Vederile unui om politic socialist din Republica Moldova despre efortul unionist al României la est de Prut
Małgorzata Kulbaczewska-Figat, jurnalistă de la Strajk.eu, a stat de vorba cu Bogdan Ţîrdea, membru al parlamentului Republilcii Moldova şi membru al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova. Ţîrdea este co-autorul cărţii ”Moldova Oligarhică” – prima cercetare complexă a sistemului politic oligarhic din Moldova. El este şi fost profesor de ştiinţe politice de la Universitatea Pedagogică de Stat din Chişinău ”Ion Creangă”.
Domnule Ţîrdea, pe 25 martie, am observat o adunare masivă ]n centrul Chişinăului pentru centenarul Unirii – unirea României şi Moldovei, sau anexarea românească a Basarabiei. Unii dintre comentatori au avertizat că acest eveniment s-ar putea transformă în dezordine sau chiar într-un atac direct asupra parlamentului moldovean – o încercare să fie provocată imediat ”o nouă unire”. Însă nimic asemănător nu s-a întâmplat. Chiar prezenţa la adunare a fost mult mai mică decât s-au aşteptat organizatorii.
Permiteţi-mi să amintesc că adunarea unionistă a fost susţinută de către zece partide politice (din România şi Moldova) şi de alte aproape douăsprezece organizaţii neguvernamentale. Ceva mai mult, 131 oraşe şi sate din Moldova au semnat simbolic ”declaraţii de unire”. Organizatorii au pretins că ei vor putea aduna 100 000 de persoane şi să declare unirea care imediat să devină realitate.
Ce s-a întâmplat în loc de asta? După statisticile poliţiei, au fost prezente nu mai mult de 7000 persoane în piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău. Chiar dacă considerăm că aceste date nu sunt demne de încredere şi înmulţim numărul acestă cu 3, nu ne vom apropria de cifra de 100 000 de persoane. Asta s-a întâmplat în cuida banilor pe care România îi investeşte în promovarea ideei de unire şi în orgnizarea acestei adunări în particular.
Oare posibilitatea lichidării statalităţi moldovene este o perspectivă serioasă?
Noi auzim că astfel de lucruri sunt de neimaginat în Europa, că, de exemplu, Germania pe baza dreptului internaţional nu va permite României să anexeze Moldova. Însă Europa deja a acceptat desparţirea Yugolsaviei, sau într-un sens opus – unirea statelor germane. Asta s-a întâmplat chiar dacă Declaraţia de la Helsinki a fost semnată şi regula neviolabilităţii frontierilor a fost oficial declarată. Astfel de schimbări se întâmplă, şi dacă România va întreprinde paşi adevăraţi către ”unire” cu Moldova, nici Germania şi nici UE nu vor reacţiona serios.
Cât despre Statele Unite, ele vor saluta anexarea. Ele sunt factorul decisiv. Astăzi nici unul dintre statele europene nu va îndrâzni să spună ceva împotriva Statelor Unite. În cazul României, această situaţie este cu atât mai limpede, cu cât există baze militare americane pe teritoriul ei. Ce fel de suveranitate are statul, când o armată străină se află pe teritoriul lui?
Dacă mişcarea unionistă nu este suficientă pentru acumularea de inerţie, ce alte mijloace ar putea fi folosite de către România?
Aproape 800 000 de cetăţeni moldoveni (dintr-un număr total de 3 milioane) deţin cetăţenie românească. Anual 5000 de tineri moldoveni studiază în România, primind burse. Este un mod mult mai eficient de a pregăti baza pentru unire decât demonstraţiile care au avut loc pe 25 martie.
Sunt persoane cu cetăţenie română chiar şi între membrii parlamentului moldovean…
Ei sunt aproape 2/3 din întregul parlament. Este vorba de 65 de deputaţi dintr-un număr întreg de 101. Preşedintele parlamentului Andrian Candu este cetăţen român. La fel şi Vlad Plahotniuc, liderul partidului cel mai puternic şi cel mai puternic oligarh din Moldova. Moldova este condusă direct de cetăţenii unui stat vecin.
Asta nu este totul. Cinci dintre cei şase judecători de la Curtea Constituţională deţin paşaporte româneşti. Curtea Supremă este în aceeaşi situaţie. Serviciul de Informaţie şi Securitate – serviciile noastre de informaţie, de asemenea au fost conduse de un cetăţean român. Să nu mai menţionăm ministerele, care toate pline, fie cu persoane care deţin cetăţenie românească, fie că au astfel de ”consilieri”.
Guvernul moldovean şi cel român deja organizează sesiuni de lucru în comun. În plus, România finanţează zeci de ONG-uri din Moldova, canale de televiziune şi chiar şi o structură alternativă a Bisericii Ortodoxe – Mitropolia Basarabiei. În jur de 700 milioane de euro sunt cheltuite pentru aceste iniţiative.
Influenţele politice par clare. Cum stau lucrurile în economie?
România a achiziţionat pe preţuri simbolice unele dintre întreprinderile strategice din Moldova. În anul acesta, Victoriabank, cea mai mare banca, a fost cumpărată de Banca Transilvania din România. Asta înseamnă că sectorul financiar al economiei rămâne în mâini româneşti. Transgaz-ul român este acum proprietarul companiei responsabile pentru transportarea şi livrarea de gaze naturale din întreagă Moldova. Este de aşteptat că următorul pas va fi preluarea controlului asupra energiei electrice.
Nu va fi o exagerare dacă spun că aceste influenţe în Moldova sunt suficiente pentru a vorbi de un control românesc. Eu chiar consider că aş putea numi Moldova o semicolonie românească.
Care este sensul să fie ţinute astfel de adunări precum cea din 25 martie, dacă ele doar le dezamăgează pe organizatori? Oare adevărată unire nu se introduce pe tăcute într-o astfel de manieră?
Adunările şi marşurile unioniştilor pregătesc opinia publică pentru actul final – anexarea formală, similiară cu cea care a avut loc în 1918. În momentul convorbirii noastre (27 marţie – notă MKF), o delegaţie moldovenească, condusă de la Andrian Candu participă la o solemnă întâlnire a parlamentului român, celebrând evenimentele de acum 100 de ani. Însă ei sunt doar politicienii. Sondajele arată că ideile unioniste sunt susţinute de mai mult de 1/5 din cetăţenii moldoveni. Nu e prea mult, nu?
Ce face Partidul Socialist din Republica Moldova (PSRM), cel mai popular partid în ţară, pentru a contracara aceste tendinţe?
Nu putem face mult în timp ce coaliţia proeuropeană este la putere. Am putea avea mai multe posibilităţi de a acţiona doar dacă învingem la alegerile următoare, care vor fi în noiembrie 2018.
Indiferent de asta, preşedintele socialist al Moldovei, Igor Dodon acţionează în mod hotârăt pentru a promova identitate moldovenească. De exemplu, filmul ”Istoria Moldovei” a fost produs din iniţiativa lui. În film este explicat că ”Moldova” şi ”limba moldovenească” sunt menţionate încă în secolele XV şi XVI – 300 de ani înainte că ”România” să devină nume de stat. Asta dovedeşte că discursul unionist, care respinge existenţa unei identităţi moldoveneşti, este complet înşelator…
Filmul face şi un efort important să clarifice ce s-a întâmplat în Basarabia în 1918. Auzim de la unionişti că asta a fost o fericită întoarcere a unor meleaguri etnice române la patria mama. Însă mulţi istorici numesc acest proces ”anexare” şi spun că timp de 20 de ani Basarabia a rămas sub ocupaţie. Au avut loc trei răscoale mari împotriva guvernării române: în 1919 la Bender şi Hotin, iar în 1924 la Tatar Bunar. Toate cele trei răscoale au fost suprimate de către armata română, mii de oameni au fost ucişi. Dacă cineva a visat la unire, dacă fiecare om a trăit fericit în România Mare, de ce aceşti oameni (ţărani, muncitori) s-au revoltat?
Oare cetăţeni moldoveni cunosc aceste fapte?
După victoria noastră la alegeri, vom introduce această istorie în şcoli – istoria pământului nostru, nu istoria românilor, cum se studiază astăzi…
Astăzi elevii învaţă de exemplu că Rusia a fost dintotdeauna un adversar. De fapt, după părerea viziunii menţionate, fiecare a fost un adversar, în afară de România, ”insula culturii latine în marea slavă”, care s-a apărat tot timpul de agresiunea slavă şi niciodată nu a rănit pe nimeni.
Astfel de abordare a istoriei şi a diferitelor naţionalităţi în particular sună periculos pentru societatea multietnică care Moldova fără îndoială este.
Unionismul în întregime este absolut respins de către minorităţile noastre – ruşi, ucraineni, bulgari, gagauzi, dar şi de către comunităţile mai mici precum beloruşii şi polonezii. Ei toţi ţin minte perfect ce s-a întâmplat după 1918, când guvernul din Bucureşti a luat măsuri îndreptate spre unificarea naţională şi culturală a comunităţilor neromâne.
Ei ţin minte bine că această politică în Basarabia a fost efortul cel mai serios din partea guvernului de atunci. Într-un mod opus, nu s-a luat nicio măsură împotriva săraciei sau analfabetismului. N-au fost făcute mari investiţii. Basarabia ”reunită fericit” a rămas cea mai săracă regiune a Regatului România. Oare ne aşteaptă ceva mai bun în cazul unei noi uniri? În special, dacă considerăm că România contemporană este unul dintre cele mai sărace şi cele mai corupte state ale Europei.
Dacă România deja controlează Moldova într-o mare măsură, munca pentru afirmarea identităţii cetăţenilor nu va fi suficientă. Ce alte măsuri vor fi aplicate de către partidul vostru după o victorie electorală?
Voi spune că politica în sfera identităţii şi istoriei este în cazul nostru ceva cu importanţă critică. Iată de ce noi vom întoarce istoria Moldovei în şcolii şi vom realiza multe campanii informaţionale pe această temă.
În al doilea rând, chiar dacă nu putem interzice cetăţenia dublă, vom interzice că oameni cu cetăţenie dublă să ocupe posturi importante în instituţiile de stat. Astfel de lege va fi introdus de către PSRM.
Mai mult, ne vom îndrepta atenţia spre economia. Nu vom pretinde că nu vedem cum România încet dar constant preia control asupra acitivele ţării noastre.
Oare guvernul nou va putea întoarce ceva din activele care deja au fost vânzate?
Ne vom uita atent asupra asta. Cine ce a vânzat, cu ce condiţii, cu, oare au fost scheme corupţionale. De fapt, suntem convinşi că corupţia lua loc în dimensiuni mari. Mulţi dintre tranzacţiile lua loc în ciuda intereselor cele mai bune ale statului. Cum Moldova profitează de la vânzarea unor întreprinderi cheie de stat la România, de la pierderea suverenităţii economice şi apoi politice?
Vom analiza toate astele, însă este dificil să prezic ce va fi făcut şi ce se va întâmpla apoi. Sunt sigur că după câteva luni tensiunile sociale şi naţionale din Moldova vor creşte mai mult.
Ce factori ar contribui la asta?
De exemplu, faptul că office-ul nou de legătură al NATO în Moldova a fost deschis la 8 decembrie, că armata noastră participează în exerciţii comune cu forţele NATO. Armata moldoveană participează nu doar în exerciţii. Cum opinia publică a învaţat doar recent, piloţi moldoveni sunt activi în Afghanistan. Asta a fost descoperit când piloţii au fost răpiţi. În timp ce astfel de prezenţa militară este întarită, politicienii moldoveni fac afirmaţii despre lichidarea Transnistriei. Asta va fi văzut negativ de către Rusia. Să adăugăm asta către iniţiativele unioniste care le frica şi infuriorează pe minorităţi – 22% din cetăţenii moldoveni. Să adăugăm şi propaganda anti-rusă. Şi vedem cu temperatura în societatea creşte.
Având tot asta în consideraţie, obţinem o imagine în care forţele străine întenţionează să transforme Moldova în teren de antrenament militar sau în zona de război…
Dacă nu a fost aşa, de ce noi, o ţară neutră, ar trebuie să extindem proiectele comune cu NATO? De ce trebuie să organizăm una după alta exerciţii comune cu trupele NATO? De ce sume mari trebuie să fie investite în modernizarea bazei militare Bulboaca şi a aeroportului în Mărculeşti? Noi deja avem un batalion româno-moldovean… În adăugare, membrii personalului NATO în Chişinău au imunitate completă, mult mai mare decât cea e diplomaţilor obişnuiţi. Ei sunt excluşi de la tot feluri de rasponsabilitate pentru ceea ce fac în graniţele noastre. Ei pot inspecta fiecare instituţie de stat care doresc. Pot construi orice lucru care îşi doresc. Deocamdată ei acţionează într-un mod moderat, decarând tot timp că oferă asistenţa Moldovei şi nimic mai mult.
Întrebarea mea este: oare NATO este o organizaţie caritabilă? Oare ei vor construi şcoli, preşcoli, drumuri? Nu, ei vor avea alte obiective. Din ce în ce mai mulţi oameni înţeleg asta. Din ce în ce mai mulţi moldoveni simt frică.
