Munca sub carantină permanentă

Dincolo de cutremurele produse de pandemie în plan economic, capitalul global are la dispoziţie posibilitatea de a realiza o victorie importantă şi de durată 

(foto: Pixabay, CC0)

Măsurile luate pentru controlul pandemiei de coronavirus covid-19 au schimbat complet viaţa de zi cu zi în întreaga lume. Faptul că nimic nu mai este cum a fost a devenit un adevăr trivial. Treptat începem să conştientizăm că este foarte probabil să nu ne întoarcem la starea de înainte de criză niciodată. 

Esenţa pericolului rezidă în faptul că ne putem baza în prezent doar pe o estimare probabilă a datei la care criza se va încheia. Mai mult – multe studii ştiinţifice arată că această criză globală actuală nu este ceva întâmplător. Intervenția economică agresivă asupra unor ecosisteme altminteri ferite de prezența umană scoate la iveală viruși și pericole cu care omenirea nu s-a aflat până acum în contact. 

Ştim că măsurile extraordinare tind să devină permanente. Istoricul Yuval Harari a lansat deja apeluri în privința acestei tendințe în contextul crizei actuale. Suntem dispuși să acceptăm, de pildă, să fie legalizată urmărirea geo locației noastre în permanență? Sau cea a indicatorilor privind starea noastră de sănătate?

Hai să ne gândim că îmbinăm această tendinţă cu faptul că avem motive întemeiate să ne aşteptăm la apariția unui nou virus după ce acesta va fi trecut. Viitorul nu arată prea roz. 

Devine tot mai evident faptul că dincolo de pericolul pentru viaţa şi sănătatea milioanelor de oameni şi situația economică actuală, pandemia va duce şi la o recesiune globală profundă. Statele caută frenetic moduri prin care să amelioreze această lovitură. 

Întregi sectoare sunt îngheţate, iar în condiţiile carantinei impuse pagubele generate vor fi devastatoare, poate chiar fatale. Când va putea oare reveni industria globală turistică la dimensiunile de înainte de pandemia? Multe categorii profesionale îşi pierd job-ul, dar nu este deloc clar în ce măsură locurile lor de muncă vor fi vreodată recuperate. 

Starea de criză scoate la iveală cu putere sporită un fapt care a fost mascat în ultima perioadă de ideologia care domneşte azi. Cum chiar Adam Smith a observat că interesele angajaţilor şi angajatorilor nu sunt aceleași – dimpotrivă, cel mai adesea ele sunt opuse structural. Nimic nu ilustrează mai bine asta, decât ”planul de salvare”, propus această săptămână de cabinetul Borisov, al cărui măsuri chiar dacă sunt calculate prost, se ocupă complet de ”afaceri” şi nu de cei care creează plus-valoare. 

Este destul de probabil că efectele pandemiei vor impune o reorganizare completă a economiei mondiale. Multe companii vor încasa pierderi, iar altele vor reuşi, din nou, să câştige de criză. Există însă premisele pentru a presupune că, într-un plan mai larg, capitalul global va câștiga de criză, întarindu-şi dominaţia asupra lucrătorilor. Asta înseamnă că, de fapt, condiţiile de muncă vor deveni mai brutale şi lipsite de perspectivă. Iată trei premise:

Sfârșitul zilei de muncă normată. Aşa-numitul home office a devenit tot mai popular chiar înaintea pandemiei, fiind promovat că ceva care oferă libertate lucrătorilor. Desigur, e o sabie cu două tăișuri. În primul rând, munca de acasă transferă asupra angajatului toate cheltuielile şi responsabilităţile angajatorului de susţinere a mediului de muncă. 

Iată un exemplu simplu: la şcoală nu are nevoie de săli de clasă, dacă predarea se va face complet prin distanţă. Clasele pot fi mărite. Astfel de economii sunt posibile şi în alte domenii şi desigur înseamnă reducerea locurilor de muncă (În domeniul învăţământului înseamnă nu doar scădere a calității, dar şi o schimbare dramatică a ideii de educaţie). 

În al doilea rând, munca de acasă creează condiţii pentru o exploatare mai intensă. La birou, ziua de muncă este mai mult sau mai puţin limitată şi există pauze. Acasă primeşti şi îndeplineşti sarcini tot timpul. Asta ameninţă să estompeze graniţa între muncă şi repaus. Normalizarea muncii de acasă înseamnă sfârşitul zilei de muncă normate. Adică, sfârşitul unor lupte pentru condiţii juste de muncă care au durat două secole şi jumătate.

Distrugerea mai multor locuri de muncă. Sociologul Randall Collins avertizează de mult timp cu o dată cu introducerea automatizării în mai multe domenii, marea parte din locurile de muncă vor deveni redundante. Dar spre deosebire de momentele anterioare din istoria tehnologiilor, acum pe locul lor vor apăra domenii noi. O mare parte din munca umană va fi preluată de mașini. 

Pandemia de covid-19 poate deveni un stimul pentru accelerarea acestui proces, pentru că măsurile impuse nu permită că mai mulţi oameni să-şi îndeplinească obligaţiile de muncă pentru o perioadă lungă. Din nou: distrugere structurală a locurilor de muncă în dimensiuni chiar mai mari. În alte cuvinte, creşte aşa-numita armata de rezervă a muncii, respectiv creşte şomajul şi vine reducere a salariilor. 

Degradarea condiţiilor de muncă. Desigur, chiar în cele mai ”tehno optimiste” scenarii, nu este posibil că toate locurile de muncă să fie automatizate şi modificate în așa fel încât să poată fi realizate de acasă. În special în producţia reală şi în unele servicii (de exemplu cele de curățenie, dar şi multe alte) oameni vor continua să meargă la muncă. 

Însă, în noua realitate creată de pandemie, aceste locuri vor deveni tot mai incomode şi chiar periculoase. Dacă mulţi oameni concurează pentru acelaşi loc de muncă, angajatorul nu va avea un motiv serios să se gândească la remunerația lor corectă sau la calitatea locului lor de muncă.

Mai mult, în condiţiile unei existenţe a pericolului de infectare, obligația de a munci devine un pericol pentru viaţă. Unul dintre scandalurile pandemiei actuale este faptul că mulți oameni  din anumite sectoare continuă să lucreze. Unii dintre noi se plâng că sunt forţaţi să muncească de acasă, dar în contextul actual munca de acasă este mai degrabă un lux.

Ziarul Sega (în traducere ”Acum”) a povestit despre protestele lucrătorilor din Haskovo. În Italia, Franţa şi Anglia mai mulţi oameni renunţă să se mai ducă la muncă. Dar asta nu poate continua la nesfârșit. Plata facturilor la utilități nu poate fi amânată prea mult. Achiziționarea de alimente poate fi amânată și mai puţin.  

Cele trei procese despre care discutăm se desfășoară deja de mult timp – transferul de responsabilitate asupra lucrătorilor, automatizarea, mediul de lucru dificil de suportat, inclusiv în profesii, considerate ca având prestigiu social. Asta merge mână în mână cu timpul ”agregat” de muncă, cu munca flexibilă. Viitorul aşa-numitei gig economy nu pare deloc rău. 

Nu e deloc neplauzibil un scenariu în care în cursul zilei încerci să munceşti pentru spectacolul tău finanţat prin proiecte, seara să faci curat într-un birou și în tot acest timp să te afli la dispoziție pentru a transporta hrană la diverse adrese – desigur cu propria ta bicicletă. E vorba de zilele în care ai șansa să lucrezi. 

Schimbarea nu va fi revoluţionară, dar ritmul în care se va desfășura se poate accelera rapid. Iată de ce trebuie să ne gândim la aceste scenarii încă de acum, dar şi să acţionăm având  în vedere lumea după criză. 

Dincolo de cutremurele provocare de mandemie, capitalul global are la dispoziţie posibilitatea de a obține o victorie importantă şi de durată. Vom permite să devină permanentă nu doar lipsirea de drepturi, ci şi carantina asupra condiţiilor decente de muncă?

Tot mai mulţi analişti cred că, dat fiind că pericolul epidemiei vizează fiecare om, iar salvarea individuală este imposibilă, va creşte solidaritatea socială. În acest punct ei văd un motiv care să ne permită să sperăm că individualismul extrem de ultimii câteva decenii va fi învins. 

Dar solidaritatea nu ţine numai de conştiinţă şi de simt. Ea este mai degrabă acţiune. Este dificil să faci o acţiune comună în izolare. În izolarea socială care a devenit permanentă  şi care este impusă prin urmărire şi forţă, luptele comune pot deveni imposibile. 

traducere: Vladimir Mitev, editare: Maria Cernat

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Devino unul dintre ei! Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Avem nevoie de tine! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Ognean Kasabov

Ognean Kasabov

Ognean Kasabov este profesor de filosofie la Universitatea din Sofia. Participă activ în cadrul comunităţii ”Noi perspective de stânga”. Este cercetator în domeniile esteticii, a idealismului contemplativ şi a materialismului istoric.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *