este atât de drastică în termeni de cantitate şi timp, că ei ”au dărâmat” statistica mondială pentru cea mai rapidă şi cea mai mare creştere a averilor.

Miliardarii, din America condusă de Trump, şi-au marit bogaţia ”abia” cu 1,9% în primii cinci luni ai anului 2018, în timp ce în Franţa indicatorul arată 12,2%! Anul vestitelor reforme ale lui Macron, de care atât de mult se bucură întreaga ”lume civilizată” nu este nimic altceva decât o accelerare a tuturor programelor neoliberale. Este vorba de o aprofundare enormă a regresului social şi de o avalanşa de cadouri legislative şi financiare pentru marele capital. În acest context decizia ”excepţională” a preşedintelui (cum Macron însuşi a subliniat de mai multe ori) poate fi interpretată numai ca o acoperire mediatică, care îşi doreşte să închidă ochii oamenilor pentru statistica sus menţionată şi pentru toate celelalte.

Convergence de luttes, este un termen nou introdus de stânga franceză, care ar trebui să fie tradus în limba română ca ”convergenţa luptelor” – adică o unire a oamenilor cu motivaţii şi strategii diferite pentru lupte împotriva lui Macron. Evident, nu e uşor să fie realizată o astfel de unire. În ciuda tuturor contradicţiilor, pentru prima dată în ultimii zece ani sindicatele s-au alăturat partidelor politice şi celor 80 de organizaţii cetăţeneşti, care au decis să intre în ”Valul Popular” şi să realizeze acest protest enorm. Chiar dacă nu sunt toate sindicatele, toate partidele de stânga şi toate organizaţiile cetăţeneşti, cărе s-au săturat de Macron, cu siguranţa se vede anumită dinamică, care permite ca situaţia să fie privită cu un optimism moderat.

Există o şansă reală ca rezistenţa cetăţenească în actualul ei mod şi calitate, să împiedice cel puţin o parte dintre reformele preşedintelui. Această rezistenţă este şi un bun semn pentru viitor. Bineînţeles, mediile au preferat să comunice numărul protestatarilor, anunţat de poliţie (90 000) în loc de cel, comunicat de organizatori (300 000), dar deja suntem obişnuiţi cu toţii cu astfel de polemici. Ceea ce contează este progresul organizaţional serios.

Convergenţa menţionată se datorează activităţilor politice şi economice multidimensionale ale oamenilor lui Macron. Guvernul lui şi MEDEF – organizaţia marilor întreprinzători – au decis să restructureze în adâncime societatea franceză. Observăm: o politică de austeritate bugetară, reducerea drepturilor muncitorilor, introducerea selecţiei pentru accesul la universităţi, distrugerea serviciilor publice, înrâutăţirea situaţiei şomerilor, reorganizarea sistemului de justiţie, care duce la adâncirea inegalităţii în accesul la justiţie, o reforma fiscală, care este absolut favorabilă pentru cei mai bogaţi, reguli stricte împotriva imigranţilor, prioritatea secretului comercial în raport cu dreptul la informaţie, promulgarea unor proceduri, caracteristice numai pentru situaţii de excepţie în dreptul comun, represiuni împotriva mişcărilor sociale, tratarea egalităţii între bărbaţi şi femei numai ca un instrument pentru comunicare politică şi aplicarea unei politici internaţionale militariste.

Să luam un exemplu în afară de sfera economică – introducerea selectării pentru intrarea în şcolile de învământ superior. În Franţa fiecare om, care şi-a luat bacalaureatul avea dreptul să studieze într-o universitate aleasă de el. Mai târziu putea să renunţe, sau să-şi schimbe specialitatea, sau să nu-şi ia examenele. Dar dreptul să fii student a fost considerat o confirmare a ambiţiilor sociale ale Republicii (cuvântul ”egalitate” face parte din deviza ei) şi a angajamentului ei către năzuinţele tinerilor. Anul acesta 400 000 dintre cei 750 000 absolvenţi ai liceelor au primit două răspunsuri la cererile lor – ”respins” sau ”în aşeptare” (care nu a dus la răspuns afirmativ). Am putea să ne gândim că nu e nimic fatal. Însă pentru aceşti sute de mii de tineri, înecaţi pe neaşteptate în nesiugranţă, asta este un şoc vizibil şi în explozia discuţiilor online pe această temă. Mulţi văd în asta ceva foarte simptomatic.

Proiectul politic ”didactic”, cum îl numeşte Macron, sădeşte semintele umilinţei zilnice, nesiguranţei permanente, care duce spre renunţarea la orice iniţiativă şi ca urmare pregăteşte pentru o viaţă monotonă de zi cu zi. Să mai adăugăm şi bobul de concurenţă şi confruntare reciprocă. Scopul este că oamenii să fie puşi permanent într-o situaţie de concurenţa ostilă şi să fie ţinuţi în stare de stres. Tinerii trebuie să pună cruce visurilor sale încă de la începutul vieţii lor, pentru a li se arăta cât de nedreptă este viaţa şi, respectiv, cât de nesigur este viitorul lor la fiecare pas. Cu cât mai repede acceptă asta ca ceva normal, cu atât mai bine. Aşa clica lui Macron speră să evite rezistenţa eventualelor nemulţumiri din partea tinerilor. ”Marea schimbare” atinge chiar sfera valorilor. ”Visaţi să deveniţi miliardari”, a fost recomandarea preşedintelui către elevii unei şcoli profesionale.

Zâmbetul tineresc al lui Macrond ascunde tot mai puţin ura lui de clasă, care se aude şi se vede, când face ”devieri lirice”: ”Gara este un loc, unde se întâlnesc oamenii de succes şi oamenii care sunt un nimic”. ”Aceste femei în greva sunt în marea lor parte analfabete”, a declarat el în contextul evenimentelor de la abatorul Gad, când era încă ministru al economiei sub preşedintele ”socialist” Hollande. ”Viaţa întreprinzatorului este mai grea decât cea a muncitorului, pentru că el suportă riscuri mult mai mari!”, ”Şomerii din Nord-Est beau şi fumează prea mult!”, a mai declarat Macron. Şi chiar dacă spune sindicaliştilor că sunt leneşi, mediile vor prezenta lucrurile astfel, ca şi cum el ar fi vrut să spună ceva cu totul diferit. Astăzi e clar – un sondaj din ianuarie al institutului de ştiinţe politice din Paris arată, ca majoritatea fracncezilor îl definesc pe Macron ca representant al dreptei dure şi întreaga lui retorică ”nu sunt nici de stânga, nici de dreaptă” a rămas în uitare.

Guvernul ar dori că diferitele acte şi mişcari de protest să fie izolate între ele, că să fie stinse mai uşor şi să fie calmate fără pierderi politice. Dar încă înainte de naşterea ideii de convergenţă luptelor, au existat diferite iniţiative de solidaritate cu greviştii, pensionarii, studenţii, ecologii şi anajaţii de stat. Demonstraţiile pe sectoare rămân un element important din protestul împotriva nebuniei neoliberale a oligarhiei franceze, reprezentată de Macron, dar ideea pentru unirea multelor organizaţii cetăţeneşti, sindicate şi mişcari politice dă speranţă pentru victorie, în ciuda ostilităţii răspândite a mediilor. În prezent 62% dintre cei care au votat pentru Macron anul trecut, declară că nu şi-ar mai repeta alegerea.

Jean-Luc Mélenchon, liderul lui La France Insoumise (Franţa nesupusă), visează la un Front Popular, sau ceva care seamână cu mişcarea de înainte de al doilea război mondial, şi care ar înlocui divizarea actuală a stângii. ”Nu există alt mod, decât construirea cu răbdare a unei majorităţii populare noi, prin crearea unei noi conştiinţe colective”, a spus el, şi a mai adăugat: ”Nu-mi fac iluzii. Ştiu că sindicatele nu vor participa la un program politic comun. Chiar nu doresc asta, pentru că susţin independenţa sindicatelor în raport cu oricare guvern… Să ne dorim un Front Popular, înseamnă să vorbim despre unirea oamenilor în moduri diferite. Este un proiect, o practică şi o strategie.”

Macron, în orice caz, a încercat să scape de eticheta, care i-a fost pusă – ”preşedintele bogaţilor”. Nu a reuşit, în ciuda ajutorului enorm din partea mediilor. Această etichetă i-se potriveşte atât de bine că, probabil, nu o va putea sterge până la sfârşitul guvernării lui. Nu este întâmplator, că Hollande, care l-a ales pe Macron ca ministru în guvernul lui, şi a fost întrebat pe 24 aprilie 2018: ”Peste tot se vorbeşte despre Macron ca preşedintele bogaţilor”, a răspuns: ”Nu!” şi după o mare pauză a adăugat: ”El este preşedintele celor foarte bogaţi!”.

Mélenchon, primul politician care a atras atenţia publicului către unilateralitatea mediilor, crede că asta ar fi o ameninţare serioasă, pentru că generează pasivitiate în unii oameni, iar pe alţii îi descurajează. Însă pe de altă parte, această unilateralitate şi unanimitate neoliberală provoacă indignarea oamenilor şi conştientizarea că ei au fost minţiţi şi că continuă să-i înşele în continuare, care în scurt timp va deveni vaccinul de termen lung împotriva încrederii în medii. Mélenchon a mai spus: ”Pe un termen lung noi vom fi învingătorii” şi ”Macron există în cea mai mare măsură din cauza maşinii mediatice, care îl ţine pe creasta valului, spălând creierii oamenilor”.

Toate semnele indică că, în Franţa, toamna s-ar putea să fie una foarte fierbinte.

Postări asemănătoare

Jerzy Szygiel

Jerzy Szygiel este un publicist, traducător și jurnalist polonez cu focus știri externe. A fost corespondenul multor medii poloneze din Paris. A colaborat mulți ani cu televiziunea națională poloneză și cu publicații tiparite franceze și poloneze precum Charlie Hebdo, Le Nouvelle Economist, Le Monde Diplomatique, Polityka și alte.


One Comment

  1. Pingback:Macron, preşedintele celor mai bogaţi – PLATZFORMA

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat