Daniela Gabor: Tragedia zonei euro este că țările puternice și-au ignorat responsabilitățile față de restul familiei euro

Un interviu cu Daniela Gabor, profesoară de economie și macro-finanțe la Universitatea West of England, Bristol, şi candidată pentru europarlamentarele din lista Demos despre importanţa băncilor centrale în timpuri de criză, despre nevoia de reformă în zona euro, despre colaborarea ei cu Joseph Stiglitz şi cercetarea finanțelor din zona gri

Citiți mai mult →

Mihai Lukács: Teatrul ar trebui să intre în schimburi reale cu alte medii ale producției artistice

O convorbire cu regizorul de teatru despre teatrul politic din România, despre teatrul din perioada socialistă şi rolul special al regizorilor şi al actorilor în acest demers artistic, despre dihotomia teatru de stat – scena independentă, despre problematica socială – evacuări forțate, eliberare sexuală, rasism – în teatru şi în afara lui

Citiți mai mult →