”Dacă nu-ţi convine, pleacă!”

Greva spontană a izbucnit la Romvag Caracal şi Meva Turnu Severin 

Greva spontană a lucrătorilor de la Astra Rail din Arad (sursă: YouTube)

Pe data de 23 Mai 2021, 500 de angajați ai companiei Romvag Caracal au inițiat o grevă spontană, fiind nemulțumiți de salariile mici. Aceștia declară că banii nu le ajung, existând și persoane cu 30 de ani vechime care câștigă 1400 de lei net pe lună. Aceasta este mereu ”soluţia” în ţara muncii ieftine, ducând la emigraţie, la criză socială şi la prăbuşirea familiilor. Iar protestele şi grevele demonstrează că angajaţilor le pasă şi cer dreptate şi demnitate. Unul dintre angajați a declarat că atunci când a încercat să vorbească cu conducerea firmei, aceasta i-ar fi spus: ”Dacă nu-ți convine, dă-i drumul acasă!”. 

”Veniturile protestatarilor sunt, în mare parte, la nivelul salarizării minime. Angajații nemulțumiți sunt deciși să continue protestul declanșat săptămâna trecută până când patronatul le va oferi majorarea salariilor cu 100 de euro. Pentru că nu se consideră reprezentați de sindicat, al cărui lider a demisionat, oamenii sunt dispuși să-și angajeze un avocat pentru a le reprezenta interesele.” scrie TVR Craiova 

Unul dintre lăcătuși a relatat pentru Impact.ro că salariul de la Caracal este mult inferior celui de la uzina din Arad care este deținută de aceeași companie. Acesta a spus:

”Singura nemulțumire mare pe care o am este salariul raportat la altă uzină a aceluiași patron de la Arad. Cei de la Arad au de la 3.300-3.700 cel mai mic salariu, eu am 2.700, dar alți colegi au și mai puțin. Noi atât cerem, 500 de lei, adăugați la banii pe care îi avem”

Nu doar angajații de la Caracal au protestat, ci și 400 de lucrători de la Meva Turnu Severin au ieșit în grevă spontană împotriva salariilor foarte mici. Aceștia au întrerupt lucrul în urmă cu 7 zile refuzând să mai lucreze în condiții de muncă improprii – sporurile le-au fost de asemenea tăiate – și pe salarii mizere. Unul dintre protestatarii de la Turnu Severin relata că:

”Înainte le dădea la vopsitori lapte, le-a tăiat laptele. Le dădea apă, că-i mai ieftină. Le-a tăiat și apa, nu le mai dă nimic. Bine că ne dă oxigenul ăsta… Dumnezeu ni-l dă, că ei ni l-ar tăia și pe ăsta! N-avem sporuri, n-avem nimic, nu se mai poate cu ei! Lumea nu mai suportă așa ceva! De aia am vorbit și cu domnul [reprezentantul Cartel ALFA], ca să vină și să schimbăm sindicatul, că nu se mai poate! Lumea s-a săturat. Aici nu e firma Astra, e penitenciar.”

Romvag Caracal, Meva Turnu Severin și AstraRail Arad sunt deținute de către gigantul American, Greenbrier. În cadrul acestor trei companii, au mai existat proteste de-a lungul anilor, în mare parte fiind legate de situația dezastruoasă a salariilor. În Mai 2019, angajații de la Romvag Caracal au ieșit în grevă spontană, fiind sătui să mai fie mințiți de către conducere că vor primi salarii mai mari. Unul dintre protestatari a declarat:

“Lucrăm în condiții grele, în toxicitate, iar salariile sunt foarte mici, între 2.110 și 3.200 lei brut. Ni s-a promis ca vor crește salariile, dar nu s-a respectat aceasta promisiune. Astăzi (vineri n.r.) am întrerupt lucrul, pentru cateva ore. Toți oamenii sunt în curtea fabricii.” 

În cadrul aceleiași luni, angajații Astra Rail Arad au ieșit în grevă spontană în urma lipsei unor salarii corespunzătoare, dar și în semn de solidaritate cu lucrătorii indieni cărora le-au fost micșorate salariile la un nivel minim, iar pe deasupra le-au fost reținuți și banii. Conform unui lucrător protestatar:

„Oamenii s-au trezit că, după o lună de muncă, au fost plătiţi cu sume cuprinse între 2 (doi) lei şi 50 de lei. Cum să trăieşti cu banii ăştia până la următorul salariu? Indienii au fost ajutaţi de colegii lor români, care le-au adus de acasă de mâncare, dar situaţia a mocnit până joi dimineaţa, când indienii au refuzat să mai meargă la muncă”

Salutăm gestul de solidaritate pe care muncitorii români l-au arătat față de colegii indieni ai acestora, arătându-ne încă o dată că solidaritatea adevărată nu ține cont de culoarea pielii, de naționalitate, de sex, etc. 

Atât la protestele din 2021, cât și la cele din 2019, lucrătorii au menționat că aceștia nu se simt reprezentați de liderul de sindicat și că protestul este unul spontan, fără a fi coordonat de către sindicat. La fața locului, liderul de sindicat din acea perioadă a încercat să vorbească cu mulțimea, întrebându-i: Ce am rezolvat astăzi? Întrebarea a stârnit un mare val de nemulțumiri, angajații strigând cu toții în cor: NIMIC.

  În 2019, unul dintre lucrători spunea:

 „Dintre cei care au ieşit în faţa Casei Albe, maxim 20 la sută sunt înscrişi în sindicat. Aceasta nu a fost o mişcare sindicală, a fost o grevă spontană. Oricum, liderul de sindicat nu ne reprezintă. Doar 37 la sută dintre angajaţii Astra Rail sunt înscrişi în sindicat, restul nu. Şi, cel mai important, indienii de la care a pornit, oarecum, revolta nu sunt niciunul membri de sindicat”, ne spune un angajat.

În cadrul protestului din 2021, lucrătorii au declarat că sindicatul și liderul de sindicat nu le reprezintă interesele. Aceștia au relatat cum liderul de sindicat (care între timp a și demisionat) le-a spus că nu are ce face, că nu are putere și că nu se poate implica în această chestiune. Protestatarii au mai menționat că între aceștia și liderul de sindicat comunicarea fie nu exista, fie era redusă.

La locul protestelor au fost prezenți și reprezentanți ai Confederației Naționale Sindicală Cartel ALFA, reușind să ajute peste 300 de angajați să-și înființeze un nou sindicat, atât la Olt cât și în Mehedinți. Liderul Cartel ALFA, Filiala Olt relatează că pe lângă salariile mici, protecția muncii în cadrul acestor întreprinderi era nu minimă, ci complet jignitoare, existând doar o toaletă la câteva sute de angajați. 

Înființarea unui nou sindicat în cadrul acestor întreprinderi nu rezolvă peste noapte problemele existente, dar poate reprezenta o mică victorie pentru angajații companiei. Totuși, mai este mult de muncă, iar următorul pas ar trebui să existe o încurajare mai puternică a democrației la locul de muncă: lucrătorii să decidă liderii, să lupte împotriva acestora dacă nu se simt reprezentați, ș.a.m.d. Trebuie să ne asigurăm că nu picăm în capcana întinsă de către neoliberali de-a respinge ideea de sindicat atunci când vedem un exemplu negativ în rândul acestora. Ar trebui să respingem ideea democrației doar pentru că într-un anumit context sau la un anumit moment nu funcționează cum ar trebui?

Compania care deține Astra Rail, Meva și Romvag dă dovadă încă o dată că pune profitul deasupra siguranței și bunăstării angajaților. În 2019, le-a tăiat leafa lucrătorilor indieni, iar acum au fost mai dispuși să creeze un acord cu liderul de sindicat, lăsând angajații fără un venit de trai de subzistență. Nu e vorbă că nu sunt bani, căci în 2018, Greenbier Companies a avut profit de 151.8 milioane de dolari! Deci bani sunt, dar în continuare patronii spun: ”Dacă nu-ți convine, pleacă!”

România, țara muncii ieftine. Dacă zici ceva, patronul îți zice că ești leneș și te pune să muncești mai mult. În România muncim mult pe bani puțini, luăm pauze mici, iar apoi ăștia ne zic că suntem leneși. 

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume. Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube. Vă puteţi şi abona pentru newsletter-ul Baricadei România!

Radu Stochiţa

Radu Stochița este student internațional în cadrul Bowdoin College, la secția Istorie & Sociologie. Acesta este în prezent creator, editor și distribuitor al podcast-ului Left Porch, axat pe-a pune în conversație oameni din diverse domenii pe subiecte de muncă, sindicate, muncitor. Din luna Aprilie 2021, lucrează ca Asistent Relații Publice și Comunicare în cadrul Confederației Sindicale Naționale Cartel ALFA.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *