Protest împotriva violenţei asupra femeilor a avut loc în Sofia

Reportaj din locul evenimentului

Protestele din ”Piaţa Podului Vulturilor” în Sofia (foto: Baricada)

Sute de oameni s-au adunat în Sofia în ziua de 26 noiembrie 2018 pentru a protesta împotriva violenţei asupra femeilor, blochând intersecţia de la „Podului vulturilor”. Demonstraţia a avut loc a doua zi după ziua internaţională, dedicată printr-o rezoluţie a Naţiunilor Unite acestui tip de violenţă, data fiind aleasă din cauza uciderii surorilor Mirabal din Republica Dominicană, în anul 1960, despre care Baricada deja a scris. Proteste paralele au avut loc în Varna, Londra, Berlin, Praga, Bucureşti şi Canterbury.

Nadejda Dermengieva, de la ”Fondul Bulgar pentru Femei” a subliniat că demonstraţia este susţinută de mai multe organizaţii internaţionale pentru drepturi egale ale femeilor, de ambasadele mai multor ţări în Bulgaria, şi de organizaţii bulgare precum Societatea Studenţilor pentru Egalitate, Conferinţa Permanentă a Romilor, şamd.

Organizatorii au anunţat că numai în cursul anului 2018 au fost 28 de cazuri de femei, ucise de foştii, sau de actualii lor soţi, sau parteneri, cu precizarea că informaţia este o cifră, bazată pe incidentele comunicate de medii. Adevărata statistică ar putea fi cu mult mai rea, însă statul nu colectează date despre violenţa motivată de gen, fiindcă acest gen de violenţă nu este strict definită în Codul Penal.

Dintre revendicările protestatarilor se află incriminarea violenţei, bazată pe gen, prin schimbări în Codul Penal, care va fi o premisă şi pentru colectarea informaţiei necesare pentru a înţelege adevăratele dimensiuni ale acestei probleme. De la ”Fondul Bulgar pentru Femei” insistă ”şi pentru efectuarea de cerecetări şi pentru colectarea de date statistice despre cauzele şi dimensiunile violenţei asupra femeilor şi a violenţei domestice din Bulgaria”, precum şi despre ”consecinţele sociale, economice şi politice ale acestei violenţe”.

#NuEştiSingură. Împreună împotriva violenţei (foto: Baricada)

Radoslav Stoicev, de la ”Fondul Bulgar pentru Femei” a descris ca necesare măsurile propuse de către partidul de guvernare GERB, care includ pedepse mai grele pentru violenţa domestică şi incriminarea urmăririi. Însă, în opinia lui ei acoperă minimul absolut al acţiunilor necesare pentru a limita violenţa asupra femeilor. Renunţarea guvernanţilor pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și a Violenței Domestice (Convenţia de la Istanbul) a fost dat ca un semn că statul nu s-a angajat suficient pentru a rezolva problema.

”Fondul Bulgar pentru Femei” insistă nu numai să fie arătată voinţa politică pentru a rezolva problema, ci şi statul bulgar să-şi asume un angajament financiar, aşa ca să garanteze aplicarea măsurilor cerute şi infiinţarea unor centre de criză pentru cazarea victimelor violenţei de orice fel de tip.

Maria Ivanceva de la ”Fabrica Autonomia” (centrul cultural de stânga din Sofia, un fel de Macaz – nota traducatorului) şi LevFem (o comunitate a feministelor de stânga din Bulgaira – nota traducatorului) a arătat că ”în contextul inegalităţii în creştere femeile devin tot mai des victime ale violenţei economice şi fizice”, iar limitările din sistemele sociale cad cel mai dur asupra lor. Ivanceva a insistat să fie măriţi banii pentru asistenţă socială, legată de maternitate, pentru creşterea copiilor şi a pensiilor. Ivanceva a mai apelat să fie revocată propunerea Camerei Economice Bulgare (o organizaţie patronală – nota traducatorului) pentru eliminarea acumulării a concediului anual plătit în timpul maternităţii femeilor. În opinia lui LevFem pentru a se face asta, mai trebuie eliminată cota unică de impozitare a veniturilor şi trebuie scăzut TVA-ul pentru mărfurile pentru copii, alimente şi alte produse de prima necesitate.

Ivanceva a subliniat că speculaţiile din spaţiul public cu imaginea ”romei tinere cu mulţi copii” se foloseşte pentru a limita programele sociale pentru toţi în beneficiul business-ului. Reprezentanţii Conferinţei Permanente a Romilor, care uneşte peste 100 organizaţii rome din întreagă ţară s-au solidarizat cu această teză.

”Machopatriotismul ucide” declară un protestatar (foto: Baricada)
Sute de oameni au participat în protest (foto: Baricada)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *