Johan Galtung: Doctrina ”America înainte de toate” se transformă în ”America rămasă în urmă”

Specialistul în cercetarea  păcii și a conflictului a stat de vorba cu Vladimir Mitev despre modul în care se rezolvă conflictele, care sunt speranțele privind pacea și războiul în  Orientul Mijlociu, în Peninsula Coreeană, în SUA, UE, România şi Bulgaria şi ce înseamnă ”Jurnalismul Păcii”

Johan Galtung (foto: Jarle Vines, Creative Commons Attribution Sharealike 3.0)

Noua campanie anti-rusă în ţările occidentale, intervenţia turcă în Siria, războiul din Yemen şi încă multe alte conflicte care stau să escaladeze par să confirme că trăim în timpul unei polarizări accentuate, unde ”speranţa nu apare de nicăieri”. Chiar dacă  ştirile omit să informeze despre atacurile aeriene sau despre folosirea armelor chimice în Siria, ele ne prezintă în exces poveşti despre violenţă, despre dominaţie prin agresiune. Nu sunt mulţi oameni în România sau Bulgaria care să știe că că, aşa cum există şcoli militare, există şi şcoli, instituţii şi canale media, care își dedică activitatea realizării păcii. Şi aici nu este vorba de a face meditații budiste sau de marșuri în numele păci sub ghidarea spirituală gurului Şri Chinmoy. Vorbim despre organizaţii care dezvoltă şi aplică într-un mod sistematic expertiza de ordin științific dobândită în experiența privind depășirea conflictelor. În martie 2018, în numele site-ului Baricada am intrat în legătură cu unul dintre fondatorii unei astfel de structuri – norvegianul Johan Galtung,

Veteranul cercetător și activist în vârstă de 87 de ani a înființat în 1959 la Oslo Institutul pentru studiul păcii şi a fost primul sau director până în anul 1970. Galtung este unul dintre fondatorii disciplinei ”Studierea păcii” şi este și cel care a creat prima publicație academică în acest domeniu în 1964. Mai târziu Galtung a înființat organizația organizaţia ”Transcend” care luptă pentru pace şi ale cărei publicații pot fi citite la: www.transcend.org. Traducerea unei lucrări a cercetătorului norvegian,  ”Johan fără ţară. Strabătând lumea pe drumul pacii” , a fost publicată și în limba română.

Galtung a creat multe dintre noţiunile care au devenit parte din teoria relaţiilor internaţionale, în special în zona de conflicte și rezolvarea lor. El este cel care a introdus conceptul de de ”violenţă structurală” în relaţiile internaţionale şi în cercetările socio-umane. Astfel el cercetează și definește această formă a violenței indirecte, care nu este de natură fizică. Este vorba despre o violență care poate veni de la mediul economic sau politic într-o societate. De exemplu, sărăcia şi discriminarea sunt forme ale violenţei structurale.

Cercetătorul este convins că nu este suficient că ostilităţile să înceteze pentru a se realiza cu adevărat pacea. Violenţa are multe forme şi eliminarea  ei este obligatorie, dacă societăţile doresc să se dezvolte într-o direcţie pozitivă. Norvegianul numeşte lipsa războiului ”pace negativă”. O astfel de pace este adesea impusă de forţele de asigurare a păcii. În acelaşi timp, există ceea ce cercetătorul numește ”pacea pozitivă” care înseamnă o colaborare socială eficientă bazată pe empatie şi care se manifestă într-o măsură mai mare sau mai mică. Dacă pacea pozitivă este cea care  reuşeşte să se afirme, ea poate atinge în forma sa ideală – fuzionarea actorilor politici sau a subiecţilor într-o uniune, care este mai mult decât suma elementelor sale.

Galtung foloseşte aceste noţiuni pentru a defini o viziune umanistă pentru dezvoltarea mondială, dedicată rezolvării conflictelor, bazată pe cooperare şi dezvoltare. Este o versiune optimistă despre natura umană, care nu este condamnată doar să lupte pentru dominaţie, ci este şi capabilă să depăşească militarismul, egoismul naţional şi să oprească ciclul de violenţă, răzbunare şi violenţă care adeseori ţine prizoniere societăţile şi popoarele într-o stare traumatică.

Înarmat cu aceste concepte de bază despre teoria pe care cercetătorul norvegian a dezvoltat-o am discutat în prima parte a convorbirii despre cei care luptă azi pentru pace, m-am interesat cum și de ce au dispărut pacifiştii din rândul politicienilor şi am încercat să înţeleg dacă ”gena culturală” a concurenţei, a luptei pentru dominaţie nu riscă acum să ne cucerească la un nivel tot mai profund și să ducă la o creştere numărului de conflicte.

Galtung este convins că astăzi activiştii ştiu foarte puţin şi urmează mantre limitate – de exemplu ei fac rugăciuni pentru pace.

Dominique de Villepin în timpul discursului său la Naţiunile Unite înainte de intervenţia în Iraq din 2003 (foto. YouTube)

Referitor la politicieni, am menţionat că în martie 2018 a fost comemorată trecerea a 15 ani de la intervenţia în Iraq, care este considerată astăzi un moment de cotitură în relaţiile internaţionale, provocând escaladarea conflictelor, moarte şi valuri de migranţi în Orientul Mijlociu şi în afară regiunii. I-am reamintit lui Johan Galtung, că în februarie 2003 la Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite ministrul de externe francez, Dominique de Villepin, a avertizat că o astfel de intervenţie militară va duce la creşterea sentimentului de nedreptate, va escalada tensiunile şi vă întări riscul de noi conflicte. Implozia Libiei, războiul din Yemen, ascensiunea Statului Islamic, războaiele din Siria, unde SUA, Rusia, Turcia, Iran şi alte forţe regionale s-au implicat, toate acestea sunt consecinţele intervenţiei din Iraq în 2003. Ele sunt rezultatul aplicării ”viziunii” americane pentru Orientul Mijlociu.

”Liderii mondiali” nu cunosc alte răspunsuri (decât cele militare – nota editorului). Ei pot spune ”diplomaţie”, dar nici diplomaţii nu ştiu ce trebuie făcut. Pentru a rezolva un anumit conflict, trebuie să-i auzim pe toţi participanţii în el, să testăm scopurile lor să vedem în ce măsură sunt ele legitime și legale, să luăm în calcul drepturile omului, nevoile umane şi atunci să încercăm să construim poduri între scopurile lor legitime în noua realitate socială – aşa cum se întâmplă într-o federaţie. Pentru a vindeca traumele, trebuie să găsim soluţii pentru conflictele nerezolvate din trecut, care duc la violenţă. Nu este nevoie de “strângeri naive de mâini”, a răspuns Galtung.

Cât despre întrebareа mea despre competiţia ca ”spirit al timpului”, interlocutorul meu m-a liniştit că ceea ce este valabil despre America şi Europa nu este valabil pentru cealaltă lume. ”Cred că confundaţi lumea cu Occident, inclusiv Israel. Occidentul gândeşte în felul acesta… Dar există părţi din lume, care par destul de mulţumite de coabitarea multipolară paşnică”, a spus el. Apoi a adăugat că două noi state belicioase şi dominante, ies rapid în linia întâi. Este vorba despre Turcia şi China. Referitor la soluţii, Galtung consideră că mai întâi trebuie să identificăm conflictele de adâncime care alimentează un conflict şi apoi să încercăm să le rezolvăm. Altfel spus, să recunoaştem traumele şi să încercăm să le vindecăm.

Citind despre diferitele idei şi perspective teoretice formulate de cercetătorul norvegian, am descoperit viziunile lui cu privire la colonialism. El introduce noţiunea de sociocid – ”omorârea societăţii”, care se realizează prin structurile colonialismului, care distrug structurile şi culturile locale. Astăzi unii afirmă că România şi Bulgaria au devenit colonii economice ale UE, ceea ce duce la erodarea identităţii naţionale, a statului şi a intereselor lor economice. L-am întrebat pe Johan Galtung care este locul acestor două ţări în privinţa violenţei – oare ele sunt state colonizate – obiect al violenţei occidentale, sau dimpotrivă –  sunt state care participă în limitele posibilităţilor lor la amplificarea mondială a violenţei, dat fiind rolul lor de susținătoare ale ordinii occidentale.

Interlocutorul meu este convins că aceste două state consolidează ordinea occidentală: ”Este ordinea pieţii, manipulată de cei puternici după un plan predeterminat. Acum Occidentul insistă că ambele ţări să aibă participare militară (în proiectele lui – nota editorului), iar aceste proiecte militare sunt puternic antirusești.”

Referitor la războaiele din Orientul Mijlociu, interlocutorul meu a fost foarte laconic: ”Siria este o ţară predominant musulmană”, aşa că este necesară o soluţie musulmană. ”Iraq-ul este o creatură occidentală cu trei părţi diferite. Marele Orient Mijlociu este o concepţie a Londrei, pe care însă Imperiul Otoman a guvernat-o mult mai bine”, a mai adăugat el.

Am comunicat cu Galtung prin poşta electronică în cursul unei zile de lucru în care el răspundea pe rând întrebărilor. În lume au fost şi probabil în viitor vor fi multe conflicte foarte dificil de rezolvat. N-am putut rezista dorinţei de-a îl întreba despre cel mai important conflict al ultimei jumătăți de veac, conflictul dintre Israel şi palestinenii/arabi. La sfârşitul lunii martie acest conflict a intrat din nou într-o fază fierbinte dată fiind violenţa israeliană împotriva protestatarilor din Fâșia Gaza, care a făcut multe victime.

Distrugerea de la atacurile aerene ale armatei israelene în Faşia Gaza în vara 2014 (foto: Boris Niehaus (www.1just.de), CC BY-SA 4.0)

Cu decenii în urmă Galtung propunea Israelului să ajungă la o pace pozitivă cu vecinii săi arabi prin înfiinţarea unei comunităţi integraţioniste regionale, prin anularea graniţelor şi prin înlocuirea confruntării cu pacea activă pentru colaborare şi respectul comun al intereselor ambelor părți. Oare este posibil acest lucru, în cazul în care ambasada americană se mută în acest moment din Tel Aviv în Jerusalem? De fapt când vor fi favorabile condiţiile internaţionale pentru rezolvarea conflictului israelo-palestinian?

”Nu contează unde se află ambasada americană şi ambasada saudită. Ceea ce contează este că o mare parte din Asia Vestică este fost teritoriu otoman. Fiindcă oamenii acolo sunt musulmani, ei sunt deschişi către credincoşii din religiile avraamice – aşa numitele religii ale scripturii (iudaism, creştinism şi islam – nota editorului). Evreii ar trebui să acţioneze într-un mod cooperant cu vecinii săi musulmani şi să lase o mică parte din Israel fundamentaliştilor în conformitate cu clauzele rezoluţiei 242 a Naţiunilor Unite din anul 1967 (cu ea s-a încheiat Războiul de Şase Zile, care a dus la ocuparea pământurilor statului palestinian actual şi prin care se cerea că Israelul să se retragă din teritoriile ocupate – nota editorului) şi să nu aibă pretenţii de proprietate asupra pământului.

Se pare că există şi o rază de lumină la orizontul conflictelor mondiale. După ce delegaţiile nord-coreeană şi sud-coreeană au defilat sub un steag comun la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă în 2018 în PyeongChang, o delegaţie sud-coreeană la nivel înalt s-a întâlnit cu liderul nord-coreean Kim Jong Un în Pyongyang. În scurt timp după această întâlnire preşedintele american Donald Trump şi Kim Jong Un au anunţat intenţii pentru un summit bilateral într-o țară terţă. Am întrebat cum influențează toate gesturile acestea şi manevrele diplomatice programul nuclear nord-coreean.

”Ele duc la un contract evident: o peninsulă coreeană fără arme nucleare şi inspectată de Naţiunile Unite. Coreea de Nord acum are atuuri, pe care să le folosească în cadrul acestui proces. Este de importanţă vitală retragerea armelor nucleare americane (din peninsula – nota editorului), şi nu doar a trupelor americane”, a spus Galtung.

Interlocutorul meu este cunoscut prin faptul că face o diferenţă clară între imperiul american, care provoacă atitudini negative în lume din cauza militarismului şi hegemonismului său, şi republica americană, a cărui spirit democratic şi cetăţenesc se bucură de o largă susţinere. Preşedintele american Donald Trump a anunţat la un timp scurt după ce a venit la putere  că va mari cheltuielile militare. Care va fi atunci viitorul SUA în cadrul conducerii lui Trump?

După părerea lui Galtung, în anii următori SUA vor deveni o mare ţară mai moderată în America de Nord cu doi buni vecini – Mexico şi Canada – aşa-numitul Mexuscan. Această ţară mai modernă nu va tinde spre conducerea lumii. ”Guvernarea lui Trump nu este nici un fel de guvernare. Doctrina ”America înainte de toate” devine ”America în urmă”. Această perspectivă este foarte utilă pentru concepţia ”Mexuscan” şi este favorabilă pentru pacea mondială”, spune norvegianul.

Ţările membre ale PESCO sunt în albastru (hartă: NordNordWest, Creative Commons by-sa-3.0 de)

Răspunsurile laconice ale lui Johan Galtung impresionează prin franchețea lor. Am fost curios cum vede el rolul UE în lupta mondială pentru pace. Nu de mult, țările europene și-au început activitatea în cadrul proiectului PESCO – o uniune menită să asigure apărarea europeană. Se aşteaptă ca cheltuielile militare ale componentei europene a NATO să crească în anii următori. Oare UE are de ales și altceva decât să investească în industria sa de apărare şi în contracte militare dacă SUA, Rusia şi China dezvoltă capabilităţile lor de ”apărare”?

”UE a ales cel mai rău lucru posibil, imitându-i pe ceilalţi, creând propriul sediu militar, armată, demonstrând faptul că aderă la beligerenţa franceză. UE a trebuit să facă ceea ce este evident: să servească celorlalţi ca model de pace regională. UE trebuia să se prezinte ca un model minunat de succes cum ţări cu o istorie lungă de războaie devastatoare pot să colaboreze şi să creeze nu numai pace negativă, ci şi pace pozitivă. UE trebuie să aplice acest model în relaţiile sale cu lumea şi să nu cadă în capcană care duce la moartea multor, multor oameni”, este convins Galtung.

Înainte de a încheia interviul meu, am vrut să aflu mai multe despre așa-numitul ”jurnalism al păcii” – o concepţie promovată de interlocutorul meu. În spatele acestei perspectivă stă ideea că instituțiile de presă pun adeseori accentul asupra violenţei şi al conflictelor şi reușesc astfel să le stimuleaze indirect. Iată unde ”jurnalismul păcii” intervine pentru ”a creea posibilităţi ca societatea să reflecteze şi să valorizeze răspunsurile nonviolente la conflicte”.

Am vrut să ştiu în ce cazuri conflictele pot fi rezolvate de ”jurnalismul păcii”. Galtung a lăudat activiatea austrialiencei Annabel McGoldrick şi a soţului ei, Jake Lynche. Ei sunt autorii manualului de Jurnalism al Păcii şi au activat în Indonesia. Manualul descrie concepţiile de bază şi cadrul teoretic care susțin ”jurnalismul păcii”, care explică modul în care trebuie să înceteze ciclul violenţei în care nedreptatea suferită duce la răzbunare, iar ea, la rândul ei duce la un nou răspuns nedrept asupra celui care se răzbună. De fapt instituția de presă ”Transcend” este un exemplu al ”jurnalismului păcii”. Ea publică articole pacifiste şi critică adesea conflictele mondiale, încercând să promoveze pacea pozitivă şi să respingă violenţa.

Oare este  Galtung o figură profetică în patria lui? Am aflat că a plecat din Norvegia încă în 1977. Ţara sa joacă un rol special în echilibrul mondial dintre pace şi război. Premiul Nobel pentru Pace se conferă la Oslo. În acelaşi timp, actualul secretar general NATO este fostul premier norvegian, Jens Stoltenberg. În 2011 actul terorist lui Anders Breivik a avut loc tocmai în Norvegia.

”Locul Norvegiei? Mă bucur mult de prestigiul care revine din faptul că ţara acordă Premiul Nobel pentru Pace. Dar Norvegia nu crede nici în reducerea armatei sale, nici ideea că trebuie să ajungă la înțelegere cu celelalte țări, cum ar fi de pildă cazul Rusiei… Aşa cum aţi subliniat, în prezent Norvegia este puternic angajată într-un instrument militar american cheie: NATO”, a spus Galtung.

În ultimul său mail din corespondenţa noastră, interlocutorul meu a și-a îndreptat atenţia către cărţile sale, în care am găsit o formulare interesantă: ”Este posibil şi are sens să fii în acelaşi timp antihitlerist, dar nu şi antigerman; antistalinist, dar nu şi antirus… oponent al sionismului expansionist, dar nu şi antisemit…”

Să fii loial unor astfel de convingeri timp de decenii este un privilegiu deosebit. Convorbirea despre pace poate suna ca deva abstract, mai ales într-o lume cu antagonisme în creştere. Însă specialitatea lui Galtung este obligatorie pentru fiecare om care îşi doreşte să acţioneze conştient în direcţia depăşirii conflictelor. Fără îndoială, capacitatea de a rezolva conflictele este una dintre cele mai preţioase abilități în ziua de astăzi.

Vladimir Mitev

Vladimir Mitev

Jurnalist de știri și analize internaționale. A lucrat pentru revista săptămânală bulgară ”Tema” între 2008 și 2015. Fondatorul blogului bilingv româno-bulgar ”Podul prieteniei”. Articolele și traducerile lui au aparut în agenția BGNES, revistele ”A-specto”, ”Economie”, blogul ”Bulgaria Solidară”, și altele. A publicat şi în revistele românești Decât o Revista și Q Magazine, în revistele culturale Vatra şi Poesis, ca și pe site-ul românеsc de stânga Critic Atac. În prezent face doctorantură de literatură iraniană la Unversitatea din Sofia. Începând cu iunie 2020 dezvoltă în limba română, limba bulgară, limba engleză şi alte limbi blogul ”Podul persan al prieteniei”.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *