Ce se ascunde în spatele crimei de la Gdansk?

Moartea primarului Paweł Adamowicz este un nou incident tragic care nu va provoca o zguduire a societăţii poloneze de natură să o conducă spre schimbare. Mai curând, vom asista din nou la situația în care polonezii vor fi puși să înghită încă o dată deja binecunoscuta isterie și exploatare emoțională care oricum subminează de ceva vreme orice fel de discuție despre politici publice

Pawel Adamowicz (foto: Twitter)

Primarul oraşului Gdansk Paweł Bogdan Adamowicz nu este un om de rând. Uciderea lui nu are cum să nu provoace un cutremur în societate. Din păcate, reacțiile după incidentul tragic ne arată că acest caz va contribui la adâncirea coșmarului în care se află deja societatea poloneză, mai degrabă decât să contribuie la reflecție serioasă și la apariția unor noi perspective.

Să amintim faptele – pe 13 ianuarie în Gdansk are loc un festival caritabil, al cărui iniţiator este un om de dreapta opozant fervent, cunoscut pentru criticile sale ascuțite împotriva partidului aflat la putere ”Dreptate şi Justiţie”. Luările sale de poziție, inclusiv cele de pe rețelele sociale sunt la limita vulgarității. La terminarea evenimentului, chiar îanainte să înceapă concertul de final, primarul Gdansk-ului, Paweł Adamowicz, cel care a condus orașul în ultimii 20 de ani, apare pe scenă. El salută publicul și organizatorii. E momentul în care un tânăr înarmat cu un cuțit sare spre primar și îl înjunghie de câteva ori în văzul tuturor. Atacatorul strigă că a fost ”torturat în pentenciarele ”Platformei Civice”” – partidul de opoziţie, al cărui reprezentant este victima lui. În ziua următoare Adamowicz încetează din viaţă din cauza rănilor cauzate.

Ucigaşul este prins pe loc. Identitatea lui Stefan Wilmont, în vârsta de 27 de ani, este stabilită imediat. În toate media şi pe reţelele sociale încep să fie distribuite informaţii despre numeroasele acte criminale în care a fost implicat, despre cum a fost bătut în pentenciar, despre faptul că s-a aflat sub supravegherea unor psihiatri încă din adolescenţă. Faptele pure, totuși, sunt rareori reținute de politicienii și jurnaliștii polonezi care se simt datori să inflameze discuțiile cântând în corul războiului polonezilor cu polonezii. Taberele culturale și politice aflate în conflict sunt reprezentate de două forțe politice de dreapta – partidul Dreptate și Justiție aflat la putere și Platforma Civică, aflată la opoziţie.

Galeriile ambelor tabere au început să își arunce în arenă strigătele ritualice de luptă acuzându-se reciproc de ceea ce s-a petrecut și inflamând isteria discursului public până la nivele demne de un spital de psihatrie. În această atmosferă paranoică nici un canal media, nici un comentator sau politician nu și-a permis să spună ceea ce era evident – anume, că uciderea lui Adamowicz de către un om instabil psihic, agresiv, cu trecut criminal, este ceva simptomatic pentru atmosfera care a pus stăpânire pe Polonia de mult timp. Însă acest incident este departe de a fi politic, așa cum afirmă ”experțiii” aflați de ambele părți ale baricadei. Evident, prin ”politic” înțelegem în acest caz caracteristica fundamentală a acestui concept ca fiind legat de interese sociale aflate în opoziție. E multă ură, porniri revanșarde, intoleranță personală, frustrare politică, dar nu e pic de confruntare de idei în ceea ce vedem.

Fundamentul polarizării sociale fără precedent din țară sunt fie fantasmagorii și invenții, rezultatul unor fantezii bolnave sau chestiuni ce țin de probleme socio-culturale și istorice care nu au nicio relevanță pentru viața reală. Ceea ce este în mod eronat numit în Polonia ”dezbatere politică” este în fapt o nesfârșită trăncăneală de cafenea, implicând de cele mai multe ori etichete de tipul (patriot/democrat), simboluri, (simbolul UE versus steagul Poloniei, arhetipuri (poloneze sau europene) și ritualuri religioase/avort, violență domestică/parada gay. În cele din urmă acestea determină identitatea celor care ”dezbat” și apartenența lor care se rezumă necesar la unul dintre cele două câmpuri: ”patrioți” sau ”democrați”. Iar când completăm acest peisaj cu doze serioase de huliganism pur, care se poate observa de ani de zile la studiourile de televiziune dar şi pe străzi la orice fel de evenimente de masă, ajungem la o formă de paranoia socială la care pot rezista din ce în ce mai puţini oameni.

Evident, toate acestea par perfect legitime atunci când te gândești că politica internă în Polonia este făcută de oameni care cred sincer că în anul 2010 niște ruși au ucis președintele polonez, de oameni care nu pot dormi bine noaptea pentru că aud țipetele embrionilor care urmează să fie avortați sau ale embrionilor care îngheață de frig așteptând procedurile de fertilizare in vitro… La ce altceva ne-am putea aștepta de la astfel de politicieni decât să aducă societatea într-un delir colectiv care să le permită s-o abuzeze emoțional?

În loc să denunțe aceste manifestări ale unei gândiri primitive și bazate pe idei fixe, inluencer-ii locali dezvoltă la rândul lor o mitologie legată de modul în care viața politică Poloneză a fost umplută de răzbunare și ură și cum asta îi face pe polonezii de rând să-i alerge pe politicieni cu cuțitul în mână în locsă bea liniștiți vodcă în fața televizorului la ceas de seară. Această perspectivă este falsă. În politica poloneză, în măsura în care se mai poate vorbi despre așa ceva, asistăm la un joc din ce în ce mai violent cu simbolurile, dar nu există altă violență decât cea în plan simbolic. Și e pur si simplu imposibil ca niște jocuri și manipulări ieftine să ducă la omoruri politice.

Omorârea lui Adamowicz nu a fost politică, ci criminală cu elemente de teatralizare care sunt deja atât de specifice pentru spațiul media local – de pildă ”închisorile Platformei Civice” în care ucigașul a fost ”torturat” (ceea ce e posibil să conțină un sâmbure de adevăr). Uciderea primarului lui Gdansk este rezultatul exploatării emoționale a societății, exploatare care a fost folosită ani de zile de către conducerea ţării. Este o conducere care induce în permanență sentimente frică şi şoc cu privire la influenţa ”anti-poloneză” şi ”comunistă”, în care taberele lui Kaczynski și Tusk se acuză în permanență.

Ca notă de încheiere: Paweł Adamowicz este mort. Ca primar al oraşului Gdansk el a fost cunoscut cu faima rea de neoliberal, care aplica politici brutale împotriva locuitorilor şi apoi forţa funcţionarii din primarie să facă campanii de defaimare în reţelele de socializare împotriva mişcărilor locale, care i se opuneau. A fost implicat într-o mare fraudă financiară şi un scandal de corupţie, numit Amber Gold, şi a fost investigat de o comisie parlamentară specială, investigaţie care mai era în acţiune şi în momentul morţii sale. Fiindcă a acceptat refugiaţi în Gdansk, a fost ridicat în rangul de erou, de către ”societatea civilă” şi ”forţele democratice”, pentru care nu contează nimic altceva decât tema de isterie cea mai actuală. Adamowicz a fost încă şi un birocrat de aripă dreaptă, a cărui moarte i-a dat aura unui sfânt, chiar dacă, ca politician el merită dispreţ şi uitare. Oricine care a văzut frica şi durerea oamenilor evacuaţi din casele lor, oricine care a simţit durerea familiilor distruse, care şi-au pierdut toata averea, oricine care a stat deznădăjduit, privind la violenţa în numele legii, înfaptuită de către stat împotriva oamenilor neajutoraţi şi săraci…el va înţelege.

Postări asemănătoare


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat