Deportarea romilor din anii `40 – între ficțiune și realitate

De la romanul lui Zaharia Stancu la cercetările recente

Apariția recentă a unei lucrări referitoare la deportarea și moartea unui număr mare de rromi deportați dincolo de Bug în perioada Celui de al Doilea Război Mondial aduce din nou aceste întâmplări dintr-un trecut oarecum îndepărtat, în atenția publică a prezentului și totodată ne readuce în memorie un text literar apărut în urmă cu aproape 50 de ani – romanul Șatra de Zaharia Stancu. Autorul studiului recent apărut1 (ajutat de o echipă de cercetători) a reușit să identifice și să intervieveze un număr de 10 (probabil dintre ultimii) supraviețuitori (mai mult supraviețuitoare – 8 din cei 10 sunt femei) care în perioada deportării aveau vârste între 8 și 12 ani. Amintirile lor sunt desigur difuze, amestecate cu stereotipuri și contribuții ale propriei imaginații (individuale sau colective). Și totuși, intervievați cu răbdare, acești martori reușesc să contureze o imagine în același timp veridică dar și cutremurătoare a experiențelor umane (de fapt inumane) parcurse pe durata a peste doi ani petrecuți pe drumuri și în zonele de deportare. Se poate cu ajutorul lor reconstitui destul de bine felul în care au fost selectați romii ce urmau să fie deportați, cum au ajuns în teritoriile de peste Nistru (la Bug), cum au trăit timp de aproape doi ani în acele locuri, amestecați cu populația locală, cazați în grajduri sau în bordeie, hrăniți cu resturi și gunoaie, puși la muncă de la vârstele cele mai fragede și până la ultimul bătrân neputincios, lipsiți de cea mai elementară igienă iar în final goniți înapoi de frontul care se apropia din nou și mătura totul în cale. În aceste condiții dispariția a circa jumătate dintre cei 25.000 de romi deportați a fost o consecință normală dar niciodată asumată cu adevărat de cei răspunzători.

Și totuși decizia luată în 1942 de a deporta mari grupuri de romi peste Nistru nu a apărut pe neașteptate. Inclusiv așa zise cercetări științifice o pregătiseră. Autorul citează o concluzie a acestui gen de preocupări ale ”savanților” autohtoni de orientare fascistă după care (țiganii de cort) sunt imposibil de asimilat. Și chiar de s-ar produce prin cine știe ce mijloace asiilarea lor, ea ar produce o perturbare gravă în constituția sângelui românesc” (nota de subsol pag. 7).

Asemenea puncte de vedere sunt încă de largă circulație în rândul opiniei publice chiar dacă nu fac parte din vocabularul ”politic corect” sau poate tocmai de aceea. În urmă cu câțiva ani Petru Negură semnala că în rândul opiniei publice din Republica Moldova (dar fenomenul poate fi regasit și în România soră) se manifestă tendința de a nu considera ”relevante” deportarera în Transnistria a unei largi populaţii de evrei şi romi, în cel de-al Doilea Război Mondial, …. din motivul că victimele acestor deportări nu sînt „ai noştri”, adică nu sînt „români basarabeni”, creştini ortodocşi. Și mai mult, un motiv pentru care deportările evreilor şi romilor nu sînt luate în seamă de opinia publică şi mediul academic de limbă română din Republica Moldova, cu o atitudine deseori ostilă de nerecunoaştere a acestora: pentru că cei care au organizat aceste deportări sînt românii, adică „ai noştri”2.

Iar A. N. Furtună sesizează și o altă consecință în plan mental al acestor mesaje transmise și multiplicate prin corpul social: populația de romi s-a divizat între cei care au fost deportați (majoritatea nomazi) și cei care nu au fost (de regulă sedentarii), aceștia din urmă însușindu-și ideea că au fost deportați (doar) cei indezirabili, nefolositori societății, neintegrați. Așadar – conchide autorul – ”Bugul” a rămas în conștiința colectivă a rromilor ca o pată neagră, rușinoasă , la aceasta adăugându-se frica că s-ar mai putea repeta (pag 7).

Cu atât mai mult avem asemenea fenomene și atitudini la nivelul populației majoritare. Filmul recent prezentat al lui Radu Jude Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari3 ne-a arătat cât de greu se produce în opinia publică românească asumarea faptelor privind uciderea unui număr mare de evrei și în România, prin decizia autorităților din acea perioadă în frunte cu mareșalul Antonescu. Cât despre romi, recunoașterea și cunoașterea par sa fie și mai scăzute (adevărat fiind că și fenomenul a avut o amploare considerabil mai mică decât a faptelor legate de evrei). De altfel încă de la începutul lucrării sale, A. N. Furtună ne amintește datele unui sondaj de opinie privind Holocaustul din România realizat în mai 2015 și care a atestat că numai 18% din populație asociază Holocaustul cu persecutarea și exterminarea romilor (pag. 36).

Necunoașterea și rezervele de recunoaștere în rândul populației românești nu sunt de loc surprinzătoare în condițiile în care decenii de-a rândul a fost practic interzis de autorități să se abordeze acest subiect atât pe baza datelor de investigație a istoriei recente cât și sub forma unor texte literare sau evocative. In cursul unuia dintre interviurile publicate în studiu, bătrânul intervievat își aduce aminte de cercetătorul Nicolae Gheorghe (sociolog de etnie rroma decedat în urmă cu câțiva ani) care ”pe vremea lui Ceaușescu …a fost unul care a venit să scrie istoria rromilor…și când au venit milițienii, de frica (de a nu fi recunoscut și pedepsit cercetătorul în cauză – nota mea) a fost îmbrăcat ”romanes” (pag. 44). Deducem din cele relatate că nu se putea cerceta în acele vremuri istoria romilor și cu atât mai puțin s-ar fi putut publica materiale care să lămurească opinia publică asupra celor petrecute.

În aceste condiții pare cu atât mai incredibilă și totodată lăudabilă performanța unui mare scriitor român, astăzi aproape uitat (și învinuit pentru susținerea regimului comunist), Zaharia Stancu care publica în 1969 romanul său Șatra, primă și unică tentativă de a ridica vălul de mister de pe deportarea romilor în anii Războiului Mondial. Nimeni după apariția sa nu a recepționat (de fapt mai bine spus nu a avut curajul să recepționeze) romanul Șatra al lui Zaharia Stancu drept o proză ”despre Basarabia” și despre țigani*. Erau subiecte despre care nu se putea vorbi, astfel că Al. Piru ajungea să descrie romanul ca ”povestirea dramatică a strămutării unui trib de nomazi în timpul celui de-al doilea razboi mondial” (în România literară nr 41/1972).

Critica nu a încercat nici la apariția cărții dar nici mai aproape de zilele noastre să dea atenție substratului geografic și istoric în care se desfășoară acțiunea, insistând asupra aspectelor psihologice. ”E limpede – constată Razvan Voncu – că ne aflăm în faţa unui roman care nu îşi propune să facă istoriografie sub acoperire, un roman „despre” deportarea ţiganilor în Transnistria, ci despre destinul unei comunităţi tradiţionale care cade sub tirania implacabilă a Istoriei. A unei Istorii, se-nţelege, intrate în delir. …. şatra trăieşte sub fascinaţia luptei din interiorul triunghiului conjungal, în condiţiile asprei morale ţigăneşti a cuplului, în timp ce evenimentele istorice – în speţă, războiul, cu tot cortegiul lui de nenorociri – se estompează în fundal”4.

Și totuși romanul poate fi supus astăzi unor interogații privitoare la Deportarea romilor.

Da, poate că romanul lui Stancu nu iși propune să reconstituie deportarea țiganilor în Transnistria. De altfel un asemenea subiect era considerat tabu în epocă. Și totuși deși nu poate–sub amenințarea cenzurii – să pronunțe vreun detaliu ce ar putea fi identificat în teritoriul de peste Prut, autorul este interesat de anumite aspecte concrete și este imposibil să nu se fi documentat asupra evenimentelor istorice ale deportării: ”Este un roman care n-are nici o legătura cu biografia mea, este un roman pentru care a trebuit să stau de vorbă cu oameni, să văd locuri, să caut până și numele personajelor din această carte” – declară el5 . Este interesant că astăzi, nici măcar nu se cunoaște bine dacă Z. Stancu a văzut în realitate locurile pe care le descrie și nici nu se știe cum s-a documentat pentru a scrie acest roman. Iar în roman, deși are grijă să camufleze orice amănunt care ar putea localiza prea precis acțiunea, totuși nu situează acest exod în vreun teritoriu imaginar lipsit de coordonate de spațiu și timp. De altfel Nicolae Manolescu, deși subliniază și el că exodul este povestit ca unul biblic, trebuie să recunoască la final că este ”fixat istoricește”. E drept că această fixare istorică se realizează prin extrem de zgârcite detalii pe care autorul le furnizează, ajungând să sugereze totuși destul de precis locul și timpul desfășurării, cel puțin pentru cititorul român. În 2011 Șatra este caracterizată ca ”roman de război”, comentatorul precizând că Șatra lui Him este alungată pe malurile Bugului, lângă un lac sărat unde trebuie să supraviețuiască6

Ceea ce nu a reușit (îndrăznit) totuși să facă Zaharia Stancu a fost să vorbească într-un fel veridic despre modul în care au trăit țiganii șatrei în teritoriile de peste Nistru. Nu vom găsi în roman nimic despre munca în colhozurile ucrainene și nici despre bolile care au măcinat oamenii satrei datorită condițiilor de viață îngrozitoare – informații ce rezultă în mod repetat din relatările martorilor oculari. Șatra lui Stancu găsește adăpost de iarnă în niște hrube parcă înadins pregătite pentru găzduirea rătăcitorilor. Și nimeni în afara câtorva soldați dezertori nu-i supără în șederea lor. Nu se confruntă nici cu munca forțată, nici cu bolile contagioase (tifos), nici cu rechiziționarea bunurilor lor cele mai de preț (cai, căruțe, aur). În pustietatea în care rămâne, Șatra este mai degrabă decimată prin conflictele și rivalitățile interne care o macină. Iar întoarcerea nu presupune marșuri forțate prin păduri, noroaie și peste ape ci se face tot cu tradiționalele căruțe chiar dacă reduse ca număr și chiar dacă una dintre ele este trasă de oamenii înșiși în lipsa cailor. Dar imaginea Șatrei rămâne una mândră și independentă ca într-un film turnat la Hollywood. Citind relatările martorilor oculari adunate în paginile lucrarii lui A. N. Furtună putem exclama pe bună dreptate: viața bate cartea !

1 Adrian Nicolae Furtună, Rromii din România și holocaustul: istorie, teorie, cultură, Popești-Leordeni, Editura Dykhta, 2018

2vezi Ion Duminica, Deportarea și exterminareațiganilor din România în Transnistria, 2014 la http://www.platzforma.md/arhive/2357

3 https://www.cinemagia.ro/filme/imi-este-indiferent-daca-in-istorie-vom-intra-ca-barbari-2301509/

*apelativul rromi (romi) nu fusese încă inventat pe vremea aceea

4 La https://carturesti.ro/carte/satra-60170

5 La http://www.referatele.com/referate/noi/romana/satra–roman-comentat-de778.php

6 Dragoș Vișan, „Șatra” (1968) – epopeicul roman de război al lui Zaharia Stancu, pe http://www.poezie.ro/index.php/article/13978104/%E2%80%9E%C5%9Eatra%E2%80%9D_(1968)_-_epopeicul_roman_de_r%C4%83zboi_al_lui_Zaharia_Stancu