Ascensiunea globală a țării asiatice pune întrebări existențiale pentru Occident și stânga europeană
Timpul lumii de azi reține cuvântul China. China de acum este Anglia secolelor XVIII-XIX. Este industriașul lumii. Este țara tuturor posibilităților economice. Imperiul Celest reconfigurează harta politică a lumii. Îl vedem pe Xi Jinping la Davos. Acesta spune scurt și răspicat: China este promotorul noii globalizări. “Dacă voi nu mai vreți globalizare, vrem noi”, așa spune cu subiect și predicat Jinping. Este cumva normal. Dezvoltarea susținută a Chinei, cu niște cifre de creștere și consum în continuă creștere, implică necesitatea menținerii deschise a piețelor, deopotrivă pentru vânzare și exploatarea unor resurse și materii prime. În 2016, China a exportat bunuri în valoare de 2,119 trilioane dolari, cea mai mare parte a acestora ducându-se către țări asiatice (aproape 50%). În America de Nord au fost vândute peste 21% din aceste mărfuri, 18,5% dintre exporturi ajungând și în Europa[i]. Peste 40% dintre bunurile destinate exportului sunt date de mașini & echipamente electrice (26,3% din totalul exporturilor) și electronice, inclusiv computere (16,3%)[ii]. China nu doar exportă, este și un important importator, bunurile cumpărate reprezentând 9,6% din totalul mondial al importurilor (16,473 trilioane dolari în 2015). O pătrime din aceste importuri sunt date de materii prime[iii]. Rezultă o balanță comercială pozitivă – 530 miliarde de dolari în 2016[iv]. În următorii cinci ani, bunuri în valoare de 8 trilioane dolari vor intra în țară, iar investițiile străine vor cumula și ele peste 600 miliarde de dolari[v].
Mai mult, conform The United States Geological Survey, în intervalul 2011-2013, China a consumat 6.651 milioane tone de ciment, mai mult decât Statele Unite în întreg intervalul 1900-1999 (4.405 milioane tone de ciment)[vi]. Iată de ce China este noul miracol capitalist din era neoliberală[vii]. Reformele inițiate de Deng Xiaoping, în agricultură, industrie, știință și educație, și-au făcut efectul. Neoliberalismul american și cel britanic, la pachet cu expansiunea industrială din Asia de Sud și de Sud-Est, au pus umărul sold la reformele interne din China anilor ʼ70 ai secolului trecut. În acea vreme, țara era încă considerată ca fiind una din Lumea a Treia[viii]. Între timp lucrurile s-au schimbat și evoluează cu repeziciune. Inclusiv în ceea ce privește luptele de clasă inerente dezvoltării și amplificării capitalismului. La Davos, Xi Jinping a citat chiar din Dickens: “It was the best of times, it was the worst of times” (A Tale of Two Cities). Condițiile dickensiene din multele zone industriale au generat, doar în 2005, peste 74.000 de proteste, demonstrații, unele extrem de violente, ceea ce face din China campioana planetară a luptei de clasă[ix].
Toate aceste dinamici economice au influențat și influențează percepția publică din spațiul lumii occidentale. Spre deosebire de țările din Occidens, China, India și noile economii emergente sunt acum promotorii globalizării. Țările primei industrializări se închid în propria carapace. În condițiile în care economiile acestor țări ultra-populate cresc constant, delocalizarea și transferul de capital din SUA și Europa de Vest irită și creează insecuritate economică pentru largi categorii de populație. Pew Global Attitudes & Trends Survey (august 2016) oferă câteva date ilustrative. Un raport din 2016 privind evoluția economiilor naționale indică faptul că 87% dintre chinezi și 80% dintre indieni consideră că situația economică din țara lor este una bună. În contrast, 47% dintre britanici, 54% dintre americani, 66% dintre italieni și 86% dintre francezi considerau situația economică din țara lor ca fiind una rea[x]. Pierderea job-urilor este temerea cea mai mare, 89% dintre americani considerând China responsabilă de pierderea locurilor de muncă din țara lor. În ultima decadă, în industria SUA s-au pierdut peste 5 milioane de slujbe, jumătatea dintre acestea fiind în sud[xi]. Iată de ce, categoriile cele mai vocale sunt, normal, vârstnicii, femeile, cei cu educație minimă, cei cu venituri mici, adică cei care în ultima vreme au votat mai mult cu GOP, adică cu Republicanii[xii]. Sigur, momentan dezertarea working-class-ului este limitată spațial. La ultimele alegeri prezidențiale doar proletariatul din județele industriale din Ohio și Pennsylvania și-a trădat, într-o proporție covârșitoare, partidul (Democrat) votând cu Trump[xiii].
În tot acest timp, Europa, lumea occidentală își trăiește postmodernitatea. Europa secolului XXI se află în plină criză demografică, una fără precedent în istoria modernă a continentului. Sunt variabile demografice cu impact major în ceea ce privește politicile economice, sociale și de securitate. Natalitatea a scăzut constant. Dacă în anii ʼ50 ai secolului trecut numărul nașterilor a fost de peste 60 de milioane, în prima parte a secolului XXI cifra a fost aproape la jumătate, puțin peste 35 de milioane de copii născuți pe an[xiv]. Cum speranța de viață a crescut și ea, Europa va avea o populație tot mai îmbătrânită. Se estimează că la jumătatea secolului al XXI-lea jumătate din populația Europei va avea peste 50 de ani[xv]. Creșterea proporției populației vârstnice din total populație are și va avea repercusiuni asupra sistemelor sociale (sistemele de pensii) și implicit asupra politicilor privind imigrația. Iată de ce regresul demografic și stagnarea economică structurează agenda. Efectul migrațiilor și delocalizarea economică reșapează vechile naționalisme, contribuind la eșecul de dată recentă al Uniunii Europene. Cazul Brexit-ului nu va fi unul singular, cu toate că britanicii, prin vocea premierului Theresa May, spun că vor susține în continuare piața liberă și globalizarea[xvi]. Exemplul britanic, probabil, va fi urmat și de alte exemple. Nigel Farage și United Kingdom Independent Party, Marine Le Pen și Frontul Național sunt cât se poate de reali. Europa Vestică întoarce capul spre naționalism. După ani de triumf ai internaționalismului economic de tip piață liberă, s-a ajuns acum să se ceară, tot mai vocal, închiderea granițelor și revenirea la Europa națiunilor. E realitatea doar farsa a unei istorii ce se repetă? Crizele economice au efecte palpabile și noi suntem martorii noilor clivaje ce vor structura politica din Europa Occidens.
Hobsbawm spunea că este mult mai ușor să formulezi întrebări decât răspunsuri[xvii]. Asumându-ne calea mai facilă și mai simplă, vom pune și noi câteva întrebări. Cum se va raporta stânga vizavi de aceste evoluții economice? Va fi promotorul noii globalizări? O va susține pe China în noile demersuri? Sau va adopta calea politicilor europene contribuind la ascensiunea noului naționalism, a noilor clivaje economice și politice? Cu sau fără China, va fi stânga pentru sau contra UE? Pentru partidele socialiste va fi tot mai greu să-și găsească un echilibru ideologic. Cei care sunt partizanii Chinei și ai noului capitalism și vor milita pentru o lume a globalizării, vor fi părtași la menținerea noilor aranjamente economice ce țin în viață un sistem tot mai uneven (vezi Neil Smith, David Harvey și pleiada de geografi de la Antipode ce scriu substanțial despre impactul social generat de evoluția economică a capitalismului contemporan), nepăsători vizavi de condițiile generale ale proletariatului de acolo. Creșterea economică accelerată are (și) un preț dur în plan social, nu-i așa? Pe de altă parte, cei care se vor situa de partea noilor populiști (Trump, Farage, Le Pen), vor pune umărul la ascensiunea naționalismelor sectare. Este cât se poate de evident că evoluția demografică a Europei în epoca postbelică și creșterea economică a Chinei plus delocalizarea capitalului sunt în mare măsură responsabile de noile evoluții din lumea de azi. Trump este simptomul noilor evoluții politice și economice din lumea occidentală, o lumea cu mult diferită de cea consolidată în cea de-a doua jumătate a secolului trecut. Scopul capitalului e același de când lumea: producerea profitului, a plusvalorii. Mijloacele și combatanții diferă acum. Iată de ce, cine vrea să înțeleagă politica, politicile de azi, va trebui să întoarcă capul tot mai mult către China. Este una din cheile care poate facilita deschiderea ușii înțelegerii noilor aranjamente economice și politice din lumea contemporană.
[i] Pentru mai multe detalii, vezi http://www.worldstopexports.com/chinas-top-10-exports/.
[ii] Ibidem.
[iii] http://www.worldstopexports.com/chinas-top-10-imports/.
[iv] http://www.worldstopexports.com/top-chinese-trade-balances/.
[v] Vezi discursul președintelui chinez Jinping de la Davos din martie 2017, disponibil la:
https://www.weforum.org/agenda/2017/01/full-text-of-xi-jinping-keynote-at-the-world-economic-forum.
[vi] David Harvey, The Power of Ideas:
https://www.theonlinecitizen.com/2015/12/25/the-power-of-ideas-david-harvey-at-the-lse/.
[vii] Neil Smith, Uneven Development, Third Edition, Athens: The University of Georgia Press, 2008, p. 255.
[viii] Când spunem Lumea a Treia, facem referire la țările slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare, cum politicos le denominau organismele internaționale.
[ix] Neil Smith, op. cit., p. 257.
[x] Pentru mai multe detalii, vezi: http://www.pewglobal.org/2016/08/09/views-on-national-economies-mixed-as-many-countries-continue-to-struggle/.
[xi] Mike Davies, “Election 2016”, New Left Review 103, January-February 2017: https://newleftreview.org/II/103/mike-davis-election-2016.
[xii] Pew Research Center Global Attitudes & Trends, September 2015:
[xiii] Mike Davies, op. cit.
[xiv] United Nations, Department of Economic and Social Affairs, Population Division (2015). World Population Prospects: The 2015 Revision, custom data acquired via website:
https://esa.un.org/unpd/wpp/DataQuery/.
[xv] Neil Howe, Richard Jackson, “Demography and Geopolitics. Understanding Today’s Debate in Its Historical and Intellectual Context”, în J. A. Gladstone, Eric P. Kaufmann, Monica Duffy Toft (Eds.), Political Demography. How Population Changes Are Reshaping International Security and National Politics, Boulder (Colorado): Paradigm Publisher, 2011, p. 31.
[xvi] Vezi și http://www.telegraph.co.uk/business/2017/01/19/theresa-may-declares-brexit-will-make-truly-global-britain-davos/ sau https://www.theguardian.com/business/2017/jan/19/companies-must-share-benefits-of-globalisation-theresa-may-tells-davos.
[xvii] Eric Hobsbawm, Despre istorie, Chișinău: Cartier, 2017, p. 42.
