Umoral: două lumi românești

O poveste trist-sarcastică despre cum banii spectaculari ce se cheltuie pentru petreceri publice stau într-un dezgustător contrast cu penuria celor greu truditori pentru venituri mărunte

Binaritate (foto: Pixabay, CC0)

Motto: Easy easy money for nothin’ (I want my, I want my)

Easy easy chicks for free (I want my MTV) (Dire Straits, Money for Nothing)

Partea patetică

De unde să știe el cât e de rea munca câmpului? Dacă iadul are într-adevăr optsprezece trepte, atunci munca la câmp se află pe ultima dintre ele! (Mo Yan, Geniul).

  • Bună ziua tușă!
  • Bună ziua! Mă Aurele, tu ești?
  • Ce mai faci?
  • Ete, la biserică, să mă grijăsc. Suflu greu, de mă, să fiu pregătită…
  • Câți ani ai tușă?
  • E, am 75.
  • Mulți înainte!
  • Mai bine să nu, că au fost și sunt grei.
  • De ce zici așa? Matale nu ai frică de moarte?
  • Nu, deloc. De ce să-mi fie frică? Știu că mă duc acolo unde s-au dus toți ai mei. Nu mi-e frică. Păi, mă mamă, eu am trăit rău, am muncit de copil. Am obosit, nu mai pot. Am crescut fără părinți de mică. Tatăl meu a murit când eu aveam 4 ani.
  • Păi ce s-a întâmplat?
  • Eee, cum erau atunci timpurile, tradițiile.
  • ???
  • Venea de la Călărași, l-au bătut unii cu ciomegele. Nu a murit atunci, a mai zăcut vreo 4-5 săptămâni. Mama a murit și ea după 4 ani.
  • Ce s-a întâmplat?
  • Eu mai știu? De foc, de greutăți… A rămas cu toate pe cap, cu mine, cu frate-meu, cu boii, cu munca câmpului… Am rămas singuri, eu cu frate-meu. Ne dădeau vecinii de mâncare și munceam și noi pe unde apucam. La 13 ani m-am măritat. Mi-am făcut buletinul aci, la bărbatu-miu. Am muncit maică, am muncit tare mult și greu. Acu nu mai pot. D-aia zic, mai bine să mă ia Dumnezeu.

Partea trivial-grobiană

Întreaga viață a societăților în care domnesc condițiile moderne de producție se anunță ca o enormă acumulare de spectacole. Tot ce era trăit nemijlocit s-a exilat într-o reprezentare. (Guy Debord, Societatea spectacolului)

 

Iubire de argint, această maică de răutăți, neadormită în șpiculații, zărind prilej de a câștiga supt stima vechilor voevozi, din vremi în vremi, din mult în mai mult, au prifăcut ocărmuire în orăndă (≈ arendă), slujbile patriei în neguțitorii, cinurile (≈ rangurile) în venit și toati în jac; căci, de câțiva ani, cari logofăt mari, vornic, vistiernic, ispravnic, samiș, ocolaș, vornicel și vătăman, s-au rănduit fără să nu-și cumperi el slujba? Și cari dintru aceștie au înplinit datoriile slujbii sale fără să nu jăcuiască, ca să pui la loc banii ce au dat? Și cini s-au cinstit cu vreun cin fără dari di bani sau fără a sluji ani întregi în beciurile și în cozile butcelor dumneavoastră, sau fără a să cununa cu vreo slujnică din curte? (Ionică Tăutul, 1795-1830, Scrieri social-politice)

 

Tocmai la un asemenea spectacol, unul de sute de mii de euro, 700.000 parcă, s-a nimerit și cântărețul Dan Bittman. Libertatea, ziarul cataclismelor și al fetelor de la paginile 2, 3, 4, etc., prin vocile arhanghelilor de ocazie Neag & Luțac & Tolontan (mereu acești jurnaliștii sportivi sunt serviți cu niște date și, mai apoi, execută o investigație. Să fie la comandă? Eu unul nu cred…), ne dezvăluie niște cifre aberant-amețitoare. Conform acestora, odele și imnurile de slavă ale cântărețului-prezentator au un tarif de toată frumusețea: 11.000 de euro + TVA pentru niște debile cuvinte lingușitoare adresate unui primar (Merge treaba în sectorul 5!), de altfel invizibil în Bucureștiul de azi, nu e deloc rău, aici, pe piața muncii din România contemporană. Prin comparație, un profesor, 10 ani vechime, 500 de euro pe lună, câștigă banii aceștia în 2 ani, iar o femeie casier la supermarket îi adună în 3,5 ani. Nu mai vorbim de femeile și bărbații care trudesc ca gladiatorii pe câmpiile Europei! S-ar zice că nu greșește Dan B., merge treaba (și) pe tarlaua prezentărilor de spectacole. Mai adăugăm și faptul că niște vechi cântece populare, ce vorbesc, în genere, de greutățile vieții, lălăite de niște lăutari fashion, Clejanii, spre exemplu, sunt prețuite cu 20.000 de euro per spectacol și avem tabloul micilor-mari orgii financiare (pe bani publici). În tot acest tablou grotesc, Dan Bittman-Clejanii & co. (și toți administratorii noștri) nu sunt the wrong men. Ei sunt bine plasați, exact la locul potrivit, la capătul conductei, pe acolo pe unde banul curge și se scurge. Merge treaba în capitalismul spectacolelor!

Și Dan B. și femeia bătrână de mai sus au trăit, mai trăiesc, în aceiași țară, România. Una (bătrâna strivită de duritatea vieții) se pregătește, liniștit-senină, de o moarte simplă – doar pământul reavăn mă adastă (Cehov), altul (omul-prezentator), după unele terapii de lifting (poate), se pregătește de următorul exercițiu de obediență, cu onorariul aferent la butonieră. Sunt copiii aceleiași țări. Ceea ce muncește/a muncit unul, capitalizează celălalt. Ceea ce ‘realizeazăʼ aceste spectacole penibil-grotești nu se rezumă la nimic altceva decât la distrugerea încrederii în conceptele de corectitudine, cetățenie și solidaritate socială. Nimeni vreodată nu este dispus să fie un cetățean solidar cu ceilalți atâta vreme cât se confruntă la tot pasul cu aceste mecanisme ale extragerii surplusului derivat din muncă. Ceea ce se acumulează (privat) prin aceste mecanisme instituționale, numite indecent Zilele sectorului 5 & whatsoever, nu e nimic altceva decât plusvaloare generată de muncă – nici un onorariu gras nu e pe gratis, nu? Dacă o singură femeie din România moare înaintea bătrânei pe care o îngrijește, și asta pentru a câștiga 500 de euro pe lună, iar banii acumulați prin intermediul muncii de tip slugă sunt capitalizați de circari a la Dan Bittman & co. și tot e foarte grav! Precum Christopher Balestrero (mânios) îl admonesta pe adevăratul gangster, întreb și eu aceste sortimente de gangsteri: stimați cântăreți și administratori, sunteți conștienți de răul social produs prin mecanismele voastre perverse de capitalizare a banilor publici?

Mea culpa

Știu, ororile capitalismului sunt cumplite și (foarte) widespread: se taie păduri virgine, se otrăvesc apele curgătoare, sunt războaie sângeros-imperialiste, dezvoltarea e tot mai inegală, i.e. săraci sărăcesc și bogații devin tot mai bogați. Cu toate acestea, eu, om în lume, am ales să scriu despre un subiect banal și trivial: mica corupție administrativ-birocratică + ciracii-cântăreți, ce adastă (și ei) pe lângă stârvul financiar contemporan – mereu teșchereaua se umple în lumea spectacolelor de tot soiul, doar totul e spectacol, nu? Pentru această insolență, și neglijență, îmi torn, de pe acum, cenușă în cap. Cu promisiunea că voi fi mai vigilent pe viitor, vă spun à bientôt! Preventiv, vreau să citesc ceva din Ilarie Voronca.

Aurelian Giugăl

Aurelian Giugăl este licențiat în geografie (1998), doctor în Științe Politice (2011). Profesor de geografie (1998-2010), lector universitar (începând cu 2013). Stagii de cercetare la School of Geographical Sciences, University of Bristol (2010) și Sapienza – Univeristà di Roma (2015). Colaborări la ʻCulturaʼ (2009-2015), ʻCriticAtacʼ, ʻSocial Eastʼ, ʻArgumente și Fapteʼ și ʻObservator Culturalʼ. Arii de interes: geografie politică, geografie electorală, partide politice, politică românească.

vizualizați toate postările

2 comentarii la “Umoral: două lumi românești

  1. Pe fond aveti dreptate. Adica articolul e destul de corect. Ca scriere insa…va lipseste fluiditatea in exprimare. Citind, simt cum cuvintele/frazele se rostogolesc precum niste bolovani mai degraba cubici. Ceea ce nu e bine. Faceti ceva in privinta asta. Sunt o persoana ambitioasa de aceea am reusit sa citesc articolul.
    P.S.- Nu e primul articol pe care il citesc. Vin de aici: https://ro.baricada.org/craiova-marginalii-prostituate/ Aceeasi problema.

  2. Niciodată nu vor fi toți mulțumiți. Scriu atât cât îmi stă în putere. Cred că e și un pic de răutate, nu doar sfat dezinteresat. Oricum, mulțumesc pentru răbdare și sfat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *