De la panarame la lucrătoare sexuale în România

O invitaţie la dezbatere

Zona fenerilor roşii din Hamburg (foto: Pixabay, CC0)

Tristele dezvăluiri din jurul asasinatului adolescentei din Caracal în vara acestui an au dat rând pe rând la iveală pentru publicul larg straturile numeroase ale violenței de gen care construiește raporturile între bărbați și femei, atât în relații cotidiene cât și în raport cu instituțiile la noi în țară. Ne aducem aminte cum în mod special a atras atenția ușurința/banalizarea cu care, conform informațiilor din presă, cei din aparatul de stat abordaseră ipoteza că tinerele dispărute ar fi putut fi victime ale traficului de persoane. Numeroase organizații feministe și-au manifestat dezacordul și indignarea incriminând instituțiile profund misogine. Dincolo de acest văl  de legitimă indignare atât al celor vizați direct de tragedie, cât și a opiniei publice în general, și chiar a organizațiilor feministe în particular, această banalizare este probabil expresia unui fenomen social mult mai larg și complex. În opinia noastră, ea exprimă fară echivoc faptul că într-un loc uitat de statul social și ocolit de bulevardele capitaliste, economia de piață nu e absentă ci dimpotrivă, produce: prin transferul de lichidități de la părinții muncind în străinătate la copii adolescenți de acasă care consumă, dar și prin reconfigurarea piețelor tradiționale precum cea a sexului. 

În pofida gravității existenței de trafic de femei (România se află printre primele trei țări din Europa la capitolul rețele criminale de exploatare a sexului)(ii), în pofida existenței unei legislații care încadrează prostituția,  dar și a coagularii unei pozitii feministe articulate si radicale în zona societății civile și chiar a unor partide politice, lipsește în continuare o dezbatere publică cu privire la rolurile de gen și serviciile sexuale, la modul în care capitalismul actual este lizibil prin prisma transformării în marfă a corpului și sexului în cadrul exploziei cifrelor prostituției și ciberprostituției, dezbatere care ar putea participa nu numai la schimbarea discursului, ci și a atitudinii societății cu privire la discriminări de tot felul.

Această dezbatere ar fi trebuit sa aibă loc punând față în față ONG.uri, reprezentanți ai statului, experți, cum se întâmplă de regulă în societățile democrațice. Din păcate, manifestările publice precum Marșul panaramelor (2011, Bucuresti) nu au abordat atât condiția lucrătoarelor sexuale cât a constituit prostestul împotriva asocierii (tuturor?) femeilor cu prostituatele în cadrul agresiunilor și hărțuirii femeilor în spații publice.  Schimbarea codului penal cu privire la prostitutie în 2014 ar fi putut fi ocazia unei astfel de dezbateri (cu atât mai mult cu cât practicarea prostituției nu a fost decriminalizată), însă o asemenea dezbatere pur și simplu nu a avut loc.

Textul de față aduce în discuție câteva elemente ce ar putea constitui conținutul unei astfel de dezbateri, în speranța că ieșind din spațiul inconfortabil dintre ciocanul imitării unui Vest ideal și nicovala tăcerii moralizatoare, aceasta ar putea avea loc. Expunându-le, îmi exprim bineînțeles poziția personală într-o eventuală astfel de dezbatere.

 

  1. Prostituatele reprezintă o categorie aparte de femei?

Termenii populari sau argotici, în întregime stigmatizanți și negativi („parașută”, „piţipoancă”, „curvă”, „panaramă”, „târfă”, „păsărică), dar si cel de „prostituată”, utilizat juridic, au în comun desemnarea morală a raportului sexual tarifat, desemnare care lasă în umbră consumatorul sau clientul, necalificat ca moralitate. De asemenea, în română, ca și în alte limbi, aceștia sunt termeni exclusiv feminini. Dincolo de faptul că stigmatizează femeile, ei  operează o divizare a acestora, de-o parte cele de „moravuri ușoare”, de cealaltă cele „cinstite”. De reținut că în limbajul popular „cinstea” feminină nu înseamnă moralitate în general, ci castitate, ceea ce revine la identifica femeile ca persoane morale doar din perspectiva sexului. Altfel spus, este retorica și vocabularul unei societăți patriarhale. Mai mult, viziunea victoriană despre sexualitate, împărtășită de clasa burgheză a secolului al 19-lea a radicalizat această separare, stigmatul de „prostituată” este o producție a acestei gândiri burgheze în mod special. Inclusiv în română, vocabularul amintit nu are un trecut mai îndepărtat decât sfârșitul secolului al 19-lea. Din această perspectivă a adopta o viziune feministă înseamnă a de-moraliza și a de-burghezifia, dacă se poate spune astfel, privirea asupra prostituatelor.

Iată ce propune în acest sens Paola Tabet (2004). Din punctul de vedere al acestei antropoloage, prostituția și căsătoria se situează la două capete ale aceluiași continuum pe care ea îl numește  „tranzacții economico-sexuale”. Cercetătoarea ne propune să observăm pe mapamond cele mai diverse situații, culturi, modalități de schimb economic și să remarcăm că femeile participă la aceste schimburi în mod activ chiar și atunci cand nu dețin ele însele bunuri materiale. În multe din aceste situații, femeile dau la schimb servicii sexuale și domestice contra hrană, statut, alte bunuri prețioase, bani, etc…Ipocrizia societății noastre moderne (în special cea burgheză din secolul al 19-lea) a izolat și stigmatizat această categorie, văzută ca un pericol moral și sanitar, glorificând în același timp raportul sexual ca expresie a dragostei.  

Este cumva dezolant să vedem că noțiunea propusă de Tabet este foarte prolifică în a caracteriza tot felul de relații ambigue atât hetero cât și homosexuale, în mod special de tip neocolonial (cum ar fi turismul sexual în Maroc, Tailanda, Haiti, cf. Broqua și Deschamps, 2014) dar în schimb nu reușește  să atingă în aceeași măsură analiza căsătoriei heterosexuale care o preocupă inițial pe cercetatoare (așa cum consideră și alte feministe materialiste precum Nancy Fraser, Christine Delphy, Nicole Claude-Mathieu, Arlie Hochschield, Silvia Federicci).

Pentru Tabet, însă, pe urmele lui Claude Lévi-Strauss (1949), am putea să considerăm că  femeile sunt bunuri prețioase ele însele (producătoare în propriul corp de alte ființe umane prin care societatea se reproduce, dar și executante de servicii speciale prețioase pentru această reproducere – sexuale și domestice). Astfel, cele mai multe societăți umane sunt stabilizate prin schimbul de femei realizat între grupuri sociale, dar de fapt între bărbați. Trist dar adevărat. Paula Tabet consideră că atunci când practică sexul tarifat, femeile devin de fapt actrițe ale acestei situații de schimb și ies din condiția pasivă de ‚obiecte/bunuri’ pe care Lévi-Strauss pare că le-o rezervă (deși cu o oarecare jenă – antropologul secolului consideră că femeile sunt ca și cuvintele, nici chiar bunuri, nici chiar simboluri –sic!).

Așadar, conform acestei viziuni materialiste despre sexualitate ca parte din schimburile economice, prostituția ar trebui considerată nu ca o practică a unei categorii de femei aparte, moral  și economic, ci ca o formă de schimb economico-sexual, cel mai puțin ipocrită, în orice caz. Ca feministe radicale trebuie să criticăm și dinamităm patriarhatul, dar de să începem cu prostituția și nu cu căsătoria?

În orice caz consider ca nu e profitabil pentru o gândire de stânga bazată pe sororitate să opereze această separare între femei. Distincția între un ‚noi’ femeile „cinstite” (sic!) și un ‚ele’ femeile ce vând sex nu are alt sens decât separarea și ierarhizarea unei clase de femei față de alta. Ori nu vrem noi o societate fără clase? Deci dacă feministele de stânga au putut spune în vara lui 2019 „si eu sunt Alexandra” ele ar trebui sa nu ezite a spune „și eu sunt Andreea*“

 

  1. Munca sexuală este muncă?

Dar agent de vânzări, director de marketing sau scenograf de clipuri publicitare sunt munci? E inutil să vorbim de conținutul serviciilor sexuale pentru a răspunde la întrebare. Să vedem mai degrabă pe scurt problema cadrelor, statutelor, drepturilor.

Când vine vorba despre prostituție, ideea de victime ale exploatării sexuale (ale traficului, privării de libertate și tortură) este în prim plan. Însă despre bone, femei de servici umilite, sechestrate, bătute, violate auzim mult mai rar. Cercetările arată că acestea nu sunt mai puțin victime ale unui sistem de trafic, doar că acesta beneficiază de multe ori de legitimitatea firmelor de recrutare legale, eventual chiar finanțate de guverne. Piesa de teatru Produse domestice (Ioana Păun și Xandra Popescu, 2014) înfățișează dificultățile, alienarea, dependența unei menajere filipineze aratând mai ales continuitatea dintre serviciile domestice și sexuale.

Prostituate militante, precum Griselidis Real au scris despre felul în care s-au străduit  să trăiască prostituția ca pe o condiție de muncă demnă, așa cum te duci la birou sau la fabrică când îmbraci anumite haine, faci anumite gesturi, termini și pleci acasă la copii sau te duci la biserică (cum face prostituata din filmul Nopțile Cabiriei de Felini – 1957).

Pe un plan al drepturilor fundamentale, a considera munca sexuală ca pe orice altă muncă permite sindicalizarea, legalizarea veniturilor, gestionarea securizată a separării  între viața profesională și cea familială, posibilitatea de a beneficia de concedii și pensie, etc. În marile orașe din Vest s-au creat asociații care consideră că pornind de la această situație capitalistă, inconturnabilă de fapt (vanzare/cumparare a unui serviciu), trebuie ca persoanele care practică sexul tarifat sa fie informate și protejate, ajutate să beneficieze de acces la locuințe, îngrijire medicală și alte drepturi sociale. Accesul la prezervative, metode de depistare a bolilor cu transmitere sexuală, prevenirea violenței sunt în primul rând promovate în aceste structuri, urmează asistența juridică și socială. La Amsterdam sau  Hamburg, dar chiar și la Paris, unde prostituția nu e legală, există adevărate sindicate ale prostituatelor. Existența unor astfel de structuri asociative poate fi un sprijin și pentru persoanele înșelate, private de libertate, traficate, maltratate. Poliția nu protejează suficient aceste victime (altă cauză pentru care militează asociațiile este recunoașterea și protejarea securității victimelor de trafic și nu doar condamnarea traficaților). Asemenea structuri au devenit adevărate poluri de expertiză. Ele au atras atenția că în Europa, rețeaua internațională anti-trafic a participat încă de la începutul anilor 2000 la o triere a prostituatelor, servind astfel politica restrictivă a migrației mai degrabă decât lupta împotriva traficului de persoane (Agustin, 2007). De altfel, dacă există un efect pozitiv structural al luptei internaționale împotriva traficului de persoane în domeniul serviciilor sexuale acesta nu este reducerea traficului cât faptul că aceasta a relevat importanța drepturilor sociale pentru victime ca să poată ieși de sub influența proxeneților și traficanților.

 

  1. A fi actriță, a fi subiect

A  considera capacitatea de acțiune a persoanelor implicate în vasta sferă a vânzării de servicii sexuale,  este, conform învățămintelor din studiile subalterne, acea doză necesară de respect care te face sa te poți uita direct în ochii persoanei care o practică. Nicola Mai, sociolog italian, intervievează bărbați și femei cis și transgender care se prostitueză la Milano, Roma, Londra și  Paris iar apoi ultilizează tehnica de reenacting pentru a realiza filmul său Normal – Real Stories from the Sex Industry, din 2012. Tehnica reenactingului este mijlocul prin care ne identificăm ca spectatori cu protagoniștii de pe ecran căci aflăm doar la sfârșitul filmului că cei pe care îi vedem în gros-plan spunându-și povestea de viață nu sunt decât actori de ocazie. Acest lucru ne face să realizăm nu numai că am fi putut ”juca” chiar noi rolul respectiv dar că și ”adevărații” protagoniști ai respectivelor povești joacă la rândul lor un rol pe scena vieții. Acest transfer trece printr-o privire „ochi în ochi” (desigur mediată de camera video). 

Confruntarea destabilizantă cu propria noastră iluzie despre real, dar și cu aceea că ne ne-am afla cumva în afara sferei prostituționale este de asemenea tema piesei de teatru Eromania (History X) Think Tank Theatre, 2019. Realizată tot cu reenacting, de data aceasta de către o parte chiar dintre camgirls inițial intervievate de autori (Karim Bel Kasem și Caroline Bernard, 2019), într-un studio de videochat la București, piesa ne arată că în spatele unei imagini digitale de sex online cu un număr oarecare de vizualizări se află desigur un decor de carton, dar și  povești de viață, decizii, alegeri, o organizare a muncii, venituri, familii dependente, vise, orgolii, rivalități, dragoste, datorii la bănci – adică cam aceleași lucruri pe care le trăim cei mai mulți dintre noi. De această dată, medierea este aceea a ecranului de computer.

Realitatea cibersexului, expresie ultimă a turbocapitalismului sau a globalizării 2.0., desigur una complexă, arată foarte machiată: „modele” cărora studiorile le furnizează „membrii” consideră ca vând mai degrabă creier nu corp[iv]. Am putea desigur considera aceste narațiuni ca moduri de a se aranja cu realitatea pentru a reduce disonanța afectiv-cognitivă a camgirls, dar e preferabil și să luăm în seamă în același timp discursul și experiența acestora ca fiind tactici de a face față, de a rezista, de a se redefini ca subiecte raționale și morale într-o lume care le refuză aceasta.

Există prostituate care se văd pe ele ca subiecte depline ale acestei situații pe care o asumă și o analizează ca pe un status/rol limitat și nu cuprinzându-le toată viața. Ele denunță ipocrizia și mizeria sexuală a societății de consum. Împingând radicalitatea acestei poziții la extrem, Virginie Despentes (2006/2014), romancieră franceză ce a trecut ea însăși prin experiența prostituției pe care o descrie cu amărăciune și cinism, a fi „curvă”(autoarea folosește termenul „pute”) este actul de curaj de a lupta împotriva idealului absurd de femeie albă, seducătoare, căsătorită bine, reușind în carieră, dar fără să-și strivească bărbatul, subțire dar nu nevrozată, mamă fericită dar nu subjugată de scutece, etc. În acest sens, pentru Despentes, experiența violului și a prostituției este fondatoare pentru singurul feminismul liberator posibil (personificat în King Kong, gorila dezlănțuită) pe care-l propune prin manifestul său.

Deci sunt aceste persoane alienate, victimele unei iluzii despre viată și muncă? În nici un un caz, ne spune piesa de teatru Sexodrom (Giuvlipen, Bogdan Georgescu, 2019), care amintește tocmai utilizând estetica vestimentară a sexului comercial că abuzurile sexuale împotriva femeilor nu sunt în mod necesar în sexul tarifat, ci în familii, în culise de teatru sau la școală. Recent, dezvăluirile cu privire la o școală de dans profesional din Constanța confirmă pentru opinia publică acest lucru cunoscut de sociolologi și pus în scenă de echipa artistică de la Giuvlipen. Acesta sugerează că videochatul poate fi văzut ca o supapă de securizare împotriva acestei violențe generalizate, în timp ce cu o autoreflecție despre alienare suntem cu toții datori.

Din păcate politicile publice care încadrează prostituția sunt relativ incompetente în a apăra autonomia și solidaritatea din munca sexuală. Fie că sunt bazate pe legislații prohibitive (cum e cea a României, dar și a Franței), fie că se dotează cu cadre juridice având grade variabile de liberalism (Olanda, Danemarca, Elveția), fie că accentueză pedepsirea clienților, exploatarea sau racolarea, ele iau prea puțin în considerare drepturile sociale ale persoanelor active în acest sector. Critica capitalismului și subiectivarea lucrătoarelor sexuale sunt în cele mai bune cazuri marginale și vin din partea societății civile. Dar ele sunt extrem de necesare. Este probabil simptomatic că în România nu există o astfel de structură care să apere activ drepturile lucrătoarelor și lucrătorilor sexuali.

Pentru a concluziona, în societatea capitalistă în care ne vindem (oricum) forța productivă a corpurilor sub formă de bunuri și servicii, ca să obținem un venit cu care să consumăm alte bunuri și servicii, unele persoane vând sex, altele ajung să-și închirieze uterele pentru a „furniza” copii cuplurilor doritoare, iar altele își vând organele sau își cumpără traversarea deșertului/mării a propriilor corpuri (Siria, Kurdistan, Afganistan, Nigeria, Sierra Leone, etc.). Capitalismul contemporan, ajuns la un stadiu în care doar calculul financiar contează, degajat de moralitatea protestantă timpurie, nu mai consideră nici o diferență între forța productivă a corpurilor (incluzând și creierul) și corp propriu-zis, între serviciile de consultanță și cele sexuale. Nu numai că o oră de curs de sociologie nu valorează mai mult decât un sfert de oră de cibersex, dar instituțional o universitate și un studio de videochat funcționeză după mecanisme similare de competiție, ranking și vizibilitate.

Acolo unde fie nu mai există resurse exploatabile prin forța de muncă a corpurilor, fie oamenii nu au acces la aceste resurse (ca de exemplu, la Caracal), creșterea economică se face pe seama corpurilor ca atare, fie întregi, fie în părți componente. Astfel, tinerele adolescente din astfel de locuri unde nu se întâmplă nimic (dar accidental poate fi vorba și de băieți) sunt sau pot fi oricând „puse la produs” ca să asigure servicii sexuale cadrelor unei întreprinderi sau militarilor străini dintr-o bază specială. Desigur, este aici o logică a combinării capitalismului de secol 21 cu  capitalismul de margine, ce se întemeiază nu doar pe logica profitului, ci și pe anomia socială, logică pe care o putem regasi de exemplu în America pionierilor.  

A admite drama capitalistă a prostituției nu înseamnă a adopta un discurs liberal ci a înscrie realitatea sexului tarifat în raporturile sociale. Acest realism nu este acela al vreunei iluzorii‚ alegeri libere’ ci înseamnă a considera drept ținte pragmatice de acțiune politică protecția, autonomia și solidaritatea lucrătorilor și lucrătoarelor sexuale. În orice caz, atâta vreme cât n-am dizolvat mecanicanismele capitalismului, cât timp îl întreținem câștigând bani din ceea ce știm, spunem sau facem ca să putem cumpăra în supermarketuri sau să vedem filme pe Netflix, nu putem considera ca sexul nu este o marfă ca oricare alta. În consecință, practica sexului tarifat este o muncă care se ocupă cu vinderea acesteia.

Din această perspectivă, mi-aș dori ca o astfel de dezbatere în România să poată produce decriminalizarea prostituției și reglementarea ei ca muncă, însoțite de reabilitarea morală și socială a persoanelor implicate. E nevoie de un orizont civic al solidarității între femei care se recunosc „ochi în ochi” unele pe altele fără judecăți morale și etichete, orizont care să ne permită fiecăreia să acționăm din situția concretă în care ne aflăm și să ne opunem împreună ravagiilor capitalismului actual.

 

Referințe:

Agustin, Laura,  Sex at the Margins. Migration, Labour Markets and the Rescue Industry, London, New York, Zed Books, 2007.

Broqua Christophe et Deschamps Catherine (dir.), L’Échange économico-sexuel

Despentes Virginie, Teoria King Kong, Editura Pandora-M, Bucureşti, 2014

Lévi-Strauss, Claude. Les structures élémentaires de la parenté. Paris, Presses universitaires de France, 1949

Real Griselidis, Carnets de bal d-une courtisane, Verticales, 2005. 

Tabet Paola, La grande arnaque. Sexualité des femmes et échange économico-sexuel, Paris, L’Harmattan, 2004.

 

i Datorez unele dintre ideile prezentate aici numeroaselor discuții cu prietena și colega mea Agnes Foldhazi, socioloagă studiind prostituția de peste 20 ani, presedinta asociației Boulevards (Geneva https://www.aspasie.ch/activites/bus-boulevards/ )

ii https://ec.europa.eu/anti-trafficking/sites/antitrafficking/files/situational_report_trafficking_in_human_beings-_europol.pdf

iv https://www.bbc.com/news/magazine-40829230

Postări asemănătoare


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat