Revolta curvelor – singurul viitor progresist posibil

Recenzia cărții scrise de activista feministă Amelia Țigănuș

(sursă: Maria Cernat)

În 2018 am decis să fiu mai vocală în ceea ce privește feminismul. Relația mea cu această mișcare a fost una dificilă. Îmi amintesc cât de absurdă mi se părea abordarea profesoarei mele Daniela Rovența-Frumușani. Nimic nu înțelegeam din feminism la douăzeci de ani. Credeam în toate mantrele pentru care tinerii au fost dispuși să-și dea viața în 89. Credeam că totul ține de mine, că singură împotriva sistemului voi reuși, că am puteri nebănuite și că trăiesc în cel mai onest sistem care nu mă va putea niciodată învinge! Că economia de piață și competiția sunt sursele reale de progres social și că doar tarele comuniste ne țin în loc. Că pot să fac de zece ori mai bine ce fac bărbații și nu rămâne decât să pornesc la drum! Mi-a luat mult timp să înțeleg că această perspectivă hiper-individualistă în care totul se reducea la mine, pe cât de seducătoare părea, pe atât de falsă era în realitate. Și atunci mi-am amintit ca prin minune ce vorbea pe la cursuri doamna Frumușani când o ironizam cu autosuficiența tinerei de douăzeci de ani care se crede nemuritoare și atotputernică! Asta pentru că oricât de mult ar insista feministele liberale, nu poți fi feministă și să susții neoliberalismul care ne-a adus unde suntem. Or, eu tocmai la sistem nu voiam să renunț! Doar munca salariată m-a adus cu picioarele pe pământ și mi-a arătat exact care este locul meu în societate: muncești sau mori de foame! Vei fi salariată. Punct. Cum și visele, ideea că pot fi orice, că mă pot îmbogăți în capitalism din muncă cinstită? Că eu sunt la fel de capabilă dacă nu mai capabilă decât mulți bărbați? Vise. Dar renunți greu la ele.

Dar cea mai bună cale ca să-ți îndeplinești visele, cum spune poetul, este să începi prin a te trezi la realitate!

Și ce cale mai bună, în general pentru feminismul liberal și pentru feminismul românesc, să ne trezim la realitate decât cartea Ameliei Țigănuș. Victimă a traficului de persoane, Amelia a stat cinci ani în sistemul prostituției ajungând să treacă prin patruzeci de bordeluri! Și nu, n-a fost deloc eliberator și nici dătător de putere. Iar dacă, așa cum spune ea, feministele care luptă pentru abolirea prostituției arată fața hâdă a bordelului ca lagăr de concentrare, n-o fac ca să accentueze stigmatul social. Nu. O fac ca să înțelegem că stigmatul social e motorul acestei industrii criminale. Povestioarele de adormit copii (privilegiați și nerealiști) cu bordelul ca loc de muncă onorabil în care avem prestatoare de servicii (curios, majoritatea covârșitoare sunt femei), patroni legitimi  și clienți îndreptățiți să cumpere sex este cel mult o fantezie neoliberală menită să ambaleze frumos niște realități crude. Pentru că o c…vă este cea stigmatizată. Dacă nu e stigmatizată, violabilă, degradabilă și perisabilă nu e c…vă! Folosesc o variantă eufemizată a cuvântului pentru că algoritmii sunt programați de bărbați sensibili pentru public sensibil care nu poate vedea asemenea cuvinte urâte. Poate accepta că oamenii se cumpără ca bucățile de carne, se poate chiar îmbăta cu ideea că asta e muncă cinstită, dar nu poate vedea cuvinte urâte. Motiv pentru care adoptăm forme acceptabile de ipocrita noastră societate.

Amelia Țigănuș este cea care știe exact cum stau lucrurile și cartea ei este o oglindă cinstită a situației femeilor prostituate. Fără menajamente și cu mult curaj ne poartă prin cotloanele întunecate ale exploatării sexuale. Cartea ne arată „cum se face o c…vă”, despre „bordel ca lagărul ei concentrare”, despre „traficul cu scopul exploatării sexuale” și despre speranță și calea de urmat. Adică despre „revolta c…velor””

Am citit cartea Ameliei într-o singură zi! Nu am trăit în viața mea atât de aproape de povestea spusă de cineva. Amelia a expus de-o magistrală manieră efortul feminismului radical aboliționist – atenție nu e prohibiționist, e o diferență aici. Pentru că Amelia a reușit nu doar să depășească o experiență care pe mulți poate ne-ar fi omorât, ci să o resemnifice din perspectiva unor solide lecturi feministe și să o pună în context. Nu e o pornografie a propriei suferințe, ci o explicație a sinistrelor experiențe de viață din perspectiva sistemului care le-a făcut posibile. Conservatorismul rigid și violent al unei mame claustrate într-o societate îngustă și oprimantă, băieții violatori, peștii, clienții, matroanele din bordeluri, colegele c…ve, traficanții, statele proxenete, ucigașii de prostituate și sistemul care îi distribuie pe toți în aceste roluri. Iar apoi, feministele liberale trădătoare.

Am plâns când am citit despre cum cele care trebuiau să-i fie alături la o demonstrație au lăsat-o pe Amelia baltă, și-au mințit-o cu privire la locul de întâlnire. Pentru că Amelia nu vrea să facă compromisuri și este aboliționistă. Ce tupeu! Și Amelia s-a plimbat singură cu pancarta ei pe străzi. Pentru că, vorba ei, să vorbească victimele c…ve, dar să spună ce vrem noi. Să ne ajute ca, pozând în c..va veselă și bucuroasă de ce i se întâmplă, să-i mângâiem pe creștet pe bărbățeii care stau cu mămica la vârsta matură și se masturbează la imaginile cu tortura sexuală a femeilor care este pornografia! Să mângâiem toți refuzații siniștri sau narcisiștii arătoși, dar avizi de putere și inabili social, care n-ar fi capabili să vorbească frumos unei femei și s-o facă să se simtă bine și să le spunem că avem armata de rezervă a femeilor prostituate pe care le pot abuza în voie. Să uităm de-a binelea că dreptul unei femei de a vinde sex înseamnă că bărbatul are dreptul să o cumpere. Și nu cumpără un serviciu. Cumpără dreptul de folosință temporară asupra corpului femeii prostituate. Să uităm asta și să ne îmbătăm cu sofisticate încercări de a justifica tortura și exploatarea ca fiind muncă cinstită, căci, nu-i așa, am cunoscut și sclavi fericiți, de ce naiba să abolim sclavia?

Cartea Ameliei Țigănuș este o apariție editorială unică în peisajul românesc. Faptul că nicio feministă din țara asta n-a scris până acum despre ea arată că suntem cu arme și bagaje în trenul care merge în direcția neoliberală a de-reglementării și transformării în oameni de afaceri cinstiți a patronilor de bordeluri și traficanților de femei și copile. Vârfurile de lance ale așa-zisului progresism românesc preferă să integreze sexul pe piața muncii, nu să scoată munca însăși de pe piață. Ce contează că soluțiile paliative de oferire a unei vechimi în muncă nu fac decât să întărească sistemul opresiunii? Ce dacă odată cu niște firimituri de drepturi sociale și civile femeile prostituate vor pierde multe altele? Ce dacă „munca sexuală” poate să însemne alături de câteva măsuri aruncate ca niște resturi unor ființe flămânde și legitimare a exploatării și a practicii de a cumpăra și folosi corpuri umane? În fond, cei care trebuie mulțumiți în cele din urmă sunt bărbații care trebuie să afle, nu ceea ce ne spune Amelia, și anume că a cumpăra corpuri de oameni pentru sex este ceva profund negativ și inuman. Nu, nu, trebuie să-i învățăm că e legitim și inevitabil. De neoprit. Natural ca ploaia și vântul și… natura umană, desigur. Ceva ce nu se va opri niciodată.

Amelia are enorm de multe să ne învețe. Inclusiv faptul că modelul nordic de stigmatizare și sancționare a cererii este ideal întrucât legea are, așa cum afirmă Amelia, o enormă forță educativă. Zi-le oamenilor că prostituția-i afacere cinstită cu c…ve vesele și fericite și-o să vezi cum țara unde adopți o asemenea lege explodează efectiv fenomenul prostituției, traficului, crimele. De ce? Pentru nu o legiferezi, o legitimezi social și transmiți mesajul că femeile sunt fericite, că, nu-i așa, „curvălăii”, cum le spune Amelia clienților, sunt îndreptățiți să-și cumpere corpuri de oameni pentru sex. Sigur, e doar o întâmplare că oamenii ăia cumpărați sunt femei sărace. Fiind o muncă cinstită onorantă și o sursă de putere și autonomie e doar o pură întâmplare că nu vedem femei albe bogate ca prostituate prin bordelurile din Spania unde 39% dintre bărbați s-au dus pe-acolo cel puțin odată.

Dar Amelia nu e indulgentă nici cu aboliționistele. Sigur că sunt absurde să-și imagineze că la bordel plânge toată lumea de dimineața până seara. Uneori aboliționistele seamănă cu anti-comuniștii români de serviciu la care dacă le spui c-au fost lucruri bune și experiențe plăcute în socialism se uită ca la Satana la tine. Avem pelicule ca „La vita e bella” care ne arată că până și în lagărul de concentrare evreii și-au găsit puterea de-a spune povești, de-a visa, de-a râde și… de-a trăi. Amelia râde de perspectivele catastrofice ale aboliționistelor asupra bordelului. Nu, nu plângi la bordel că nu te mai aleg clienții care au și grupuri pe rețelele sociale unde îți dau note. Ți se duce buhul și mori de foame că nu te mai alege nimeni. Și, da, uneori se întâmplă să ai un client cu care sexul să fie chiar bun. Și ce? Întreabă pe bună dreptate Amelia. Șterge asta cu ceva tortura, bătaia, umilința? Nu. Și, în plus, ne avertizează ea, nici n-ar trebui să luăm orgasmul drept unic indicator al sănătății sexuale. A avea o perspectivă pozitivă asupra sexualității, a avea relații intime neconstrânse bazate pe respect reciproc – adică o definiție mai apropiată de Organizația Mondială a Sănătății – ar trebui, în opinia Ameliei Țigănuș, să o înlocuiască pe cea actuală bazată pe competiție și performanță care s-ar traduce în numărul de orgasme pe unitate de timp. Această definiție cantitativ competițională, spune ea,  e fix ceea ce ne face analfabeți sexual. Am lăsat piața să înlocuiască absurdele normele bisericești în materie de sex și ne mirăm că suntem mai incapabili decât oricând să avem relații intime sănătoase. Ce surpriză, nu-i așa?

Cartea Ameliei Țigănuș este o resursă teoretică inepuizabilă pentru o mișcare feministă radicală din România aflată abia la debut. Cu umor și multă inteligență demontează foarte multe dintre locurile comune care domină discuția despre prostituție. Una mi-a atras atenția. Stângiștii progresiști sunt în mod special ipocriți, lucru amendat fără rezerve de Amelia. Un lider de sindicat îi spune superior: dar cine ești tu să îi spui unei femei ce să facă ea cu corpul ei? Întrebare, nu-i așa, preluată de feministe cu pretenții care folosesc concepte așa frumoase și sofisticate a „agency” și „empowerment” ca să susțină aceleași inepții legate de ce mare șmecherie e să fii c…vă la bordel. Păi, spune Amelia, dar tu cine ești să-i zici unui muncitor că e exploatare să muncească patruzeci de oare pe un salariu de nimic? Păi tu ca lider de sindicat nu-l infantilizezi pe muncitor? Nu vii tu să-i spui ce să facă? Este halucinant să vezi argumente care țin de cel mai pur liberalism în gura feministelor care se mai și pretind „stângiste”! Dar, cum afirmă adesea Gail Dines, când vine vorba despre sex și despre femei, stângiștii își pierd brusc spiritul critic. Critică acerb industria combustibililor fosili, industria alimentară. Ei bine, când vine vorba despre cea sexuală, se gripează mecanismul critic! Că doar dacă 39% dintre bărbații din Spania sunt „curvălăi” – adică clienții de bordel, cum îi numește Amelia – e plauzibil să asumăm că mulți sunt stângiști cu acte-n regulă. Care uită brusc de exploatare, de cauze structurale și se aruncă în barca liberală a explicațiilor puerile, că doar e vorba despre cocoșelul lor neconsolat. Noroc că se mai găsesc și „feministe” să le mângâie creierașele care-ar putea fi, vai, mâncate de îndoieli și simț (auto)critic.

Revolta feministă trebuie să fie revolta c..velor. Revolta celor mai marginalizate, stigmatizate dintre noi, cele care au cea mai multă nevoie de feminism. De feminism real, nu de pseudo-feminismul care le spune povești despre cât de puternice sunt ele. Pentru că sunt foarte puternice, dar e important ca enorma lor putere să fie împotriva sistemului nu doar în interiorul său. Audre Lourde e creditată cu citatul din care aflăm că nu poți distruge casa stăpânului cu armele stăpânului. Nu poți schimba nimic în mod real în societate câtă vreme te concentrezi să fii o c…vă de succes și să reușești să fii cea mai grozavă de la bordel. Dar, vai, Amelia a scris vorbele care mi-au rămas în inimă: „e mult mai simplu să produci c..ve orgolioase decât activiste feministe”. E infinit mai ușor pentru pseudo-feminism să vândă povești de independență și autodeterminare femeilor exploatate decât să le aducă de partea reală a luptei pentru eliberare și o lume mai bună.

Una dintre cele mai valoroase mărturii ale vieții din lagărul de concentrare care a fost bordelul pentru Amelia rămâne cea la totala lipsă de solidaritate cu celelalte colege de suferință. În fond, toate se aflau într-o competiție acerbă pentru a intra în grațiile clienților. Nu era timp de discuții și de negocieri. Calcă în picioare sau vei fi călcată în picioare. Într-o lume de-o maximă duritate cealaltă femeie e dușmanul, e competiția, e ceea ce stă între tine și potențialii tăi bani. Dinamica relațiilor și rolul pe care îl joacă „mama cea bună”, femeia mai în vârstă care există inevitabil în fiecare bordel, care le ajută pe femei să-și lingă rănile, dar le trimite înapoi la muncă sunt, de asemenea,  mărturii de mare valoare. Asta pentru că ne arată și care este rolul pseudo-feminismului pe care îl asociem adesea cu feminismul liberal: să le mângâie pe umăr pe femeile prostituate și să le trimită înapoi la muncă! Să ajute rotițele mecanismului să se învârtă. Amelia Țigănuș aduce în discuție și femeile care vor să intre în grațiile traficantului, ale patronului de bordel. Le aseamănă cu trădătorii din lagărele de concentrare care se puneau bine cu gardienii, își vindeau colegii de suferință ca să le fie lor mai bine. Găsesc și azi feministe care vor să susțină viziuni „cool” asupra prostituției pentru ca sistemul să le răsplătească prin burse, granturi, job-uri. Gail Dines, profesoară de sociologia mass-media care a predat peste 25 de ani, mărturisea că azi s-ar angaja azi foarte greu în universitate pentru că militează împotriva pornografiei. Or, acum trebuie să înlocuim critica industriei cu verbiajul prețios și să susținem industria sexului în genere ca dătătoare de slujbe, profituri și … libertate pentru femei. Feminista trădătoare care-și vinde surorile pentru onoruri academice și bani e azi modelul de succes.

Dar nu e totul pierdut. Marea familie de feministe aboliționiste pe care le pomenește în moduri atât de emoționante a îmbrățișat-o pe Amelia și ne-a dat și nouă șansa să avem acces la gândurile ei. Care sunt mai importante decât orice. Pentru a fi feministă nu te face înger și pentru că Amelia nu vrea să fie idolul nimănui. Vrea să aducă în discuție tipul de feminism de care avem acum nevoie. Acel tip de feminism care înțelege că azi putem sensibiliza, așa cum Amelia subliniază, oamenii cu privire la cruzimea împotriva animalelor arătându-le scene în care animalele sunt chinuite și bătute. Dar nu puteam sensibiliza oamenii cu privire la exploatarea sexuală arătându-le scene cu femei chinuite și bătute. Nu de alta, dar dacă le arătăm mai ales bărbaților scene cu femei bătute și umilite s-ar putea să aibă orgasm. Asta pentru că ne-am dresat bărbații, prin industria de marketing a prostituției care este pornografia, să se excite la vederea scenelor de cruzime împotriva femeilor. Suntem atât de spălați pe creier încât plângem dacă vedem câine lovit și ne udăm de plăcere dacă vedem o femeie bătută! Aici suntem și avem nevoie de femei curajoase ca Amelia să scrie, să cerceteze și să vorbească mereu despre asta. În fața noastră stau inamici puternici și trădătoare periculoase gata să le facă pe plac. Dar cineva ca Amelia n-o să se oprească în fața lor. Și asta ne dă speranță că într-o zi, cum ne avertizează ea, o să educăm bărbații să se excite la ideea de a respecta și a iubi o femeie. Să facem respectul față de femei orgasmic – un ideal pentru care ar merita să luptăm alături de Amelia!

Pentru că, așa cum ne avertizează ea, e doar o chestiune de șansă că n-am nimerit în barca exploatatelor, a c…velor. Și dacă teatralele parade ale c…lor o fac pe Amelia să-i fiarbă sângele-n vine pentru că bagatelizează suferința ei și a celor care sunt real exploatate sexual, empatia și conștiința de clasă trebuie să ne unească. Îmi amintesc rostite de Gail Dines. Când era tânără un libidinos a încercat să râdă de ea și i-a spus, dar de ce te afectează atâta să vezi femeile alea în reclame la bordel? Ești cumva și tu acolo? Și ea i-a răspuns dând glas celor mai intime convingeri ale mele: da, da, sigur că sunt și eu acolo! Sunt în toată suferința și umilința lor pentru că sunt femeie.

Pentru cartea Ameliei Țigănuș nu pot decât să fiu recunoscătoare. O lumină pe care o aștept demult într-un peisaj tot mai veleitar și prefăcut, o pastilă de autenticitate incomodă fără de care, cum spuneam, nu putem porni la drum în direcția de-a face societatea mai bună pentru toți.

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume, care poate fi accesat aici: Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube.

Maria Cernat

Maria Cernat este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) (2001) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul FJSC. Din anul 2008 este doctor în filosofie. În present este cadru didactic la Universitatea Titu Maiorescu, departamentul de Comunicare, Limbi Străine și Relații Publice și cadru didactic asociat la SNSPA, Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Din anul 2011 este autoare de articole publicate pe site-uri de dezbateri politice (CriticAtac.ro, Cealaltă Agendă, România Curată, Gazeta de Artă Politică, etc.).

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.