”Opriţi CETA!”

În faţa Parlamentului Bulgar, a avut loc un nou protest împotriva ratificării controversatului  acord privind schimburile comerciale între UE şi Canada

Un nou protest împotriva ratificării controversatului  acord privind schimburile comerciale între UE şi Canada a avut loc în Sofia pe 5 februarie 2020 (foto: Baricada)

Cetățenii bulgari adunați pentru un protest în fața parlamentului din Sofia i i-au îndemnat pe deputaţii bulgari să nu ratifice mult criticatul Acord Comercial şi Economic între Canada şi UE.

După îndelungi dezbateri şi încercări ale opoziţiei de a amâna votul prin instrumente procedurale, săptămâna trecută deputaţii din GERB (partid guvernamental) şi DPS (Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi – partid-membru al formaţiei Renew Europe şi reprezentant al minorităţii turce din Bulgaria – nota traducătorului) au reuşit să aprobe ratificarea la o primă lectură (Parlamentul Bulgar discută şi votează legi în doi paşi – prima şi a doua lectură. La votul de după prima lectură se discută legea în întregime şi deputaţii aprobă numai punctele de bază ale propunerii legislative. În cadrul celei de-a doua lecturi deputaţii aproba proiectul legislativ pe puncte – revizuiesc propunerile aliniat cu aliniat – nota traducătorului) cu numai 5 voturi în plus. Organizatorii protestului de astăzi – asociaţiile cetăţeneşti ”Bulgaria Solidară”, ”Pentru Pământ” şi ”Bulgaria fără fracking” au reamintit ce riscuri conţine ratificarea acestui acord controversat.

Astfel, acest acord înfiinţează tribunale supranaţionale, prin care investitorii străini pot da în judecată state, când consideră că anumite legi, norme şi regulamente noi le pun profiturile în pericol. Acordul CETA limitează de fapt suveranitatea ţărilor care l-au ratificat şi le poate împiedica în promulgarea legilor care sunt în beneficiul vieţii, sănătăţii şi bunăstării cetățenilor, forţându-le să reducă sau să elimine reglementările privind siguranţa hranei şi băuturilor, privind organismele modificate genetic  (GMO) şi aşa mai departe.

Preşedintele Asociaţiei ”Bulgaria Solidară” Vania Grigorova a subliniat în faţa protestatarilor, că cei mai mulţi deputaţi, care au votat pentru ratificare, nu doar că nu cunosc titlul acordului, dar şi refuză să citească numeroasele poziţii şi rapoarte despre potenţialele pericole, documente care le sunt înmânate.

Vania Grigorova la protest (foto: Baricada)

Săptămâna trecută o asemenea critică a făcut şi Veselin Iliev – director-şef în departamentul de ”Colaborare economică internațională” a Camerei de Economie Bulgară (o organizaţie patronală – nota traducătorului). ”Camera de Economie Bulgară” a tras de multe ori un semnal de alarmă cu privire la o parte din acord – perspectiva privind un nou tip de tribunal independent care trebuie să rezolve conflicte între investitor şi stat – ISDS. Problema rezidă în regulile care privesc apărarea investiţiilor – despre rezolvarea conflictelor între investitor şi stat. Fiecare investitor canadian (inclusiv cel cu capital din altă ţară) poate condamna Bulgaria într-un tribunal independent cerând daune. De exemplu aceste prevederi ale acordului se pot activa dacă se vor introduce noi reguli privind software-ul de calculare a cifrei de afaceri (precum regulamentul N-18, care a provocat proteste în sfârşitul lui ianuarie şi reprezintă o încercare a serviciului fiscal bulgar de a întări controlul asupra magazinelor online şi asupra tuturor comercianţilor – nota traducătorului) sau noi reglementări ecologice, care vin din ”Pactul Verde” al CE”, spune Ilieva, avertizând că ratificarea acordului îi va costa pe plătitorii de taxe din Bulgaria sute de milioane de euro.

Următorul protest împotriva ratificării lui CETA va avea loc miercurea următoare, pe data de 12 februarie, când va avea loc o ședință a comisiei economice din parlament. Se aşteaptă ca membrii acestei comisii să susțină  din nou ratificarea. Votul la o doua lectură a Parlamentului va avea loc, probabil, joi, 13 februarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *