Din istoria electorală a stepei oltenești

Cum Oltenia profundă se gândeşte la rezultatele europarlamentarelor?

Oltenia (foto: Pixabay, CC0)

 

Sperînd în glorie și-n bine,

Privesc netemător ʼnainte.

Pușkin, Stanțe

Am fost sîmbătă și duminică (25-26 mai 2019) în Oltenia de sud. Am stat de vorbă cu o duzină de oameni din satele Ostroveni, Orășani, Grindeni, Lișteava (toate parte a comunei Ostroveni), Ocolna (comuna Amărăștii de Jos) și din orășelele cvasirurale Bechet și Dăbuleni. Un țăran din Ostroveni, 84 de ani, patru clase primare și o școală de mecanizator agricol făcută tîrziu, spre 30 de ani, incredibil de inteligent și de rațional, cu o memorie istorică fantastică, ne-a spus povestea lui, povestea penitențelor și a lipsurilor personale. Ni s-a expus succint modul concret în care s-a construit comportamentul electoral în aceste geografii ale înapoierii, la periferia periferiilor.

Un alt om al locului, un primar ce a cîștigat (pentru social-democrați) cinci mandate la rînd, ne-a povestit cam același lucru. A fost primar 20 de ani, fiind mai apoi schimbat (decizie de la centru în 2016) cu un cățelandru mai tînăr. S-a mutat la liberali (PNL), dar voturile nu l-au urmat, au rămas la PSD. Fostul primar, acum de aproape 80 de ani, ne-a primit la el în casă, o locuință relativ modestă, și ne-a spus o narațiune mai puțin întîlnită în spațiul public. Tatăl i-a murit pe front (nici măcar nu l-a cunoscut), iar mama a făcut pușcărie pentru că s-a opus colectivizării. A crescut timp de doi ani singur acasă, era elev de gimnaziu, rudele și vecinii aducîndu-i de mîncare. Mai apoi a făcut o școală bună la Craiova, Liceul Frații Buzești, apoi Facultatea de Agronomie. S-a întors la vatră ca inginer și a ajutat în sat la dezvoltarea agriculturii locale. În perioada de maximă înflorire, acolo, la cooperativa din Ostroveni, funcționau o fabrică de conserve, o tăbăcărie, o crescătorie de pui, un atelier de împletituri din răchită, o crescătorie de rațe și un atelier de tîmplărie-fierărie. Peste 320 de locuri de muncă doar aici, fără a mai pune la socoteală IAS-ul, SMT-ul și toate celelalte dezvoltări comunale. Oamenii i-au fost aproape, l-au susținut și apreciat. După 1989 s-a înscris în PSD-ul de atunci, FSN, mai apoi FDSN, deși el spune și acum că familia lui a pătimit din cauza comuniștilor colectiviști. L‑am întrebat de ce nu s-a dus către țărăniști sau liberali. A răspuns: „Nu aș fi avut șanse la aceia, oamenii de aici sînt mai sociali-democrați, se trag din foștii țărani săraci din interbelic. Am preferat să fiu rațional și să ajut la dezvoltarea satului“. Cînd PSD-ul l-a schimbat, motiv de vîrstă plus unele malversațiuni ale tinerilor, s-a înscris la PNL. Voturile au rămas la social-democrați. A pierdut lamentabil. PSD-ul de aici va fi foarte greu de destructurat. „Oamenii gîndesc în acest sens“, mi-a spus el cu o oarecare tristețe.

Și așa și este. Dacă vorbești cu oamenii în vîrstă, vezi cum memoria vechii sărăcii e mereu vie și proaspătă în mentalul colectiv al acestor foști plugari. Am întîlnit oameni cu adevărat social-democrați. Nu Olguța, Manda sau Dragnea îi interesa, ci idee de redistribuiție și de echilibru. Mîinile lor bătătorite de muncă încastrează toae suferințele istoric acumulate. Dacă le asculți poveștile, vei vedea că istoria lor electorală are sens și raționalitate. Ce vreau să spun?

O mare parte din lumea satului românesc își trăiește în acești ani (decenii?) ultimele momente. Sfîrșitul va veni inevitabil, fără milă și fără durere. Capitalismul industrial, inclusiv din agricultură, cu a sa dezvoltare inegală, este demolator, respectîndu-și cu sfințenie fișa postului. În logica istoriei și în sensul modernității europene tîrzii, ruralul moare, satul se duce cu fiecare zi. Cînd cei care azi au peste 50-55 de ani nu vor mai fi, va fi o hemoragie rurală de case goale și, cel mai probabil, abandonate. Umanitatea/non-umanitatea noastră rezidă (și) în modul în care vom gestiona acest crash istoric. Este ca un ritual de înmormîntare: pe răposat îl duci la groapă cu toate rînduielile cuvenite sau îl arunci într-un șanț, scăpînd repede de obligații? Deocamdată, vechii țărani cooperatiști, moșii, știrbii noștri, au fost/sînt eternii perdanți ai istoriei. Au pierdut și sub vechiul regim – trăiau săraci în bordeie și case prăpădit-sordide și la colectivizare sau CAP – erau plătiți mizerabil, cu cinci lei pe zi – și apoi în postcomunism. Istoria socială postcomunistă, cu amenajările ei pecuniare, i-a asmuțit pe săraci împotriva celor și mai săraci. Foștii țărani, cu pensii acum de aproximativ 600 RON, îi disprețuiesc pe asistații sociali (la Bechet, oraș cu peste 3.500 de locuitori, sînt aproximativ 150 de beneficiari de ajutor social). Îi consideră leneși, la fel cum îi consideră și cei din urban. Munca în agricultură e un iad suficient de dur pentru am mai lăsa loc liber și pentru înțelegere și compasiune.

PSD, ca un partid compus din politicieni rapace, ce și-au pus cam toate neamurile în funcții, își protejează feudele și la cei mai săraci le aruncă cîteva oscioare, nu a oferit o alternativă funcțională nici măcar pentru propria conservare. Cu atît mai puțin pentru o guvernare de calitate, apucăturile feudale decontîndu-le acum electoral – e drept, nu doar din cauza asta au pierdut oamenii lui Dragnea, sînt și alte cauze și variabile care compun eșecul de la europarlamentare. Pe de altă parte, este simptomatic cum vechii țărani, acum răspîndiți prin Europa, căpșunari sau noncăpșunari, se revoltă împotriva PSD, considerînd că volatilizarea locurilor de muncă din urban mediu și mic plus rural li se datorează totalmente social-democraților. Nimic despre aranjamentele capitaliste din epoca post-1989, pe care capitalism tot ei l‑au invocat și cerut cu fervoare, și nimic despre uneven development și întărirea inegalităților sociale regionale via economia politică a capitalismului postcomunist. Prin urmare, istoria viitoarelor guverne liberal-triumfătoare este și despre istoria unui ritual de înmormîntare. Triumful clasei de mijloc profesionale va prăbuși și mai mult România micilor comunități urban-rurale. Iată de ce, de acum înainte, vom urmări cu atenție cum ne vom gestiona minima brumă de umanitate ce ne-a mai rămas. Dacă politicile sociale reale au lipsit și vor lipsi, măcar dimensiunea socială să funcționeze la cote minimale.

Articolul acesta este preluat de pe Observator Cultural cu permis. 

Postări asemănătoare


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat