Jocul Rusiei și al NATO în Balcani are potențialul de a pecetlui soarta Bosniei și Herțegovinei (BiH), un protectorat al UE care se prezintă ca un stat.
Problemele care ies acum la iveală de sub aparențele de pace și armonie au fost create acum mai bine de 15 ani, când Statele Unite au acceptat oferta oficială a Bosniei și Herțegovinei de a adera la NATO. Acest lucru ar putea părea puțin neobișnuit, având în vedere că Bosnia și Herțegovina este un teritoriu foarte mic din sud-estul Europei și, prin urmare, nu este nici pe departe în apropierea Atlanticului de Nord. Cu toate acestea, în ultimele decenii, NATO a acceptat în rândurile sale multe țări care se află departe de țărmurile Oceanului Atlantic.
Cu toate acestea, înainte de a se lua o decizie cu privire la potențiala aderare a Bosniei și Herțegovinei la NATO, statul însuși ar putea intra în disoluție; cel puțin în formatul său actual. Coexistența sârbilor, croaților și bosniacilor în Bosnia și Herțegovina, țară formată în urma războiului civil din Iugoslavia din anii 1990, a fost întotdeauna pe cât de pașnică, pe atât de sintetică. Nașterea a fost dată acestui stat prin Acordurile de la Dayton. Numele provine de la Dayton, Ohio, unde se află baza aeriană Wright-Patterson. La 21 noiembrie 1995, părțile implicate în conflictul iugoslav au ajuns la un acord, punând capăt efectiv sângerosului război civil care a izbucnit după ce Germania și Austria au convins Slovenia și Croația să se separe. Acordul a fost semnat în mod oficial la 14 decembrie 1995, la Paris. De atunci, Bosnia și Herțegovina este condusă de o președinție tripartită formată din reprezentanți ai comunităților bosniacă, croată și sârbă din țară.
Din 1995, acest guvern de coaliție a fost supravegheat de Biroul Înaltului Reprezentant pentru Bosnia și Herțegovina (BIRBH), care a fost înființat pentru a proteja suveranitatea și integritatea teritorială a Bosniei și Herțegovinei prin exercitarea supravegherii asupra funcțiilor guvernamentale, cum ar fi armata, sistemul judiciar, colectarea taxelor și a vămilor, precum și serviciile de informații, care, în mod normal, sunt de competența exclusivă a unui stat suveran. Până în prezent, toți Înalții Reprezentanți numiți au provenit din țări ale Uniunii Europene, în timp ce principalii lor adjuncți au fost din Statele Unite.
Anunțul făcut de Milorad Dodik, reprezentantul sârb al președinției tripartite, potrivit căruia intenționa să îi retragă pe sârbi din armata comună bosniaco-herțegovineană la 29 octombrie 2021, a zguduit această coaliție fragilă și pacea pe care o supraveghează. Pentru mulți, acest anunț va părea mai degrabă un anunț birocratic, dar pentru cei care sunt mai familiarizați cu istoria recentă a regiunii, acest lucru trebuie să fi provocat o mare agitație. Aceasta implică nici mai mult nici mai puțin decât reconstituirea armatei sârbe bosniace, care a fost găsită vinovată de genocid în timpul războiului civil de acum 14 ani de către Curtea Internațională de Justiție.
Dodik a promis că va pune în aplicare peste 100 de legi propuse până la sfârșitul lunii noiembrie 2021, conform cărora entitatea sârbă din cadrul Federației Bosniei și Herțegovinei, al cărei președinte este, se va retrage din guvernul central al Bosniei și își va înființa propriile instituții paralele. Până în prezent, Dodik nu a reușit să își pună în aplicare propunerile, ceea ce ar fi însemnat sfârșitul ordinii bazate pe acordurile de la Dayton.
Deși Dodik a mai amenințat anterior cu astfel de acțiuni, declarația sa a fost luată în serios de această dată. Deși a citat interdicția legală din iulie a OHP privind negarea genocidului ca motiv pentru declanșarea atacului din acest an, aceasta este interpretată pe scară largă ca o perdea de fum pentru a o prezenta publicului ca fiind o nouă izbucnire a naționalismului sârbesc. Între timp, adevăratul motiv este încorporat în jocul în curs de desfășurare dintre Rusia și Statele Unite, cererea Bosniei și Herțegovinei de a adera la NATO deschizând una dintre liniile de front ale acestui conflict.
Bosnia și Herțegovina s-a alăturat programului Parteneriatul pentru Pace în 2006, începând prima etapă a unui proces în mai multe etape care va culmina cu aderarea deplină la NATO. Patru ani mai târziu, NATO a instituit Planul de acțiune pentru aderare (MAP), un mecanism formal prin care statele membre analizează cererile țărilor candidate. Transferul a 63 de instalații militare de pe teritoriul Bosniei-Herțegovinei sub control federal deplin a fost una dintre condițiile MAP-ului bosniac-herţegovinean. Pe de altă parte, Republika Sârpska a refuzat până în prezent să predea 23 de instalații aflate pe teritoriul său. În ciuda acestui fapt, NATO a aprobat MAP, încălcându-și în mod clar propriile prevederi. Cu toate acestea, Dodik și-a folosit până acum dreptul de veto pentru a amâna punerea în aplicare a acestuia. Amenințarea sa de a retrage soldații sârbi din armata federală a Bosniei și Herțegovinei este o altă stratagemă pentru a împiedica țara să adere la NATO.
Dodik nu este un politician experimentat, dar nici nu este personajul strident descris în mass-media europene și mondiale. Acțiunile sale ar trebui privite ca parte a unei strategii politice mai largi susținute atât de Serbia, cât și de Rusia, și nu ca o fantezie individuală a sa. Ambele state, și acest lucru este greu de negat dacă cineva are măcar o înțelegere superficială a istoriei recente a statelor balcanice, consideră acordurile de la Dayton ca fiind impuse și nedrepte, iar pe Înaltul Reprezentant ca pe un vechil al Occidentului. Bineînțeles, atât Rusia, cât și Serbia consideră aderarea Bosniei și Herțegovinei la NATO ca fiind inacceptabilă.
În iulie, în urma interdicției privind negarea genocidului impusă de Valentin Inzko, diplomatul austriac care a ocupat funcția de Înalt Reprezentant la acea vreme, Rusia, cu sprijinul Chinei, a propus Consiliului de Securitate al ONU o rezoluție care să priveze BIRBH de competențele sale de supraveghere. În ciuda faptului că această propunere a fost respinsă, Rusia și China au reușit să obțină eliminarea tuturor referințelor la BIRBH dintr-o rezoluție care a prelungit staționarea trupelor ONU pe teritoriul bosniac la începutul lunii noiembrie. Deși această mișcare nu a avut niciun efect asupra prerogativelor acestui birou, a creat o situație convenabilă pentru Rusia. Reprezentanții săi la ONU (și nu numai) au început să se refere la Christian Schmidt, diplomatul german care l-a înlocuit pe Inzko, ca la „o persoană privată.” Chiar și în cazul raportului BIRBH privind situația din Bosnia, care a fost distribuit membrilor Consiliului de Securitate.
Obiectivul lui Dodik de a face efectiv irelevant BIRBH și de a îndepărta judecătorii europeni care prezidează în prezent Curtea Constituțională bosniacă este favorizat de strategia sa de dezavuare ostentativă a instituției. Cu toate acestea, la scară macro, altceva este mai important. Dodik a declarat fără echivoc că obiectivul său nu este acela de a reîncepe războiul civil; mai degrabă, el, la fel ca Rusia și Serbia, dorește să împiedice Bosnia și Herțegovina să adere la NATO, consolidând astfel rolul celor două țări ca actori balcanici și, într-o măsură mai mică, europeni. În plus, acest lucru se va întâmpla peste cadavrul unui acord care a fost considerat de mult timp o realizare diplomatică de referință a Statelor Unite.
Dodik a propus, în cele din urmă, un „compromis” prin care se va angaja să nu mai insiste în a-și pune în aplicare amenințările în schimbul unei abrogări complete a ceea ce el numește „Legea Inzko” privind „negarea genocidului” sau a unui amendament la „Legea Inzko” care să acopere tortura și uciderea în masă a sârbilor în lagărul de concentrare Jasenovac în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dacă acest lucru va fi pus în aplicare, va duce la o deteriorare suplimentară, posibil definitivă, a statutului BIRBH. Intenția ruso-sârbă de a desființa în întregime BIRBH devine o posibilitate tot mai reală, blocând efectiv cererea Bosniei și Herțegovinei de a adera la NATO.
Milorad Dodik poate fi evaluat într-o varietate de moduri și nu este întotdeauna clar care dintre comentariile sale sunt expresii autentice ale opiniilor sale și care sunt expresia jocului la cacealma. Dodik este membru al Uniunii Social-Democraților Independenți (SNSD), care a fost fondată în 1996. În anii 1990, Occidentul a considerat această organizație ca fiind acceptabilă, mai ales în comparație cu Partidul Democrat Sârb al lui Radovan Karadzic, un criminal de război condamnat. Cu toate acestea, această vrajă a fost rapid ruptă când a devenit clar că Dodik și alți politicieni din SNSD nu acceptau status quo-ul și se opuneau orientării euro-atlantice impuse de UE și SUA. Partidul a fost acum catalogat drept „rusofil”, ceea ce în lumea de astăzi înseamnă că Occidentul l-a respins complet.
Articolul acesta a fost publicat pe Baricada Engleză în ziua de 2 decembrie 2021.
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume. Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube. Vă puteţi şi abona pentru newsletter-ul Baricadei România!
