Marian Popescu: Ordinul ministrului de introducere în universitate a cursurilor de etică și integritate academică a fost grăbit

Un dialog despre introducerea eticii și integrității academice în toate planurile de învățământ

Începând cu această toamnă, toate universitățile din România sunt obligate să cuprindă în planurile de învățământ ale programelor de licență și masterat cursuri de etică și integritate academică. Cu alte cuvinte, studenții și masteranzii trebuie să parcurgă și să promoveze aceste discipline care devin obligatorii în planul de învățământ. Multele scandaluri legate de cazuri răsunătoare de plagiat au atras atenția asupra rezolvării de o manieră preventivă a acestei situații. Cu acest prilej, al introducerii cursurilor de etică și integritate ca discipline obligatorii în planurile de învățământ de la programele de licență și master am stat de vorbă cu domnul profesor Marian Popescu.

De ce l-am ales tocmai pe dumnealui pentru acest dialog? Pentru că Marian Popescu este un nume de care se leagă cele mai grele dosare privind etica și integritatea academică din România. În calitate de șef al Comisiei de etică a Universității din București, domnul profesor Marian Popescu a trebuit să se ocupe de cazurile de politicieni celebri acuzați de plagiat. Victor Ponta e doar cel mai celebru dintre aceștia. Și, într-o vreme în care presiunile erau teribile și foarte mulți alți profesori universitari s-au făcut de râs acceptând compromisul de a nu vedea plagiatul, domnul profesor Marian Popescu a reușit să reziste pe baricade alături de colegii săi din comisie și să dea verdicte juste. Profesorul Marian Popescu a absolvit în anul 1976 Facultatea de Litere a Universității din București. În anul 2001 a obținut doctoratul în filologie la aceeași universitate. Pe parcursul carierei, Marian Popescu a predat cursuri de Sociologia teatrului, Strategii teatrale ale avangardei, Morfologia spectacolului de teatru, Dramaturgie la Facultatea de Teatru a Universității Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti. De asemenea, în perioada 1994-1990 a fost Vicepreședinte și apoi Vicepreședinte Executiv la Uniunea Teatrală din România (Uniter). În perioada 2004-2008 Marian Popescu a activat ca profesor universitar la Facultatea de Litere a Universității din București. Din anul 2008 este professor universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării unde a predat cursuri ca: Politici culturale în audiovizual, Comunicarea în public, Tehnici de comunicare publică, Prezentarea și Vorbirea în public, Științele Comunicării și Performance Studies. Cum spuneam, în cadrul Universității din București, domnul profesor Marian Popescu a îndeplinit funcția de șef al comisiei de etică a Universității din București. În această calitate, prin profesionalism și rectitudine morală, a reușit să impună această temă ca una dintre cele mai importante teme în dezbaterea publică. De curând, a înființat o structură care să se ocupe îndeaproape de etica și integritatea academică în cadrul Universității din București: Centrul de Acțiune, Resurse, Formare pentru Integritate Academică.

De anul acesta, universitățile din România au obligația de a introduce în planurile de învățământ cursuri de etică și integritate academică la toate nivelurile de studiu (licență/masterat/doctorat). De ce credeți că a fost propusă o asemenea măsură? Considerați că este oportună această inițiativă legislativă?

Educația este un domeniu care cere o gândire elaborată, măsuri care să fie fundamentate pe o viziune privind răspunsul la o întrebare simplă: pentru ce anume sunt educați/pregătiți elevii, studenții noștri? Noi nu suntem în stare să vedem cu claritate răspunsul. Din varii motive: ignoranță, incompetență, decizii politice greșite și, mai ales, incapacitatea de a construi un demers coerent care să fie deasupra intereselor politicianiste. Cum se întâmplă în alte țări, unde guverne de stânga, de centru sau de dreapta au reușit să continue lucrurile bune făcute de predecesori. Să nu uităm că, în istoria postdecembristă a României, portofoliul educației a fost deținut cea mai lungă perioadă de stânga.

Ordinul ministrului, demisionat acum, de introducere în universitate a cursurilor de de etică și integritate academică, a fost grăbit, nebazat pe o cunoaștere reală a domeniului eticii și integrității și a modului în care e profitabil să introduci o cultură etică, a integrității în mediul academic. Ordinul a fost dat pentru a „arăta” că ministerul, un fel de Stan Pățitul în materie, se preocupă de problemă. Impulsul dat de Universitatea din București, începând din 2012, prin aducerea în sfera publică a plagiatului din perspectiva academică, a fenomenului „savanților” din detenție care publicau cărți („științifice”) și cu girul unor cadre didactice, în vederea reducerii pedepsei, dar și altele, alături de eforturile unor jurnaliști de investigație (Sidonia Bogdan, Emilia Șercan, Melania Cincea ș.a.), toate au indicat o carență etică gravă a mediului academic. Și atunci, ministerul, care a făcut în mai multe rânduri eforturi pentru escamotarea problemei și mușamalizarea unor cazuri de plagiat, a avut ideea …strălucită să impună etica și integritatea la universitate. Moral vom fi mai buni pentru că s-a dat un ordin! Nu așa se fac bine lucrurile bune. Ordinul a fost dat de un…amator care s-a trezit ministru.

Care credeți că ar fi profilul academic al cadrelor didactice care să susțină aceste cursuri?

În absența unei culturi etice, a integrității în universități, profilul academic al celor chemați să predea cursul se rezumă, în primul rând, la colegii și colegele care au specializarea Etică și ei/ele provin, în special, de la Filosofie. Universitatea din București a început de anul trecut, printr-un grant de dezvoltare instituțională, un program de acomodare a facultăților cu ideea unei culturi etice. Grăbit cum a fost, el e continuat în acest an și cu o zi de formare a celor care ar urma să predea Etica și Integritatea Academică. E foarte puțin. Pe mine mă interesează ca elementele de bază a unei culturi etice, a integrității în universitate să fie propuse și asimilate firesc, în timp (lucrurile acestea nu se fac într-o zi sau peste noapte!), prin formarea unor consilieri de integritate care să sprijine facultățile în efortul de instalare a unei culturi etice, a integrității. E unul dintre obiectivele mari ale CARFIA, primul centru pentru integritate academică din România, pe care l-am înființat de curând la Universitatea din București. Universitatea românească are nevoie de oameni competenți în problematica eticii și integrității academice pentru a face mediul academic conștient de vulnerabilitățile sale care privesc cele trei corpuri: profesoral, studențesc și administrativ.

Ce credeți că ar trebui să conțină ca tematică un asemenea curs?

Tematica ar putea avea în vedere, după un efort de reflexie, de cunoaștere a experienței altora, a prevederilor actelor normative de la noi (care au fost atât de des schimbate, deturnate, malformate pentru domeniul Educației), de cercetare prealabilă a realității de fapt în mediul academic, următoarele: relația morală-integritate, principiile și valorile etice care fundamentează comportamentele etice, proceduri pentru asumarea practică, la nivelul de jos (anul I), a acestor comportamente, vulnerabilitățile mediului academic în ce privește concursul pe post didactic, etica relației student-profesor, hărțuirea, modul evaluării studenților și a cadrelor didactice ș.a. În general, sunt în favoarea unui echilibru între partea teoretică a unui astfel de curs, căreia nu ar trebui să i se aloce mai mult de 1/3, și partea sa aplicată, de la expunerea unor studii de caz, la simulări, role-playing și dezbateri pornind de la injoncțiunea cadrului legislativ, normativ asupra realității etice a unei universități. Dacă ne uităm la Codul de etică, vom vedea cât de rigid, de multe ori, cât dec confuz apare acesta. Și e normal: noi nu ne-am preocupat de aceste lucruri până acum sau am preferat să le restrângem la zona teoretică și strict specializată.

Credeți că ar trebui ca la acest curs să existe metode specifice de evaluare?

Cred că, pentru început, cel mai eficient ar fi ca evaluarea să fie pe baza unei cazuistici: plecând de la expunerea datelor unui caz, cursantul să fie pus în postura de a aprecia, indica cea mai bună soluție a unui diferend sau comportament deviant sau accident de integritate. O minimă bilbiografie de specialitate e necesară, desigur. Pe domeniul eticii și integrității academice, aceasta e aproape inexistentă la noi.

Care credeți că va fi efectul pe termen scurt al introducerii acestor cursuri? Dar pe termen lung?

Așa cum a demarat punerea în aplicare a ordinului de ministru, nu cred că efectul va fi unul substanțial. Deocamdată. Ca să porți o bătălie trebuie să ai resurse, combatanți instruiți și direcții clare de acțiune care să servească unui scop. O universitate etică, integră într-o societate care evacuează, cel puțin în discursul public, valorile de bază: Cinste, Corectitudine, Respect, Încredere, Responsabilitate, pare o misiune imposibilă. Și, totuși, putem face efortul să credem că universitățile din România, cele care dovedesc că înțeleg valoarea unui mediu academic mai sănătos, etic, sunt capabile de un efort întins în ani pentru a stimula în rândul studenților asumarea unor valori etice, a unei morale a cunoașterii și folosirii acesteia cu integritate. În cazul celor mai bune universități din lume, și nu numai, preocuparea insistentă privind instalarea și dezvoltarea unei culturi etice, a integrității, arată că acestea au evaluat riscurile strategice, carențele, vulnerabilitățile proprii și depun eforturi consistente pentru a credibiliza diploma de studii, a forma comportamente etice în universitate. Nu le-a dat ordin niciun ministru. S-au gândit la studenți și la valoarea pe care o aduce o universitate solidă din punct de vedere etic. Literatura eticii și integrității academice e în continuă dezvoltare, în Franța, Germania, Anglia, S.U.A., Noua Zeelandă etc. Asta arată că în universitate se întâmplă ceva care amenință însăși rațiunea ei de a fi.

Incapacitatea multor guverne de la noi (cu două excepții) de a vedea cu claritate că sistemul nostru educațional, plecând de la prima clasă până la școala doctorală, este, în bună măsură, orientat greșit și nu dezvoltă decât foarte puțin potențialul de cunoaștere și nu contribuie mai deloc la dezvoltarea personală, e deja de o tristă notorietate. Și e vorba de copiii noștri, de cei și cele care vor fi România deceniilor următoare.