Arabia Saudită, colosul cu picioare de lut

De ce un război al SUA contra Iranului ar fi imprudent?

Atacurile din 14 septembrie 2019 au lovit infrastructura petrochimică a Arabiei Saudite (foto: YouTube)

Sîmbătă 14 septembrie 2019, 24 de drone au atacat rezervoarele de țiței din Abqaiq și Khurais, Arabia Saudită. Atacul a fost revendicat de milițiile Houthi din Yemen, cu care Arabia Saudită e în război. Saudiții și americanii i-au acuzat pe iranieni.

Arabia Saudită nu își permite să înceapă nici un război cu Iranul, din motive vizibile.

1) zăcămintele sale de petrol, și cel mai mare zăcămînt din lume, se găsesc, toate, pe malul Golfului Persic, extrem de concentrate, în bătaia rachetelor iraniene, la abia 200 de km de malul iranian. Jubail, imensul terminal saudit din Golful Persic, e extrem de vulnerabil.

2) Bahrainul vecin e condus de o dinastie wahabbită, dar populația e majoritar șiită (70 %). Relațiile saudiților cu Qatarul sînt extrem de proaste. Arabia Saudită are o populație șiită de peste 10 %, adică aproximativ trei milioane din treizeci. Și aceasta e concentrată pe malul saudit al Golfului Persic. O invazie iraniană ar fi primită cu urale de populația din Qatar, Bahrain și de pe coasta saudită. Irakul, condus de treimea șiită a populației sale, s-ar putea alia cu Iranul în caz de conflict ; în orice caz, nici un strateg saudit sau american nu dorește nici o clipă să se gîndească de partea cui ar fi Irakul în caz de conflict. Arabia Saudită e un stat instabil. Legitimitatea conducătorilor atîrnă doar de redistribuție, o mituire a populației. Dar această populație nu e nici uniformă, nici uniform supusă. Tribul banu Saud a dus numeroase războaie cu dinastia Rashidi, de la care a cucerit Ryiadh-ul abia în 1904. Hejazul, zona unde se află orașele sfinte Mecca și Medina, a fost cucerit de saudiți abia în 1925. Ikhwanul, armata triburilor Utaibi și Mutair, a fost înfrînt abia în 1929. Șiiții s-au revoltat în anii 1980. Arabia Saudită a apărut din cuceriri recente, iar cuceriții și înfrînții încă urăsc tribul conducător. Rashidi, hașemiții din Hejaz, triburile înfrînte, (și Qahtani) șiiții, foarte mulți s-ar bucura să îi răstoarne pe saudiți, a căror putere e de dată recentă, și datorată ajutorului britanic.

3) Harta Arabiei Saudite. Arabia Saudită e un deșert. Populația e concentrată în cîteva orașe, cinci milioane din treizeci în Ryiadh, capitala. Ryiadh e la 600 de km de coasta iraniană, chiar în bătaia rachetelor cu rază scurtă de acțiune. O rachetă care ar distruge centrala de purificare a apei, o rachetă care ar distruge centrala electrică ar putea crea haos în Ryiadh. Un conflict în Golful Persic ar bloca imediat 15 % din producția de petrol a lumii. Ar apărea imediat și o penurie de alimente în Arabia Saudită, care s-ar putea alimenta doar prin porturile de la Marea Roșie.

4) Mentalitatea saudită. Dacă în 1925 saudiții încă erau un trib sărac și războinic, trăind în deșert pe cămile, prosperitatea datorată petrolului i-a transformat, după 1973, în oameni care mulg. Nu e mare lucru de făcut în țara deșertului. Cele mai multe funcții sînt sinecuri. Munca reală o fac imigranții prost plătiți. Saudiții trîndăvesc. Folosirea armelor avansate de azi presupune cunoștințe de informatică și fizică pe care saudiții pur și simplu nu le au: analfabeți pînă în anii 1950, din 1950 un orizont de cunoștințe extrem de limitat datorită cenzurii religioase fundamentaliste, nemotivați (pentru ce să învățăm fizică? oricum primim automat un job de la stat) – saudiții nu sînt, în 2019, pregătiți de război. Cum au dovedit-o cei patru ani și jumătate de război în Yemen, lipsiți de succese militare. Arabia Saudită a început în martie 2015 operația ”Furtună decisivă” în Yemen contra milițiilor șiite Houthi. În septembrie 2019, patru ani jumătate mai tîrziu, operațiile militare saudite în Yemen sînt împotmolite. Deși are al treilea buget militar din lume, de peste 66 miliarde de dolari, și importă, de decenii, armament scump și sofisticat din SUA, Arabia Saudită nu are nici un succes în războiul din Yemen. Furtuna nu a fost decisivă. În Yemen, forța de intervenție arabă era compusă din trupe saudite și trupe ale Emiratelor Arabe Unite; în septembrie 2019, yemeniții susținuți de Emirate au intrat în conflict cu cei susținuți de saudiți: coaliția s-a prăbușit.

5) De trei ori mai numeroși, iranienii au dus un război de opt ani împotriva Irakului lui Saddam Hussein între 1980-1988. Și Occidentul, și Uniunea Sovietică l-au susținut atunci pe Saddam Hussein al Irakului: Iranul, abia ieșit din revoluție, a luptat singur. Deși soldații de atunci au ajuns la pensie, tinerii recruți din ultimul an de război au azi 50 de ani, se află în eșaloanele superioare ale armatei. Ura față de saudiți e veche, de cînd saudiții, au jefuit Kerbala în 1802 și au prădat aurul și argintul de pe mormîntul lui Husein, odoare depuse acolo timp de mai bine de o mie de ani. Jaful a fost considerat ca un sacrilegiu de șiiți. Prada a fost dusă în Nejd pe patru mii de cămile.

6) Aliații americani. Mesajul lui Trump, implicit și explicit, a fost : ”dacă aliații noștri vor sprijin militar american, să plătească”. Trupele americane sînt blocate în Afghanistan de 18 ani. În Irak, trupele ISIS au fost învinse abia în 2019, după un război lent, o măcinare care a durat patru ani lungi. Pacea din Siria e șubredă. Războiul cu Iranul nu ar fi popular în SUA : ”saudiții sînt gata să se lupte pînă la ultimul soldat american”, cum se spune. Ar fi un război lung și costisitor. Războaiele din Irak și Afghanistan au costat pînă acum peste o mie de miliarde de dolari, și un război cu Iranul ar costa la fel de mult. Iranul are o populație cît Irakul și Afghanistanul împreună, și o suprafață și mai mare.

Pentru toate aceste motive, un război al SUA contra Iranului ar fi imprudent. Un război în Golf ar însemna întreruperea a 20% din producția mondială de petrol, creșterea prețului petrolului – lucru de care s-ar bucura în primul rînd Vladimir Putin. Politica lui Trump în Orientul Apropiat e una imperialistă, aventuristă, și care creează riscuri inutile.

Postări asemănătoare


One Comment

  1. Mai degraba pare ca Iranul ar avea de castigat intr-o asemenea lupta, prin ecploatarea slabiciunilor adversarilor, ceea ce ar fi si natural sa faca, altfel cine stie cand mai intalnesc un asemenea context.

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat