Anticorupţia românească se află unde era şi în primavară, la răscrucea dintre două tabere puternice. Efectul victoriei lui Kövesi pentru politica românească va fi unul de scurtă durată, crede expertul de bună guvernare Codru Vrabie. În opinia lui, Parchetul European poate chiar să nu aibă rezultate semnificative în mandatul lui Kövesi. Dar, într-adevăr, consideră că asistăm la o ascensiune a procuraturii în plan global
Codru Vrabie este activist civic, trainer şi consultant pe teme de bună guvernare, transparenţă, responsabilitate şi integritate în sectorul public, contribuind la mai multe măsuri de reformă în justiţie şi administraţia publică. Licenţiat în ştiinţe juridice şi politice (România, Bulgaria, Statele Unite), respectiv masterat în ştiinţe administrative şi afaceri europene (România, Olanda, Spania), Codru lucrează din 1998 pentru societatea civilă din România. Din 2010, Codru lucrează în cadrul programului Lideri pentru Justiţie, care este replicat din 2017 şi în Republica Moldova. Din aprilie 2018, Codru s-a alăturat echipei telegraful.net, unde lucrează la seria de podcasturi „Ipoteze,” un proiect al Asociaţiei Curaj Înainte.
Domnule Vrabie, cum influenţează anticorupţia românească victoria lui Kövesi în competiţia pentru şefia Parchetului European?
La Bucureşti, eu cred că ştirea asta va fi uitată imediat după ce se încheie alegerile pentru Preşedintele României, pentru că Parchetul European nu va avea o activitate notabilă în primul an de la înfiinţare. Subiectul ăsta poate fi relevant acum, în campania electorală, dar de substanţa politicilor anticorupţie nu prea se ocupă nimeni în România. Nici înainte nu se ocupa nimeni cu adevărat. Toata lumea vorbea, dar nimeni nu facea nimic concret. Deci nu prea are ce să influenţeze.
Anticorupţia din România se află, obiectiv vorbind, în aceeaşi situaţie în care era şi astă primavară, la precedentul nostru interviu. Taberele rămân la fel: cei din PSD şi alte partide, care vor să-şi apere agoniseala şi funcţiile, vor continua să facă scandal împotriva DNA, dar „cu masură,” pentru că realizează cât e de important să joace de partea corectă a parteneriatelor strategice cu SUA şi UE. Cei din mişcarea #rezist şi reprezentanţii lor politici vor continua să facă scandal împotriva PSD, chiar dacă nu au soluţii pentru a îmbunătăţi substanţial anticorupţia din România. Pat.
Cred că-i important de reţinut faptul că DNA (adică anticorupţia cu mijloace penale) era într-un con de umbră, iar acum poate să iasă la soare, aparent cu faţa curată. Anticorupţia cu mijloace administrative, manageriale, preventive înca nu are cum să scoată capul, pentru că nu pare să intereseze pe nimeni în afară de câţiva specialişti. Dar anticorupţia penală însăşi nu şi-a spălat faţa, încă nu şi-a lămurit problemele acuzate în trecut, deci eu aş zice că-i foarte nemeritată această bulă de oxigen (aşteptata numire a dnei Kövesi ca procuror-şef european) şi c-ar trebui să nu ne îmbătăm cu apă rece.
Cum schimbă atunci victoria lui Kövesi ecuaţiile politice din România, în ajunul alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2019?
Dacă vreţi o imagine plastică, „victoria lui Kövesi” e ca o floare la butonieră – arată frumos, dar ştii că se ofileşte până la sfârşitul zilei şi că nu mai poate fi folosită şi mâine. Pentru anticorupţia şi politica din romania, e o bula de oxigen, din trei motive:
– Pentru că o mare parte dintre români (mai ales mişcarea #rezist) a considerat că eliminarea lui Kövesi de la DNA, în 2018, a fost abuzivă şi nedreaptă. Şi partea asta din populaţie, şi DNA ca instituţie, se uită la ştirea despre Kövesi ca la un fel de justiţie divină, în care UE le-a dat peste nas celor de la PSD;
–Apoi, pentru că avem campanie electorală, iar ştirea asta mai încinge un pic spiritele, mai dă nişte subiecte de discutat la TV. Concret, pare că-l favorizeaza pe dl Iohannis (poate şi pe dl Barna) şi-o decredibilizează pe dna Dăncilă. Nu-mi dau seama cum îi poate afecta (pozitiv sau negativ) pe ceilalţi competitori;
–Nu în ultimul rând, pentru că se aşteaptă votul din PE pentru comisari, iar România e foarte polarizată în privinţa candidaturii dnei Plumb la Transporturi şi a modului în care vor vota eurodeputaţii PNL şi USR-PLUS. Există suspiciuni că votul dat pentru Kövesi este în contrapartidă cu votul pentru dna Plumb, ceea ce ar însemna un nou troc politic în jurul lui Kövesi. Ne amintim cum a fost numită la DNA în 2013, printr-o negociere între fortul Premier Ponta şi fostul Preşedinte Băsescu.
Ce aşteptări trebuie să avem de la Parchetul European sub conducerea Laurei Kövesi?
Aş vrea să amintesc că, prin infiinţarea Parchetului European, UE a ajuns să pună în aplicare abia în 2019 o decizie care i-a fost recomandată încă din 1999 (mă refer la rapoartele Middelhoek, pe baza cărora s-a infiinţat mai întâi OLAF)! Adică a avut nevoie de 20 de ani. Şi înca nu ştim sigur dacă Parchetul European va fi o instituţie eficientă. Poate că vom afla abia prin 2022, când preconizez că va reuşi să obţină prima condamnare definitivă, deoarece nu văd cum ar putea să facă asta mai devreme: în 2020, instituţia abia se va pune pe picioare, cu sediu, cu personal, cu proceduri interne de lucru; în 2021, probabil că va începe primele dosare de notorietate (şi e foarte probabil că multe din actele procedurale vor fi atacate în instanţele naţionale sau chiar la Curtea Europeană de Justiţie); în 2022, probabil că va obţine primele condamnări în prima instanţă.Deci abia prin 2023 ne putem aştepta să obţină primele condamnări definitive. Dar, atenţie, vom avea din nou alegeri pentru Parlamentul European, în 2024.
Nu în ultimul rând, aş vrea să clarific un lucru: obiectiv vorbind, dna Kövesi nu reprezintă România în cursa pentru Parchetul European, pentru că acolo a fost o competiţie între profesionişti, în care, cel puţin teoretic, nu a contat prea mult din ce ţări veneau ei… Însă, la nivel subiectiv, e foarte la îndemână să judecăm chestiunea din perspectiva statelor-membre, pentru că aşa au votat azi în COREPER. Dacă vrem să discutăm aşa, atunci poate fi instructiv să vedem ca „vechea Europă” şi-a ales din „noua Europă” o persoană care pare să îmbrăţişeze aceleaşi valori; sau, invers, ca „noua Europă” (cea iliberală, cu Polonia, Ungaria, România, poate şi Bulgaria) a calculat greşit modul în care s-a opus unor reforme legate de justiţie şi statul de drept, în sensul că n-a obţinut niciun portofoliu cu greutate în UE de după alegerile din luna mai (cu excepţia acestui fotoliu de la Parchetul European, care-a fost acordat Europei de Est chiar în ciuda dorinţelor exprimate de Europa de Est).
Să trag linie – fiecare se poate bucura sau întrista, în funcţie de cum doreşte să privească lucrurile. Eu, personal, nu sunt convins că-i bine ca primul şef al Parchetului European să fie o persoana atacabilă pe motiv de prost management la DNA, pe motiv de protocoale secrete cu SRI, pe motiv de troc politic în 2013 sau 2019, pe motiv de plagiat în teza de doctorat (ştim verdictul final, de numai 4%, dar cred că tot plagiat se cheamă) sau cine ştie ce alte motive or mai exista şi le uit eu acum. Dar, dacă aşa au decis reprezentantii noştri politici, va trebui să trăim cu această decizie…
În ultimii ani, procuratura, ca instituţie, se întăreşte în multe ţări din lume. Trebuie să ne îngrijoreze asta? Cum putem fi siguri că procurorii-şefi n-ar deveni cei mai puternici şi necontrolaţi funcţionari de stat?
Eu zic să ne pastrăm calmul şi să ne uităm cu atenţie la ce se întâmplă. Există câteva motive rezonabile pentru care pare că procuratura are o ascensiune pronunţată:
–Transparenţa mai mare din spațiul public face mai accesibilă informaţia despre averile unor demnitari, iar opinia publică se hrăneşte uşor cu „sânge” de demnitar, deci procurorii au de lucru;
–Conflictele dintre politicieni nu se mai soluţionează prin negocieri politice, ci prin acuze penale spectaculoase, care să prindă buletinele de ştiri şi comentariile celor de pe web, deci procurorii au de lucru;
–Schimbările prin care trec economiile noastre fac pieţele şi marile corporaţii multinaţionale mai dependente de deciziile politice, deci e uşor sa apară suspiciuni de corupţie, adică procurorii au de lucru…
Prin urmare, procuratura se afirmă mai puternic, pentru că aşa ne-am construit noi societăţile şi statele în care trăim. Dar în niciun caz nu e procuratura o instituţie mai importantă decât instanţa de judecată. Iar justiţia nu-i mai importantă decât parlamentul şi guvernul, nicăieri în lume – ideal ar fi să fie egale, dar nu poate procuratura să ajungă deasupra lor.
