Bernard Madoff sau lecţia despre corupţie a „monstrului de pe Wall Street”

Gânduri după vizionarea filmului The Wizard of Lies (Vrăjitorul minciunilor)

Robert De Niro în rolul lui Bernard Madoff din Vrăjitorul minciunilor (foto: Vimeo)

Am văzut aseara filmul despre Bernard Madoff, „monstrul de pe Wall Street”, care a ţepuit mari finanţişti şi diverse organizaţii cu peste 65 de miliarde de USD. Da, da miliarde nu milioane.

Filmul se numeşte: The Wizard of Lies – Vrăjitorul minciunilor (2017) în regia lui Barry Levinson.  Bernie Madoff este jucat de Robert De Niro, iar Michelle Pfeiffer o interpretează pe soția acestuia, Ruth.  

Toată ingineria lui financiară era de fapt o imensă schemă Ponzi  luînd bani de la toată lumea, „fără a face discriminări”, cum scrie The Wall Street Journal. Dar grosul fireşte că a venit de la oamenii foarte avuţi ai SUA care nu pot fi bănuiţi de necunoaştere a felului în care funciţionează „economia liberă” şi Wall Street-ul, „vîrful de lance” al economiei financiare globale.

Filmul nu este o capodoperă, dar merită văzut cu siguranţă. Eu mă voi opri doar la cîteva aspecte legate de „esenţa corupţiei”: cum e posibilă o fraudă de o asemenea anvergură într-un astfel de stat cum e SUA, „avangarda dezvoltării”?

Sînt două momente importante.

Primul e atunci cînd Bernard Madoff justifică acţiunea sa afirmînd că şi „partenerii”, cei care au investit, sînt corupţi pentru că au fost mînaţi de lăcomia cîştigului nejustificat.

Orice om cu mintea întreagă ştie că e un mare risc acest „fond de investiţie” cu profituri mult peste medie, că profitul oferit de Madoff este unul nejustufucat de mare. Deci ceea cea oferă „magigianul de pe Wall Street” e un soi de „corupţie comună”, tacită, la care pariticipăm toţi cei implicaţi, pentru că intrăm în logica „raţiunii profitului”. Iar profitul este în majoritatea cazurilor iraţional: vrea totul şi imediat indiferent de riscuri. Şi noi întrăm în această horă mînaţi de setea pentru cîştig. Iar în procesul de corupţie participă întotdeauna două părţi cu grade diferite de vină uneori.

E o judecată cumva morală, dar spune mult despre logica dominantă de care sîntem guvernaţi în această cultură economică hegemonică unică dictată doar de profit.

Doi. Cînd unul dintre fii lui Madoff este interogat şi este întrebat: cum de a putut să lucreze atîta amar de timp lîngă tatăl său fără să aibă o minimă bănuială că acolo este vorba de o imensă fraudă. Douăzeci de ani și nicio bănuială?

El are cumva două argumente: pentru noi, el nu era tatăl nostru, ci un mit, un soi de legendă, un erou mitologic, un zeu intangibil. Şi începe să enumere posturile şi funcţiile pe care Madoff le-a avut în sistemul şi instituţiile financiare globale. Ameţeşti şi te înspăimînţi doar cînd auzi lista de funcţii pe care le-a avut acest om. Cînd mai vezi şi lista de investitori devii pur şi simplu neputincios: floarea financiară a lumii e acolo. O astfel de listă de funcţii şi de „investitori strategici” produce o autoritate simbolică greu de controlat. Şi după aceasta înşiruire urпează un alt argument complementar: dar voi, instituţiile statului, unde aţi fost toţi acesti peste 20 de ani de cînd există şi funcţionează această schemă frauduloasă de o asemenea anvergură globală?

Ce vrea să sugereze filmul destul de bine, chiar dacă nu e cel mai bun film pe subiect, e următorul lucru: corupţia ţine de puterea suveranului. Sau altfel spus: e suveran cel ce are puterea de a corupe şi de a institui acest mecanism. Iar acest lucru nu ţine de persoană, de moralitatea persoanei, ci de natura mecanismsului pe care-l instituie hegemonoul.

În cazul nostru de faţă Bernard Madoff nu este un produs al unei culturi imorale, lipsite de etica etc. Ba din contra Bernard Madoff e un tată bun, un familist şi om social aproape perfect, chiar dacă mai are ieşiri.

Ce aflăm din acest film e următorul lucru: Bernard Madoff nu este de fapt un om, ci este un sistem, este un produs al „raţiunii profitului”, singura raţiune fără alternative de a exista şi, mai ales, el este un produs al dereglementării finaciare, a retragerii statului aproape în totalitate din cîmpul economic devenind neputincios în faţa „monştrilor” de pe Wall Street care au transformat economia globală într-un imens Cazino şi schemă Ponzi. Cum e posibil să fie lăsat fără reglementare şi control un astfel de „monstru” numit…. Capital? Iată întrebarea.

Postări asemănătoare

Vasile Ernu

Vasile Ernu este născut în URSS în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (Universitatea Al.I.Cuza, Iaşi, 1996) şi al masterului de Filosofie (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy&Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă+societate. A activat în cadrul Fundaţiei Idea şi Tranzit şi al edituilor Idea şi Polirom. A ţinut rubrici de opinie în România Liberă, HotNews, Timpul, Adevărul, CriticAtac precum şi rubrici permanente la revistele Noua Literatură, Suplimentul de Cultură şi Observator Cultural.
A publicat: Născut în URSS, Ultimii eretici ai Imperiului, Intelighenţia rusă azi, Sectanţii-Mică trilogie a marginalilor, Intelighenţia basarabeană azi, Bandiţii – Mică trilogie a marginalilor.
Este unul din fondatorii şi coordonatorii proiectului www.criticatac.ro


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat