Traficul de persoane – o realitate puţin explorată din perspectiva feminismului. Interviu cu Iana Matei – Partea II
În prima parte a acestui interviu am discutat cu Iana Matei despre cât de dificil este de schimbat mentalităţi şi despre cum, ca în scenariul peliculei Dogville, de fapt, întreaga comunitate le abuzează pe victimele traficului de minori! De prea multe ori auzim ”dar ea vrea, e alegerea ei” ca blamare a victimei minore, ca scuză pentru că noi, ca societate, nu facem decât să participăm, prin indiferenţă, la abuz! Asta aude de douăzeci de ani şi activista Iana Matei, dar refuză să se dea bătută. Vă invit să citiţi a doua parte a discuţiei cu cea care a rezistat două decenii în lupta cu traficul de persoane.
Acest articol a apărut pe blogul Mariei Cernat de pe Adevărul pe 22 februarie 2020 şi este preluat cu acordul autoarei.
Dar cum a fost cu polițistul, adică poți poți să-mi repovestești
Mi-a spus un polițist că-mi face mie reclamație că le țin forțat. O ții forțat pe fata aia, Dacă vrea să plece de ce n-o lași să place. Asta vrea să facă ea. E dreptul ei. Și eu i-am spus. Bine, și dacă fata ta, nu la 13 ani, ca fata asta, dar la 18 vine și îți spune, tata, m-am hotărât. De mâine mă fac prostituată. Tu ce spui? Și s-a schimbat la față, a lăsat capul în pământ și a ridicat un umăr, nu a recunoscut că a greșit. Întotdeauna e mai simplu să spui ”așa vrea ea” când e copilul altuia.
Dar spuneai că aici vezi din nou rolul educației.
Nu învățăm la școală – nu zic să învățăm psihologie, dar poți să le explici copiilor ce înseamnă a fi minor, că nu ai discernământ. Copiii sunt ușor de păcălit, ei cred totul. Și măcar la Academia de Poliție să vorbim depsre psihologie, că acolo au maturitatea necesară să înțeleagă. Psihologia victimei în general ca să înțeleagă polițistul ăla. Dar când vorbești despre copii. Avem niște măsuri pentru copiii din centrele de plasament care sunt din altă carte din măsurile pe care le luăm pentru proprii noștri copii, ca să-i protejăm. Pe standardele noi, un exemplu: trebuie să duc copilul la medic o dată pe lună și să-i fac o fișă medicală. Asta în Australia se numește abuz. La noi se numește respectarea drepturilor al copilului. Am încercat, am discutat cu ei, măi, eu duc copilul la medic atunci când se simte rău. Ce mesaj îi transmit eu copilului când îl duc lună de lună la medic. Ceva e în neregulă cu tine, n-am aflat încă ce, dar stai liniștit că voi afla. Ești defect!
Tu cum îți explici că în 20 de ani n-a mai apărut o organizație care să se ocupe de traficul de minori
Este exact ce discutam mai devreme, este pentru că aceste standarde în baza cărira te licențiezi ca organizație, eu dacă vreau să ofer servicii sociale, mă acreditez pe servicii sociale, după care, dacă vreau să lucrez cu copii, îmi trebuiesc niște standarde ca să mă licențiez, cele despre care îți povesteam. Noi nu avem standarde pe minori, noi despre asta vorbim acum. În 2001 a apărut legea 678 legea antitrafic, în 2004 au apărut procedurile. Din 2004 noi nu am avut standarde pentru trafic de minori. Ministerul Muncii nu le-a produs. N-au vrut să le scoată. Și atunci nu te poți licenția și nu ai cum să funcționezi fără o licență
Și voi cum ați făcut?
Noi am fost mai disperați pentru că lucram deja. Și m-am uitat la standarde, există standarde pe rezidențial, pentru centrele de plasament sunt acreditate pe rezidențial și acolo spune ce trebuie să faci să ai camera de anumite dimensiuni, să-i dai hrană, să îl trimiți la școală și mai au o categorie pentru copii în dificultate și eu am spus că mă licențiez pe rezidențial copii în dificultate și exact asta am făcut. Până anul trecut când au venit cei de la AJPIS, mâna ministerului muncii și verifică și te licențiază, verifică standardele și te licențiază. Și a venit o doamnă de la AJPIS atât de pornită pe mine pentru că pe toate materialele noastre noi avem victima traficului, statutul nostru pentru victimele traficului, să le ajutăm. Și a venit pornită și mi-a zis să șterg victima traficului de peste tot. ȘI asta a fost după cazul Caracal undeva în octombrie, deci a fost nebunia de pe cazul Caracal, s-a stins încetul cu încetul și au luat ei hotărârea că, domnule, dacă există Iana Matei la Pitești, înseamnă că avem victime ale traficului, dar dacă o închidem sau o revopsim nu mai avem victime ale traficului. Și asta era ideea. Trebuia să șterg materialele mele de prezentare, prezentarea centrului, când vine o beneficiară îi dau o broșurică sau până ia hotărârea îi trimit broșurica. Și trebuia să fie pe acele materiale ”copil în dificulate” și eu am pus copil în dificultate/ victimă a traficului pentru că eu asta fac și nu am vrut să dau înapoi și s-a ajuns la discuții da, de ce e victimă a traficului. Pentru că e copil în dificultate. Nu nu e adevărat, îmi spunea doamna de la AJPIS. Bun, definiți-mi victima traficului, de ce nu e ea copil în dificultate, sau dați-mi exemplu de copil în dificultate. A… păi copilul în dificultate poate să fie, zice, să zicem, copii ai căror părinți sunt plecați peste hotare să lucreze și ei sunt lăsați în grija familei extinse. Bun, zic, aici se încadrează și victima care e separată temporar de părinți. Nu, nu este același lucru. Au ele niște probleme, dar nu e același lucru. Că nu voiau ei. Și atunci m-am mobilizat puțin, am scris standardele pe trafic de minori și am început să le circulăm. Am sunat la ministerul muncii și am spus, bine, voi nu le scrieți, uite le-am scris eu, uitați-vă peste ele. S-au uitat peste ele, au mai adăugat ei. Mai sunt în București, cred că este Monica Bossef care are o organizație Usă Deschisă și care lucrează cu victimele traficului și cu minori din când în când pentru că politiștii au nevoie să ducă fetele undeva peste noapte până la audiază procurorul, de exemplu. Și le aduc la Monica și cu ea vorbim aceeași limbă. Ne-am dus acolo cu Centrul de Resurse Juridice și niște tineri experți pe comunicare media online. Dar am început această discuție pentru că dacă o lăsam la latitudinea guvernului…
Dar la nivel de declarații toți spun că sunt preocupați?
Toți spun, traficul este prioritar pentru noi. Bun, arată-mi ce măsuri ai luat, arată-mi bugetul. Nu există, dar pe hârtie suntem foarte interesați, vrem, combatem crima organiazată, fetele … vai, săracele, își rup hainele de pe ei de mila fetelor și când te duci cu un caz concret nu există soluții. Și este o ipocrizie că mă îmbolnăvește fizic, de asta și stau în colțișorul meu și lucrez cu fetele mele și când e nevoie da, mergem și facem scandal că ne trebuie standarde. L-am întrebat pe cele de la protecția copilului… DGASPC-urile sunt… doamne… the main pool ca să recrutezi. De acolo se iau fetele. Și iarăși suntem ipocriți pentru că spunem ”îi place acolo” sau ”las-o” sau … fetele astea nu cunosc dragostea. Noi suntem ființe sociale. Venim pe lume cu nevoia de a fi iubiți și validați. Acești copii n-au primit așa ceva. N-au primit în familie, n-au primit în DGASPC-urile lor și de aceea sunt ușor de manipulat și de introdus în domeniul ăsta. Știi, că nimeni nu vrea să fie exploatat. Lor nu li se pare că sunt exploatate. Lor li se pare că sunt validate pentru că acel bărbat le-a spus ”te iubesc”, iar sexul face dovada dragostei.
Ai avut fete care au supraviețuit și apoi s-au întors?
Alături de mine să lupte nu. Chiar nu. A fost la un moment dat o singură fată care a acceptat prin telefon să spună varianta ei și mi-am jurat că nu mai rog pe nimeni să facă lucrul ăsta pentru că eram într-un studio jurnalistul a luat-o foarte dur, era ca într-un ring de box, că ai zis prima oară că nu știu cine ți-a dat niște pantofi ai nevestei, deci tu știai că ăla e însurat că erau papucii nevestei. Ea spusese că i-a dat o pereche de papuci și ulterior a aflat că erau papucii nevestei asta a spus-o clar. Dar niște porcării din astea, el n-a văzut declarația ei. El n-a înțeles că ea a fost victima că vinovații au fost condamnați pentru trafic de persoane, dar nu era suficient de bună explicația pentru el, el a vrut să o facă pe ea să se simtă vinovată pentru ce i s-a întâmplat. Și din momentul acela am zis… nu contează. I-am cerut scurze, am sunat-o. Și știi, aia m-a durut și mai tare, faptul că ea nu a fost prăbușită emoțional că i-a făcut chestia asta, era atât de obișinuită cu tratamentul încât i s-a părut normal. A zis, nu-i nimic, m-am obișnuit.
Deci ele se expun foarte tare dacă îndrăznesc să comenteze?
Da…
Bine, nu știu cât e zona ta de expertiză, dar sunt curioasă de țările de destinație. Știam diferite modele de reglementare.
Ne ducem cu discuția într-o zonă care nu e expertiza mea pentru că traficul de persoane nu are legătură sexul, are în primul rând legătură cu crima organizată cu venituri foarte mari și exploatare. Pe delată parte însă că sunt femei care lucrează. Ce vor ele să facă aia fac. Am ieșit pe stradă și am vorbit cu ele. Am găsit o femeie de vreo 50 și ceva de ani și îmi spunea de pe vremea lui Ceușescu lucra și că ea așa și-a crescut copiii și i-a trimis la școală. Nu știu dacă nu avea ce să facă. Ele sunt victime, dar sunt victimele noastre, ele societății și ale lipsei de măsuri. Și dacă ea ajunge să creadă că e singura muncă pe care o poate face asta o va face fie că legalizăm, fie că abolim prostituția. Deci încă o dată, n-are nicio legătură ce măsuri luăm noi în domeniul ăsta, industrie sexuală, prostituție. Măsurile ar trebui luate în educație. De exemplu pe modelul suedez ei pedepsesc clienții, că dacă nu ai cerere nu ai ofertă. Îi pedepsesc, le dau amendă și îi trimit la cursuri. Întrebare, de ce nu educi și fetele? Și vorbim despre Suedia, nu vorbim de România.
Din câte știu tot ce se strânge de la amenzi se duce pe programe…
Eu vorbesc despre fete care stau pe stradă. Ele au ajuns să crează că singurul mod în care pot câștiga bani este aesta și ajung să creadă pentru că nu au educație. Explică-mi câte clase și câți bani ar putea face anagajându-se undeva cu educația pe care o au. Ajung la o vârstă. Fetele cu care lucrez eu pleacă de la școală în clasa a doua, a treria, pe acolo sunt. Se duc la școală că trebuie, e obligatorie și ajung în clasa a treia la niște ecuații la matematică de stau eu câte cinci minute la fiecare să le înțeleg și să pot să le explic copiilor. Eu mă ocup, mă chinui, le explic. Vecina mea, de pildă, nu știu dacă are patru clase, n-are cum să le explice copiilor. Și n-are nici bani să-i trimită la meditații așa cum fac alți părinți. Copilul se lasă de școală pentru că mesajul este în fiecare zi, ceas de ceas, mesajul este: ești un prost, nimic nu înțelegi. Și atunci copilul stă acasă, se duce cu vaca pe câmp, o ajută pe mama, îl scoate pe tata din încurcătură și ajunge la o vârstă când părinții zic, dar tu nu aduci nimic în casă și atunci copilul se scarpină în cap și zice, da m-oi face și eu traficant, că se fac bani frumoși. Sau dacă e fată, uite, am văzut-o eu pe a lui cutărică, stă în colțul străzii, ia uite ce de bani face, fumează țigări scumpe. Hai să fac și eu asta.
Dar autoritățile unde sunt?
Eu i-am întrebat pe cei de la DGASPC când îmi țineau ei mie prelegeri despre moralitatea acestor fete, era o doamnă care îmi explica citind horârea judecătoarească a unei copile de 14 ani… vai doamnă, mie nu mi-e foarte clar că ea a fost abuzată. Doamna era asistent social la DGASPC ș spunea mie nu mise pare clar că a fost abuzată. Eu pot să înțeleg din declarația și sumarul declarației făcut de judecător sau procuror pot să înțeleg că a participat de bună voie. Și atunci eu am făcut o criză de nervi și am spus: tu sigur lucrezi la DGASPC, adică un copil de 14 ani a participat în mod voluntar? Și-a dat seama de măgăria pe care a făcut-o și am întrebat atunci că erau trei, chiar patru, le-am întrebat, spuneți-mi un program derulat în comunitățile vulnerabile din județul Argeș, Ce programe aveți, de prevenire, de after shcool, un program care se adresează zonelor vulnerabile. Și răspunsul a venit în felul următor. Nu a zis, nu avem nici unul, știi, ceva gen ne pare rău. De pe o poziție de șef m-a trosnit așa: nici unul, dacă mai comentam ceva mă și plesnea. Cum am avut îndrăzneala, că nu e de datoria lor să facă așa ceva. Pe acolo pe undeva poziționa răspunsul. Nici unul, ce aberație… deci asta e atitudinea. Și atunci copilele acelea din comunitățile vulnerabile rome sau nerome asta vor face. Pentru că dacă încep de la 12, 13 ani îți dai seama când ajunge la 18 ani are vechime în câmpul muncii, nu are altă variantă, nu are altă perspectivă, asta i se pare normal să facă, nici nu îndrăznește, nu are curajul să încerce altceva, pentru că toată lumea îi spune că e proastă și își acceptă soartă cu mult curaj cu fruntea sus și asta face ca să supraviețuiască ea, copiii ei, că, normal, rămân însărcinate, fac și copii și la rândul lor și copiii lor. Aveam puștoaică de 13 ani la dej. Polițista, mamă fiind la rândul ei, îmi spune, doamnă asta mică are 13 ani, dar de o săprămână a venit cu soră-sa de 10 ani. Și stăteau pe marginea străzii și făceau bani. Și îi spun sunați la Protecția Copilului. Și asta e altă chestie. Numai ei au această putere ”dumnezeiască” . Eu am scos copil din situație de trafic. A fost traficată și stătea cu copil de 4 luni și stătea într-un grajd. Am scos-o am adus-o la noi la 3 noaptea și am avut scandal că trebuia să anunța Protecția Copilului, la 3 noaptea nu răspundea nimeni. Și ce dacă, trebuia s-o lași acolo. Și ei sunt dumnezeii copiilor din România. Nu poți să te duci în instanță decât prin DGASPC și dacă mușchiul lui consideră că e caz de instanță se duce, dacă nu, pa! Deci în cazul acesta am sunat la DGASPC de 10 ori. Sun eu și întreb: da, zice, da de unde să știu că stau două copile pe marginea străzii și se prostituează, de unde să știu? Că nu m-a sezisat nimeni? Uite, n-am vurt să agravez, vă sezisez eu în momentul acesta. Zice: sigur sunt de etnie romă. Zic, da. Și ce eu sunt nebună să mă duc în comunitate? Ce vreți să mă duc acolo să mă ia ăia să mă alerge cu furca? Cultura lor, treaba lor!
Crezi că dacă Alexandra era de etnie romă era același gen de empatie față de caz?
Nu, nu cred. Nu cred pentru că, da, nu știu, a fost răpită… dar nu cred totuși. Să fim serioși. Nici la Alexandra n-ar fi fost așa dacă nu făcea Cumpănașu scandal.
Citeşte partea a treia!
