Cronica spectacolului ”Lucrător Universal” de David Schwartz
Am ales să scriu despre spectacolul ”Lucrător universal” pentru că mi-am dat seama clar că teatrul social a reușit să-mi întărească convingerile că arta cu adevărat mare trebuie să surprindă lucrurile care ne dor, că trăim din păcate într- o lume care are multe de schimbat,că sunt copii care trăiesc într- o sărăcie deplorabilă,unii dintre ei în centrul Bucureștiului, copii ale căror vieți le cunosc întâlnindu-mă cu ei zi de zi la școală. Nu pot face publice poveștile lor pentru că sunt conștientă că ceea ce ar urma ar fi mai rău pentru ei și mamele sau bunicile lor, că un apel la autorități s-ar solda, poate, printr- o despărțire brutală și injustă. Ei bine cred din ce în ce mai mult că într-o astfel de societate în care există copii și familii defavorizate și în același timp personaje sinistre care aruncă cu banii ostentativ de cele mai multe ori bani obținuți din profitul muncii altora ficțiunea de dragul ficțiunii și a efectelor speciale asa-zis surprinzătoare, în realitate de un manierism dezgustător, nu își mai are nici locul și nici sensul.
În acest peisaj artistic pestriț cu mesaje așa zis criptate pe care de multe ori nici autorul lor nu le poate explica dând totul pe ideea ca arta înseamnă ficțiune, teatrul social devine, pentru spectator o necesitate de exprimare, un spațiu de regăsire sau de protest.
Și în sensul acesta , recomand spectacolul ”Lucrător universal” a cărui premieră a avut loc pe 7 și 8 octombrie la Centrul de Teatru Educațional Replika.
Regia și dramaturgia spectacolului îi aparțin lui David Schwartz. În distribuție îi regăsim pe Katia Pascariu, Alice Monica Marinescu, Alexandru Potocean si Andrei Șerban.
Spectacolul pătrunde în universul muncitorilor de la o companie multinațională intitulată sugestiv Mon Ami. Ce este Mon Ami ? Este un super-supermarket a cărei organizare seamănă la fel de mult cu cea din orice magazin de retail național sau internațional.Ce se întâmplă cu viața celor care muncesc în condiții incredibil de grele, care sunt raporturile lor cu managerii sau cu clienții și mai ales cum sunt tratați acești angajați care muncesc din greu? Sunt câteva dintre întrebările la care puteți afla răspunsul urmărind spectacolul.
Cu mult umor și ironie sunt prezentate destinele celor angajați la această companie. Replicile autentice în care observi pur și simplu bucăți din realitatea cotidiană și în care te regăsești reușesc să contureze portretul muncitorului universal aflat la mâna unui patron care, prin politici foarte dure, dar abil prezentate, nu numai că nu îi recunoaște contribuția salariaților în cadrul acelei organizații, dar, mai mult decât atât îl exploatează manipulându-l și reușind să folosească toate mijloacele de presiune pentru a distruge bruma de solidaritate dintre angajați și, firește, sindicatul la care erau afiliați.
Spectacolul are mult umor și la asta au contribuit, indiscutabil, momentele muzicale realizate de Maria Zgârcitu.
Spectacolul se concentrează pe modul în care, în ciuda arsenalului de putere pe care îl poseda, conducerea companiei se lovește de existența sindicatului angajaților, al cărui lider este interpretat extraordinar de Andrei Serban. Este dezvăluită strategia extrem de bine pusă la punct prin care managementul companiei încearcă și în final reușește să dizolve sindicatul, mizând pe o politică agresivă menite să distrugă legăturile sociale și încrederea dintre angajați.
E o tehnică de altminteri foarte prezentă în companii mai mici sau mai mari de a avea un ”reprezentant al angajaților”, fără ca acesta să fie lider de sindicat. E o ”privatizare” a sindicalismului, în fapt un mecanism prin care vocile angajaților sunt reduse la tăcere.
Tot în spiritul falsei griji față de oamenii cu ajutorul cărora se face profit în firmă, se organizează “pentru ei” ședințe de yoga anti-stres.Timpul acesta este folosit de membrii echipei de angajați ca un moment în care au și ei timp să și dezvăluie problemele,sentimentele și mai ales revoltele. Dar pentru ca ei sa nu cumva să se poată organiza în vreun fel nu sunt lăsați să relaționeze în nici un fel,și mai ales cu liderul de sindicat. Cel care monitorizează aceste ședințe de “timp liber”, “care dezvoltă spiritul echipei” le întrerupe sistematic conversația și în final îi dă afară din sală pentru nesupunere.Mai sunt și câțiva rătăciți luați de flama mirajului yoghin și care încearcă din răsputeri să-și spele creierul de orice gând realist și să intre într-o stare zen, câștigând pentru puțină vreme simpatia managerilor companiei.
Un rol magistral îl are aici Alexandru Potocean creionând un personaj deosebit de amuzant. Spectatorii râd cu lacrimi la această scenă,ca de altfel și la nenumărate momente din piesă.
Tot el interpretează extraordinar de inspirat și autentic rolul unei tipologii de clienți care vorbesc deosebit de urât cu casierii de la supermarketuri, prevalându se de faptul ca ei este CLIENȚI. adică civilizați cu studii superioare care își permit să cumpere ceea ce industria de publicitate vinde drept produse ”cool” quinoa, caju și alte produse care funcționează ca însemne simbolice de status social.In mod ironic casierul este absolvent de istoria artei, dar pentru că în domeniul ăsta locurile sunt restrânse și rezervate,se angajează la renumita companie Mon Ami.
Scene surprinzătoare, având în același timp resorturi deosebit de profunde si realiste, marca inconfundabilă a lui David Schwartz, sunt și cele în care Katia Pascariu interpretează rolul unei angajate din structurile de resurse umane ale companiei care, cu un limbaj persuasiv, presărat cu zâmbete false, folosind multe tehnici specific seducției feminine convinge pe un angajat să termine definitiv cu sindicatul, promițându-i o avansare, dacă, la rândul său, va convinge angajații să se dezică de această structură de reprezentare a angajaților.
Raporturile dezumanizante și alienante dintre membrii companiei sunt redate de asemenea prin scene umoristice,dar și dramatice, această împletire dintre comic și dramatic fiind după opinia mea una din cheile valorice ale demersului teatral.
Astfel dialogul dintre managerul unuia din magazinele companiei interpretat fermecător de Alice Monica Marinescu și liderul de sindicat ce conturează un personaj carismatic,un fel de conștiință vie a angajaților, în interpretarea inconfundabilului Andrei Șerban sunt revelatoare în acest sens.
Am ascultat multe opinii generate de spectacol, unii spectatori considerând că că finalul ar fi unul prea optimist. Personal, mi s a părut un final realist, nu neapărat foarte optimist, spectacolul lăsând totuși o speranță că lucrurile s ar putea schimba totuși dacă cei defavorizați ar ști cum să se organizeze.
Jocul actorilor a confirmat ceea ce știam deja din producțiile pe care le-am urmărit la Macaz și anume faptul că avem de-a face cu o echipă sudată care funcționează impecabil împreună oferind coerență, armonie și veridicitate spectacolului.
Lucrăor Universal
Cu: Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Andrei Șerban
Scenografia: Irina Gâdiuță
Muzica și versurile: Maria Sgârcitu
Coregrafia: Carmen Coțofană
Identitate vizuală: Cătălin Rulea
Regia și dramaturgia: David Schwartz
Documentare: Veronica Lazăr, Alice Monica Marinescu, Rodica Novac, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, David Schwartz, Andrei Șerban, Andra Tarara
Parteneri: Federația Sindicatelor din Comerț, Friedrich Ebert Stiftung, Asociația Conect, Centrul de Teatru Educațional Replika
