Gramsci, Machiavelli și realismul politic al unui revoluționar

Ce ne poate spune Caietul 13 al lui Gramsci

Gramsci şi Machiavelli (foto: Editura Adenium)

Acest articol este publicat cu permisul şi în colaborare cu Editura Adenium. Traducerea din limba italiană este realizată de Sabin Drăgulin, directorul editorial al Editurii Adenium. ”Caietul 13” de Antonio Gramsci va fi lansat în traducerea sa românească pe 20 septembrie 2018 de la ora 17.30 la librăria Mihai Eminescu din Bucureşti. 

(foto: Editura Adenium)

Caietul 13 scris de Antonio Gramsci este, în cadrul Caietelor din închisoare, caietul în care autorul adună (sau mai exact recopiază din celelalte caiete scrise anterior, uneori introducând modificări și completări importante), 40 de note, unele dintre acestea fiind dedicate lui Machiavelli și scrierilor sale, altele fiind dedicate diferitelor concepte de „filosofie a politicii” și strategiei politice. Acesta este considerat a fi unul dintre cele mai importante și faimoase caiete, deoarece sufletul reflecțiilor sale din închisoare sunt reprezentate tocmai de politică și de teoria politică.

Întreaga activitate teoretică a lui Gramsci din închisoare se învârte în jurul acestor întrebări: De ce am am pierdut noi? De ce mișcarea comunistă internațională a pierdut, în anii ’20? De ce comuniștii au pierdut în Italia în fața fascismului? Și, mai în general, de ce comuniștii nu au reușit să repete în interiorul țărilor capitaliste mai dezvoltate revoluția pe care bolșevicii au declanșat-o cu succes în anul 1917 în Rusia? De ce toate tentativele revoluționare din anii ’20 au eșuat, în Europa, au avut o viață scurtă, au fost efemere?

Răspunsul pe care Gramsci îl dă acestor întrebări este cunoscut: revoluția de la 1917 a avut succes în Rusia doar pentru că s-a desfășurat în interiorul unei țări întîrziate în drumul său către capitalism, și de aceea a mai fost posibilă aplicarea tacticii „războiului în mișcare” (revoluție de tip vechi, de secol XIX, insurecțională), stil care în „Occident” era deja imposibil de aplicat. Timpul „războiului în mișcare” se încheiase de facto în țările dezvoltate, în mod definitiv. Acesta trebuia să lase locul „războiului de poziție”, în opinia lui Gramsci, care era o luptă de lungă durată, care se desfășura în cadrul contextului democratic, cu scopul de a cucerii o influență culturală și morală din ce în ce mai puternică asupra populației. De aici apare acea revoluție a conceptului de revoluție pe care autorul sard o îndeplinește în interiorul celulei sale din închisoarea din Turi (în apropierea orașului Bari), scriind Caietele.

Tot de aici rezidă și importanța Caietului 13, intitulat de autorul său, cu o anumită reținere – Notițe despre politica lui Machiavelli – care a apărut de scurt timp, fiind tradus de Sabin Drăgulin și îngrijit de subsemnatul, în cadrul colecției „Biblioteca Gramsciana” a editurii Adenium din Iași, ce este coordonată de Sabin Drăgulin și Ioana Cristea Drăgulin. Ne referim aici la o colecție care este unicat în spațiul cultural românesc, fiind dedicată exclusiv traducerilor și scrierilor lui Gramsci și despre Gramsci.

Gramsci fusese atras de Machiavelli încă din perioada în care locuise la Torino (1911-1921), la început în calitate de student universitar, ulterior ca jurnalist și conducător politic. Pentru Eugenio Garin, care este unul dintre cei mai importanți studioși și istorici ai filosofiei, pare că Grasmsci se reflectă în Machiavelli, sau, se imaginează ca o dublură a acestuia, atât de multe sunt punctele comune dintre cei doi gânditori. Fiecare au scris operele lor cele mai importante după ce au fost din punct de vedere politic înfrânți, fiecare a reflectat la situația țării în care trăiau, luând în considerare contextul internațional și „modelele” străine care aveau o importanță majoră în epocile respective (formarea statelor naționale în Europa, pentru secretarul florentin, nașterea primului stat socialist din istorie pentru tânărul revoluționar sard), amândoi au încercat să „traducă în italiană” (sensul este de a pune în practică n.tr.) experiențele istorice ale altor țări, evident luându-se în considerare schimbările și „particularitățile” care erau necesare pentru o bună traducere/punere în practică (aceste termen nu este folosit de Gramsci în sens lingvistic ci ca o transformare a unui concept dintr-un context istorico-geografic în altul). Astfel, Machiavelli este prezent în multe alte argumente folosite de Grasmci în Caietele din închisoare: istoria Italiei și a Europei, istoria intelectualilor italieni, reevaluarea politicii în contextul marxismului, realizată de Gramsci împotriva „economismului” care era predominant în analiza marxismului perioadei sale, care vedea în legile obiective ale economiei aproape un „zeu ascuns” ce decidea totul, și care, deci, nu lăsa spațiu subiectivității, politicii, culturii.

Nu toate notele despre Machiavelli prezente în cadrul Caietelor din închisoare au fost preluate de Gramsci în cuprinsul Caietului 13 sau în Caietul 18, acesta din urmă trebuind să fie urmarea firească a primului, dar pe care autorul sard l-a abandonat lăsând-ul aproape nescris, după ce a recopiat doar trei note. Cum așa? Ce s-a întâmplat? Cum de avem în Caietul 13 mai puține note în comparație cu totalul existent în alte caiete?

Răspunsul este următorul: la un anumit punct al reflecțiilor sale despre Machiavelli, Gramsci a ajuns la concluzia că trebuie să scrie o carte de calibrul Principelui lui Machiavelli sau a Manifestului partidului comunist al lui Marx și Engels: o carte de luptă politică, și nu doar de reflecție teoretică sau de studiu. Asta și pentru că Machiavelli era – în opinia lui Gramsci – cel puțin parțial un om politic în acțiune, un adevărat om politic, chiar dacă fusese înfrînt (precum Grasmci), care dorea să creeze noi „raporturi de forțe” și să indice, odată cu scrierea Principelui, strada unei acțiuni politice efective. Tot așa a dorit să facă și Gramsci prin scrierea Caietelor din închisoare: să-i învețe pe adepții liniei sale politice cum se acționează în cadrul unor societăți avansate.

Gramsci susține că Machiavelli nu este doar un teoretician al Real-Politik; și nici măcar al politicii tout court, cum afirmase Benedetto Croce, deoarece, pentru a înțelege din plin gândirea secretarului florentin era nevoie să-l istoricizezi, să-l pui în legătură cu problema nașterii statelor naționale din perioada sa. Gramsci, în acest context, îi dă lui Machiavelli o interpretare radical democratică: în realitate, acesta scrisese – conform teoreticianului sard – nu pentru principii care știau dintotdeauna că politica se face în mod realist, ci pentru „poporul” de atunci, pentru clasa burgheză ce se afla în ascensiune, și care îi dorea să se alieze cu țărănimea pentru a deveni o putere importantă în raport cu nobilimea. Asta chiar și cu riscul de a-și încredința destinul unui „principe”, unui om carismatic (în acea perioadă istorică) sau, pentru secolul XX unui „principe modern”, care nu mai este o individualitate ci un principe colectiv, (care este partidul). Masele se subordonează „principelui modern” pentru a fi conduse către o societate mai bună, mai justă (și chiar democratică, deorece „comunismul democratic” al lui Gramsci este bazat pe principiul consensului și nu pe cel al forței).

Gramsci deduce acest aspect al gândirii lui Machiavelli mai ales din una dintre cele mai importante cărți ale secretarului florentin, Arta războiului, unde a scris că speră ca statele din peninsula italiană să renunțe la serviciile oferite de milițiile alcătuite din mercenari străini.

Pentru Machiavelli era mult mai bine ca armele să fie date țăranilor, lucrătorilor din contado care înconjurau orașele secolului al XV-lea, formând astfel armate pregătite să apere teritoriul cu o fidelitate mult mai mare față de aceea a mercenarilor, deoarece țăranii știau să își apere propriile case, propriile pământuri, propriile familii. Evident, odată ce încredințai armele țăranilor era necesar să se stabilească cu ei un nou „pact politic”, o alianță. De aceea Gramsci afirma că Machiavelli este un „iacobin timpuriu”, înțelegând prin iacobin – sub influența studiilor marelui istoric francez Albert Mathiez – cel care a încercat să stabilească o alianță între părțile cele mai avansate ale populației orășenești și a celor rurale franceze.

La acest stadiu al discuției noastre apare ca necesar să răspundem la următoarea întrebare: Ce ar putea ca în zilele noastre să găsească un cititor în cadrul Caietului 13?

Din cele 40 de note doar 12 tratează în mod exclusiv despre Machiavelli, gândirea sa politică, operele sau lecturile parcurse, în timp ce în 28 de note sunt abordate argumente ce privesc „știința politică”, adnotări ce sunt considerate a fi funcționale pentru a scrie acel „sistem a politicii actuale de tipul Principelui” gândit de Gramsci. Chiar și pe parcursul altor note în care se vorbește de Machiavelli există referiri cu privire la teoria politică, ce de multe ori sunt de o importanță majoră. Chiar și în notele scrise sub forma unor rezumate care creionează un fel de „manual” destinat politicii timpului, Gramsci se oprește asupra mai multor teme relevante pentru discursul său politic. În afara notelor dedicate situației politice internaționale, teoreticianul sard scrie alte note dedicate următoarelor teme: raporturile de forță, mica și marea politică, „clasa politică” de care vorbea Gaetano Mosca, diferența dintre războiul în mișcare și cel de poziție, politica ca pasiune, Statul educator, legătura dialectică între structură/suprastructură (economia și politica); partidele și structura lor, cezarismul și bonapartismul, democrația parlamentară, birocrația, centralismul democratic și centralismul birocratic, hegemonia și aparatul hegemonic al statului, forța și consensul. Acestea sunt teme care se intersectează cu reflecțiile lui Machiavelli. Vă prezint un singur exemplu: Scrie Gramsci: „Prea mult” realism politic (deci superficial și mecanic) ne duce adesea să afirmăm că omul de stat trebuie să opereze numai în contextul „realității efective”, să nu fie interesat de „a fi nevoit să fie”, ci numai în „de a fi”. Acest lucru ar însemna că omul de stat nu trebuie să aibă nici o perspectivă dincolo de lungimea propriului nas.” Nu era acesta, continuă Gramsci, cazul lui Machiavelli, care își punea problema de a crea noi echilibre, de a schimba realitatea politică existentă. Realismul său nu semnifica deci că se preda în fața realității existente, ci să o schimbe plecând de la raporturile de forță date și nu în funcție de „acte arbitrare”. Iar Gramsci continua: „Politicianul este un creator, unul care stârnește, dar care nu creează din nimic, nici nu se mișcă în golurile tulburi ale dorințelor și viselor. Se bazează pe realitatea reală, dar care este realitatea reală? Vorbim poate, de ceva static și imobil sau mai degrabă o relație de forțe în mișcarea continuă și schimbare a echilibrului?”. Trebuia să fie „aplicată voința pentru crearea unui nou echilibru al forțelor de fapt existente și operaționale”.

În fine – iată lecția pe care Gramsci o preia de la Machiavelli- schimbarea realității politice și sociale este posibilă, dar numai dacă se pleacă de la aceasta, fără să fie urmărite propriile vise, ci ținând cont de raporturile de forță existente, căutând să creeze noi echilibre politice, mai bune, mai „progresive”. Realism împreună cu voința de a schimba realitatea care nu ne place, care nu ne satisface, pe care o reținem a fi injustă: aceasta este lecția pe care Gramsci ne-o consemnează și care are, fără îndoială, actualitatea sa.

Guido Liguori

Guido Liguori predă istoria gândirii politice contemporane, este președintele Societății Internaționale Gramsci din Italia și redactor-șef al revistei de cultură politică "Critica marxistă". Interesele lui academice privesc istoria marxismului, gândirea socialistă, gândirea politică italiană din secolul XX, gândirea lui Gramsci și difuzarea ei în lume. A editat Dicționarul Gramscian (1926-1937) cu P. Voza (Carocci 2009), care conține peste 650 de înregistrări, scrise de 60 de specialiști din diferite țări.

vizualizați toate postările

1 comentarii la “Gramsci, Machiavelli și realismul politic al unui revoluționar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *