Triumful extremismului neoliberal

Emmanuel Macron a fost creat din zero ca un produs politic sintetic, carui funcția este să garanteze prin o campanie politică, mediatică și totalitară fără precedent continuarea nebuniei neoliberale

Acest text a fost publicat originar în portalul polonez pentru critică politică și societală de stânga Strajk.

Olivier Tonneau, un jurnalist de ziarul britan Guardian a descris în începutul acestei lunii întâlnirea sa cu un jurnalist francez recunoscut, care a folosit tot timpul campaniei alegriale pentru a-l ataca pe Jean-Luc Mélenchon, candidatul stângii, și pentru a-l lauda pe Emmanuel Macron, candidatul oligarhiei financiere.

Tonneau l-a întrebat direct dacă mediile dominante și politicieni au acționat intenționat, având ca scop la turul cel al doilea să se ciocnesc preferatul lor și Marine Le Pen, confruntare care garantează victoria favoritului lor. Răspunsul a fost: ”Ce fel de întrebare e asta? Bine înțeles! Am lucrat în această direcție întregul an.”

Firesc, strategia de marketing a clasei conducătoare, acționând împreună cu câțiva oligarhi, care controlează 95% din mediile franceze a fost scoasă la iveală și fără dezvăluirile lui Tonneau. Începând de la zero a fost creat un produs politic sintetic,  carui funcția este să garanteze prin o campanie politică, mediatică și totalitară fără precedent continuarea nebuniei neoliberale.

Când în aprilie 2016 un consorțium de bănci a început să creeze mișcarea alegerială lui Macron, unii PR experți au ales un nume ciudat ”En Marche” – ”În Mișcare”. Scopul a fost în primul rând numele să fie o formulă scurtă care reprezintă inițialele candidatului. Dar loznica ”în mișcare” nu specificează direcția. O mișcare ar putea fi o rotație rotundă sau ar putea să meargă și înapoi. În încercarea sa faimoasă de a defini fascism-ul Umberto Eco a subliniat ca trasatură importantă lui învocările de ”acțiune în numele acțiunii”.

Dar ideile lui Macron au o direcție și ea duce spre timpurile secolului XIX cu adăugări ideologice contemporane. Constituția franceză dă mai mari posibilității președintelui să devină autocrat decât președintele turc Erdogan are la dispozției. Iată de ce Melanchone a apelat la ”prăbușirea puterii monarhice” și la întroducerea unor reforme instituționale pro-democratice. Ca și cum stângistul a știut ca ”fascismul” nu e deloc acolo unde este arătat cu degetul de medii. Ca și cum el a simțit în avans ce se pregătește.

Macron planuiește să întroduce încă în vara câteva zeci decrete care vor prăbuși sistema socială și vor distruge în sfârșit Codul Muncii. Ele nu vor mai fi niște impedimente pentru clasa bogaților. De ce prin decrete? Pentru că Macron are suspiciuni că lui va fi dificil de a primi majoritate parlamentară. Când Hollande lovea pentru prima oară sistema socială umană a Franței, el a trebuit ”să ocoli” parlamentul prin articolul 49.3 din Constituția. Macron probabil chiar nu va face efort de a informa parlamentul că va folosi articol 38, adică unele decrete guvernamentale. Post-politica antidemocratică și de marketing poate să rămână doar pe hârtie în termen lung. Politica încă nu a spus cuvântul final său și probabil se va mișca pe strada – cum s-a întâmplat deja în secolul XIX.

Francois Hollande, preșdintele care urmează să plece din scena i-a atrâs pe francezi în timpul alegerial în 2012 cu discursul faimos său din Le Bourget: ”Vă voi zice cine este adversarul meu adevărat în această luptă. El nu are nume, nu are fața, dar el conduce. Acest adversar este lumea finanțelor.” Începând cu 7 mai 2017 această lume are nume și fața – omul fermecător Emmanuel Macron care a devenit omul preferat a lui Hollande 3 săptămâni după discursul din 2012.

Încă ce trebuie zis? Mulți oameni din stânga știe că cancerul care începe să sufoce societatea le va ocoli pe neoliberali. Stângiștii știe și că el creează metastaze în unele mișcări de extremă dreaptă pentru apărare rău întelesă, ce provoacă frică justificată în francezi. Puse într-o dilema la turul al doilea ei au preferat să voteze cancerul. Acest fapt provoacă râs care este amar. Acest râs a fost reacția lui Olivier Tonneau când a auzit răspunsul întrebării sale.

Jerzy Szygiel

Jerzy Szygiel

Jerzy Szygiel este un publicist, traducător și jurnalist polonez cu focus știri externe. A fost corespondenul multor medii poloneze din Paris. A colaborat mulți ani cu televiziunea națională poloneză și cu publicații tiparite franceze și poloneze precum Charlie Hebdo, Le Nouvelle Economist, Le Monde Diplomatique, Polityka și alte.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *