Cronica filmului Barbadeală cu bucluc sau Porno Balamuc de Radu Jude
Pornografie. Sex oral. Români tâmpiți. Armata română. Naționalism. Șovinism. Antisemitism. Homofobie. Misoginism. Acestea sunt cei mai importanți termeni cheie în jurul cărora Radu Jude alege să își construiască ultimul film. „Barbadeală cu bucluc sau porno balamuc” este povestea unei profesoare de istorie care se filmează interpretând scene pornografice de succes cu soțul legitim pentru a le încărca pe un program de videochat. Programul e destinat, desigur, adulților. Ca toată pornografia la care se uită cetățenii începând de pe la 12 ani. Și, evident, ca prin minune, filmul pornografic de amatori ajunge, unde altundeva, decât pe PornHub!
Emilia Cibiliu e însoțită în drumul ei sinuos (cam inexplicabil de lung) printr-un București absolut sufocat de reclame agresive, de panouri grotești menite să celebreze 100 de ani de la Marea Unire, de vitrine de librării în care memoriile generalului Vlad tronează alături de hituri de succes semnate de Liiceanu. Personajul nostru e urmărit cu mișcări generoase de cameră de o lentoare care poate părea uneori exasperantă în drumul său prin acest hățiș de claxoane, mașini enorme parcate pe trecerea de pietoni sau pe trotuar, înjutăruri, scuipați și amenințări ale șoferilor, clădiri istorice care stau să se prăbușească. Un tablou vizual reușit al unei societăți în pragul colapsului. Prima parte e destinată filmării acestui traseu al profesoarei de istorie care se pregătește sufletește să înfrunte ședința cu părinții furioși care s-au sesizat ca mușcați de viperă la vederea blestemăției de film porno de amatori care o are ca protagonistă pe cea care trebuie să le fie model în viață copiilor lor. Copiii, “prizonierii lor politici, în perspectiva lui Jude” sunt, în dulcele stil românesc, aceste vlăstare neprihănite procreate de cinstiții lor părinți prin imaculată concepție, am înțelege, după cantitatea de vitriol dispuși să o arunce asupra profesoarei porno.
A doua parte a filmului ne poartă prin definițiile principalilor termeni care compun tabloul societății românești actuale. E un moment, din punctul meu de vedere, de foarte îndoielnică inspirație, grotesc de demonstrativ și lipsit de orice urmă de nuanțe. E un soi de înjurătură cu mijloace cinematografice: ăștia sunteți, cretinilor, pare să ni se „urle în retină” de pe pozițiile celui care știe clar cum stau lucrurile.
În fine, în cea de-a treia și ultima parte a filmului, o vedem crucificată pe profesoara de istorie Emilia Cibiliu, altminteri cadru didactic cu conduită impecabilă și rezultate bune cu elevii, de părinții opăriți că profesoara, cea despre care se știe că trebuie să fie musai asexuată, apare în asemenea ipostaze!
Discuția cu părinții este extrem de reușită pentru că surprinde cu precizia unui aparat de mare fidelitate exact tipul de reacții ale doamnelor și domnilor părinți. Este senzațional de bine construită și aș privi-o mereu.
Totuși, consider filmul extrem de discutabil și, fără să doresc să știrbesc corola de valori a noului val cinematografic, o să încerc să argumentez de ce „Barbadeală cu bucluc sau porno balamuc” mi se pare un film inegal valoric, cu momente foarte inspitate și altele de un rar conformism vândut pe post de progresism.
Problema principală, din punctul meu de vedere, în filmul lui Jude este dorința de a merge pe o rețetă progresistă sigură. Profesoara, din dialogul cu părinții, înțelegem că este foarte bine documentată, că le prezintă elevilor episoadele în care armata română s-a angajat în uciderea evreilor, le prezintă ororile războiului și pericolele antisemitismului. Bun. Ea la istorie este progresistă. Dar problema e că ni se sugerează că ea e progresistă și în dormitor. Ea are o viață intelectuală rebelă. Evident, ar trebui să fie, și filmul asta sugerează, rebelă și în intimitate. Și doar tâmpiții de români dopați cu antisemitism, xenofobie, homofobie și ipocrizie nu pot vedea marele potențial progresist al felației înregistrate și puse pe PornHub. Doar mințile lor conservatoare și nepregătite pentru capitalismul sexual îi fac să reacționeze ca niște sălbatici grotești. Și nu că n-ar fi! Doar că lucrurile nu se leagă deloc. De ce trebuie o profesoară atât de progresistă intelectual să fie atât de conformistă, în fond, sexual și să execute sârguincioasă ceea ce profețește canonul pornografic drept rețete de succes? Că pupă icoane și cântă ode lui Avram Iancu pe la orele de istorie sau că se opune glorificării armatei române pe la școală executând acasă cu sârg felații, Emilia Cibiliu nu reușește să depășească niște rețete stas despre cum trebuie să fie femeia. Și mai problematic mi se pare că regizorul găsește timp să execute figura stângistului care doar se preface a fi progresist citând din Sebastian Țoc, dar i se taie brusc avântul protestatar când vine vorba despre femei clamând că el n-a văzut femeie frumoasă lângă un bărbat sărac. De ce e problematic? Pentru că în afara minusculei bule a stângii românești de pe Facebook nu cred că înțelege nimeni la cine face trimitere Radu Jude. În plus, cinstit vorbind, un asemenea părinte este atât de slab reprezentat statistic că prezența lui în film nu poate fi decât un capriciu al regizorului de a puncta la capitolul „denunțăm stângiștii macho misogini”. Bravo! Doar că până și ăia sunt atât de rari că irosim gloanțele degeaba.
Pentru că marele elefant din cameră scapă fără nici cea mai mică problematizare. Industria porno. Într-un mod total absurd, pornografia e prezentată ca ceva așa de natural ca ploaia de vară și clorofila din frunze. Ea, a fost prezentă de când lumea în istoria umanității. Ea, este ceva firesc și normal. Doar prostovanii ăștia de români înapoiați n-o înțeleg. Noroc că vine regizorul să-i pună la stâlpul infamiei și să le arate ce defazați sunt. Și nu că n-ar fi. Doar că atunci când îi vezi expuși ca la zoo să se înfioare progresiștii de bine la vederea lor, dar să se simtă mai puțin amenințați deoarece cutia cinematografică reprezintă cușca din care acești monștri n-o să scape, lucrurile devin foarte triste și jalnice.
Pentru că ceea ce vedem în zilele noastre nu are prea mare legătură cu ce știu eu ce picturi obscene din antichitate. Este o sinistră industrie bazată pe sclavie sexuală, revenge porn, trafic de ființe umane, în mare majoritate femei tinere și copii. Or, bravo, găsim timp să înfierăm stângistul macho, dar Pornhub-ul e tratat precum circuitul apei în natură – firesc și normal. Așa e el. Natural. Nicio secundă nu găsim problematizată această industrie. Nu găsim problematizat nici avântul profesoarei de istorie de a se filma executând felații. E ceva normal, natural. Așa vrea ea. Pentru că, nu-i așa, oamenii aleg în vid și fără să fie influențați deloc de societate, de cultură. Femeia alege liberă și autonomă. Pentru că, așa cum știe orice copil, și marmota învelește ciocolata în staniol! Să fie clar. Și, cum spuneam, mult mai curios mi se pare reflexul de a opri avântul critic tocmai în fața industriei sexului. Dar asta e ceva foarte comun. Criticăm industria cărnii, a combustibililor fosili. Ei, la industria sexului, de teamă ca nu cumva să fim considerați precum părinții violenți expuși de Jude la muzeul oribilelor animale mioritice, tăcem mâlc!
Lunile trecute PornHub-ul și-a dat jos 80% din conținut. Cum așa? Păi finalmente o mare firmă de avocați a luat cazul unei fetițe care s-a trezit filmată la 14 ani și pusă pe Pornhub. Fetița a implorat Pornhub să dea filmul jos. Ți-ai găsit! Nimic. Până la urmă l-au dat jos. Dar modelul lor de afacere de succes era că oricine putea să-l reîncarce! Nu, nu e absolut nimic în neregulă cu asta. Asta e normal, e frumos și acceptabil. Monștrii conservatori din România sunt unicii băieți răi în povestea asta. Numai ei în calitate de consumatori ipocriți sunt siniștri. Producătorii și platforma de distribuție sunt îngeri. Până nu s-a trezit firma de avocați să dea nițel de pământ cu MindGeek, firma care deține Pornhub, nimeni n-a prea comentat. Iar din tabăra progresistă s-au auzit sonor, la fel ca și în cazul lui Jude, greierii! Asta în cazul în care nu se spuneau alte enormități – că este o formă de împuternicire a femeilor, că este alegerea lor absolut liberă și alte afirmații rizibile din marele pahar cu apă rece cu care ar fi trebuit să ne îmbătăm. Ca să fie bine, să nu fie rău și tot patronu’ din industria sexului să prospere.
Oare câte Emilii Cibiliu n-or fi fost în alea 80% dintre filmele pe care le-a dat jos Pornhub? Oare de ce acest enorm elefant din cameră pălește în fața unui stângist amețit căruia i se caută prin postări pentru a i se arunca misoginismul în față?
Și oare de ce credem că doar prostia crasă a românilor îi împiedică să se ducă și ei acasă și s-o pună de niște sex pe rețeta Pornhub? Nu vedem că cele două merg mână în mână? Poate că dacă n-am avea publicul ăsta frustrat, ignorant, îndopat până la refuz cu idei reacționare, n-ar mai fi loc de Pornhub. Pentru că violența lor și produsele industriei se potrivesc precum sacul cu petecul. Și nu pot exista una fără alta. Consumator și producător. Iar felația și alte practici de succes sunt menite să satisfacă tocmai consumatorii ipocriți personificați de părinții opăriți c-au văzut-o pe profesoara de istorie pe Pornhub.
Oare nu ne punem o secundă problema că dacă industria pornografică s-ar baza pe doamne ca Emilia Cibiliu, profesoare de istorie măritate la biserică ce fac videochat cu soțul legitim din pură plăcere, s-ar închide șandramaua în secunda doi? Că dacă întreaga industrie capitalistă a sexului, ca și alte industrii, s-ar baza doar pe cei care intră voluntar în ea s-ar termina într-o fracțiune de secundă?
Dincolo de aceste minusuri am remarcat faptul că partenerul Emiliei Cibiliu, soțul, e prezentat esențializat prin ceea ce este bărbatul în societatea noastră: un falus. Consider foarte ingenioasă ideea de a încradra astfel acest personaj emblematic și organul său definitoriu. Pentru că deși este centrul lumii falocratice în care trăim, el are nevoie și de filmare și de felație și de biciuire, doar, doar reușește să-și îndeplinească obșteasca funcție biologică! Iar dialogurile pe care onorabilul domn Ștefan le întreține cu propriul organ, dialoguri care merg de la duioase încurajări pline de admirație, până la înjurături frustrate surprind într-un mod foarte comic ridicolul acestei elaborate puneri în scenă.
Doamna Cibiliu nu e personaj tragic doar prin faptul că trebuie să țină piept unei ședințe de linșaj public. Curios, poate e doar părerea mea, dar infinit mai sinistru mi se pare modul în care, ca o mamă foarte înțelegătoare, trebuie să pună între paranteze tot ce și-ar putea dori în intimitate ca să elaboreze un foarte complicat show erotic menit să-l trezească la viață pe îndărădnicul organ reproducător al soțului legitim. O adevărată desfășurare de forțe e necesară să-l aducă pe domnul Cibiliu în punctul de a putea și el să întrețină raporturi intime. Și ea, cum spuneam, ca o mamă bună care se sacrifică, îl încurajează la tot pasul și-i satisface cuminte băiețelului-soț toate capriciile din cartea de rețete pornografice. Impresia este a unui bolnav care trebuie tratat, încurajat, susținut ca să facă și el doi pași timizi de unul singur. Într-o societate suprasaturată de imagine și sexualitate pornirea camerei reprezintă un stimul mai puternic decât vederea soției. Asta e cu adevărat interesant și poate merita exploatat mai mult în povestea care abundă de teme care sunt aruncate în joc fără a fi elaborate suficient. Eventuala validare pe care o obține din partea celorlalți pentru performanțele sale reprezintă pentru bărbatul falus e un afrodisiac irezistibil. Pentru că domnul Cibiliu face amor, așa cum trebuie s-o facă bărbații din societatea noastră: nu pentru el și cu atât mai puțin pentru soție, ci numai și numei pentru validare din partea altora! Pentru glorie și succes la public! Aceste lucruri nefiind deloc determinate cultural, firește, ci expresii ale celei mai pure determinări naturale.
Katia Pascariu face un rol foarte bun și dacă filmul reușește totuși să mențină o aparență de verosimilitate se datorează talentului său actoricesc cu totul și cu totul aparte.
Din păcate, e prea puțină problematizare în direcția în care am încercat s-o schițez aici. Filmul are marele minus de a prezenta lucrurile în alb și negru. Se știe din capul locului cine sunt oamenii buni și cine sunt ticăloșii, cine are dreptate și cine nu. Iar episodul cu stângistul misogin este ca un fel de replică cinematografică la un scandal de pe Facebook. Pueril și narcisic. Întrebările de mai sus transpar dacă stai să te gândești mult și temeinic și să elaborezi dincolo de ceea ce se vede pe ecran. Altminteri, filmul nu prea lasă loc de interpretări. E o înfruntare dintre bine și rău. Doar că n-au trăit tocmai fericiți până la adânci bătrâneți.
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume. Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube. Vă puteţi şi abona pentru newsletter-ul Baricadei România!
