Ambele sindicate solicitează conducerii CN Poșta locuri de muncă sigure și condiții de muncă decente, dialog social, respect față de salariațiBiroul Executiv al Blocului Național Sindical reunit in data de 12 mai 2022, a decis să sprijine inițiativa colegilor noștri din Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), cu reprezentativitate...
Interviu cu Emanuel Copilaș, vicepreședinte al sindicatului Universitas TimisensiensisÎncepând de luni, 20 decembrie, 2021, au avut loc în București, în fața sediului Guvernului României, pichetări organizate de sindicatele din învățământ la care a participat și FNS Alma Mater. Am stat de vorbă cu vicepreședintele Sindicatului Universitas Timisiensis, afiliat la...
Comunicat de presă al Federaţiei Sindicatelor Libere din RomâniaJigniți deoarece deși am beneficiat de promisiunile autorităților cu privire la anularea concedierilor a 228 de salariați din șantierul naval Damen Shipyards Mangalia, am aflat cu mâhnire că au fost doar simple jocuri politice deoarece concedierea a 228 de colegi pare...
Comunicat de presă al Blocului Naţional SindicalBlocul Național Sindical a luat act de decizia Guvernului României de a mări contingentul de lucrători din state terțe la 50.000 de persoane. Pe cale de consecință, Biroul Executiv BNS, reunit astăzi, 12 august 2021, a decis inițierea unor proceduri interne, împreună cu...
Scrisoare deschisă adresată Președintelui României, dnul Klaus IohannisTextul acesta este un comunicat de presă al BNS şi scrisoare deschisă către preşedintele român Klaus Iohannis. În 7 ani de mandat ați acceptat o singură întâlnire cu reprezentanții lucrătorilor, confederațiile sindicale reprezentative la nivel național. O singură întâlnire de 40 de...
Săptămânal, muncitorii primesc cel puțin o palmă de la guvernanții și oamenii politici ai României. După ce se iau de muncitori că sunt leneși, că vorbesc când ar trebui să tacă, guvernul vine și le spune că luptă pentru ei. După aceste cuvinte goale, urmează o altă palmă, iar...
Conform unei adrese a Sindicatului Veterinarilor din Administrația Centrală – ESCULAP, afiliat la Federația Sindicală a Veterinarilor din România, aceștia au recurs la acțiunea de protest, încercând să stopeze acțiunile abuzive pe care Domnul Președinte al ANSVSA le-a demarat în trecutAstăzi, 9 iulie, între orele 10:00 – 12:00 a...
Sindicaliștii de la ARSVOM protestează împotriva deciziei Ministrului Transporturilor de-a închide Agenția și de-a muta atribuțiile acesteia în subordinea IGSU. Protestatarii spun că nu a existat dialog între aceștia și Minister.Zilele trecute, Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă era centrul mediatic al unui scandal de menținere în funcție a unor persoane...
Angajații luptă împotriva administrației pentru salarii mai bune și condiții de trai decentePe data de 27 mai, scriam despre protestele muncitorilor de la AstraRail Arad, Meva Turnu Severin și RomVag Caracal – companii deținute de către gigantul american, Greenbrier. Inclusiv în ziua de astăzi, protestul este în continuă desfășurare,...
Greva spontană a izbucnit la Romvag Caracal şi Meva Turnu Severin Pe data de 23 Mai 2021, 500 de angajați ai companiei Romvag Caracal au inițiat o grevă spontană, fiind nemulțumiți de salariile mici. Aceștia declară că banii nu le ajung, existând și persoane cu 30 de ani vechime care...