Istoria electorală a României postcomuniste: există viaţă în afară de clientelism?

Tendinţele electorale româneşti arată, pentru zonele rurale, o stare de dependenţă ce poate fi depăşită doar prin intermediul economiei reale

Căutându-l pe viaţă (foto: Pixabay, CC0)

Motto: …ordinarily, defiance is first expressed in the voting booth simply because, whether defiant or not, people have been socialized within a political culture that defines voting as the mechanism through which political change can and should properly occur… / Francis Fox Piven, R. A. Cloward (1977). Poor People’s Movement. Why They Succeed. How They Fail, New York: Vintage Books, p. 15.

Articolul acesta este o versiune uşor editată a cercetării ”Geografii electorale în România rurală postcomunistă: neoliberalism & austeritate economică, clientelism electoral și dominație social-democrată” a lui Aurelian Giugăl, care va fi publicată într-un volum despre România rurală.

Introducere

În România postcomunistă au avut loc 9 alegeri generale (ultimele în 2016) pentru desemnarea reprezentanților la Camera Deputaților și Senat. Confruntarea politică a fost circumscrisă delimitărilor Frontul Salvării Naționale (și continuatoarele acestuia1) versus partidele denominate, mai degrabă formal, ca fiind de dreapta. Când ne referim la acestea din urmă, înțelegem Convenția Democrată Română (CDR) – pentru alegerile parlamentare din 1996, CDR 2000 – scrutinul din 2000, Alianța Dreptate și Adevăr (DA) – 2004, Partidul Democrat Liberal (PDL) – 2008, Alianța România Dreaptă (ARD) – 2012 și Partidul Național Liberal – 2016. Cadrul general național a funcționat pe aliniamentul neo-comuniști vs. anti-comuniști în primul deceniu post-1989. Mai apoi, cu cea de-a doua decadă postcomunistă, diferența corupție vs. anti-corupție a structurat confruntarea politică. Desigur, versantul neo-comuniști (plus, atașată cu generozitate, corupția aferentă) i-a revenit, fără drept de apel, social-democraților, istoria revoltelor din decembrie 1989 și a mineriadelor din 1990 căpătând greutate politică. Axa anti-comunistă, cu anti-corupția de rigoare, înclina spre dreapta. Lăsând la o parte latura discursivă a diferențierilor politice, o anumită evoluție ideologică a structurat viața politică autohtonă. În perioada post-1996, întregul tablou politic gândea la unison modelul economic (de un liberalism apăsat), diferențele dintre partide fiind mai degrabă de nuanță. Neodezvoltaționismul postcomunist de expresie naționalistă, preocupat de dezvoltarea unor capitaliști locali și mai puțin de echitate socială2, a murit repede, odată cu înlăturarea din funcții a susținătorilor acestui proiect, după victoria Convenției din 19963. Social-democrații făceau/fac o oarecare spoială socială, protejându-și, prin oarecare măsuri, propriul electorat, în timp ce guvernele de dreapta (CDR după 1996, PDL după 2008) au demantelat statul și i-au expus pe cetățeni forțelor cinice ale pieței. Având în vedere aceste diferențe neînsemnate de politică economică între partidele opozante, discursul partidelor a părut mai degrabă un joc naiv de-a comuniștii & anti-comuniștii sau corupții & anti-corupții. Pe acest aliniament conjunctural, structurat de evoluția economică, s-a focusat politic România vreo 25 de ani. Când politicile economice au început să producă efecte sociale dintre cele mai variate, de la dezindustrializare și șomaj, la creșterea diferențelor economice dintre clasele sociale și descreștere demografică (inclusiv prin migrații masive), electoral, alegătorii s-au deplasat masiv spre partidul care oferea/oferă o minima protecție socială.

Alegerile din 2016 sunt o probă în acest sens, victoria PSD-ului fiind una covârșitoare. În ceea ce privește lumea rurală, subiectul prezentului volum colectiv, la nivel național a existat un consens trans-electoral: social-democrații au fost mereu pe primul loc în satele din România. S-a întâmplat și în 1996 și în 2004, atunci când ‘dreaptaʼ a fost pe val la nivel național. Cu siguranță, anumite diferențe de amplitudine electorală au existat (și există) între regiunile geografice ale României, iar analiza prezentului articol o va indica. Ce ne propunem în acest articol? Folosind datele de la alegerile parlamentare din intervalul 1996-2016 (Camera Deputaților), vom arăta că

  • Dominația social-democraților în lumea rurală a fost una quasi-generală, cu unele excepții regionale (în 1996 și 2004 în lumea satelor din județele Transilvaniei și Banatului partidele de ‘dreaptaʼ au fost în prim-plan). Delimitarea regională are următoarea structură:

Dobrogea (județele Constanța și Tulcea);

Moldova & Bucovina (Bacău, Botoșani, Galați, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui și Vrancea);

Muntenia (Argeș, Brăila, București, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Prahova și Teleorman);

Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea);

Transilvania & Banat (Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Satu Mare, Sibiu și Timiș).

Excludem din analiză județele Covasna și Harghita, populația maghiară dominantă a acestora și, subsecvent, votul pentru partidul ce le reprezintă interesele, nefiind importante pentru analiza ce o propunem aici.

  • Sistemul politic, mai ales cel din lumea rurală, a evoluat în sensul bipolarismului politic. Dacă în primul deceniu postcomunist partidele care treceau pragul electoral și aveau reprezentare politică erau numeroase, procentele cumulate ale primelor două clasate partide politice nefiind cu mult peste 50%, ulterior, în special după 2004, s-a ajuns la situația în care un partid putea obține și peste trei pătrimi (sau chiar mai mult) din voturile unor localități. S-a intrat în faza clientelismului electoral, primarii, prin intermediul resurselor distribuite (și) de la centru, consolidându-și puterea în teritoriu. Ulterior, odată cu anchetarea unor alegători și oficiali de către procurori, implicarea notabilităților locale în alegeri a fost una mai redusă, cu repercusiuni inclusiv la nivelul rezultatelor electorale.

În următoarea secțiune vom face o sinteză a abordărilor electorale din România post-1989. Ne vom referi apoi la spațiul geografic, ca unul construit deopotrivă material și discursiv, încercând să sugerăm că inegalitățile geografice sunt (și) consecința unor decalaje istorice, adâncite de capitalismul postcomunist. Vom analiza apoi geografia electorală pe direcțiile indicate, pentru ca în concluzii să facem o sinteză a ceea ce am dezvoltat pe parcursul acestui articol.

Comportamentul electoral: studii și analize

O analiză sistematică a comportamentului electoral din România post-1989 nu există. În mod cert, sunt numeroase studii dedicate alegerilor locale, generale, prezidențiale sau europarlamentare. Limitele acestora rezidă în faptul că sunt lacunare (acoperă doar anumite alegeri) și nu sunt integrate în fluxul dezbaterilor academice & intelectuale. Sunt auto-suficiente, rămânând suspendate într-un vid epistemologic. Doar eforturile altor specialiști, în căutare de bibliografie validă, le scot din amorțeala bibliorafturilor. Mai degrabă abundă articolele tehnice, cele care fac referire la anumite aspecte privind selecția candidaților, finanțarea partidelor politice, reforma electorală, sistemele electorale etc., Mihail Chiru și Sergiu Gherghina fiind performerii studiilor electorale de la noi4. În cazul sociologiei electorale, ‘determinanții preferințelor politice‘5, cum ar fi educația, vârsta, sexul, mediul de rezidență, situația materială sau religiozitatea (adică atributele socioeconomice și demografice), au mers în direcția clasic-cunoscută: la alegerile prezidențiale din 2009, simpatizanții (și votanții) lui Geoană erau preponderent săraci, vârstnici, religioși și provenind din mediul rural6. În contrapartidă, cei cu educație superioară, cu venituri peste media, tinerii etc. votau mai mult cu partidele de dreapta. Regional a existat, și mai există, diferența dintre Banat & Transilvania și Oltenia & Moldova, primele mai liberale, mai reformiste, mai anti-pesediste, pentru regiunile din sud și est neexistând altceva decât varianta pesedistă, a capitalismului structural cu pansamente sociale și rețele clientelare cu funcție social-politică. Cu timpul și aceste distincții electorale s-au aplatizat, economia politică a postcomunismului românesc fiind suficient de aspră, netezind delimitările mai vechi. Practic, pentru cei mai mulți români, tema supraviețuirii le consumă energia politică: a pleca la muncă în Occident sau a rezista (economic) în țară au întâietate. Sensul politicii, dimensiunea ideologică, lumea polisului, a demosului au devenit treptat teme neimportante în angrenajul partizan autohton. S-a ajuns la situația în care PSD-ul să fie votat nu (doar) de săraci, cum își imaginează mulți, ci și de cei din aparatul birocratic7. Este absolut corect și perfect de înțeles în capitalismul postcomunist românesc. După dezindustrializarea post-1989, la pachet cu evaporarea slujbelor din lumea mică urbană și din ruralul cooperatist, soluția de avarie, supapa socială din această lume postcomunistă a venit la pachet cu supradimensionarea aparatului birocratic. În 2017, numărul de posturi ocupate în instituțiile și autoritățile publice fiind de 1.205.151, din care în administrația publică locală 698.4848. În contextul alegerilor, tipul de economie politică ilustrat în votul retrospectiv chiar contează. O slujbă în aparatul birocratic, la stat, devine una extrem de prețioasă, trecerea examenului supraviețuirii economice aici în țară. În acest context, rețelele clientelare sunt forme de protecție socială, mici aranjamente locale cu funcție economică reală.

Geografia contează: geografii diferite, economii diferite

Spațiul, locul geografic sunt construite deopotrivă material și discursiv. Fiecare spațiu geografic ʻajungeʼ la noi înmagazinând o lungă istorie economică, politică, etnică, de clasă etc.9. Pe de altă parte, dezvoltarea inegală – inegalitățile geografice se individualizează ca vulnerabilități clasice ale creșterii neoliberale10 – nu este un accident istoric, este parte a procesului capitalist de acumulare, fiind elementul distinctiv al geografiei capitalismului, expresia contradicțiilor din structura însăși a capitalului, o inegalitate de altfel structurală și mai puțin una statistică11. Mai pe scurt, societățile capitaliste se dezvoltă inegal12. În Dezvoltarea capitalismului în Rusia, Lenin era conștient de diferențierile spațiale intrinseci ce acompaniau expansiunea capitalului și diviziunea spațială a muncii13. Praxisul spațial capitalist îi va include și pe muncitori, rolul acestora fiind important în ceea ce înseamnă geografia economică a capitalismului14. Samir Amin vorbește de distincția dintre zonele subdezvoltate și cele dezvoltate plecând de la diferențierile dintre sectoarele economice de la începutul capitalismului, zonele subdezvoltate din Africa, Asia și America de Sud individualizându-se ca spații axate pe exportul materiilor prime către zonele industriale] din Europa de Vest și, mai târziu, America de Nord15. În acest cadru, în centrul capitalismului s-a dezvoltat un tip de economie, de producție și consum, iar în periferii s-a individualizat un alt tip de economie, cu o producție pentru export și consumul produselor de lux, ceea ce a condus la crearea și consolidarea dezechilibrelor de dezvoltare16.

Mutând cadrul pe România, spunem că în secolul al XIX-lea țara noastră se individualizează că o semi-periferie a occidentului, liberalizarea comerțului după Pacea de la Adrianopol (1829) transformând țara noastră într-un important exportator de cereale pentru țările industriale din vestul Europei17. În mod cert, structura capitalistă a Vechiului Regim românesc a fost una mai complexă. Ceea ce este esențial însă, se referă la faptul că relațiile de producție stabilite în urma consolidării țării ca mare producător de cereale, cu latifundiari (boieri) ce aveau în posesie cea mai mare parte a terenurilor agricole, au perpetuat o clasă țărănească substanțială18. Transformările economice din perioada comunistă (1947-1989), cu procesul amplu de industrializare, schimbă mult structura socială a țării. Cu toate acestea, la finalul acoladei comuniste aproape jumătate din populația țării (un procent de cca. 45%) locuia încă în mediul rural. Naționalizarea terenurilor agricole (colectivizarea) a creat o formă particulară de economie rurală, colectivismul agrar și micile servicii legate de acest tip de exploatare agricolă. După 1989, împroprietărirea țăranilor va duce către un alt tip de agricultură, cea de subzistență. Apariția fermierilor agricoli a fost greoaie și este încă limitată spațial. În acest caz, lipsa capitalului necesar investiților a fost decisivă. Liberalizarea economiei românești și importul masiv de produse agricole cultivate în regim latifundiar i-a ruinat și mai mult pe producătorii agricoli autohtoni, așa că mica agricultura de subzistență și migrația – internă și externă – au devenit soluțiile de avarie pentru populația țărănească.

Tocmai această populație rurală constituie subiectul analizei electorale prezente. În clivajul clasic, locuitorii satelor (umăr la umăr cu muncitorii din ariile industrializate) înclinau să voteze cu social-democrații19. Sunt transformări importante în sociologia și geografia votului în vremea din urmă. Ceea ce scria Pulzer în secolul trecut despre clasă – pentru partidele britanice clasa înseamnă totul20 – s-a diluat în prezent. Spre exemplu, la alegerile parlamentare din 2010 din Marea Britanie, clasa și variabilele socio-demografice mai puteau explica doar 6% din variațiile votului21. Performanța politică se constituie în subiectul central al democrațiilor contemporane, votanții emițând judecăți despre cât de bine au funcționat partidele în chestiunile politice și sociale importante (creștere sustenabilă, rată mică a inflației, procent redus al șomerilor, servicii publice de calitate în domenii precum educația, sănătatea, transportul și protecția mediului22). În mod cert, în semi-periferiile vechilor democrații industriale, comportamentul electoral al populației se construiește în mod diferit. Economia comunistă, și prăbușirea ei în epoca postcomunistă, va structura, în deceniile post-1989, modelul electoral. Tipul de economie politică este important în logica electorală, iar criza economică din 2008-2012 s-a constituit într-o variabilă definitorie în angrenajul electoral post-1989. Precaritatea economică a lumii rurale, cea de care ne vom ocupa în paragrafele următoare, a fost esențială în crearea și consolidarea formelor clientelare electorale – nu vom aborda aici decât tangențial acest aspect politic. Cetățenii fără slujbe, lipsiți totalmente de capital simbolic, sunt ușor integrați în sistemul de patronaj și control al votului. Cu sau fără clientelism, cu sau fără criză economică, vom arăta că în spațiul rural al capitalismului postcomunist domină social-democrații. Criza economică și măsurile ultra-liberale propuse de guvernele de centru-dreapta au consolidat și mai mult această realitate electorală.

Dominație social-democrată în lumea rurală

S-a întâmplat tot timpul din 1996 și până în prezent. În 1996, la nivel național (repetăm, folosim doar datele de la alegerile parlamentare, Camera Deputaților), CDR a câștigat alegerile – CDR – 30,16%, PDSR – 21,52% (un raport de vot – CDR/PDSR – de 1,40). La aceleași alegeri parlamentare, în localitățile rurale realitatea electorală a fost aproape răsturnată, respectiv 29,57% pentru PDSR și 22,72% pentru CDR (un raport de vot 1,30). 20 de ani mai târziu, la alegerile parlamentare din 2016, social-democrații câștigă categoric, atât la nivel național (45,5% – PSD, 20% – PNL: raport de vot de 2,28), cât și în localitățile rurale (51,8% pentru PSD, 22,2% pentru PNL și un raport de vot de 2,33). Dacă la nivel național scrutinul din 1996 este singurul în care social-democrații au fost mai slabi (electoral) decât concurența (am văzut mai sus, CDR), în cazul satelor, dominația PSD a fost generală – tabelul de mai jos, unde calculăm raportul de vot, social-democrații versus oponenții acestora, este ilustrativ în acest sens (Tabelul 1).

Tabelul 1. Raport de vot: PDSR/PSD versus CDR/CDR 2000/DA/PDL/ARD/PNL

Alegeri parlamentare Urban și rural Doar rural
1996 0.71 1.30
2000 7.32 12.14
2004 1.25 2.08
2008 1.02 1.19
2012 3.55 4.22
2016 2.28 2.33

Sursadatelor: Institutul Național de Statistică (INS) și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Notă: Raportul de vot este calculat împărțind procentele PDSR la cele ale CDR (1996), PDSR/CDR 2000 (2000), Uniunea Națională PSD + PUR/DA (2004), Alianța Politică PSD+PC/PDL (2008), USL/ARD (2012) și PSD/PNL (2016).

Ce observăm la aceste valori? Ies în evidență cifrele mari din 2000 și 2012. Practic, la alegerile parlamentare din 2000 votul social-democraților a fost de 12 ori mai mare comparativ cu cel obținut de CDR 2000, adică cea ce mai rămăsese din veche Convenție. În 2016 diferența a fost doar de 4 ori mai mare: oricum dominația social-democrată a devenit unanim națională. Momentele electorale din 2000 și din 2012 vin după guvernări ultraliberale, de dreapta. În intervalul 1996-2000 a fost perioada guvernării CDR (un conglomerat de partide ce includea, printre altele PNȚCD și PNL). Atunci s-a aplicat prima terapie de șoc, un program economic ce a inclus privatizări masive23, la pachet cu închiderea unor întreprinderi considerate neproductive, ineficiente din punct de vedere economic. După 1996, folosind cuvintele lui Cornel Ban, terapia de șoc ajungea (și) la București și aducea cu ea restrângerea drastică a creditării, măsuri de austeritate fiscală și reforme structurale24. Cert este că acest malaxor de reforme neoliberale a avut efecte dezastruoase pentru economia României: producția industrială a scăzut cu 20% în intervalul 1996-2000, valurile de muncitori în șomaj dublând rata sărăciei25, iar agricultura a devenit una de subzistență, țara noastră având nevoie de import de alimente26.

S-a spus/scris că spectaculoasa înfrângere a Conservatorilor de la alegerile generale din mai 1997 din Marea Britanie este ilustrativă pentru următorul aspect: creșterea economică bazată pe valorile economiei de piață nu e sustenabilă, generând inegalitate și individualism, votanții nesusținând la urne un asemenea demers economic. Perioada post-1980 a fost una de maximă înflorire pentru politicile neoliberale. Denominate Thatcherism sau Reaganism, din Marea Britanie până în SUA, din Noua Zeelandă până în Spania, aceste politici economice au fost adoptate cu mult entuziasm27. Iată că și în România, reformele dure, cu politici economice pro-piață, foarte active în perioada post-1996, au condus la remarcabilul eșec al Convenției Democrate. În 2000, CDR 2000, o formulă de compromis ce-și propunea să mai salveze ce se mai poate salva după terapia de șoc post-1996, nici măcar nu a reușit să treacă pragul electoral impus pentru o coaliție de partide, așa încât PNȚCD a ieșit, probabil pentru totdeauna, de pe tabloul electoral românesc.

O nouă ranforsare neoliberală28 a ceea ce Perry Anderson numea ‘cea mai de succes ideologe din istoria lumii’29 în perioada de după re-alegerea președintelui (de atunci) Traian Băsescu, un nou val de măsuri de austeritate (reduceri salariale severe – 25%, creșterea TVA-ului la 24%, tăierea ajutoarelor sociale, inclusiv reducerea cu 15% a indemnizației de creștere a copilului, bani de la buget direcționați preponderant către zona investițiilor30 etc.) și un nou eșec al partidului de la putere asociat cu aceste măsuri, democrat-liberalii de la PDL. La alegerile parlamentare din 2012, PDL-ul, partidul care a dat tonul ʻmăsurilor mai dure și deciziilor economice mai greleʼ (Emil Boc), a încercat să se ascundă, să scape de trecutul recent. La acele alegeri generale partidul s-a transformat în Alianța România Dreaptă (ARD). Fără un succes prea mare. Cu doar 16,51% din numărul total de voturi, partidul și-a pierdut suflul, diluându-se ulterior în PNL. În spațiul lumii rurale, voturile USL (alianța dintre social-democrați și liberali) au fost de 4 ori mai numeroase decât cele obținute de ARD – 59,1% pentru USL și 14% pentru ARD. Prin intermediul votului cetățenii refuză politicile pro-austeritate31.

Categoric, sunt diferențe regionale însemnate, iar comportamentul electoral din Transilvania rurală nu este similar cu cel din Oltenia sau Moldova. Cu cât județele sunt mai precare din punct de vedere economic, cu atât votul pentru social-democrați crește. Valori maxime pentru social-democrați se întâlnesc în județele cu un procent mai redus al populației urbane, cu economie rudimentară, agricultura de subzistență fiind de bază. Sunt aceleași județe unde la 1907, pentru a ne întoarce foarte mult în trecut, intensitatea răscoalei a fost maximă. Vorbim de județele din sud, Teleorman (inclusiv cu Vlașca de atunci), Dolj sau Olt aflându-se printre ele. O comparație între votul pentru PSD în aceste județe și trei județe din Transilvania (Alba, Cluj și Sibiu) indică diferența. În cele trei din sud, în localitățile rurale, procentul cumulat pentru social-democrați a fost aproape cvadruplu (66,59%) comparativ cu cel obținut de liberali – 18,64%. În județele din Transilvania, tot în lumea rurală, PNL-ul i-a fost superior PSD-ului, 33,38% față de 31,42% (vezi Figura 1).

Figura 1. Spațiu și vot (%): PSD și PNL la alegerile parlamentare din 2016 Sursa datelor: Institutul Național de Statistică (INS) și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) Notă: Ab – Alba; Cj – Cluj; Sb – Sibiu; Dj – Dolj; Ot – Olt; Tr – Teleorman

Vorbim de spații geografice cu evoluții istorice diferite. Spațiile din sud și est, de la formarea acestora (secolele al XIII-lea și al XIV-lea) și până la Unirea din 1859 au stat sub influența Imperiului Otoman. Transilvania și Banatul au fost, în intervalul 1250-1918, provincii ungare & austro-ungare. Aceste istorii diferite înglobează evoluții demografice (grad de urbanizare mai ridicat în județele din Transilvania și mai redus în județele din Muntenia sau Oltenia) & economice diferite și, după, cum vedem chiar în postcomunism, geografii electorale diferite. Practic, în aceste trei județe din Transilvania, votul din sate este totalmente diferit comparat cu cele trei județe din sud. Cum în perioada post-1989 observăm vagabondajul capitalismului32, migrația lui în regiunile unde poate acumula profit. Iată de ce, în România, expansiunea capitalismului, cum se observă în cazul industriei high tech, se întâmplă oricum în regiunile deja favorizate din punct de vedere economic (vezi platformele industriale din Cluj-Napoca, București etc.), situație similară și în spațiile vechilor democrații industriale33. Invers, în geografiile înapoierii, județele sărace din sud amintite mai sus, nu se întâmplă mai nimic. În acest mod, geografia capitalismului și glocalizarea postcomunistă se individualizează ca variabile ce influențează evoluțiile politice și electorale în perioada recentă. Cu toate diferențele de dezvoltare și oportunități, modelul economic românesc conduce, inclusiv în spațiul lumii rurale, la consolidarea votului pentru social-democrați. În graficul de mai jos (Figura 2; a se vedea și tabele din anexă) observăm că există diferențe regionale evidente, cu Moldova & Bucovina și Oltenia foarte asemănătoare, proporția voturilor pentru social-democrați fiind mai redusă în Transilvania & Banat. Dar ceea ce este evident în cazul tuturor acestor regiuni este trendul crescător pentru PSD. Iată cum toate momentele economic dificile pentru populație i-au întărit constant pe social-democrați.

Figura 2. Votul (%) pentru PDSR (1996 și 2000)/PSD+PUR (2004)/PSD+PC (2008)/USL (2012)/PSD (2016) în diferite regiuni istorice Sursa datelor: Institutul Național de Statistică (INS) și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) Notă: În Transilvania & Banat nu includem județele Covasna și Harghita

În actualul context economico-social, social-democrații se pun în pielea unor conservatori înverșunați. Șubrezenia economică rurală le aduce voturi. De ce ar schimba-o? Mutatis mutandis, ei sunt aidoma boierilor latifundiari din secolul al XIX-lea: sunt nevoiți să mențină starea de fapt, status quo-ul. Sau, dacă vreți, sunt în postura unui vânzător de amulete. Dacă sunt vândute oamenilor creduli, se acumulează capital financiar. Ar fi ilogic ca după un episod negustoresc același vânzător ce vinde talismane să le vorbească cumpărătorilor despre ineficiența acestora și ignoranța oamenilor ce le cumpără. E multă vulgarizare în ceea ce spunem, dar realitatea vine cumva în această logică. Este cât se poate de evident că social-democrații nu au nici idei economice și nici forță de negociere cu structura și spațialitatea capitalismului postcomunist, modul lui de reproducere în semi-periferii. Și de aici imaginea lor de conformiști conservatori, unii ce reproduc sărăcia rurală.

Bi-polarizare politică și clientelism electoral

În primul deceniu postcomunist voturile se risipeau cu generozitate, mai multe partide câștigând mandate la alegerile parlamentare sau locale. Spre exemplu, la votul pentru consiliile județene – alegerile locale din 1996, nu mai puțin de 17 partide au obținut procente supraunitare, proporțiile cumulate ale primelor două abia ajungând la un modest 35,66%, respectiv 19,44% pentru CDR și 16,21% pentru PDSR. Cine își mai amintește de Partidul Socialist al Muncii (5,16% la acele alegeri), Partidul Democrat Agrar din România – 3,20% sau Partidul Socialist – 2,26%? La aceleași alegeri locale din 1996, din cele 37 de mandate de consilieri județeni din județul Tulcea, doar 12 (aproape o treime) au fost câștigate de primele două partide clasate la nivel național, CDR și PDSR. Restul de 25 au revenit celorlalți competitori electorali. Partidul Socialist al Muncii – 10,43%, Partidul Democrat Agrar – 7,22% și Partidul Socialist – 5,89% au avut împreună 9 mandate de consilieri. Probabil că negocierile ce aveau loc pentru formare unei majorități în consiliile județene erau unele extrem de complexe – politica în sensul negocierii și medierii vocilor cetățenilor. Pluralitatea opiniilor, democrație la firul ierbii…

Să aruncăm un ochi și către lumea rurală. În localitatea Cerna (județul Tulcea), la alegerile pentru consiliul local (1996), Partidul Socialist al Muncii s-a clasat pe locul doi, devansând CDR – 21,21% pentru socialiști și 14,68% pentru Convenție. Adăugând și voturile Partidului Socialist (10,31%), se ajunge la 4 mandate din totalul de 13 pentru cele două partide socialiste. Cum PDSR-ul a câștigat 5 mandate, 9 mandate din cele 13 (aproape 70%) se duceau în zona stângii politice. La Olteni, în județul Teleorman, la aceleași alegeri din 1996 pentru consiliul local, pe primul loc s-au clasat socialiștii – Partidul Socialist (32,76% și 4 mandate dintr-un total de 13). După anul 2000, totul se schimbă. Partidele mici dispar treptat, încetul cu încetul. Potentații locali (numiți peiorativ baroni) încep să-și structureze armatele de clienți. Cu siguranță a contat mult și votul strategic, iar partidele care nu aveau rețele teritoriale complexe au început să fie asimilate de partidele mari. I. Ciobanu34 a făcut niște calcule simple, observând această schimbare radicală. Spre exemplu, la alegerile parlamentare din 1996 (Camera Deputaților), din totalul celor 3.009 localități, în 2.883 (peste 95% din totalul localităților) partidul de pe primul loc a avut un procent sub 50% din totalul voturilor valabil exprimate. Prin urmare, era loc și pentru alte formațiuni politice în localitățile respective. 12 ani mai târziu lucrurile vor evolua exact în direcția inversă. La alegerile parlamentare din 2012 (aceiași Cameră a Deputaților), din cele 2.965 de localități calculate, în 83,07% dintre acestea (un număr de 2.463 de localități) partidul de pe primul loc câștiga cu un procent de peste 50% din totalul voturilor, în 889 din acestea procentul partidului de pe primul loc fiind de peste 70%.

În zonele rurale, comparația privind votul social-democraților la alegerile parlamentare din 1996 și 2016 indică același lucru: enorma diferență dintre cele două momente electorale și creșterea impresionantă a social-democraților. La alegerile parlamentare din 1996, în peste 12% din totalul de 8.014 secții de votare, PDSR-ul și CDR-ul au câștigat cu 50% sau mai mult din totalul voturilor valide – 10,29% pentru PDSR și 2,08% pentru CDR. Peste 20 de ani, la alegerile parlamentare din 2016, procentul a crescut exponențial, în peste 65% din totalul secțiilor de votare (de 10.188 în localitățile rurale) câștigându-se cu cel puțin 50% din voturile valabil exprimate – 56,62% pentru PSD și doar 8,67% pentru PNL (Tabelul 2). Creșteri spectaculoase pentru social-democrați au fost în Dobrogea și Transilvana & Banat, regiuni în care și-au sporit enorm secțiile de votare în care au avut 50% sau mai mult din totalul voturilor, de 25 de ori în secțiile de votare din Dobrogea și aproape 50 în cele din Transilvania & Banat (vezi tabelul de mai jos). Per ansamblu, dominația primelor două partide mari de pe tabloul electoral românesc în spațiul așezărilor rurale devine una de necontestat. Social-democrați sunt la putere în satele României, iar cifrele din tabelul de mai jos subliniază această dominație. S-a ajuns inclusiv la forme de dependență de tip patron-client, primarul și birocrația locală jucând rolul patronului, cetățenilor revenindu-le rolul clienților electorali. De structurile politice teritoriale și locale și de capacitatea de mobilizare prin intermediul notabilităților locale depinde performanța partidului. Partidele care nu sunt ancorate în geografia rurală, neavând rețele semnificative, nu pot avea performanțe notabile.

Tabelul 2. Alegerile parlamentare din 1996 și 2016: proporția secțiilor de votare în care social-democrații și CDR & PNL au obținut 50% sau mai mult din totalul voturilor valabil exprimate

Regiunea 1996 – PDSR (%) 2016 – PSD (%) 2016/1996
Național*

Dobrogea

Moldova & Bucovina

10,29

2,34

23,79

56,62

59,58

70,48

5,50

25,46

2,96

Muntenia

Oltenia

Transilvania & Banat*

14,14

8,56

0,61

70,81

78,70

30,22

5,01

5,57

49,54

Regiunea 1996 – CDR (%) 2016 – PNL (%) 2016/1996
Național*

Dobrogea

Moldova Bucovina

Moldova & Bucovina

Oltenia

Transilvania & Banat*

2,08

1,00

0,58

1,17

0,84

4,14

8,67

5,39

6,02

6,69

3,70

13,76

4,17

5,39

10,38

5,72

4,40

3,32

Sursa datelor: Institutul Național de Statistică (INS) și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Notă: Mai puțin județele Covasna și Harghita.

Clivajul de azi se conturează în jurul dualității electorale PSD versus restul lumii. Social-democrații își subordonează lumea rurală, dar același partid a acaparat și lumea urbană – succesul acestora din Bucureștiul liberal din prima decadă devine un exemplu de manual. Pe de altă parte, sunt multe contribuții care subliniază numeroasele aspecte privind corupția electorală la pachet cu formele clientelare. Publicațiile ce abordează problema clientelismului electoral o fac raportându-se la dimensiunea morală a fenomenului: mita electorală35, formele de dependență (folosirea fondurilor publice pentru alimentarea propriei clientele de partid36), folosirea posturilor din birocrația locală și centrală pentru întărirea dominației partidului37, sunt mecanisme ce scurtcircuitează democrația alegerilor libere și obiective (free and fair). Este evident că partidele folosesc o multitudine de metode și strategii electorale (inclusiv cele ce intră sub umbrela largă a clientelismului electoral) pentru a-și atinge scopul, adică câștigarea alegerilor, a cât mai multor voturi. Dar ceea ce este important, toate aceste mecanisme și strategii folosite de partide (social-democrații mai mult, liberalii mai puțin), mai mult sau mai puțin legale, se consolidează într-un tip particular de economie politică, una ultra-liberală. Într-o analiză despre Argentina contemporană38 (rețele clientelare de control al votului și înflorirea peronismului în Greater Buenos Aires), Javier Auyero scrie despre expansiunea formelor corupte electorale într-o țară (Argentina) și un oraș (Buenos Aires) extrem de polarizate și segregate economic. În noul regim al marginalității urbane, formele periferice își au propriile caracteristici, de la pierderea slujbelor pentru muncitori, creșterea șomajului și persistența acestuia pentru lungi perioade de timp, la insecuritatea muncii și decăderea statului bunăstării și a securității sociale39. În Conurbano Bonaerense, un spațiu geografic cu o populație de 8.440.000 de locuitori (cea ce însemna, în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, 24,4% din populația Argentinei), aplicarea unor măsuri de un neoliberalism economic virulent au condus la o masivă dezindustrializare și hiper-șomaj. Între 1991 și 1995 a crescut cu 277% numărul muncitorilor ce și-au pierdut locul de muncă, rata șomajului ajungând la 22,6% din totalul populației active (peste 843.840 de șomeri40). În aceste ‘enclave ale sărăciei extremeʼ41, rețelele clientelare de control al votului înfloresc. Iată de ce, în ariile economic dezindustrializate, relația patron-client, cu forma intermediară a acelor punteros ce fac legătura între patroni și clienți, se construiește ca o formă minimă de rezistență în fața neoliberalismului dezvoltării inegale. După cum Javier Auyero argumentează, peronismul clientelar de extracție social-democrată din suburbii (barrios) se individualizează ca o rețea menită să mențină un minim echilibru social – problem-solving networks. În acest mod, clientelismul electoral este efectul unei politici economice ultra-liberale. Este o direcție de analiză și interpretare ce poate fi pusă în discuție în spațiul economico-politic al postcomunismului românesc. Social-democrații români, PSD-ul de azi, și formele de corupție electorală ce-i sunt asociate (nu sunt singuri în oraș, liberalii de azi, ca să nu mai vorbim de democrat-liberalii fostului PDL, construiesc rețele clientelare acolo unde au posibilitatea), își sporesc forța electorală într-o formă particulară de economie politică. Creșterea numărului de asistați social este efectul politicilor economice. Faptul că în lumea rurală există o penurie de locuri de muncă, alimentează starea de dependență. Suntem de acum într-un cerc vicios: formele clientelare ce întrețin o minimă protecție socială mențin starea de fapt. Totul se învârte în cerc. Doar o dezvoltare economică reală poate scoate cetățenii din starea de dependență politică. Dar cine are interesul și inteligența necesare pentru un asemenea demers?

 


Anexe:

Lista acronimelor

  1. Centru-stânga:

  • 1996: Partidul Democrației Sociale din România – PDSR;

  • 2000: Partidul Democrat Social din România – PDSR;

  • 2004: Uniunea Națională PSD + PUR – PSD-PUR;

  • 2008: Alianța Politică PSD + PC – PSD-PC;

  • 2012: Uniunea Social Liberală – USL;

  • 2016: Partidul Democrației Sociale din România – PSD.

  1. Centru-dreapta:

  • 1996: Convenția Democrată Română – CDR;

  • 2000: Convenția Democrată Română 2000 – CDR 2000;

  • 2004: Alianța Dreptate și Adevăr PNL – PD – DA;

  • 2008: Partidul Democrat Liberal – PDL;

  • 2012: Alianța România Dreaptă – ARD;

  • 2016: Partidul Național Liberal – PNL.

Tabelul 1A. Rezultate electorale: alegerile parlamentare din 1996

1996 Camera Deputaților

CDR

PDSR

CDR/PDSR

Național

30,17

21,52

1,40

Urban

35,68

15,57

2,35

Rural

22,72

29,57

0,77

Dobrogea

24,19

27,37

0,88

Moldova

19,71

40,44

0,49

Muntenia

23,99

36,58

0,66

Oltenia

24,36

35,31

0,69

Transilvania & Banat*

25,59

15,13

1,69

*Fără județele Covasna și Harghita

Tabelul 2A. Rezultate electorale: alegerile parlamentare din 2000

2000 Camera Deputaților

CDR 2000

PDSR

CDR 2000/PDSR

Național

5,0

36,6

0,14

Urban

6,2

32.2

0,19

Rural

3,5

42,5

0.08

Dobrogea

2,9

40,3

0.07

Moldova

2,9

55,6

0.05

Muntenia

3,2

50,7

0.06

Oltenia

3,2

52,5

0.06

Transilvania & Banat*

4,9

24,0

0.20

*Fără județele Covasna și Harghita

Tabelul 3A. Rezultate electorale: alegerile parlamentare din 2004

2004 Camera Deputaților

DA

PSD-PUR

DA/PSD-PUR

Național

29,8

37,3

0.80

Urban

36,5

30,3

1.20

Rural

21,9

45,6

0.48

Dobrogea

22,7

44,1

0.51

Moldova

20,9

54,6

0.38

Muntenia

24,2

51,6

0.47

Oltenia

19.8

49,9

0.40

Transilvania & Banat*

23,4

33,9

0.69

*Fără județele Covasna și Harghita

Tabelul 4A. Rezultate electorale: alegerile parlamentare din 2008

2008 Camera Deputaților

PDL

PSD-PC

PDL/PSD-PC

Național

32,4

33,1

0.98

Urban

35,3

32,0

1.10

Rural

29,0

34,4

0.84

Dobrogea

25,9

41,6

0.62

Moldova

29,3

38,8

0.76

Muntenia

29,9

36,7

0.81

Oltenia

27,6

46,6

0.59

Transilvania & Banat*

31,4

24,2

1.30

*Fără județele Covasna și Harghita

Tabelul 5A. Rezultate electorale: alegerile parlamentare din 2012

2012 Camera Deputaților

ARD

USL

ARD/USL

Național

16,5

58,6

0.28

Urban

18,2

58,7

0.31

Rural

14,0

59,1

0.24

Dobrogea

10,9

60,9

0.18

Moldova

13,0

64,8

0.20

Muntenia

14,0

67,0

0.21

Oltenia

11,7

64,3

0.18

Transilvania & Banat*

17,8

48,9

0,36

*Fără județele Covasna și Harghita

Tabelul 6A. Rezultate electorale: alegerile parlamentare din 2016

2016 Camera Deputaților

PNL

PSD

ARD/USL

Național

20,0

45,5

0.44

Urban

18,2

41,7

0.44

Rural

22,2

51,8

0.43

Dobrogea

23,1

52,3

0.44

Moldova

22

57,8

0.38

Muntenia

21,3

59,9

0.36

Oltenia

18,2

64,7

0.28

Transilvania & Banat* (*Fără județele Covasna și Harghita)

27,7

37,9

0.73

 


1 Este vorba de Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN), Partidul Democrației Sociale din România (PDSR) și Partidul Social Democrat (PSD).

2 Cornel Ban (2014). Dependență și dezvoltare: economia politică a capitalismului românesc, traducere de Ciprian Șiulea, Cluj-Napoca: Tact, p. 122.

3 Ibidem.

4 Vezi Mihail Chiru, Sergiu Gherghina (2011). Keeping the Doors Closed Leadership Selection in Post-Communist Romania, East European Politics and Societies: and Cultures, Vol. 26(3), pp. 510-537; Sergiu Gherghina, Mihail Chiru (2012). Taking the Short Route Political Parties, Funding Regulations, and State Resources in Romania, East European Politics and Societies: and Cultures, Vol. 27(1), pp. 108-128; Sergiu Gherghina, Laurențiu Stefan, Mihail Chiru (2013). Electoral reform – Cui bono? Attitudes of Romanian MPs to the electoral system change, Journal of Legislative Studies, Vol. 19(3), pp. 351-369.

5 Florin Feșnic, Atribute socioeconomice și demografice și impactul lor asupra simpatiei pentru candidații la alegerile prezidențiale din 2009. În Mircea Comșa, Andrei Gheorghiță, Claudiu D. Tufiș, editori (2012). Alegerile prezidențiale

din România, 2009, Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, pp. 201-215.

6 Ibidem, p. 212.

7 Barbu Mateescu (2016). PSD și cei mai săraci dintre români: relația electorală, Sociollogica. Disponibil online la:

http://sociollogica.blogspot.com/2016/10/psd-si-cei-mai-saraci-dintre-romani.html.

9 Neil Smith (2008). Uneven development Nature, capital and the production of space, Athens: The University of Georgia Press, p. 9.

10 Ibidem, p. 143.

11 Ibidem, p. 4.

12 Doreen Massey (1995). Spatial Divisions of Labour. Social Structures and the Geography of Production, London: Macmillan, p. 289.

13 V. I. Lenin, Dezvoltarea capitalismului în Rusia. Procesul formării pieței interne pentru marea industrie. București: Editura Politică.

14 Andrew Herod (1997). From a Geography of Labor to a Labor Geography: Labor’s Spatial Fix and the Geography of Capitalism, Antipode, Vol. 29(1), pp. 1-31.

15 Vezi N. Smith, op. cit. (p. 150) și Samir Amin (1976). Unequal development an essay on the social formations of peripheral capitalism, New York: Monthly Review Press.

16 Samir Amin (1974). Accumulation and Development: A Theoretical Model, Review of African Political Economy,Vol. 1(1) (1974), pp. 9–26.

17 În mod sigur discuția este mai amplă, pentru informații complexe despre economia capitalistă a României post-feudale, vezi Cornel Ban, op. cit. sau Daniel Chirot (2002). Schimbarea socială într-o societate periferică. Formarea unei colonii balcanice, traducere și postfață de Victor Rizescu, București: Corint.

18 În 1930, 78.2% din populația ocupată a României era formată din agricultori, procentul muncitorilor industriali fiind puțin peste 7% (Enciclopedia României, Volumul I, p. 155).

19 A se vedea Seymour Martin Lipset (1983). Political man. The Social Bases of Politics, London: Heinemann, p. 92.

20 Peter Pulzer (1967). Political Representation and Elections in Britain, London: Allen and Unwin.

21 Harold D. Clarke, David Sanders, Marianne C. Stewart, Paul F. Whiteley (2009). Performance Politics and the British Voter, Cambridge: Cambridge University Press.

22 Ibidem.

23 În 1996, înainte de guvernarea CDR, companiile de stat companiile de stat cuprindeau 84% din totalul forței de muncă, toată industria electronică, grea și chimică fiind în proprietatea statului – vezi Cornel Ban, op. cit., p. 139.

24 Nu voi intra în amănunte, iar pentru detalii privind terapia de șoc din intervalul 1996-2000 a se vedea capitolul Revoluția neoliberală vine în România, în Cornel Ban, op. cit., pp. 157-198.

25 E. D. Tesliuc, I. Pop, C. M. Tesliu (2000). Romania: social protection and the poor, The World Bank, lucrare citată de Cornel Ban, op. cit., p. 162.

26 Cornel Ban, op. cit., p. 162.

27 John Allen, Doreen Massey and Allan Cochrane (with Julie Charlesworth, Gill Court, Nick Henry and Phil Sarre) – 2002. Rethinking the Region, London and New York: Routledge, p. 2.

28 Definim neoliberalismul ca acel sistem ce pune în centru virtuțile capitalismului, competiția și cumpărătorii, construind o societate excesiv pro-piață, bază pe vânzare și consum. Pentru mai multe detalii, a se vedea Michael Freeden (2005). Liberal Languages: Ideological Imaginations and Twenty-Century Progressive Thought, Princeton, NJ: Princeton University Press.

29 Perry Anderson (2000). Renewals, New Left Review, 2(1), p. 17.

30 Aceste măsuri, explica guvernul democrat-liberal de atunci, trebuiau implementate datorită faptului că se suprapuneau două tipuri de crize majore: i) o criză internă, legată de deficitul structural al României, țara noastră consumând mai mult decât produce și o ii) criză externă, dată de recesiunea economică mondială.

31 S-a întâmplat într-un mod similar și în Irlanda. La alegerile parlamentare din februarie 2011, partidul de guvernământ, Fianna Fáil (FF), partidul dominant încă din anii ʻ30 ai secolului trecut, a mai obținut doar 12% din voturi, ceea ce i-a permis unui alt partid, de centru-dreapta, Fine Gael, să aplice ulterior un set de politici chiar mai neoliberale. Vezi Brendan K. O’Rourke, John Hogan (2014). Guaranteeing failure: neoliberal discourse in the Irish economic crisis, Journal of Political Ideologies, 9(1), pp. 41-59.

32 Constantin Stere scria, la începutul secolului XX, despre capitalismul vagabond’ și migrația lui pentru acumulare – vezi Manuela Boatcă (2005). Peripheral Solutions to Peripheral Development: The Case of Early 20th Century Romania, Journal of World-System Research, 11(1), pp. 3-26. Vezi și Cindi Katz (2001). Vagabond capitalism and the Necessity of Social Reproduction, Antipode, 33(4), pp. 709-728.

33 Doreen Massey, op. cit., pp. 1-11.

34 Ionuț Ciobanu (2013). Competitivitatea sistemului de partide la nivel local, 1996-2012: de la echilibru la monopol politic. În Adrian Miroiu, Șerban Cerkez, Ș. (coord.). Competiția politică în România, Iași: Polirom.

35 Clara Volintiru (2012). Clientelism: electoral forms and functions in the Romanian case study, Romanian Journal of Political Science, 12(1), pp. 35–66.

36 Clara Volintiru (2013). How Public Spending is Fuelling Strategies in Romania, Südosteuropa, 61(2), pp. 268-289; Sergiu Gherghina, Clara Volintiru (2015). A new model of clientelism: political parties, public resources, and private contributors, European Political Science Review, 9(1), pp. 115-137.

37 Barbu Mateescu, op. cit.

38 Javier Auyero (2001). Poor People’s Politics. Peronist Survival Networks and the Legacy of Evita, Durham & London: Duke University Press.

39 Ibidem, p. 29.

40 Ibidem, p. 31.

41 Loïc Wacquant (1995). The Comparative Structure and Experience of Urban Exclusion: ‘Raceʼ, Class and Space in Chicago and Paris. În Katherine McFate, Roger Lawson, William Julius Wilson, Eds., Poverty, Inequality, and the Future of Social Policy, New York: Russell Sage, pp. 543-570.

Postări asemănătoare

Aurelian Giugăl

Aurelian Giugăl este licențiat în geografie (1998), doctor în Științe Politice (2011). Profesor de geografie (1998-2010), lector universitar (începând cu 2013). Stagii de cercetare la School of Geographical Sciences, University of Bristol (2010) și Sapienza – Univeristà di Roma (2015). Colaborări la ʻCulturaʼ (2009-2015), ʻCriticAtacʼ, ʻSocial Eastʼ, ʻArgumente și Fapteʼ și ʻObservator Culturalʼ. Arii de interes: geografie politică, geografie electorală, partide politice, politică românească.


One Comment

  1. Pingback:Istoria electorală a României postcomuniste: există viaţă în afară de clientelism? – PLATZFORMA

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat