Evitând să răspundă îngrijorării cetățenilor privind starea sistemului medical, ministrul sănătății se pregătește să liberalizare sistemul medical bulgar, unul deja suficient expus pieței
Starea jalnică a sistemului de sănătate se discută de ani de zile la noi. Reformele care ne-au adus mai multă piață și mai puțină solidaritate nu doar că n-au rezolvat problemele sistemului, dar le-au și adâncit. În ultima perioadă se discută tot mai des de posibilitatea ca bulgarii să devină „emigranți medicali”, unii ce-și căută leacul în alte țări ale UE.
Fără îndoială, avem nevoie de o reformă urgentă şi generală a sistemului medical. Astfel de reforme sunt propuse în fiecare an atunci când se face bugetul de stat şi bugetul Casei Naționale de Asigurare a Sănătății (CNAS). Pe 29 mai 2019, în timpul decorării „doctorilor în care avem încredere”, ministrul sănătății, Kiril Ananiev, a atacat din nou felul în care sistemul medical se finanțează. Este cert că acest model este unul vicios. Dar soluția propusă de ministru nu țintește către rezolvarea problemelor existente, invers, ascunzându-se în spatele „îngrijorării” cetățenilor, le va adânci mai mult. Să vedem de ce.
În 2018 se aștepta că ministrul sănătății, Kiril Ananiev, să propună două modele diferite pentru reforma sistemului medical. La final au rezultat două modele similare, de același tip, care sunt în stare să provoace îngrijorarea majorității cetățenilor. Prezentându-le, el a precizat: „Caracteristica de bază a noului model medical o reprezintă trecerea de la un mecanism complet solidar de asigurare la unul ce presupune o asigurare medicală personalizată”.
Primul model propus reprezintă o redirecționare a asigurărilor de sănătate de la CNAS la asigurători medicali privați conform dorințelor persoanelor asigurate. Astfel, CNAS nu doar că va pierde o parte din veniturile sale, ci se va transforma și într-un garant în caz că cineva dintre competitori ar falimenta. Absurdul rezidă tocmai în faptul că existența unei astfel de garanții va fi cauza de bază pentru transferul asigurărilor de sănătate către asigurători privați, pentru că atunci persoana asigurată va fi sigură că nu-şi va pierde drepturile de sănătate alergând un asigurător nepotrivit. Astfel, riscul dintotdeauna se va transfera asupra CNAS şi, respectiv, porțile pentru competiția neloială vor fi deschise de către asigurători.
Al doilea model propus se sprijină pe trei piloni: i) asigurarea obligatorie de stat, ii) asigurarea obligatorie privată şi iii) asigurarea voluntară. Asigurarea obligatorie de stat va fi făcută la CNAS (fiind singurul asigurător de stat) prin aceiași plată ca și până acum – ceea ce însemnă 8% din suma veniturilor. CNAS va acoperi numai pachetul din servicii de bază.
Asigurarea obligatorie la o societate privată de asigurare medicală va acoperi cheltuielile suplimentare. Asigurările obligatorii nu vor reflecta veniturile persoanelor care se vor asigura, ceea ce înseamnă că oamenii cu salariul minim vor plăti aceeași sumă ca și cei cu venituri mai mari, iar inegalitatea va crește din ce în ce mai mult. Al doilea pilon va fi pentru cheltuielile peste anumit prag, „linie de graniță” şi va costa (adițional) 12 leva (6,15 euro) lunar.
Al treilea pilon va fi unul voluntar şi va funcționa precum asigurările voluntare existente şi acum.
Pentru a clarifica metoda aplicării reformei propuse, ministrul Ananiev a dat următorul exemplu: în cazul unui prag de 700 de leva (359 de euro) şi în situația cuiva care stă internat și se încadrează în această sumă (statistic asta înseamnă 84% din situații) cheltuielile se divid astfel: 90% din cei 700 de leva, adică 630 lv (323 de euro), sunt plătite de CNAS, iar 10% (70 lv – 36 de euro) sunt plătite suplimentar de pacient. tot pacientul mai plătește „extre”, cele pe care pacientul le-a ales singur în timpul tratamentului său. Nu se clarifică despre ce „extre” este vorba. Trebuie să amintim că după ce au fost transformate în entități comerciale, multe structuri de sănătate au început să le ceară pacienților să-şi plătească consumabilele elementare precum bandajul şi seringile. Pe viitor, putem numai să visăm de posibilitatea de a nu plăti aceste extre și, prin urmare, să nu mai plătim în plus. Asigurarea obligatorie privată ar putea fi folosită pentru sume peste pragul minim impus.
În concluzie: persoanele asigurate medical vor trebuie să plătească asigurări de sănătate către asigurători privați, plătind și un supliment de 10% din tratament. Sistemul va fi îngreunat inutil, crescând chiar și cheltuielile administrative. Asigurătorii fiind entități comerciale vor acționa în logica profitului, ceea ce, realmente, ar putea conduce la un număr de efecte adverse. Prezența unor subiecte economice suplimentare pe piața asigurărilor medicale creează riscuri să crească preturile generale ale serviciilor medicale pentru a se garanta profitul lor (de exemplu asigurătorii ar putea alege să lucreze cu spitale care manipulează prețurile).
În sfârșit, dintotdeauna asigurătorii au tins spre a face o selecție ascunsă asupra riscului. Această problemă este foarte greu de controlat şi sancționat. În comparație cu sistemul actual, avantajele acestei propuneri nu prea se întrezăresc, pentru că atragerea unor fonduri adiționale pentru sistemul medical (ceva absolut necesar) s-ar face prin plăți egale, unele care nu reflectă diferențele de venituri şi, respectiv, va crește inegalitatea de la noi. Cum ea este una dintre cele mai mari din UE, comentariile sunt de prisos.
