Turcia: spre Europa prin Găgăuzia și Chișinău?

Republica Moldova și Ankara sunt într-o relație strategică

Palatul prezidențial din Chișinău deteriorat în timpul revoltelor din 2009. Acesta va fi renovat cu ajutorul banilor turcești (foto: Public Domain via Wikipedia Commons)

Moldova este de obicei considerată a fi „omul bolnav al Europei”. Nu numai că politicienii din UE, analiștii, dar și cetățenii moldoveni sunt de acord cu acest lucru. Milioanele de euro vărsate la această țară de-a lungul anilor, ca să fie gata să se adere la UE, după cum se dovedește, nu prea au ajutat, mai mult „topindu-se în aer” sau ajungând în buzunarele oligarhilor. Suntem singuri jurnaliști polonezi care scriu despre situația dificilă din Moldova. Dar există încă un stat care dorește să beneficieze de această confuzie. Este Turcia.

Este fascinant să urmărești jocul organizat de diplomația turcă. Observatorii străini urmăresc luptele dintre opțiunile neo-liberale, pro-americane și proeuropene și tabăra pro-rusă pe ringul moldovenesc, și cred că acestea epuizează întregul conflict. Între timp, Turcia în liniște, pas cu pas, face treaba ei. Nu este clar numai oare încearcă să atragă Moldova în sfera ei de influență sau să intre pe continentul european pe ușă de bucătărie, deoarece n-a reușit prin cea principală.

Trebuie să reamintim cum a arătat cadrilul Occidentului, reprezentat de Angela Merkel, cu Turcia și cu președintele ei Erdogan.

După ce a devenit evident că valul de refugiați și imigranți a început să creeze problemele nerezolvabile în țările UE, în decembrie 2015 lui Erdogan i-au propus o înțelegere: UE i-ar da bani dacă el ar fi atât de amabil să păstreze în Turcia refugiați și imigranți sirieni care folosesc coridorul sirian și irakian. Suma n-a fost mică – 3 miliarde de euro. Bineînțeles, oferta generoasă a fost destinată puțin și refugiaților, dar a fost și un fel de stimulent pentru Erdogan să continue să răcească relațiile cu Rusia, care, la momentul când bombardierul rusesc fusese aruncat de către Turcia, se aflau într-o stare groaznică.

Însă atunci Erdogan s-a simțit deja atât de sigur, încât și-a permis să ia banii, dar în același timp, să continue politica sa, fără a uita la recomandații și sfaturi ale altora, chiar și ale celor care plătesc. În primul rând, în iunie 2016, a normalizat nesăbuit relațiile cu Rusia, ceea ce ar fi trebuit să fie foarte dezamăgitor nu numai pentru UE, ci și pentru colegii lor din NATO, Statele Unite, în primul rând. Apoi, în iulie 2016, a suprimat o lovitură de stat militară care ar fi fost condusă de liderul opoziției, Fethullah Gülen, domiciliat în Statele Unite. Atunci nu numai că răfuindu-se cu participanții loviturii, a călcat în picioare toate normele democratice, folosind represiuni, torturi, detenția fără proces, dar și s-a certat cu Statele Unite, ceea ce implică în mod clar că acestea au fost în spatele loviturii de stat. Apoi a efectuat o vizită în Rusia, plină de cordialitate și de planuri noi de investiții comune, ceea ce a adus disperarea în rândul politicienilor neoliberali din Europa. Achiziția recentă a complexelor de rachete moderne rusești S-400 a reprezentat un punct culminant, după care chiar și Statele Unite și-au exprimat îngrijorarea. Erdogan a răspuns într-un mod sfidător și nu prea elegant, demonstrând că în orice moment este gata să-și schimbe aliatul. Și trebuie să ne amintim că, chiar și astfel de amenințări voalate trebuie să sune foarte neplăcut în urechile americanilor, deoarece armata turcă este a doua cea mai mare armată după cea de NATO.

În acest context, pare extrem de interesant încercarea să marcheze prezența sa în Republica Moldova chiar acum. Bineînțeles, aceasta nu s-a întâmplat brusc. În 2010, când Erdogan a fost prim-ministru al guvernului turc, ambele părți au semnat un acord comun și larg pentru crearea unui Consiliu de Cooperare Strategică între Republica Moldova și Turcia. Au fost semnate, de asemenea, Acordurile privind cooperarea în domeniul afacerilor sociale și mass-media de stat. Atunci nimeni n-a așteptat revenirea bruscă a Războiului Rece, sancțiunile rusești și conflictul din Ucraina. De asemenea, problemele interne ale Republicii Moldova au fost discutate doar de analiști profesionali și observatori mai pătrunzători. Oficialii europeni susțineau că la Chișinău totul merge excelent. Moldova, așa cum asigurau toți diplomații europeni, a fost una dintre cele mai mari speranțe ale Parteneriatului Estic, cu o perspectivă clară de aderare la Uniune Europeană în urma unei serii de reforme puse în aplicare de către guvernul plin de energie și “euroentuziasm”. Perspectiva aderării la NATO a fost văzută, de asemenea, prin ochelari de culoare roz. Atunci nimeni în Europa nu respingea posibilitatea de a accepta în UE și Turcia.

În aceste condiții a fost firesc să se facă contacte cu o țară care ar putea deveni în curând membru al Uniunii. Dar ulterior s-a schimbat tot. A început războiul din Siria, Rusia a intrat în acest teatru de război și a schimbat echilibrul de putere. În Moldova, a început să fie din ce în ce mai clar că în realitate guvernul „euroentuziastic“ conduce un joc cinic cu sloganuri de integrare, introduce reforme în spiritul neo-liberal când îi convine, preia fondurile de ajutor european, iar de cetățenii obișnuiți nu-i prea pasă. „Integrarea“ nu le dădea nimic în afară de creștere a sărăciei, nivel ridicat de emigrare și dezintegrare a pieței interne. În plus, a existat și conflictul intern fără sfârșit asupra statutului Transnistriei. Ca urmare, alegerile prezidențiale din 2016 au fost câștigate de un candidat pro-rus, Igor Dodon. Oponenții eurointegrării au considerat că este posibilă inversarea tendințelor negative. Totuși guvernul pro-european nu are intenția de a renunța. Ca rezultat, nimic nu este rezolvat: conflictul dintre președintele și guvernul pro-european poate să aibă diferite consecințe, însă Europa nu poate închide ochii la faptul că societatea moldovenească a demonstrat că nu visează deloc să fie o parte a Europei unite.

În același timp, dar din alte motive, Turcia s-a aflăt într-o situație similară, după ce cancelarul Merkel a precizat că, deocamdată, nici nu este vorbă de o cooperare mai strânsă cu Uniunea Europeană, ca să nu mai vorbim de statutul de membru, dacă Turcia nu va respecta drepturile și libertățile cetățenilor în politica sa internă. De aceea este atât de interesantă creștere bruscă a activității turcești în Moldova.

La mijlocul acestui an, prim-miniștrii ambelor țări s-au întâlnit în Moldova. Premierul moldovean a numit Turcia „un partener strategic” și a anunțat o creștere semnificativă a comerțului între cele două țări. Omologul său turc a declarat că Moldova este un „partener de încredere”, deși statele nu au granițe comune. El a declarat că Turcia este gata să-și mărească potențialul investițional în Moldova până la un miliard de dolari, suma fiind însemnată pentru statul sărac. A anunțat și investițiile capitalului privat. Apoi, cei doi prim-ministri s-au dus la Comrat, capitala Găgăuziei. Găgăuzii, deși sunt ortodocși, vorbesc o limbă foarte apropiată de limba turcă, astfel că vizita ambilor oficiali a fost profund simbolică.

Vizele pentru cetățenii ambelor țări au fost eliminate. Președintele Dodon s-a întâlnit cu ambasadorul turc. Au avut o lungă conversație privind perspectivele de cooperare reciprocă dintre cele două părți. Nu este obișnuit ca președinții să se întâlnească cu ambasadori și să discute cu ei atât problemele de la nivelul intern, cât și cele de politică internațională. Partea turcă a donat 9 milioane de dolari pentru renovarea Palatului Prezidențial din Chișinău, care a fost deteriorat în timpul revoltelor din 2009, a trebuit să fie reparat, dar fondurile destinate acestui scop s-au „terminat” pe neașteptate. Drept urmare, Dodon a folosit o reședință de rezervă din cartierul Buiucani, prost localizată și nepretențioasă. Este, de asemenea, un caz rar când investitorii străini investesc în clădiri președințiale, deoarece, în mod firesc, se ridică întrebarea cu privire la ceea ce vor în schimb. Turcia a declarat imediat că o bancă turcă comercială își va deschide sucursala în Moldova. Pe 15 decembrie, Chișinăul așteaptă o vizită la cel mai înalt nivel: Recep Tayyip Erdogan va veni pentru două zile în capitala Republicii Moldova.

Întreaga situație este cu siguranță favorabilă speculațiilor. Dacă Moldova a ales dintr-o dată „a treia cale” – nici cu Rusia, nici cu Uniunea Europeană, –  în primul rând se pune întrebarea cine din UE va fi responsabil pentru prăbușirea politicii de integrare europeană a Moldovei. Banii contribuabililor europeni veneau aici în cantități însemnate – în total aproape 800 de milioane de euro, iar principalul purtător de cuvânt al eliberării lor a fost Angela Merkel. Cineva îi va pune o întrebare privind fondurile pierdute? Bineînțeles, cei responsabili de transferul efectiv al acestor fonduri în buzunarele oligarhilor moldoveni s-ar putea justifica că împiedicau răspândirea sferei rusești de influență, pentru că, fără susținerea „euroentuziaștilor” de la Chișinău, susținătorii cursului pro-rus ar deveni majoritate față de cei care se uită cu speranță la Occident. În lumina faptului că, în cele din urmă, opțiunea pro-rusă a ridicat capul în Republica Moldova, acest pretext nu sună prea convingătoare.

Sau poate că, spun teoreticieni ai conspirației, aceasta înseamnă împingerea Turciei în Europa, iar în spatele ei stă germanii care au considerat că dacă nu reușesc să atragă piața turcă în spațiul economic european, vor încerca s-o facă altfel? Această speculație nu pare absolut aiurea considerând faptul că Bulgaria nu tratează presiunea din partea Turciei ca ceva nerealist, deoarece în unele regiuni învecinate cu Turcia nimeni nu vă vinde o cutie de chibrituri într-un magazin dacă nu o cereți în limba turcă.

În plus, extindere a influenței Turciei este înlesnită de conflicte interne de pe scena politică moldovenească. Președintele Dodon, atacat atât de guvern, cât și de tabăra liberală de opoziție, are nevoie de aliați, de toți pe care îi poate obține. Și dacă în timpul președinției sale relațiile economice se vor reînvia și economia moldovenească va prinde o suflare, Dodon va avea argumente într-o discuție cu adversarii: uite, datorită mie am reușit să relansăm nu doar o parte a companiilor moldovenești pe piața rusă, dar, de asemenea, să consolidăm celelalte direcții de schimb. Motivele guvernului sunt cam asemănătoare, căci ei trebuie să fie conștienți de evaluare negativă a moldovenilor privind starea țării lor după ani de „marș spre Vest“.  În plus, Turcia promite să investească în Găgăuzia amentită mai sus – o regiune săracă, neîncrezătoare în guvernul de la Chișinău (localnicii își amintesc cum la începutul anilor ’90 susținători ai ideii unirii Moldovei cu România au condus politica de românizare a gagauzilor) și, prin urmare, în mod constant pro-rusă. O redresare economică, chiar și cea minimă, apariția unor locuri de muncă noi ar putea îndruma cel puțin o parte din generația tânără să-și verifice convingerile cu privire la această problemă.

Rusia se poate simți, de asemenea, dezamăgită de întoarcere rapidă a Republicii Moldova spre Turcia, deși, pe de altă parte, relațiile ei cu Turcia sunt acum la un nivel bun. Singura întrebare este dacă președintele turc nu va dori să facă o următoare manevră neașteptată.

Postări asemănătoare


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat