Proteste ale sindicatelor din învățământ

Interviu cu Emanuel Copilaș, vicepreședinte al sindicatului Universitas Timisensiensis

(foto: Alma Mater)

Începând de luni, 20 decembrie, 2021, au avut loc în București, în fața sediului Guvernului României, pichetări organizate de sindicatele din învățământ la care a participat  și FNS Alma Mater. Am stat de vorbă cu vicepreședintele Sindicatului Universitas Timisiensis, afiliat la această federație, conf.univ.dr. Emanuel Copilaș, despre alegerea de a face parte din sindicat, despre motivul protestului și despre așteptările pe care salariații revoltați le au de la această acțiune.

Când ai intrat în sindicat și de ce?

Am intrat în sindicatul Universității de Vest din Timișoara în 2014 sau 2015, nu mai țin minte exact – din motive binecunoscute: necesitatea reprezentării oficiale a angajaților oricărei instituții în fața conducerii acesteia și, în ceea ce ne privește, în special în fața Ministerului Educației, care își îndeplinește din ce în ce mai puțin atribuțiile față de cadrele didactice și față de toți angajații din sfera educațională în general.

Ce ne poți spune despre organizația ta sindicală?

Sindicatul Universitas Timisiensis a fost înființat în anul 2001 pentru a veghea la respectarea drepturilor angajaților instituției, la modul în care sunt reprezentați în relația cu conducerea UVT, la îmbunătățirea condițiilor de muncă și la perfecționarea lor profesională. A negociat, în ultimii 20 de ani, contractul colectiv de muncă la nivel de instituție, a coordonat diferite activități de pichetare a sediului prefecturii și a guvernului, atunci când a fost cazul, respectiv diferite activități recreative. SUT este afiliat Federației Alma Mater pentru că numai împreună suntem puternici și pentru că avem nevoie de susținere la nivel național,  acolo unde se elaborează legislația și toate normele după care ne desfășurării activitatea.

Cum ai ajuns în poziția actuală?

Am fost ales în calitate de vicepreședinte al sindicatului în 2020. Din această postură, mi-am propus să contribui în primul rând la creșterea nivelului de implicare al angajaților în activitățile universității, la soluționarea eventualelor nemulțumiri și conflicte de muncă și, per ansamblu, la demantelarea mitologiei statului minimal, menit să ofere angajaților și cetățenilor în general undițe, nu pește, ca să parafrazez un binecunoscut dicton pe această temă. Degeaba primim însă undițe – și acelea fără nailon, cârlige, plute și plumb –  dacă locurile de pescuit se privatizează în mod alert, iar puținele lacuri și cursuri de râu rămase în proprietate publică sunt lăsate să se degradeze și nu sunt populate în mod corespunzător, pentru a fi discreditate în perspectiva prezentării privatizării ca unică soluție lucrativă la problemele angajaților din mediul public. Întocmai ca sănătatea, nici educația nu este o marfă. Evaluarea ei din perspectiva raportului cerere-ofertă și transformarea studenților în clienți, respectiv a profesorilor în comercianți ai bunului numit generic educație este principala cauză a fenomenului „fabricilor de diplome” din prezent, respectiv a scăderii calității actului educațional prin subfinanțare cronică. Dacă educația devine o anexă a pieței muncii, fără să înțeleagă că această piață este și modelată de anumite procese socio-economice mai ample, nu doar modelatoare a societății – domnia cantității, a efemerului și a diferitelor oportunități speculative temporare este consolidată fără drept de apel. Ori, cunoașterea nu poate fi tratată ca o marfă, pentru că astfel unele discipline vitale pentru înțelegerea civilizației noastre – latina, greaca veche, filosofia, istoria – neavând trecere pe piață și neformând „competențe” utile, devin marginalizabile până la dispariție. În plus, și acesta este cel mai important aspect, cunoașterea nu este un joc de sumă negativă, ci un joc de sumă pozitivă, misiunea ei principală fiind contribuția la bunăstarea societății per ansamblu. În logica pieței însă, unde profitul ține loc de bine, adevăr și frumos, așa cum le înțelegea Socrate, ea nu poate fi decât un joc de sumă negativă: câștigul meu nu poate fi decât pierderea altora și invers. Cunoașterea devine un bun privat având rolul de a reproduce anumite caste oligarhice mai vechi sau mai noi, nu un mijloc de păstrare și de consolidare a democrației fragile în care trăim. Chiar și așa, educația din perspectiva pieței reprezintă o investiție nerentabilă, cu amortizare lentă și cu beneficii incerte pe termen lung. Însă educația autentică nu poate fi decât critică și subversivă, menită să pună întrebări incomode puterii și să-i spună adevărul verde în față. Ori așa ceva nu este deloc good for business.

De ce ai participat la protestul de marți?

Pentru a pune presiune asupra guvernului să respecte legislația în vigoare și să aducă salariile profesorilor la nivelul la care trebuiau să ajungă încă din 2020.

Care sunt așteptările realiste de la această acțiune?

Pe lângă așteptarea concretă mai sus menționată, intenționăm să arătăm guvernului, alături de ceilalți angajați nemulțumiți din cadrul sănătății, poliției etc. – că trebuie să se țină cont de noi și că trebuie să avem și drepturi, nu numai obligații. Această perpetuă stare de excepție pe care o trăim de la începutul pandemiei contribuie la implementarea unor măsuri nedemocratice rapid și facil (limitarea dreptului de a protesta, de exemplu), departe de societatea care ar trebui să ofere o contrapondere democratică puterii și să o țină în șah permanent, sau cel puțin să aducă la cunoștință politicienilor că poate face acest lucru. Da, virusul COVID-19 există, pericolul este real, dar în aceste ape tulburi se fac tot felul de speculații și se acordă tot felul de facilități nejustificate firmelor producătoare și distribuitoare de energie, în detrimentul consumatorilor. În același timp, spitalele publice suportă integral costurile pandemiei și sunt nevoite să se descurce cu tot mai puținele resurse pe care le primesc de la buget, pe când spitalele private și-au închis pur și simplu porțile pentru pacienții suferind de COVID-19. Iată cum, într-o situație de criză, retorica agresivă împotriva statului pretins supradimensionat și prost administrator, care nu trebuie să intervină pe piață pentru a nu dezechilibra sublimul raport homeostatic al cererii și ofertei – permite unor firme private să-și protejeze și chiar să-și ridice substanțial profiturile fără a fi nevoite să suporte nici măcar o parte din costurile crizei. Orice brumă de solidaritate socială s-a destrămat sub „furia intereselor private”, ca să-l citez pe nefrecventabilul Marx, și orice încercare de a remedia această situație – așa cum a fost inițiativa recentă a taxei de solidaritate pentru companiile cu o cifră de afaceri mai mare de o sută de milioane de dolari – se lovește de așa zisa imixtiune nejustificată a statului pe piață, care ar restrânge astfel libertățile diferitelor companii de a face profit pe seama restului societății. Rezultatele nu au întârziat să apară: explozia prețurilor la utilități, transferată gradual asupra prețului alimentelor și, cel puțin la fel de important, un sentiment de nemulțumire populară tot mai amplu, canalizat din păcate în beneficiul electoral al unor forțe populiste care adoptă o retorică specifică extremei drepte. O situație care îmi amintește de maxima filozofului german Max Horkheimer: „cine nu este pregătit să discute despre capitalism, nu ar trebui să discute nici despre fascism”.

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume. Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube. Vă puteţi şi abona pentru newsletter-ul Baricadei România!

Maria Cernat

Maria Cernat

Maria Cernat este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) (2001) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul FJSC. Din anul 2008 este doctor în filosofie. În present este cadru didactic la Universitatea Titu Maiorescu, departamentul de Comunicare, Limbi Străine și Relații Publice și cadru didactic asociat la SNSPA, Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Din anul 2011 este autoare de articole publicate pe site-uri de dezbateri politice (CriticAtac.ro, Cealaltă Agendă, România Curată, Gazeta de Artă Politică, etc.).

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *