Feminismul la masculin

Despre corpo-etica lui Ovidiu Anemțoaicei

(foto: Baricada)

Ovidiu Anemțoaicei, O propunere de corpo-etică feministă. Masculinități și filosofia diferenței sexuale, Editura Tracus Arte, București, 2017

Ovidiu Anemțoaicei este cunoscut publicului din România pentru traducerea lucrării ”Postumanul” de Rosi Braidotti ”Postumanul” de Rosi Braidotti, fiind totodată colaborator al revistei  Posthum Jurnal. Doctor al Universității Central Europene, Ovidiu Anemțoaicei a publicat anul trecut o lucrare foarte bine primită în țara noastră: O propunere de corpo-etică fenimistă. Masculinități și filosofia diferenței sexuale. Lucrarea, așa cum spuneam, a fost bine primită fiind lansată la Muzeul Național al Literaturii Române și propusă pentru premiile Observatorului Cultural. Pentru dezbaterea feministă din România lucrarea este foarte importantă deoarece ne pune la curent cu ceea ce se petrece în spațiul francez în materie de feminism. Astfel, Ovidiu Anemțoaicei alege să trateze în lucrarea sa un subiect central al teoriei feministe diferența sexuală pornind de la una dintre cele mai cunoscute feministe și psihanaliste din Franța, Luce Irigaray (n. 1930). Fostă elevă a lui Jacques Lacan (1901-1981), Luce Irigaray abordează critic opera acestuia încercând totodată să ofere instrumentele conceputale prin care femeile și-ar putea construi un model alternativ, un limbaj alternativ cu ajutorul căruia să submineze ordinea patriarhală.

În lucrarea sa, Ovidiu Anemțoaicei își propune ceva ambițios: să vadă cum putem regândi masculinitatea pornind de la propunerile lui Irigaray și care ar fi modul prin care am putea reconstitui nu doar un nou limbaj al femeilor, ci și unul al bărbaților care să depășească heteronormativitatea specifică celui consacrat deja.

De ce să facem acest lucru? Pentru a răspunde la întrebare trebuie să pornim de la o temă centrală a feminismului: este diferența sexuală un dat natural sau un rezultat al culturii și stereotipurilor. Această întrebare a obsedat-o, din propriile declarații, și pe Luce Irigaray care a petrecut ani buni cercetând modul în care vorbesc și interacționează copiii și tinerii. Dar răspunsul ei încearcă să depășească această distincție cu care teoria critică ne-a obișnuit. Ceea ce o interesează este modul în care pornind de la o diferență ontologică reală și universală începem să privilegiem un anumit tip de morfologie în detrimentul alteia. Cum anume facem asta? Prin limbaj. Atât Luce Irigaray cât și alte feministe în special din spațiul francez consideră că limbajul are un rol central în impunerea privilegiilor specifice genului. Exemplele pe care Luce Irigaray le oferă sunt de tipul următor: iată, ne propunem să vedem cum operează diferențele de limbaj în funcție de gen. Spunem unui băiat și unei fete: formați propoziții în care să apară cuvântul ”cu”. Băieții vor forma propoziții de tipul ”Mă joc cu avionul meu”, fetele vor spune ”Mă joc cu prietena mea”. Sunt două lumi distincte: una în care mă aflu eu și obiectele mele, alta în care mă aflu eu în relație cu altcineva. Distincția dintre limbă (totalitatea mijloacelor de expesie lingvistică) și limbaj (modul în care cineva face uz de aceste mijloace de expresie) este importantă aici. În funcție de gen, limbajul diferă. Or, pentru a oferi femeilor posibilitatea de a se elibera de constrângerile patriarhatului un nou tip de limbaj trebuie inventat.

Feminismul lui Luce Irigaray și, prin extensie, al lui Ovidiu Anemțoaicei nu denunță în termeni sociologici nedreptățile. Terenul de luptă îl reprezintă limbajul și modul în care acesta poate fi regândit pentru a oferi posibilitatea de a deveni femeie într-un mod mai puțin constrângător și opresiv.

Ovidiu Anemțoaicei consideră că recuperarea legăturii cu mama și imaginarea unui limbaj alternativ în care ruptura de aceasta să nu mai opereze la fel de tranșant ar fi soluția pentru reconfigurarea unei masculinități alternative.

O lectură facilă a textelor filosoafei ne-ar putea face să credem că ea este o esențialistă: ”Naturalul, dincolo de diversitatea încarnărilor sale sau a modalităților de expresie, este format cel puțin din doi: bărbătesc și femeiesc. Această diviziune nu este secundară sau unică în cadrul umanității. Traversează toate tărâmurile vieții, care nu există fără ea. Fără diferența sexuală nu ar exista viață pe pământ. (…) Fără îndoială conținutul el mai potrivit pentru universal este diferența sexuală. Într-adevăr, acest conținut este atât real, cât și universal. Diferența sexuală este un dat natural universal și este o componentă reală și ireductibilă a universalului. Întregul umanității este compus din femei și bărbați și nimic altceva.” (L.Irigaray, 1966, p. 47 apud O.Anemțoaicei, 2017,p. 219).

Ovidiu Anemțoaicei insistă asupra faptului că a vedea în acest mod diferența nu înseamnă a reduce rolul pe care cultura îl are în formarea noastră ca femei și bărbați. Planul discuției este unul ontologic – trebuie să regândim întreaga existență în termeni de diferență, nu de unicitate. ”A concepe realul în termeni de diferență și nu doar în termeni de identitate și, mai mult, în termeni de diferență sexuală universală și necesară nu reprezintă doar un simplu gest de prelucrare ontologică, ci o mișcare explicită în cadrul metafizicii ca atare.”(O. Anemțoaicei, 2017, p.219).

Cartea lui Ovidiu Anemțoaicei este atipică pentru dezbaterea feministă în genere și pentru cea din România cu atât mai mult. Nu doar că discută într-un registru diferit de cel cu care teoria critică ne-a obișnuit, dar pune niște probleme la care puțini își propun să găsească răspuns. Dacă teoria critică discută despre relațiile de putere și modul în care acestea structurează viziunea asupra lumii, ceea ce vedem aici este o încercare de ontologie care postulează diferența sexuală ca universal, fără ca asta să însemne o anulare a modului în care limbajul construiește identitatea de gen. Din contra. Diferența sexuală ca universal trebuie să constituie baza de la care să pornim în construcția culturală a identității de gen feminine, spune Luce Irigaray și a identității de gen masculine, spune Ovidiu Anemțoaicei.

Problema limbajului și a modului în care acesta structurează cunoașterea și raportarea la real este una foarte complexă. Folosind metafora lui Thomas Sebeok, dacă experiența ar fi un lac, limbajul ar fi ca o plasă cu ajutorul căreia pescuim în acel lac. Limitele plasei, sunt limitele cunoașterii noastre. Or, atunci când vine vorba despre limbaj și diferență sexuală lucrurile sunt încă și mai complicate: ”Având în vedere relațiile dintre raționalitate, corpurile bărbaților, analitate și fricile de moarte care culminează în discursul falomorfic care privilegiază vizualul și forma în detrimentul tactilului și fluidului, cum ne-am putea imagina un ”limbaj” al sexului bărbătesc prin care masculinul să fie ”nu totul”, să nu respingă fenimninul, să lase deschisă posibilitatea instabilității semnificației, ca și cum ”fluidul” ar fi devenit deja o alternativă. Cum ar putea oare opera o ”diferență” diferită în limbajul care deja reglementează chiar și posibilitățile de a gândi tocmai această perturbare?” (O. Anemțoaicei, 2017, p.198). Firește, avansând în această direcție, putem complica încă și mai mult lucrurile. Limbajul pe care îl utilizăm este subminat el însuși de presupoziții esențialiste: lumea, în limbajul nostru și în limbajul logicii de ordinul I, este formată din obiecte și caracteristicile acestora. De aceea procesele, schimbările sunt imposibil de formalizat, de pildă, în limbajul logicii de ordinul I. Reconstruirea și regândirea limbajului nu este o sarcină tocmai facilă. În plus, o recalibrare simplistă a discursului falocentric și punerea în locul personajelor principale masculine femei – a se vedea Lara Croft și alte mărețe eroine ale culturii de consum – nu reușește să depășească structura. Este ceea ce Jacques Derrida observă pe urmele altor filosofi: dacă îl omorâm pe Dumnezeu ca să punem în locul lui altceva, nu am depășit structura, relațiile de putere și viziunea asupra realității.

Simpla imitare a limbajului masculin face ca subiecții feminini să se integreze într-o logică opresivă și să o întărească. De altminteri, Luce Irigaray este sceptică în măsurile politice progresiste ale cotelor de gen. Dacă punem mai multe femei în posturi cheie, dar acestea vor contribui la avansul unei agende patriarhale, nu am rezolvat prea multe.

Proiectul cărții lui Ovidiu Anemțoaicei este unul foarte ambițios, însă limbajul prolix – deși Irigaray propune un nou tip de limbaj care să depășească simpla imitare a celui masculin, lucru care ar reproduce ordinea patriarhală – riscă să îndepărteze cititorii de soluțiile interesante avansate în lucrare. În plus, lucrarea lui Ovidiu Anemțoaicei este o transcriere a lucrării sale de doctorat. Adresată unui public larg va risca să rateze ținta în absența unei introduceri care să ne ajute să înțelegem elemente despre opera lui Jacques Lacan, despre locul și modul în care Luce Irigaray se desparte de maestrul său. Poate, la o reeditare a lucării ar fi utilă o introducere cu o precizare a contextului istoric și cultural al propunerilor filosoafei. Altminteri, la o lectură facilă nu înțelegem sarcina cu adevărat temerară pe care Luce Irigaray și pe urmele ei Ovidiu Anemțoaicei o propune: asumarea unei diferențe sexuale universale și considerarea ei ca un punct de pornire pentru elaborarea unei culturi alternative.

Postări asemănătoare

Maria Cernat

Maria Cernat este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) (2001) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul FJSC. Din anul 2008 este doctor în filosofie. În prezent este lector doctor la departamentul de Comunicare și Relații Publice, Universitatea Titu Maiorescu. Din anul 2011 este autoara de articole publicate pe site-uri de dezbateri politice (CriticAtac.ro, Cealaltă Agendă, România Curată).


One Comment

  1. Care heteronormativitatea specifică ?!!!
    Ea merge la serviciu. Facer cumpraturile pe drum. Vine acsasa si gbospodareste. Are grija de copil si catel.
    El vijne acasa, bea bere si se uita la TV -aa bate covoarele.El ii reproseaza ca nu mai are bere si tigari!!!!
    Scuze, dar imi vine sa borasc!

    Da! sunt conservator, retrograd, cu obiceiuri de veche mahala :barbatul e barbat ca sa bata covoare, sparga lemnele adica e facut ptr munca grea sau mai tehnica.

    Astia nu sunt barbati …. sunt doar niste caricaturi !!!
    (Doamne! am niste vecini. Ea frumsica , dulce .. are marele defect ca cheltuie prea mult. INSA ISI INTRETINE SOTUL!!! Imi vine sa vars .. )

    Ntz. Cel mai bine ptr femei ar fi daca s-ar reveni la clasica heteronormativitatea specifică .. ca si asa sunt batute!!! (unicsa muca grea pe care o mai practica unii cica „barbati”)

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat