Lupta pentru libertatea de exprimare este fie necondiționată, fie lipsită de sens

Situația în ceea ce priveşte mass-media din Bulgaria este, fără îndoială, descurajantă – dar reflecțiile obișnuite despre clasamentul libertății de exprimare a Reporterilor Fără Frontiere nu abordează unele dintre cele mai mari amenințări la adresa jurnalismului 

Harta liberăţii presei a Reporterilor fără Frontiere (sursă: screenshot)

Aș putea explica la nesfârșit cât de disperată și lipsită de speranță este situația cu mass-media din Bulgaria și cât de des regret că mi-am asumat profesia de jurnalism. De aceea, eu sunt în mare parte înclinat să accept constatările sumbre din indicele pentru libertatea presei Reporterilor fără frontiere, în care țara noastră a primit anul acesta locul alarmant 112. Excluzând obiecțiile mele față de prezentarea anumitor cercuri oligarhice ca apărători dezinteresați ai jurnalismului liber, rapoartele despre Bulgaria prezintă probleme obiective pentru mediul mediatic – de fapt, aș spune că există multe alte exemple care ar putea fi adăugate, chiar și fără a menționa diferitele încercări de presiune sau calomnie a mass-media din care fac parte.

Dar uitându-mă la harta Reporterilor Fără Frontiere, în care țările sunt clasificate cu diferite culori în funcție de locul lor în clasament, nu pot să nu observ cât de multe evidente absurdități se remarcă. În ciuda tuturor punctelor menționate mai sus, oare este corect că Bulgaria se află în aceeași categorie ca Turcia, unde majoritatea mass-media de opoziție au fost închise și închisorile au fost umplute cu reprezentanți ai profesiei de jurnalist? Sau că este justificat că Bulgaria este în același grup cu Myanmar, unde noua-veche juntă militară se dezlănțuie în prezent într-o întrerupere completă a mass-media? Și oare situația este cu adevărat mai bună în Ucraina, unde autoritățile au luat recent licențele celor trei mai mari medii de opoziție? Şi aceste observaţii sunt făcute fără a mai vorbi de toți jurnaliștii de acolo care au fost uciși, bătuți, judecați sau obligați să fugă în străinătate din Ucraina în ultimii ani.

Aceste distorsiuni se datorează, probabil, în principal faptului că evaluarea reflectă în mare măsură capacitatea reprezentanților presei locale selectate de a scrie rapoarte dramatice – iar persoanele care ar putea scrie rapoarte mai dramatice pentru anumite țări nu sunt pur și simplu din cercurile potrivite pentru a li se atribui acest lucru. Și, în acest sens, este dificil de spus unde se termină cenzura și unde începe autocenzura.

Nu spun asta în sensul că Bulgaria ar trebui să fie mai sus în acest clasament – mai degrabă cred că toată lumea ar trebui să fie mai jos. De fapt, cel puțin primele 50 de locuri din index ar trebui să fie goale. Deoarece există alte modalități de a restricționa libertatea presei și a cuvântului, pe lângă represiunea deschisă a statului – și rezultatul este adesea comparabil, indiferent dacă evaluați situația în galben sau roșu.

Dacă, practic, toate mijloacele media sunt deținute de o mână de mari interese economice – fie că le numim corporative sau oligarhice – nu putem vorbi despre adevărata libertate de exprimare. Dacă există un consens aproape neschimbat de poziții și priorități între mass-media, elitele economice și politice, serviciile de securitate și agențiile de informații, nu există o reală libertate de exprimare. Dacă anumite puncte de vedere cu privire la problemele economice, sociale și de politică externă – complet legitime, dar care nu sunt împărtășite de „putere” – fac din jurnaliști, unii invitați şi interlocutori nedoriţi, „neinteresanţi” pentru mass-media, nu există o reală libertate de exprimare. Dacă linia de producție a consimțământului respinge orice încercare internă de a obiecta la consensul impus, ca rezultat probabil al „interferenței străine” rău intenționate, în timp ce în același timp își propagă propria interferență în străinătate ca expresie credibilă a aspirațiilor oamenilor locali, libertatea de expresie devine un concept destul de condițional.

Și dacă sunt prezente condițiile de mai sus, există o mare probabilitate ca reacția la tipul clasic de represiune să fie extrem de anostă, controlată sau absentă, indiferent de valorile proclamate cu voce tare. Pentru că, dacă jurnaliștii, editorii și sursele acestora se află în închisoare sau în exil pentru că au expus infracțiunile autorităților, nu există o adevărată libertate de exprimare. Dacă, în calitate de jurnalist, activist sau pur și simplu public, ești încurajat în mod activ să iei în considerare soarta disidenților din țările „inamice”, dar ești ignorat și marginalizat dacă faci același lucru pentru propria țară și „partenerii” ei, esența „libertății de exprimare” se pierde din nou.

Și dacă referirea la toate acestea este considerată aproape obscenă, inutilă sau dubioasă, atunci aceasta sugerează în sine că problemele legate de libertatea de exprimare sunt probabil mai profunde și mai cuprinzătoare decât se poate înțelege din bârfele anuale despre locul care ne-a fost atribuit în clasamentul Reporterilor Fără Frontiere.

Aceasta nu ar trebui privită ca o cerere ca problema libertății presei să fie respinsă ca neimportantă sau coruptă de organizații a căror independență și imparțialitate sunt ele însele în discuție. La fel ca în majoritatea organizațiilor umanitare de frunte și pentru drepturile omului, Reporterii Fără Frontiere are un model interesant – faptul că foarte puține dintre pozițiile lor primesc, de fapt, o acoperire largă, sau niciun fel de acoperire. Ceea ce sugerează că o mare parte a problemei se află mai degrabă în mass-media.

Nu mă îndoiesc că un număr mare de oameni implicați în întocmirea acestui clasament au cele mai bune intenții – dar probabil că nu pot sau nu vor să gândească „în afara cutiei”, ceea ce face ca întregul efort să nu mai aibă sens. Pentru că dacă vedeți libertatea de exprimare numai prin prisma propriei agende politice, financiare sau ideologice și nu ca o chestiune de principiu, nu sunteți cu adevărat un apărător al libertății de exprimare. Dacă justificați inconsecvența și dublul standard cu considerații „tactice” sau „strategice”, în cele din urmă ajutați la îngroparea libertății de exprimare atât la nivel local, cât și la nivel global. Pentru că, dacă conduci această luptă selectiv, te vei găsi involuntar, chiar de cealaltă parte.

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume. Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube. Vă puteţi şi abona pentru newsletter-ul Baricadei România!

Filip Burov

Filip Burov

Jurnalist, specializat în domeniile relaţiilor internaţionale, confilctelor, macroeconomiei şi finanţelor. A lucrat în medii bulgăreşte precum agenţia ”Focus”, ziarul ”Bani” şi ziarul ”Capital Daily”.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *