18 și 25 octombrie: Premiera RAFINA. Despre neurodiversitate la Centrul Național al Dansului din București

Comunicat de presă al Stagiunii de Teatru Politic

(foto: Stagiune de teatru politic)

Stagiunea de Teatru Politic 2021-2022 a început în septembrie la Centrul de Teatru Educațional Replika din București și continuă cu premiera spectacolului RAFINA, în regia Irinei Gâdiuță. Primele două reprezentații vor avea loc pe 18 și 25 octombrie, orele 19:30, la Centrul Național al Dansului din București (Bulevardul Mărășești 80-82). Intrarea este liberă doar pe baza rezervării aici: https://rafina.eventbrite.com. Accesul în sala de spectacol se va face cu purtarea măștii de protecție și prezentarea certificatului verde digital.

Spectacolul RAFINA investighează, în teritoriu poetic, principiul neuronormativității, pe care se întemeiază convingerea că neurodivergența/ neurodiversitatea este o abatere de la normă, o anomalie, și pe care se fundamentează un întreg set de practici socio-culturale care marginalizează, diagnostichează, instituționalizează mințile neconforme.

RAFINA redă, în șapte acte, peisaje socio-afective unde se manifestă insidios sentimentul rușinii, al neîncrederii și suspiciunii, unde se consolidează stigma, opresiunea, izolarea, și unde istoria personală se intersectează cu istoria recentă. Și doare.

un șarpe de lumină

cu geamuri reci

mama

e mama

asta-mi amintesc

asta-și amintește și ea

drumurile lungi cu trenul

spre orașul dintre munți uitat de lume

unde rezolvase unchiul Nelu

ca în cele mai bune condiții

să aibă grijă de el.

Echipa spectacolului este formată din: Irina Gâdiuță – regie, Bogdan Georgescu – text, Andreea Grigore – scenografie, M. Balabaș, Teo Retegan – muzică, Carmen Coțofană – mișcare scenică, Irina Artenii, Benő Kinga, Carmen Lopăzan, Cătălina Oance – distribuție, Patricia Marina Toma – asistență documentare, Viorel Petric – artist vizual, Ioana Manciu – asistență regie.

Stagiunea de Teatru Politic 2021-2022 face parte din proiectul Perifeeria, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, care își propune facilitarea accesului la cultură și dezvoltarea capacității de (auto)reprezentare prin teatru pentru grupuri și categorii marginalizate din punct de vedere social, economic și cultural. RAFINA este realizat în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău și liceele din orașul Zalău. Tema de cercetare și documentare este incluziunea la nivelul orașelor mici din România a persoanelor non-tipice, cu cerințe educaționale speciale și tulburări din spectrul autist.

Neurodiversitatea, așa cum este definită de autoarx queer autistă Nick Walker, este „înțelegerea variației neurologice ca formă naturală a diversității umane, supusă acelorași dinamici societale ca și alte forme de diversitate”, cum sunt genul, etnia sau orientarea sexuală. De exemplu, conceptualizarea și încadrarea autismului într-un astfel de cadru facilitează adoptarea paradigmei neurodiversității (vs. paradigma patologiei) în interiorul căreia variația în configurația și funcționarea creierului și minții umane este considerată „o formă naturală, sănătoasă și valoroasă a diversității umane”.

Cu un portofoliu de peste douăzeci de producții de teatru, care adresează și explorează dimensiuni socio-politice de peste 10 ani, Stagiunea de Teatru Politic vă invită în cadrul Platformei de Teatru Politic 2021-2022, la 8 spectacole (34 de reprezentații) din portofoliul său existent (Capete înfierbântate 2020, Matern, Lucrător universal, TABU, SubPământ, ‘90, The Protocols și Originea lumii) și, pe lângă RAFINA, la alte 2 spectacole noi de teatru politic – coordonate de regizorii Bogdan Georgescu și David Schwartz și produse în parteneriat cu organizații locale, din Turnu-Măgurele și Bârlad în 2022.

Parteneri: Centrul de Teatru Educațional Replika, Reactor de Creație și Experiment Cluj-Napoca, Compania Morten Bruun Norvegia, Asociația Constantin Hamangiu Bârlad, Asociația Urbanium Turnu Măgurele, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Baricada, Scena9, Centrul Național al Dansului din București.
Mai multe detalii se pot afla și pe paginile de social media (Facebook, Instagram) ale Stagiunii de Teatru Politic (@stagiuneadeteatrupolitic), pe website-ul proiectului: http://artapolitica.ro/platforma2021/ sau pe e-mail: [email protected], persoană de contact Nicoleta Ionescu.

(foto: Stagiuinea de Teatru Politic)

Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. 

Proiectul se desfășoară în perioada mai 2021 – octombrie 2022. Valoarea sprijinului financiar nerambursabil este 900.405,9 lei (182.972,14 euro).

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice.

Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă.

În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021.

Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural.

Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro.

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume. Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube. Vă puteţi şi abona pentru newsletter-ul Baricadei România!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *